Mi-ar plăcea să văd, în loc de proteste cu tropare și imnul național, un efort pastoral îndreptat către homosexuali

246
1

Am urmărit toată săptămâna disputele din jurul incidentelor de la MȚR – și am citit o sumedenie de luări de poziție.

Pe de o parte, proiecția filmului „120 BPM” în sala Horia Bernea era un non-eveniment. Pe de altă parte, protestele de acolo au transformat proiecția acestui film – și a următorului film cu tentă gay, „Soldații. Poveste din Ferentari” – într-un mare scandal.

Pe de o parte, MȚR nu este Catedrala Mântuirii Neamului sau vreun loc sacru. Pe de altă parte, muzeul se vrea un spațiu coerent, al tradiției și al spiritualității creștine. Iar sala aceea în care se proiectează filme cu tentă gay se numește Horia Bernea, un om care vorbea despre participarea artistului „la sensul sacrificiului care a mântuit lumea” și despre datoria artistului de a rezista unei lumi „amenințată cu descompunerea, forțate să renege reperele fundamentale ale existenței sale.” (nu trebuie să căutăm departe – găsim asta pe Wikipedia, link în comentarii.) Nu cred că va nega nimeni că propaganda LGBTQ și noile inginerii sociale puse în aplicare în lumea occidentală erau/sunt, în viziunea lui Horia Bernea, forțe care descompun lumea noastră și îi erodează reperele fundamentale.

Pe de o parte, Sala Horia Bernea înțeleg că este subînchiriată, iar conducerea muzeului nu își dă, neapărat, acordul pentru filmele proiectate acolo. Pe de altă parte, dacă ne uităm la tematicile filmelor reprezentate în ultimii ani, o să vedem Astra Film Sibiu, Săptămâna Filmului Maghiar, Festivalul Filmului European, British Documentary – vom vedea, altfel spus, o coerență. Și până și aceste filme gay se subsumează lunii februarie care este „luna istoriei LGBT”; iar pe site-ul ACCEPT vom vedea, coincidență sau nu, cum luna istoriei LGBT e asociată cu un model tradițional românesc.

Pe de o parte, o zonă a mass-media a sărit să titreze că fundamentaliștii creștini înfruntă soldații din Ferentari – și că protestatarii au folosit metode agresive pentru a bloca proiecția unuia dintre filme. Pe de altă parte, acum doi ani, la Cluj, un grup de protestatari care-și spuneau „tinerii furioși” au întrerupt, cu fluierături și huiduieli, o conferință despre perspectiva biblică asupra avortului, susținută de Părintele Stelian Tofană, un eveniment unde concerta și Paula Seling. Iar mai deunăzi, un grup de activiști LGBTQ au blocat o proiecție privată a unui film care ar fi trebuit să se difuzeze la un cinematograf din centrul Londrei despre 15 homosexuali vindecați prin întoarcerea la credință; protestul a inclus amenințarea cu boicotul lanțului de cinematografe. Iar dacă e să ne amintim cum a eliminat Asociația Americană de Psihiatrie (APA) homosexualitatea din Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mentale (DSM), ei bine, acest lucru s-a întâmplat pe fondul și în urma protestelor agresive ale militanților LGBTQ, care în anii 1970 și 1971 au întrerupt adunările APA, cam cum sunt acuzați acum fundamentaliștii creștini că au făcut la MȚR – cu o stilistică ceva mai agresivă, poate.

Pe de o parte, mulți s-au sesizat că ceva nu e în regulă când în sala Horia Bernea a fost proiectat filmul „120 BMP”, în jurul căruia ieșise deja un scandal când 100 de liceeni au fost duși să vadă pelicula la Elvira Popescu și au participat apoi la o dezbatere condusă de un cunoscut activist LGBTQ. Pe de altă parte, dacă ne uităm la ce lansări de carte au loc pe la MȚR, nu cred că e prima peliculă de cinema sau prima carte sau primul concert sau prima dezbatere incompatibilă cu viziunea muzeului. Nu sunt un casnic de-al locului, dar țin minte că am asistat o dată la o dezbatere despre gnosticism și evanghelii apocrife unde se vehiculau unele idei prea puțin ortodoxe; iar în reacția față de protestele de săptămâna asta, directorul muzeului spune că protestatarii au văzut în MȚR nu un „loc al dezbaterii”, ci un „instrument de propagandă religioasă”.

Pe de o parte, nu sunt un fan al protestelor cu icoane, tropare și imnul național, puse la grămadă, iar din câte știu filetismul și etnofiletismul, care așază națiunea mai presus de unitatea eclezială, au fost condamnate ca erezie la un Sinod Ortodox organizat în 1972 (al doilea protest, cu luminițe și manele, a fost ceva mai tongue-in-cheek). Pe de altă parte, n-ai cum să nu observi că acele icoane și acele tropare se asortau mai bine cu decorul decât pungile de sânge fals aruncate peste tot de tinerii protestatari furioși și scenele la bustul gol și proful de mate pedofil care-l infectează pe HIV pe unul dintre protagoniști și paradele LGBTQ și limbajul violent și gesturile de huliganism (dar pentru o cauză bună) din „120 BPM” (mai era și o eutanasiere pe la sfârșit, dar vor zice unii că dau spoiler).

