Capcana subtilă a familiilor numeroase – sau o discuție incomodă despre iubire

4260
0
DISTRIBUIȚI

Autor: Protopop Pavel Velicanov, 30 noiembrie 2016. Textul reprezintă o continuare a discuției despre problemele familiilor numeroase, după publicarea interviului, „Familia numeroasă este o chemare înaltă, nu o pecete a Ortodoxiei”, in care părintele ne dezvăluie in detalii opiniile sale cu privire la viața de familie. Traducere după Pravmir.ru

Cândva, C.S. Lewis, în „Marea despărțire”, a remarcat:

„Au fost in trecut oameni care erau așa de interesați să dovedească existența lui Dumnezeu, că ajungeau să nu le mai pese de Dumnezeu Insuși… de parcă Atotputernicul nu avea altă treabă decat să existe! Au fost și dintre aceia care erau așa de ocupați să răspandească creștinismul, incat au uitat de Christos. Omul! Il vezi in lucrurile mărunte. N-ai cunoscut niciodată un pasionat de cărți care, cu toate edițiile lui princeps și autografele primite, să-și fi pierdut puterea de a le citi? Sau un organizator de acțiuni de binefacere care să-și fi pierdut toată iubirea pentru săraci? Aceasta este cea mai rafinată capcană”. (C.S.Lewis, „Marea despărțire”, Humanitas, București 2013, p. 74).

Se pare că in una din aceste capcane ne-am prins, cand am inceput să vorbim despre familiile cu mulți copii. Totul a pornit de la interviul meu, publicat pe portalul Miloserdie.ru (partea I și partea a II-a), și de pașii făcuți, in continuare, in etape succesive, care au luat o amplitudine astronomică – pentru care, desigur, mulțumesc in mod deosebit. In practică, s-a dovedit o temă, vai!, cat de dificilă și cat de dureroasă, incat eu insumi nu m-am așteptat la așa ceva. La urma urmei, nu știi niciodată ce ar putea spune un preot tanăr, neadecvat, lipsit de experiență, intr-o conversație cu un reporter al unui portal, care nu este științific, ci unul obișnuit. Acesta nu este un articol fundamentat, nici măcar un editorial, să nu mai vorbim de o declarație de program. Cu toate acestea, o intensitate emoțională ridicată – și egală ca tensiune atat din partea susținătorilor inspirați ai publicației, cat și din partea adversarilor săi violenți – nu a lăsat loc presupunerii că o astfel de reacție e doar apogeul depresiei de toamnă, intensificat de inceputul postului Crăciunului. Avalanșa de scrisori, apelurile și mesajele m-au făcut să mă uit la problemele atinse in interviu sub un nou unghi.

In primul rand, aș dori să le mulțumesc tuturor celor care, intr-un fel sau altul, au fost implicați in conversație – cu excepția celor care au profitat de situația ajunsă in punctul de fierbere, pentru a-și „regla conturile” și să-și promoveze dorințele ținute demult in secret, de pe o „rampă de lansare” convenabilă. Dar acestea nu-s decat fleacuri, și, in general, conversația a inceput, iar din situația emoțională de delimitare de tipul „e de-al nostru, nu-i de-al nostru”, am intrat treptat intr-un dialog semnificativ la care tare am sperat. Prin urmare, aș dori să aduc o mică contribuție la acel interviu, o explicație a poziției mele.

1. Ce inseamnă „evitarea nașterii de copii”?

Principalul motiv pentru care interviul a fost retras de pe site-ul Miloserdie.ru – cum a subliniat redacția – a fost faptul că  multe „familii numeroase” au fost „deranjate” de apelul pe care l-au citit printre randuri de a „evita nașterea de copii și de a pune la indoială necesitatea de a respecta porunca biblică: «Creșteți și vă inmulțiți»”. Pentru că in interviu nu s-a spus nimic „evitarea nașterii de copii”, fie direct, fie indirect, dați-mi voie să-mi articulez poziția.

