O expoziție-metaforă, pro-viață, „în miezul verii ce trece”, la Casa Artelor din Timișoara

35 views
0
DISTRIBUIȚI
Expoziția de sculptură pro-viață „Monumentul din beci”, semnată de sculptorul Eugen Barzu, a putut fi vizitată la Galeria „Subterană” de la Casa Artelor din Timișoara până în 30 august 2017. Cronică preluată din Ziarul de Timișoara.

Expoziția „Monumentul din beci”, inaugurată la Casa Artelor, Timișoara, scoate în evidență rolul mântuitor al artei, acela de a exprima un mesaj salvator pentru a îndrepta căile greșite ale unor semeni și a-i readuce în rândul veșnicelor sensuri umano-divine.

Lucrările au fost realizate de maestrul Eugen Barzu, cunoscut în lumea artelor plastice ca fiind „sculptor provita”, domnia sa militând prin creațile sale pentru iubirea hristică, iubirea pe care Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, a propovăduit-o în timpul misiunii sale pe Terra, învățându-ne noua lege, legea care aduce nașterea din nou a oamenilor, odată ce conexiunea lor cu Sfânta Treime s-a realizat, iar această conexiune a lor cu Dumnezeu-Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt le conferă dialog cu „Marele Anonim”, iar prin acest dialog ei depășesc granița materiei, devenind astfel apostoli ai umanității, aducând beneficii acesteia, prin Duh Sfânt, pentru bucuria creației divine.

Întreaga expoziție exprimă un semnal de alarmă pentru fiecare viață pierdută prin avort.

„Dacă viaţa este un mister, o taină, un miracol, daca viaţa este iubire şi se fundamentează pe iubire, iar iubirea este în sens creştin Hristos fiul lui Dumnezeu, atunci omul criminal împreună cu duşmanul vieţii şi al iubirii îl ucide pe Hristos odată cu fiecare copil avortat”,

stă scris de autorul lucrărilor, Eugen Barzu, la intrarea în expoziția inaugurată în subsolul Casei Artelor din Timișoara.

La vernisajul expoziției de sculptură, „Monumentul din beci”, au vorbit în deschidere, dr. Gabriel Kelemen, critic de artă și preot Silviu Damșe, cuvântul introductiv fiind rostit de gazda evenimentului, director executiv al Direcției Județene pentru Cultură Timiș, lector universitar dr. Sorin Predescu, domnia sa apreciind lucrările expoziției, ca fiind „una și una”, iar în concluzia scurtului discurs a susținut că, „expoziția este extraordinar de frumoasă”.

Continuând discursul de introducere al directorului Predescu, istoricul de artă dr. Gabriel Kelemen a rostit, referindu-se la expoziție:

„Frumosul pe care el l-a creionat în repetate rânduri, se îmbină cu mesajul. Acest mesaj e dat de esența ființei umane. E vorba de arborele genealogic, în esența lui, e vorba de cultul strămoșilor, e vorba de spațiul maternal. (…) Revenind puțin la tematica foarte strânsă stilistic, Eugen Barzu, încă de acum 25 de ani era în această zonă de factură organică. El nu este un sculptor organic, este un om care are organicitate extraordinară, modelează cu mare măiestrie, i-aș spune un caligraf al anatomiei, în sensul sculpturii, eboșei și volumetriei. Reintervenind puțin la tematica de factură simbolică, el operează strâns. Ceea ce vedeți aicea, este legat de cultul maternal, în esență, PÂNTECUL, această protuberanță, uneori deghizată în metafora pâinii care dospește, alteori legată de sămânța crestată, sămânța bobului de grâu”.

Preot Silviu Damșe a prezentat semnificația acestei expoziții, rostind, printre altele, următoarele:

„Expoziția, deși are acest puternic mesaj pentru viață, are pe de o parte, dimensiunea aceasta negativă, în care vedem maternitatea rănită, traumatizată, dar există și câteva lucrări unde maternitatea este prezentă în dimensiunea ei pozitivă, ca împlinire, ca înmugurire. Dincolo de acestă primă semnificație a maternității, mă gândeam și la faptul că, adeseori, Biserica este comparată cu o mamă. De aceea, dincolo de această primă semnificație, a maternității, în sens trupesc, cred că putem vedea și o dimensiune spirituală a maternității, în care preotul, ca părinte, are și această dimensiune maternă”.

În încheierea rostirii sale, preot Silviu Damșe a spus:

„Vă invit să priviți aceste lucrări ale lui Eugen Barzu și să priviți și dincolo de ele, prin ele. Ele trimit spre multe direcții și, poate spun, într-un fel, chiar mai mult decât și-a propus autorul. De altfel, cred că e un mister, aicea, al operei de artă și e bine să încercăm să sesizăm tot ceea ce ne poate spune, această expoziție, fiecăruia dintre noi”.

Lucrările expoziției sunt realizate în piatră, în bronz, în ciment, material prelucrat într-o manieră foarte complexă. Întreaga expoziției este constituită cu ajutorul figurilor de stil și poate fi citită în cheia simbolică a unei poezii ce pledează pentru viață. Lucrările sculptorului Eugen Barzu nu sunt de factură să acuze, domnia sa exprimând un crez personal odată cu deschiderea acestei expoziții, semnalând într-un mod deghizat faptul că, avortul se poate întoarce, potrivit firii, împotriva celei/celui ce l-a săvârșit, familia pierzându-și esența prin avort, iar arborele genealogic având de suferit o ruptură ce poate fi „altoită” doar prin înțelegerea și întoarcerea urmașilor la viața hristică, astfel încât, ștafeta strămoșilor aflați în păcatul originar să poată fi remodelată pentru inocență, așa cum, Dumnezeu-Tatăl, prin trimiterea pe Terra a solului său, Isus Hristos, a readus la inocență prima sa creație umană, familia compusă din Adam și Eva.

 

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here