25 de mituri despre întreruperea de sarcină. Tot ce ai vrut să știi, dar ți-a fost frică să întrebi! (XI)

45
0
DISTRIBUIȚI

Extrase din volumul „25 de mituri despre întreruperea de sarcină. Tot ce ai vrut să știi, dar ți-a fost frică să întrebi!”

editată de Centrul de Informare și Cercetare în Sănătatea Reproductivă

Episoadele anterioare aici

Mitul 11. „Avortul este o decizie luată între o femeie și medicul ei. Nu e treaba nimănui altcuiva. Toată lumea are dreptul constituțional la viață privată.”

Adevărul 11a. Intimitatea nu este niciodată un drept absolut, ci este întotdeauna reglementată de alte drepturi.

Ce am gândi despre un om care apără faptul de a-şi bate soția, pe motiv că „ceea ce fac în intimitatea casei mele e doar treaba mea”. Întrebarea este: Avortul ucide copii? Uciderea făcută în privat nu este mai acceptabilă, nici mai puțin distructivă, decât cea făcută în public.

O scrisoare de strângere de fonduri de la Planned Parenthood, nedatată, semnată de Faye Wattleton, atacă mișcarea pro-viaţă spunând:

Ceea ce am făcut în dormitorul nostru nu e treaba nimănui altcuiva.

Argumentul ei primar pentru avort este dreptul la viață privată. Restul scrisorii îi descrie pe cei pro-viață ca fiind plini de ură, antisex și o amenințare gravă pentru societate.

Așa cum am scris în altă parte, sexul este un dar minunat, o dimensiune pozitivă a vieții, de care se bucură soțul și soția împreună.[i] Mulți dintre cei pro-viaţă cred că sexul în afara căsătoriei este distructiv pentru indivizi și societate. Alții nu împărtășesc această credință, dar încă se opun uciderii de copii, din moment ce nu este aceeaşi problemă. Deși afirmaţia lui Wattleton poate genera atât ostilitate, cât și bani, nici eu, nici marea majoritate a celor pro-viață pe care-i știu, nu au încercat vreodată să monitorizeze sau să reglementeze ceea ce se întâmplă în dormitoarele altor oameni. Cei care se opun avortului sunt pro-alegere cu privire la alegerile premergătoare conceperii unui copil și pro-viață referitor la alegerile ulterioare.

Adevărul este că  avortul nu se face în dormitor. Și chiar dacă ar fi astfel, uciderea unui copil într-un dormitor nu ar fi diferită de cea de pe stradă. Problema nu este sexul. Problema este dacă un copil nevinovat merită să trăiască sau să moară.

Adevărul 11b. Încurajarea sau  implicarea unui medic nu schimbă natura, consecințele sau moralitatea avortului.

Sfatul unui medic reprezintă o autoritate atunci când vine vorba de amigdale, vezica biliară  și cancer. Acestea sunt probleme de fiziologie și patologie, nu de morală. Medicii sunt instruiţi în medicină şi, uneori, în chirurgie, dar opiniile lor morale nu sunt întotdeauna la fel de fiabile ca diagnosticele medicale (care sunt uneori eronate). Mulţi medici sunt oameni conștiincioși care plasează bunăstarea umană deasupra foloaselor și a banilor. Alții, din păcate, nu. Totuşi, unii sunt sinceri, dar au îmbrățișat linia taberei pro-alegere fără să fi gândit problema științific, logic sau moral.

Faptul că medicii sunt capabili de judecăți morale profund incompetente a fost demonstrat, în mod decisiv, de mulţi doctori germani în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Robert Jay Lifton, în cartea sa impresionantă Medicii nazişti: uciderea medicală și psihologia genocidului, confirmă prin documente cum doctori calificaţi, normali şi inteligenţi, au aprobat și au participat la intervenţii chirurgicale crude și mortale, cu o uşurinţă șocantă:

Ei erau cel mai bine instruit personal medical din Europa, dar surse sărace de îndrumare morală.[ii]

Medicii care efectuează avorturi sunt, cu siguranță, oamenii cei mai puţin obiectivi cu care se poate discuta despre avort. Interesele lor personale și monetare în problema avortului îi descalifică. Nimeni nu merge la directorul unei companii de tutun pentru a cere un sfat dacă să fumeze ţigări sau nu.