Expresia „evitarea nașterii de copii” poate fi citită foarte diferit. Evită nașterea de copii soțul, care refuză apropierea de soția sa, atunci cand ea, intr-adevăr, il dorește – pentru că ovulația este in plină desfășurare! –, in zilele sfinte ale Postului Mare? Da, evită. Nu doar nașterea de copii, ci, de asemenea, evită indeplinirea indatoririlor conjugale binecuvantate.

Ar putea să se supere soția lui? Are tot dreptul. Este păcat această „evitare”? Răspunsul este evident – cel puțin pentru oamenii imbisericiți.

Evită nașterea de copii soții, care au decis să facă avort, astfel incat să nu „plodească sărăcia?” Da, evită. Este permis acest lucru din punctul meu de vedere? Nu, nu este permis.

Evită nașterea de copii soții care iși doresc copilul n+1 din tot sufletul, pentru că se iubesc cu adevărat unul pe altul, dar in situația lor de viață actuală, următorul copil nu e real, și, prin urmare, incetează actul sexual conjugal, ce ar putea duce la o sarcina foarte dorită, dar nu la timpul ei? Da, evită. Au ei dreptul să facă asta? Da, au tot dreptul. Este o astfel de evitare păcătoasă? Să citim cu atenție „Bazele concepției sociale” și obținem răspunsul: nu. Se poate scrie mult și bine despre motivele de aici: de la incapacitatea de a aduce un n+1 nou-născut intr-un apartament, care e deja plin-ochi, iar toți ceilalți copii stau ca sardelele, pană la problemele de sănătate care pun in pericol viața mamei – dar nu este vorba despre asta acum.

Voi spune un lucru și mai teribil: evită oare nașterea de copii soțul care se culcă cu soția sa atunci cand știe cu siguranță că ea nu poate rămane insărcinată? Și aici nu contează din ce motiv: dacă varsta fertilă a trecut, sau pur și simplu așa sunt zilele, sau pur și simplu infertilitatea ei este un fapt obiectiv. Da, evită. Căci el iși pierde sămanța lui prețioasă destinată procreării in van. Este păcat?

Și de aici vom trece ușor la următoarea intrebare.

2. Intimitatea sexuală: un organism sau un mecanism?

E admisibilă intimitatea sexuală, dacă nu e posibilă concepția – fără a preciza motivele? Am ajuns la problema-cheie – și ca să răspundem la ea, va trebui să incepem „de la Adam”. Ințeleptul și Bunul Domnul Dumnezeul nostru Il creează pe Adam, ca să-i permită să fie fericit. Deja există pentru asta frumosul Eden – Grădina Raiului. Dumnezeu Insuși – Sursa tuturor lucrurilor bune, cu Care comunică Adam in grădină, Prietenul său – și există o mare varietate de animale, care sunt, de asemenea prietenii mai mici ai omului primordial. Acolo există Puteri Netrupești ale Cerului, pe care Adam le-a cunoscut cu mult mai mult decat mintea noastră slabă le-ar putea imagina. Nu există doar un singur lucru: un egal al lui Adam. Toate sunt sau semnificativ mai inalte sau semnificativ mai mici. Așa că Dumnezeu o creează pe Eva – ca unică in univers, care este egală cu Adam, un tovarăș și ajutor de viață. „Nu este bine să fie omul singur” (Fac.2: 18), spune Domnul Dumnezeu.

