INTERVIU: „Jurisprudența Uniunii Europene și a CEDO susține clar că statele membre au libertatea să permită accesul la căsătorie doar cuplurilor de sex opus”

1.972 views
0
DISTRIBUIȚI

Adina Portaru este avocat al ADF (Alliance Defending Freedom) International, una dintre cele mai importante organizații care apără libertatea religioasă în lume. ADF International are statut consultativ la Organizația Națiunilor Unite, acreditare la Parlamentul European, la Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene și la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa. ADF International a intervenit și a consiliat în mai mult de 50 de cazuri în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

ADF International a oferit un punct de vedere Curții Constituționale din România atunci când a luat în discuție inițiativa Coaliției pentru Familie, pentru modificarea Constituției. Acest punct de vedere este disponibil aici.

Iată interviul pe care doamna Adina Portaru a avut amabilitatea să îl ofere cititorilor ActiveNews.ro.

Sediul CEDO de la Strasbourg
Sediul CEDO de la Strasbourg

Reporter: ADF International dorește să protejeze căsătoria și familia. Dar ce este căsătoria, cum putem să o definim?

Simplu: uniunea dintre un bărbat și o femeie, soț și soție, tată și mamă. Aceasta este singura definiție obiectivă a căsătoriei care dă naștere la viață, care pune interesul copilului mai presus de dorințele adulților și care protejează dreptul fiecărui copil de a cunoaște și de a fi crescut de tatăl și de mama sa.

Ce părere aveți despre inițiativa Coaliției pentru Familie?

Este un demers civic legal, constituțional și constituie semnul unei democrații sănătoase. ADF International susține Coaliția pentru Familie. Am trimis o intervenție Curții Constituționale, recomandând acesteia să avizeze pozitiv inițiativa cetățenească pentru revizuirea Constituției.

Spuneți-ne mai multe despre partea legală. În media s-a argumentat că demersul Coaliției ar încălca drepturile omului și obligațiile impuse de UE.

Dimpotrivă, inițiativa Coaliției este în deplină concordanță cu drepturile omului și cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului. Acestea susțin clar că statele membre ale Uniunii Europene au libertatea să permită accesul la căsătorie doar cuplurilor de sex opus. Acest fapt nu constituie nici discriminare, nici limitare a dreptului la viață privată. Uitați-vă la cazurile Schalk și Kopf c. Austria, Gas și Dubois c. Franța, Chapin și Charpentier c. Franța, Maruko și Römer și veti vedea clar această poziție.

Dar în media s-a vorbit și de două cazuri recente la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, contra Italiei și a Greciei…

Da… este vorba de Oliari c. Italia și Vallianatos c. Grecia, unde Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că Italia și Grecia au acționat discriminatoriu față de cuplurile formate din persoane de același sex. Dar aceste hotărâri nu se aplică României, deoarece ele au vizat situația parteneriatului civil și nu a căsătoriei. De exemplu, Grecia reglementase parteneriatul civil doar pentru persoanele heterosexuale și nu pentru cele homosexuale. Este clar că situația de fapt este diferită față de aceea din România, care nu a reglementat parteneriatul civil nici între persoanele de același sex, nici între persoanele de sex opus.

În plus, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului evidențiază că raționamentul referitor la parteneriatul civil nu se aplică, mutatis mutandis, căsătoriei.

S-a afirmat și că inițiativa Coaliției ar încălca principiul egalității în fața legii…

Vorbim de egalitate în fața legii doar în cazul apartenenței la o categorie de cetățeni căreia i se aplică o anumită lege. Dacă un număr de persoane sunt în afara acelei categorii, nu putem vorbi, în cazul lor, despre egalitatea în fața legii cu cei care aparțin grupului căruia i se adresează legea.

Din această perspectivă, persoanele homosexuale nu pot face apel la conceptul de egalitate în fața legii, deoarece legislația din România privind căsătoria nu li se adresează, adică nu le conferă dreptul de a se căsători.

Nu în ultimul rând, ce recomandați României?

România se află într-un moment istoric al dezvoltării conștiinței de sine, în care trebuie sa decidă valorile morale care vor afecta generațiile viitoare.

După căderea comunismului România nu a avut ocazia să își formeze o societate civilă care să afirme valori reprezentative pentru români. Coaliția pentru Familie, Asociația Părinți pentru Ora de Religie și alte demersuri similare sunt un semn de normalitate în procesul dezvoltării către o societate cu adevărat democratică.

România are nevoie de o dezbatere publică profundă, exprimată prin referendum. Referendumul este expresia cea mai concretă a unei societăți democratice.

Noi, ADF International, atragem tot timpul atenția că redefinirea sensului tradițional al căsătoriei ca uniune dintre un bărbat și o femeie neagă dreptul copiilor de a avea o mamă și un tată.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here