Biserica și statisticile despre sexualitate

124
0
DISTRIBUIȚI

Miriam Grossman

Mulți oameni din sânul Bisericii susțin că nu sunt influențați de opera lui Alfred Kinsey. Deși majoritatea nu doresc detalii, toti îi recunosc gândirea aberantă. Sunt conștienți de abuzul său față de bărbați, de femei, de copii și față de știință. „Nu vrem să avem nimic de-a face cu el!” spun ei.

Cu toate acestea, la începutul acestui an, una dintre publicațiile bisericești ale propriei mele confesiuni a citat statistici de la Institutul Kinsey pentru Cercetare a Sexualității, Genului și Reproducerii de la Universitatea din Indiana. Când am întrebat: „De ce?”, răspunsul a fost: „De unde putem noi lua statistici despre sex și sexualitate?”

Acest lucru ar trebui să ne dea de gândit. De ce avem nevoie de statistici despre sex și sexualitate? Care este scopul lor? Cum sunt utilizate și ce finalitate au?

De dragul discuției, să presupunem că comunitatea creștină are un motiv valabil să utilizeze statistici pe teme de sex și sexualitate. Există multe lucruri ce merită luate în considerare.

Vezi și: VIDEO: Sindromul Kinsey

În primul rând, cum se colectează aceste statistici? Eunice Ray, fondatoare, împreună cu soțul ei, col. Ronald D. Ray, a organizației RSVP America (Restoring Social Virtue and Purity in America/ Restabilirea virtuții sociale și a purității în America), mi-a spus:

„Nu există nici un mod științific – după cum mi-au confirmat doctoranzii și doctorii de specialitate cu care am vorbit, care au cercetat sincer subiectul – de a cuantifica cu precizie datele colectate. Sunt subiective și nu pot fi duplicate. Dacă testezi reacțiile fiziologice, poate, dar doar să realizezi un chestionar și să-l distribui este problematic”.

Ray îl citează pe Abraham Maslow, care i-a făcut odată următoarea observație lui Alfred Kinsey, că cei care vor vorbi cu oamenii, „ca noi, care caută statistici despre comportamentele sexuale”, sunt deja „depravați”. Cei mai „normali” oameni nu vor fi întrebați despre viața lor sexuală.

În al doilea rând, putem eticheta corect datele sau statisticile despre sex și sexualitate ca „știință”? Dacă este așa, ar trebui să fie posibil ca ele să fie duplicate. Aici, în acest caz, este diferența dintre „știința-știință” și „știința socială”. În cazul științei, un cercetător poate duplica originalul ca să obțină aceleași rezultate. Or, acest lucru cel mai probabil nu e adevărat în cazul „științelor sociale”. Ceea ce este adevărat, totuși, ar fi faptul că întrebările din orice sondaj „sociologic” pot fi formulate astfel încât să producă un răspuns special.

În al treilea rând, cine sunt „experții” în sex și sexualitate? Adevărul despre chestiunile intime a fost cândva zonă a medicinii și bisericii. Dar „sociologi”, ca Mary Calderone, Lester Kirkendall, dr. John Money și alții, au muncit din greu pentru a împinge adevărul unor astfel de probleme într-o altă zonă sau, cel puțin, au devenit dintr-o dată „experți” în locul bisericii. Mai întâi, SIECUS și „sexologii” au încurajat bisericile și grupurile lor educaționale să vorbească despre „darul sexualității” și să încurajeze „da-ul” unei experiențe sexuale „asemenea unei grădini”. Vedem că s-a întâmplat ceva asemănător și în cazul avortului. Biserica n-a putut să accepte niciodată avortul până în momentul în care științele sociale, deghizate sub denumirea de știință adevărată au negat planul lui Dumnezeu pentru bărbați, femei, căsătorie și familie. Dar codul „științific”, care a făcut avortul legal, se bazează pe o știință socială, care nu doar că trădează jurământul medicilor de „a nu face rău”, ci se opune lui Dumnezeu, Creatorul vieții umane. Astăzi, unele femei din biserică își văd avorturile ca fiind „un sacrificiu pe care trebuia să-l fac pentru mine”, iar unii pastori spun femeilor însărcinate și înspăimântate că un avort „va trimite copilul lor ca să fie cu Isus”.