Iată cum explică Sf. Ioan Gură de Aur: „Nu vreau ca omul să fie singur, spune Dumnezeu, ci vreau să aibă oarecare mangaiere din această impreună viețuire; și nu vreau numai atata, ci trebuie să-i dau și ajutor asemenea lui”, vorbind de femeie. … Chiar dacă multe din animalele necuvantătoare il ajută pe om la muncile lui, dar nici una la fel cu femeia, inzestrată cu rațiune” (Sf. Ioan Gură de Aur, Scrieri, Omilii la Facere, Partea I, Omilia a XIV-a, trad. Pr. D. Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1987, p.163- n.t.). Și citim mai departe din Facerea: „Și a zis Adam: Iată aceasta-i os din oasele mele și carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său. De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va uni cu femeia sa; și vor fi amandoi un trup”. (Fac. 2:23-24.). Iar apostolul Pavel nu a găsit un mod mai bun de a descrie taina comunicării dintre Hristos și Biserica Sa, ce depășește orice inteligență, ca aceste cuvinte: „Taina aceasta mare este; iar eu zic in Hristos și in Biserică.” (Efes. 5:32).

Deja aud intrebarea: ce are a face „intimitatea sexuală”, care, așa cum știm din Scriptură, a inceput după cădere? Are a face pentru că intimitatea sexuală este o consecința inevitabilă a dorinței profunde de a fi impreună a oamenilor care se iubesc. Intotdeauna și in toate. Așa că Dumnezeu a pus in chiar in inima naturii umane dorința de nezdruncinat a soților unul față de altul. Chiar inainte de cădere. Si cum nu am specula noi din punct de vedere teologic pe tema „dacă nu ar fi fost incălcarea poruncilor, cum s-ar fi inmulțit strămoșii noștri?”, un lucru este clar: diferențierea sexuală și consecința inevitabilă a acesteia – depășirea ei in unitate completă, intr- „un singur trup” – au fost puse acolo de la inceput.

Și acum am ajuns la cel mai important punct. Dispare oare sensul intimității sexuale prin concepție?? Dacă ne uităm la om ca la animal – cu siguranță că da. Iar dovada este intregul regn animal. Mai ales in primăvară. Sau fiecare animal la timpul său. Da, chiar eu am auzit in mod repetat predici furioase din amvon, mai ales in mănăstiri, cu apel de a lua exemplul de la vaci și cai, care au perioada de montă o dată pe an, și numai voi, oamenii, intotdeauna „doriți cate ceva”, căci sunteți păcătoși și cuprinși de pofte! Dar problema este că, in mod inevitabil, și cel care predică, la o anumită profunzime, „dorește ceva” – că dacă nu ar „dori”, tot patosul său religios s-ar dezumfla repede, ca un balon.

Insă el, dacă este un bun monah, cu faptele sale, cu rugăciuni și prin alte modalități a invățat să le sublimeze, să ducă „dorirea” sa din sfera trup-suflet, in sfera spirituală – sau măcar, așa, undeva pe aproape. Și dacă el ar fi „dorit”, ca un cal, o dată pe an, mi-e teamă că energia sa nu i-ar fi ajuns nici măcar pentru lucrurile cele mai elementare, să nu mai vorbim de faptele inalte. Omul fără sex este  „gol”, „fără valoare”, nu e bun de nimic. Neurologii moderni nu mint: sexul cu adevărat se invarte in jurul corpului (pentru a folosi terminologia lui V.V. Rozanov), dar in nici un fel cu el corpul nu se epuizează! Hormonii și restul nu sunt mai mult decat o urmare a proceselor profunde, care au loc in personalitatea umană și sunt reflectate (sau sunt in alt mod legate) de creier. Potrivit lui Dick Swaab, un neurolog celebru, in cartea sa „Noi suntem creierul nostru”, „sexul incepe și se termină in creier”, și nu in organele genitale.

