Polonia: Inițiativa cetățenească de prohibiție a avorturilor eugenice (în caz de malformație a copilului), mari șanse de a fi adoptată

148
0

Parlamentul Poloniei va începe dezbaterea inițiativei legislative cetățenești care vizează interzicerea avorturilor eugenice, cărora le cad victimă copiii nenăscuți bolnavi sau dizabili.

Inițiativa, intitulată „Stop Avort”, a colectat 830.000 de semnături cu începere de la 1 septembrie 2017 și a fost depusă la Parlament la finalul lunii noiembrie.

Inițiativa a fost susținută și de episcopii catolici precum și de Biserica Ortodoxă locală.

Sistemul democratic polonez permite ca un grup de minim 100.000 de semnături să constituie baza pentru o inițiativă a cetățenilor, la fel ca și în România, semnături care pot fi colectate în maxim 3 luni.

Lideri politici din partidul de guvernământ, inclusiv fostul primi-ministru, actual vicepremier, Beata Szydlo, precum și Președintele Poloniei, Andrzej Duda, au comentat favorabil inițiativa dând de înțeles că aceasta va fi adoptată, respectiv promulgată.

Totodată, mai mult de 100 de legiuitori au remis în toamnă Curții Constituționale aceeași propunere de eliminare a avortului eugenic din legea poloneză, motivând că acesta este împotriva legii fundamentale a țării. Decizia este așteptată în câteva luni. Constituția poloneză recunoaște în mod expres demnitatea persoanei umane.

Mișcarea poloneză pentru viață speră să obțină astfel încă o victorie în bătălia pentru protecția deplină a vieții umane. În Polonia avortul este restricționat la cazurile în care copilul suferă de o malformație gravă sau viața ori sănătatea mamei sunt în pericol prin continuarea sarcinii.

Actuala lege datează din 1993, când noua conducere a țării a denunțat moștenirea comunistă a legii care permitea avortul la cerere. Astfel, Polonia se află în situația opusă României, care în 1989 era unica țară din blocul socialist unde avortul este restricționat.

Citește și: Cum a devenit Polonia o „cultură a vieţii”?

Malformațiile fetale sunt motivul pentru 96% dintre cele doar circa 1.000 de avorturi anual care se fac legal în Polonia. Pentru comparație, în România numărul avorturilor se apropie de 100.000 anual, luând în considerare cu aproximație și pe cele efectuate în mediul privat.

Citește și: Polonia: Curtea Constituțională decide în favoarea medicilor care refuză să facă avorturi

Anul trecut, o altă inițiativă cetățenească viza prohibiția aproape completă a avortului, cu excepția cazului în care viața femeii este pusă în pericol de continuarea sarcinii, și înăsprirea sancțiunilor penale pentru medicii care practică avortul ilegal. După o dezbatere extrem de aprinsă și pe fondul presiunilor din stradă, proiectul a fost respins dar inițiatiorii au promis că vor reveni cu o nouă propunere.

Citește și: Adevărul despre legea pro-viață din Polonia. Discursul în Parlament al inițiatorilor proiectului (I)

La puțin timp, ca o concesie, guvernul condus de Partidul „Lege și Justiție” (PiS) de orientare social-conservatoare a interzis vânzarea așa-zisei „pilule de a doua zi” în farmacii fără rețetă. „Pilula de a doua zi”, prezentată drept „contraceptiv de urgență” este de fapt un avortiv timpuriu.

Donați pentru Cultura Vieții

Dacă apreciați eforturile noastre de a vă oferi conținut de calitate și inedit, vă rugăm să ne sprijiniți cu o donație, pentru găzduire și traducerile ocazionale.
Puteți dona cu cardul prin PayPal.
Dacă doriți să donați direct în contul bancar, vă rugăm să ne contactați. Mulțumim!

Personal Info

Donation Total: 10€

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here