Teme fundamentale: căsătoria (VII)

65
0
DISTRIBUIȚI

Întrebarea de la care porneşte acest mic foileton este următoarea: ce este, de fapt, căsătoria? Lui G.K. Chesterton îi voi dedica trei sau patru episoade, din două motive: căsătoria şi familia sunt teme despre care a scris pe larg; şi sunt, de asemenea, teme cu care a scris cu multă luciditate şi, ar spune unii, chiar cu spirit profetic.

Supranumit „prinţul paradoxului”, G.K. Chesterton este unul dintre cei mai prolifici scriitori englezi ai secolului XX – a publicat peste 100 de cărţi în timpul vieţii, la care se adaugă câteva mii de eseuri; a excelat în toate genurile literare, de la roman la proză scurtă, poezie, teatru, critică literară, istorie, şi chiar economie şi teologie. S-a convertit la anglicanism, şi apoi la catolicism relativ târziu, după o perioadă pe care el însuşi o înfăţişează drept „vagabondaj spiritual”.

Voi continua să prezint, în săptămânile următoare, punctele de vedere ale unor gânditori care au aparţinut sau aparţin unor confesiuni creştine – catolici, precum G.K. Chesterton şi J.R.R. Tolkien (link la episodul anterior aici), ortodocşi şi (din nou) anglicani (precum C.S. Lewis) – şi chiar pe cele ale unor agnostici cu privire la această temă. Pe parcursul foiletonului sper să descoperim, împreună, care sunt, de fapt, ideile despre care discutăm atât de aprins dincolo de perdeaua de fum a mass-media.

Fragmentul de mai jos face parte din una din operele fundamentale ale lui G.K. Chesterton – eseul The Everlasting Man, publicat în deceniul al III-lea al secolului XX. (C.S.)

*

Să luăm, spre exemplu, cazul căsătoriei şi al relaţiei dintre sexe. Ar fi putut foarte bine să fie adevărat că un profesor din Galileea a predat lucruri care erau specifice mediului din Galileea. Dar nu e adevărat. E raţional să ne aşteptăm ca un bărbat din vremea lui Tiberiu să fi propus o viziune condiţionată de epoca lui Tiberiu; dar nu s-a întâmplat asta. Ceea ce a propus este ceva destul de diferit; ceva foarte dificil; dar ceva care nu e cu nimic mai dificil astăzi decât era în acea vreme.

Când, spre exemplu, Mahomed a făcut compromisul cu privire la poligamie e rezonabil să spunem că acesta a fost condiţionat de o societate poligamă. Când i-a permis unui bărbat să aibă patru soţii a făcut, într-adevăr, ceva potrivit cu circumstanţele epocii, un lucru care ar fi fost mai puţin potrivit în alte circumstanţe. Nimeni nu va susţine că cele patru soţii erau precum cele patru vânturi, ceva care putea fi interpretat drept un element al ordinii naturale; nimeni nu va spune că cifra patru era scrisă în stele pe cer. Dar, pe de altă parte, nimeni nu va spune nici că cifra patru era un ideal de neatins; că este dincolo de puterile omului să numere până la patru; sau să îşi numere soţiile şi să vadă dacă ele sunt sau nu patru. E un compromis practic, marcat de caracterul unei societăţi particulare. Dacă Mahomed s-ar fi născut în Acton în secolul al XIX-lea, ne-am putem întreba, pe drept cuvânt, dacă ar fi umplut, instantaneu, acea suburbie cu haremuri de câte patru soţii. Dar pentru că s-a născut în Arabia în secolul al şaselea, regulile sale cu privire la căsătorie reflectă condiţiile din Arabia secolului al şaselea.

Dar felul în care Hristos priveşte căsătoria nu reflectă câtuşi de puţin condiţiile din Palestina secolului I. El nu reflectă absolut nimic, cu excepţia viziunii sacramentale asupra căsătoriei [ca taină] care a fost dezvoltată, ceva mai târziu, de Bisericile apostolice. Această viziune era la fel de spinoasă pentru oamenii de atunci ca şi pentru oamenii de acum. Era mult mai enigmatică pentru oamenii de atunci decât este pentru oamenii de acum. Evreii şi romanii şi grecii nu credeau în, şi nici nu înţelegeau suficient încât să fie sceptici cu privire la ideea mistică conform căreia un bărbat şi o femeie devin o singură substanţă sacramentală. Ni se poate părea un ideal incredibil sau imposibil; dar nu poate să ni se pară mai incredibil sau mai imposibil decât li s-a părut lor. Cu alte cuvinte, orice altceva va fi fiind adevărat, nu este adevărat că această controversă a fost atenuată de trecerea timpului. Orice altceva va fi fiind adevărat, nu e adevărat că ideile lui Iisus din Nazaret erau potrivite pentru epoca sa, dar nu sunt potrivite pentru epoca noastă. Cam cât de potrivite erau ele pentru epoca Lui ne-o arată, probabil, sfârşitul poveştii Sale.

(va urma; fragment din The Everlasting Man, Partea a II-a, Cap. II, „The Riddles of the Gospel”; traducerea şi sublinierile îmi aparţin.)

*

Pentru cei interesaţi de opera lui G.K. Chesterton, recomand două lecturi introductive: Ortodoxia. O filozofie personală, eseu, traducere de Mirela Adăscăliţiei, Ed. Humanitas, 2008 (link aici către ediţia în română, pe site-ul Humanitas; Omul care era joi, roman, traducere de Cătălin Sturza, Ed. Humanitas, 2007.

O bibliografie mai cuprinzătoare a operelor lui G.K. Chesterton găsiţi pe site-ul American Chesterton Society, la link-ul de aici.

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here