Dar dacă e să ne uităm la om nu ca la un dobitoc in călduri, ci ca la chipul lui Dumnezeu – fie el șters și stramb, dar nu fără speranță și de neindreptat – imaginea se schimbă complet. Dacă sensul căsătoriei – este iubirea, dorința de a implini prin tine cealaltă jumătate a ta și prin aceasta să dobandești integritate, atunci va fi inevitabilă disocierea intre actul sexual și procreare. Sunt procese legate intre ele, fără indoială, dar care nu sunt condiționate unilateral. Doar e posibilă reproducerea, fără nici un fel de iubire, ca act fiziologic? Foarte ușor! Dar e posibil să iubești – mult, cu adevărat, pană la moarte – fără nici o implicare a corpului in această iubire? Vreți să spuneți, da? N-o să vă cred! Va conduce această iubire la coitus sau se va limita la alte forme de „materializare”, de tipul cadourilor la ziua de naștere, aparent absolut „imateriale” – este o chestiune deja de variante ale gamei, dar nu de esență.

Dacă soțul și soția se iubesc unul pe altul nu „pentru că sunt căsătoriți, și de asta trebuie să se iubească, chiar dacă nu se pot suporta unul pe altul”, ci pur și simplu pentru că se iubesc – problema actului sexual și al oportunităților procreării legat de aceasta, o pot rezolva ei inșiși foarte bine, fără nici un ajutor din partea altcuiva – duhovnic, părinți sau prieteni. Este problema lor și numai a lor. Al treilea e in plus. Mai precis, există intotdeauna un al treilea, dar acesta este numai Dumnezeu Insuși, in fața Căruia ei stau continuu – in pat, in bucătărie sau in biserică. Nu mă indoiesc că vor primi de la Domnul, de dragul iubirii lor jertfitoare, judecata de a ințelege cand și cați copii să aștepte in familia lor.

3. Copii versus soți

Un alt aspect, despre care s-a vorbit mult in interviu este  prioritatea relațiilor dintre părinți. Dacă mariajul se transformă intr-o „mașină de făcut copii” fără frană – și anume aceasta, și nu uniunea a doi oameni care se iubesc in Hristos, devine ținta familiei – sunt un oponent ferm al unei asemenea abordări. Copiii – indiferent de număr – sunt rodul dorit, binecuvantat al iubirii dintre soți. Și, in familie, ei apar in mod natural, și nu după  „instrucțiunile” cuiva. Dar nu ne oprim asupra acestui aspect – toate detaliile sunt discutate in interviu. Pot doar să rezum cu un aforism minunat: cel mai bun lucru pe care-l poate face un tată pentru copiii săi este să-și iubească soția.

4. „Dumnezeu ne dă un copil, dar ne dă și o pâine”

Dacă cred că formula „Dumnezeu ne dă un copil, dar și posibilitatea de a-l hrăni” este universală? Nu, nu cred. Susțin eu oare că această formulă nu funcționează niciodată niciunde? Nu, nu spun asta. Și din propria mea experiență, și din exemplul altor familii eu pot depune mărturie in mod repetat: da, intr-adevăr Domnul „sărută intenția” și in chip de nepătruns are grijă de cei care duc muncile familiilor numeroase.

Dar, inseamnă că putem uita de chemarea lui Hristos, inainte de a incepe ceva important – să gandim, să cantărim condițiile obiective și oportunitățile? „Că cine dintre voi, vrand să zidească un turn, nu stă mai intai și-și face socoteala cheltuielii, dacă are cu ce să-l isprăvească? Ca nu cumva punandu-i temelia și neputand să-l termine, toți cei care vor vedea să inceapă a-l lua in ras, zicand: Acest om a inceput să zidească, dar n-a putut isprăvi. Sau care rege, plecand să se bată in război cu alt rege, nu va sta intai să se sfătuiască, dacă va putea să intampine cu zece mii pe cel care vine impotriva lui cu douăzeci de mii? Iar de nu, incă fiind el departe, ii trimite solie și se roagă de pace.”(Luca 14:28-32).