Citește și: Sens și sexualitate. Ghidul studentelor pentru o protecție reală, într-o lume a sexului liber, de dr. Miriam Grossman

În volumul The Failure of Sex Education in the Church: Mistaken Identity, Compromised Purity, am ales să nu dau prea multe  date statistice. Cu toate acestea, ofer puțină istorie, ofer o explicație și fac diferența între educația sexuală și învățătura pentru castitate, cu scopul final de a încuraja poporul lui Dumnezeu să reflecteze, să dialogheze și să caute Cuvântul Său, mai degrabă decât opinia omului. Pentru toți cei care caută rezultatele datelor medicale, nu a științelor sociale, recomand volumul Ce anume îl învățați pe copilul meu? de Miriam Grossman, dr. în medicină, și How Teen Sex is Killing our Kids de Meg Meeker, dr. în medicină. De asemenea, o lectură rapidă a cărții dr. Grossman Unprotected vă explică modul în care feminismul „corect politic” – ce cu siguranță nu trebuie confundat cu știința – a influențat atât medicina, cât și Biserica.

Putem colecta statistici privind numărul de persoane divorțate dintr-o anumită congregație, confesiune sau comunitate. Ar fi o chestiune pertinentă, documentată. Dar putem să strângem statistici corecte privind comportamentul sexual? Dacă da, cum? Din ce grupuri de oameni? Cu ce ​​fel de întrebări? Care ar fi concluzia?

Există oare un astfel de lucru ca o „cercetare sexuală” valabilă? Poate că o întrebare mai bună este: de ce avem nevoie de „autorități” în ceea ce privește sexul sau comportamentul sexual, atunci când avem Cuvântul lui Dumnezeu?

Cuvântul lui Dumnezeu spune:

„Luați aminte să nu vă fure mințile cineva cu filozofia și cu deșarta înșelăciune din predania omenească, după înțelesurile cele slabe ale lumii și nu după Hristos”. (Coloseni, 2: 8). „Isus știe că trupul nostru este neputincios” (Marcu 14:38).

Probabil, din acest motiv, Dumnezeu nu ne arată spre „statisticile” lumești sau așa-numitele „sondaje științifice”, ci spre sfințenie, castitate și autocontrol. În ce fel un sondaj privind sexul sau statisticile privind comportamentul sexual încurajează sfințenia? În anii 1950, după publicarea raportului „științific” al lui Kinsey, soții și soțiile începuseră să se întrebe ce au pierdut. Fiii și fiicele bisericii începuseră să pună la îndoială moralitatea părinților lor.

Părinților și pastorilor de astăzi nu li se cere să facă nimic diferit de cei din generațiile anterioare. Noi trebuie să instruim copiii și oamenii din congregații pe căile Domnului și, astfel, să-i ajutăm și pe tineri și pe bătrâni să se împotrivească ispitelor lui Satan, lumii și naturii noastre păcătoase.

Nu avem nici o siguranță că vom fi ghidați corect de măsurătorile și comparațiile oferite de sexologi. Cuvintele sociologilor vin … și pleacă. Dar Cuvântul Domnului este pentru totdeauna. Vom fi îndreptați corect când ne temem, când iubim și când avem încredere în Dumnezeu, care este Creatorul bărbatului și al femeii, al căsătoriei și al familiei. Anume Cuvântul Său ne salvează și ne îndepărtează de căderile și de capcanele lumii de azi.

Miriam Grossman este medic psihiatru american, specialist în psihiatria adolescentului și a copilului.

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here