SUA: Aproape 1.200 de reglementări de restricționare a avortului sunt în vigoare

107
0
„Prefă-te că sunt un copac și salvează-mă”. Poster al mișcării pro-vita din SUA

În cei 45 de ani care au trecut de la decizia Curții Supreme a Statelor Unite ale Americii prin care avortul a fost recunoscut ca drept constituțional în această țară, legislativele statelor au luat măsuri consistente pentru protejarea deopotrivă a copiilor nenăscuți și a mamelor de violența avortului.

Fără o interdicție la nivel federal, care va fi posibilă doar prin răsturnarea deciziei menționate a Curții Supreme, statele membre ale uniunii au adoptat 1.193 de restricții diferite la avort, folosindu-se de limitele pe care autonomia legislativă le permite, conform datelor furnizate de think-tank-ul pro-avort Guttmacher Institute.

Acesta arată că „58% dintre femeile americane de vârstă reproductivă au locuit în 2017 într-un stat considerat ostil pentru drepturile legate de avort. Doar 30% au locuit într-un stat care susține drepturile legate de avort.”

Guttmacher relatează că ultimii 7 ani au adus 34% dintre restricțiile menționate, confirmând astfel tendința în creștere a cetățenilor americani de a se opune avortului.

Analiza pe care Institutul o face identifică 29 de state care au adoptat suficiente restricții pentru a fi considerate „fie ostile avortului (6 state) fie extrem de ostile avortului (23 de state), cu Iowa și West Virginia incluse pentru prima dată în grupul celor ostile.”

Statele sunt clasificate în funcție de 10 tipuri majore de restricții la avort: implicarea părinților înainte de avortul la minore; consilierea obligatorie înainte de avort; perioada de așteptare înainte de un avort; ultrasonograma obligatorie înainte de avort; interzicerea finanțării din surse publice a avorturilor elective; restricționarea acoperirii avorturilor în asigurările de sănătate private; restricții la medicația de avort; reglementări „oneroase” la acreditarea clinicilor de avort; impunerea de interdicții neconstituționale asupra avortului înainte de limita de viabilitate a fătului sau de limitări după această vârstă; „decretarea unei interdicții preventive asupra avortului dacă Roe c. Wade [decizia Curții Supreme prin care a fost legalizat avortul, n.red.] va fi anulat”.

Citește și: Adevăratul chip al sentinței Roe c. Wade

Conform acestei clasificări, „un stat este considerat susținător al drepturilor la avort dacă are nu mai mult de una din aceste reglementări în vigoare, la mijloc dacă are 2-3, ostil dacă are 4-5 și extrem de ostil dacă are în vigoare 6-10” asemenea reglementări.

Trei din 4 americani sunt pentru restricționarea avortului

Conform unui sondaj Marist-Knights of Columbus difuzat pe 17 ianuarie 2018, majoritatea americanilor (56%) cred că avortul este greșit din punct de vedere moral. Mai mult de 75% sprijină diverse restricții legale, în timp ce doar 12% cred că avortul trebuie să fie legal pe toată durata sarcinii. 63% din totalul populației și chiar 56% dintre cei care se consideră „pro-alegere” (un termen corect politic pentru „pro-avort”) susțin limitarea avortului la 20 de săptămâni de sarcină. Această proporție este în creștere cu 4% față de acum un an. De asemenea, 6 din 10 americani se opun finanțării publice a avorturilor.

În SUA, prin cele două decizii ale Curții Supreme din 1973, Roe c. Wade și Doe c. Bolton, avortul a fost legalizat în toată țara și pe toată durata sarcinii.

Donați pentru Cultura Vieții

Dacă apreciați eforturile noastre de a vă oferi conținut de calitate și inedit, vă rugăm să ne sprijiniți cu o donație, pentru găzduire și traducerile ocazionale.
Puteți dona cu cardul prin PayPal.
Dacă doriți să donați direct în contul bancar, vă rugăm să ne contactați. Mulțumim!

Personal Info

Donation Total: 10€

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here