Sfantul Grigorie Dialogus scrie: „Trebuie să ne gandim dinainte la tot ceea ce facem”. Acest lucru nu anulează fapta credinței: nu vom putea conta pe toate opiniile „pro” și „contra”, dar atunci cand nu există nici o soluție evidentă, este necesar să ne oprim și să așteptăm. Intr-una din mănăstirile egiptene, pe care am avut șansa să o vizitez recent, părintele stareț al mănăstirii a răspuns foarte simplu la intrebarea cum să se ia decizii: „Dacă este pace, bucurie si iubire – decizia poate fi luată. Dacă măcar unul dintre aceste trei lucruri lipsește – nu poate fi luată nici o decizie, pană nu va apărea dovada existenței acestuia.” O abordare formală a inevitabilității concepției in viața de cuplu exclude insăși posibilitatea acestui – nu mă tem să spun! –  exercițiu spiritual al judecății și luarea responsabilă a deciziei insăși – pentru apariția in lume a omului.

Dacă intr-o familie in care domină iubirea intre soți, copiii sunt bucuroși și satisfăcuți, și nu deprimați cronic, nu există nici un obstacol evident pentru multiplicarea și extinderea familiei – este grozav! Nu putem decat să salutăm și să sprijinim nașterea următorilor membri norocoși, care s-au născut in această familie. Și Dumnezeu – fără indoială! – le va fi alături, va fi Primul Ajutor. Dar dacă există o problemă evidentă – o boală cauzată genetic, care deja a afectat starea de sănătate a altor copii, venituri extrem de mici, oboseala cronică a soților, dependența de alcool sau droguri a unuia dintre soți  și altele asemenea – nu trebuie să transformăm conceperea unui alt copil intr-o provocare pentru Domnul Dumnezeu: „Iată – acum ajută-ne! Nu ne-ai dat apartament cu trei camere pentru cinci copii, acum nu mai ai incotro, cu șase!”. Toată viața noastră creștină nu se construiește pe provocări in relația cu Domnul Dumnezeu, ci prin atenta ascultare a voii Sale – și pe ințelegerea a ceea ce trebuie făcut și cum trebuie făcut, intr-un anume moment al vieții noastre, acceptand cu recunoștință realitatea in care te afli. Și aici nu există rețete universale – și de ce ne-ar trebui, atunci cand alături stă permanent Cel mai important Bucătar-șef al vieții noastre?

Copiii – sunt bucățele din raiul pierdut, și nu „locul vulnerabil al Domnului Dumnezeu”,  in care batem cu incredere pentru noi bonusuri. El ne iubește pe toți la fel – și pe cei mici, și pe cei mijlocii și pe cei mari. Buni și răi. Inteligenți și proști. Onești și mincinoși. Harnici și leneși. Nu este necesar să-L impingem ca să-Și manifeste iubirea – noi și așa ne scăldăm in iubirea Sa.

5. Familia numeroasă și capacitatea de a raționa

Nu există nici virtute, nici viciu in a avea n număr de copii: mai mulți, mai puțini, de mijloc… Dar există o virtute  a judecății, care nu are nici o legătură cu „alegerea rațională”, oricat ar părea de ciudat. Capacitatea de a raționa – nu să-ți fundamentezi și pregătești situația in mod logic, ci să o vezi „de sus”, dacă nu „mai de deasupra” – este darul lui Dumnezeu, pe care trebuie să-l ceară fiecare creștin, indiferent dacă are deja nu știu cate nivele de studiu și grade științifice. „Diakrisis” (gr.) – raționamentul – este unul dintre darurile Sfantului Duh, capacitatea de a distinge binele real de cel imaginar, aparent. La urma urmei, și dușmanul oamenilor tinde intotdeauna să ne impingă spre extreme, luandu-și pe masca unui inger de lumină: poți să cazi nu doar inapoi, ci și inainte. Rău este să ucizi pe cei concepuți in uter, dar și atunci cand iți iei o povară prea mare, de care ești apoi epuizat și cazi in disperare, nu e bine. Orice virtute, luată asupra sinelui, fără judecată, este periculoasă și plină de consecințe. Și nici o „comandă” – indiferent de la cine vine: de la stat, din familie, din comunitate, parohie sau de la oricine – nu se poate substitui judecății personale, căci tot tu va trebui să te descurci!”… Nici catolicii nu sunt iepuri, dar nici ortodocșii, șoareci.