Adevărul 11c. Tatăl copilului este  responsabil pentru copil și ar trebui să aibă un rol în această decizie.

În mod ironic, avortul permite și chiar încurajează bărbatul să exploateze sexual femeia, fără teama de a trebui să-și asume responsabilitatea pentru copiii care sunt concepuţi. Dacă femeia rămâne însărcinată, bărbatul poate da o sumă de bani și cumpără un copil mort. Când bărbatul e de mult timp dispărut, femeia este lăsată cu povara de a-şi fi ucis copilul. „Drepturile la avort” nu scot ce este mai bun, ci ceea ce este mai rău din bărbaţi.

Adevărul 11d. Tatăl se va confrunta adesea cu o durere puternică și cu sentimentul de vină, ca urmare a avortului. Din moment ce viaţa lui va fi afectată în mod semnificativ, nu ar trebui să aibă ceva de spus despre avort ?

Argumentul implicării doar „a mamei și a medicului ei” este că nimeni altcineva nu va avea de-a face cu consecințele deciziei. Dimpotrivă, avortul are efecte puternice pe termen lung asupra bărbaților. Într-un articol din revista Esquire, doisprezece bărbaţi vorbesc sincer despre prețul pe care l-au plătit din cauza  avortului.[iii] Unii au fost de acord cu decizia de a avorta, alţii nu. Unii au insistat pe decizia de a avorta, dar acum îşi doreau cu disperare să nu o fi făcut:

E corpul ei, dar i-am făcut o spălare a creierului. Am luat toate deciziile. Odată ce s-a terminat, nu am mai vorbit despre asta niciodată. Am ţinut gura închisă. Ea a spus totuşi unele cuvinte profetice reale: «Wagner, ai să regreţi asta toată viaţa ta». I-am spus: «Nu, nu!». Dar în mine ceva scăpăra și se agăța de asta. Avea dreptate. Nu voi uita niciodată. Niciodată nu mă voi ierta.

Reflectând asupra experienței sale, un om simplu a spus: „Un avort este un lucru teribil”. Mulți dintre bărbați au comentat cu privire la efectele dezastruoase asupra relației lor cu soția sau prietena lor. Unul dintre bărbați spunea că: „Totul pur şi simplu s-a descompus după ce a făcut avortul”.

Soțul unei femei a expus următoarele:

Am încercat să ne dăm seama de ce nu ne înţelegeam atât de bine. Unul dintre noi a sesizat că asta a fost la un an de la avort. Aceea a fost prima dată când conştientizam  că ne simțeam ca şi cum am fi ucis ceva ce făcusem împreună și care, dacă ar fi fost în viață, ar fi putut fi copilul nostru. Am vorbit și ne-am împărtășit cât de afectaţi fuseserăm amândoi. Nu ştiam  faptul că ambii  eram furioşi și supăraţi și nu aveam capacitatea  să recunoaştem situația reală.

Un alt bărbat a acceptat cu reticenţă un avort cu care nu se împăca. Ani mai târziu a spus:

Trebuie să mă gândesc la durerea și prejudiciul pe care i le-a cauzat, pentru că știu durerea pe care mi-o cauzează mie, cu toate că  nu a fost decizia mea. Am fost parte a problemei și cu siguranță nu m-am opus în niciun fel. Nu pot decât să mă gândesc: sunt vinovat de complicitate la luarea unei vieți sau cel puțin sunt neinteresat ca această făptură să vină pe lume. Este vină, dar mai mult decât orice, este pur şi simplu tristețe.

Referințe:
  • [i] Randy Alcorn, Christians in the Wake of the Sexual Revolution (Portland, Ore.: Multnomah Press, 1985), pp. 175–87.
  • [ii] Robert Jay Lifton, The Nazi Doctors: Medical Killing and the Psychology of Genocide (New York: Basic Books, 1986).
  • [iii] Mark Baker, Men on AbortionEsquire, Martie 1990, pp. 114–25.

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here