6. Despre mine

Nici interviul și nici această publicație nu ar fi apărut, dacă nu m-aș fi pomenit, dintr-o dată, singur, fără soție, cu patru copii. Și este adevărat. Ar fi continuat viața noastră clasică, destul de „șablonardă” de familie ortodoxă, cu nașteri regulate, cu soția obosită, și un soț care e intotdeauna absent de la importante evenimente din biserică, dar care, cel puțin, iși poate hrăni familia. Presupun că și copii am fi avut mult mai mulți pană in prezent. Dar Dumnezeu a judecat altfel: dintr-un motiv oarecare s-a dovedit a fi important pentru El să-mi dea rolul despre care eu aveam cea mai superficială, pur teoretică idee. Și acum pot să spun cu responsabilitate: dragi mame de copii mulți, puțini sau cu un număr mediu de copii! Toate sunteți inteligente și eroine. Fără nici un „doar dacă …”. Nici unui bărbat nu-i trece prin cap, nici măcar in cel mai groaznic vis, ce faceți in fiecare zi și in fiecare ceas, trăgandu-vă, din nu se știe ce fantană tainică, puterea, inspirația și dragostea pentru acest serviciu jertfelnic.

Noi, bărbații, nu suntem așa. Noi nu putem să facem asta. Dragostea de mamă e un mister. Și numai pomenindu-ne  in pielea voastră, incepem să ințelegem ce inseamnă pentru voi incă un copil in familie. Chiar dacă scoatem componenta materială. Chiar dacă aveți un ajutor in gospodărie. Chiar dacă vă arătați din plin sănătatea fizică, la fel ca preafrumoasa lui Nekrasov, chiar dacă aveți un psihic de fier. Și imi amintesc foarte bine poziția  acelui „cap de familie”, care, mai ales, nu se deranjează in mod special, dacă jumătatea sa mai dorește sau nu o naștere cu toate consecințele – procrearea să fie salvată! –, că indatoririle conjugale trebuie să și le indeplinească. „Dumnezeu dă un iepuraș, dar și o poieniță!”… Iar noi pentru ea ne vom ruga și mai mult și vom atarna de rasă stelele familiei numeroase. Doar dacă nu moare in următoarele nașteri…

Acum, eu știu doar un singur lucru: soția nu este un „mecanism de naștere de copii”. Și nu e pur și simplu un „ajutor” și o „inspiratoare”. Este un om la fel de viu, la fel de unic și de prețios ca și mine. Pe ea nu o poate inlocui nimeni. Nici tu, nici copiii tăi. Și ea are tot dreptul să aștepte de la tine o atitudine grijulie, responsabilă și atentă, cu respectarea deplină a dreptului său de a nu fi de acord cu tine. Inclusiv in problema numărului de copii. Și, avand grijă de ea, de sănătatea ei spirituală și fizică, ca ea să fie cu siguranță foarte fericită langă tine, acest lucru nu se compară cu nici un apel la o serie nesfarșită de nașteri. Indiferent cine ar spune asta.

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”
DISTRIBUIȚI
Articolul anteriorFamilia numeroasă este o chemare înaltă și nu o pecete a Ortodoxiei (II)
Articolul următorȘtiri pe scurt (15 februarie 2017)
Provita Media

Asociația Provita Media promovează valorile pro-vita în România: protejarea și respectarea copilului nenăscut, respectarea demnității umane de la concepția naturală până la moartea naturală. Reprezentanții Asociației își propun să contribuie la formarea unei viziuni corecte asupra problemelor ce țin de familie, de educația morală creștină și, în special, asupra celor legate de protejarea copilului nenăscut.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here