Pe de o parte, viziunea lui Horia Bernea este una coerentă – și ar merita păstrată. Sunt mulți care ar vrea să vadă la MȚR filme valoroase care abordează teme spirituale creștine, precum Ostrov al lui Pavel Lungin. Există un întreg patrimoniu, foarte puțin cunoscut și prost pus în valoare, de astfel de filme – pe unele dintre ele mai apucăm să le vedem la Astra Film Sibiu. Pe de altă parte, MȚR e un loc în care întâlnirea dintre frumusețea culturii țărănești și formele actuale ale culturii urbane, despre care vorbește actualul director al muzeului, ia de prea multe ori forma superficială a iei purtate cu blugii rupți și cu pantofii cu toc stilet. Și e un loc în care, vorba unui prieten, ceaiul costă 12 lei. Această deschidere spre dialog pare a fi, mai degrabă, o dorință de a împăca pe toată lumea, de a primi aplauzele celor din lumea bună, și de a nu-i supăra pe ăia care țipă mai tare. E adevărat, asta prinde la hipsteri. Dar eu unul cred că hipsterii ar aprecia poate chiar mai mult un program coerent construit în jurul unui cinematograf spiritual, pe linia Tarkovski – Pavel Lungin; locul deja e trendy, iar reacordarea la viziunea inițială nu l-ar face mai puțin trendy. E absurd să crezi asta din moment ce tocmai această viziune, a lui Horia Bernea, a fost cea care l-a făcut trendy de la bun început.

Pe de o parte, mi-ar plăcea să văd, în loc de proteste cu tropare și imnul național, un efort pastoral, în România, îndreptat către homosexuali. O serie de publicaţii, de site-uri, poate chiar grupuri de sprijin care să ducă spre ei mesajul Evangheliei. Pe de altă parte, văd acest efort în Occident, în special în bisericile neoprotestante. Și văd și cum este el primit de grupurile LGBTQ – anularea unei proiecții private, la Londra, a unui film care înfățișa mărturiile unor homosexuali care s-au vindecat prin mijlocirea credinței și a Evangheliei, dar și prin urmarea unei forme de consiliere este doar cel mai recent exemplu. Și nu văd nici un fel de efort de sprijinire eficientă a homosexualilor, dincolo de propagandă și de acțiuni civice, în tabăra LGBTQ. Sunt studii care arată, de pildă, că speranța de viață în rândurile bărbaților homosexuali e cu 20 de ani mai mică decât cea a bărbaților straight. Cum pot fi aceşti oameni sprijiniţi, medical, moral şi, de ce nu, spiritual – ce se poate face pentru ei, dincolo de a le acorda „drepturi”? (link către un exemplu în comentarii). Apropo, filmul care a stârnit controversele, „120 BPM”, e despre problemele cu care se confruntă niște tineri gay – probleme medicale, morale, și, de ce nu, spirituale; unul dintre ei moarte prematur, în urma infectării cu HIV.

Pe de o parte, discursul LGBT e acela că „Persoanele LGBT nu sunt bolnave. Să fi gay, lesbiană sau trans nu e ceva care trebuie «vindecat» sau schimbat” – spun din nou și din nou militanții gay (link către declarație în comentarii).

Pe de altă parte, nimeni sau aproape nimeni nu ascultă și mărturiile unor bărbați homosexual care s-au vindecat (sau „restaurat”, ca să preiau un termen din citatul de mai jos) după ce au urmat o formă de consiliere. Dau un singur exemplu – și traduc din engleză (link aici către interviul întreg):

„Activiștii gay, de exemplu, insistă cu vehemență că această călătorie pe care am întreprins-o e dăunătoare. Chiar au reușit să treacă propuneri legislative în California și în New Jersey care scot în afara legii consilierea pentru persoane care caută ajutorul ca să se elibereze de comportamentele și dependențele homosexuale.

Recunosc deschis că această libertate pe care am găsit-o este o călătorie care poate, foarte bine, să dureze o viață, și nu e doar o simplă tranziție de câțiva ani. Nu am ajuns în prăpastia asta peste noapte, și nu ar trebui să ne așteptăm să ieșim din ea peste noapte – le spun adesea oamenilor.

Recunosc, de asemenea, că această călătorie va aduce cu ea, uneori, conflicte interioare, durere, și disconfort emoțional, chiar atunci când o alegi și te ții de ea de bună voie. Dar cred că restaurarea sexuală este, în cele din urmă, o alegere foarte sănătoasă, și în nici un caz una dăunătoare. Nimic din ceea ce are cu adevărat valoare nu va putea să fie obținut, în fond, cu ușurință. Din acest motiv numesc această călătorie o restaurare, și nu o schimbare sau o convertire.”

Pe de o parte, unii spun că orice formă de acţiune evanghelică sau de terapie/consiliere orientată către homosexuali ar fi homofibie. Pe de altă parte, ar rezulta că şi Dean Bailey însuşi (cel pe care îl citez mai sus) ar fi un homofob.

După cum am zis – pe de o parte; pe de altă parte. Fiecare își trage concluziile.

P.S.: Să faci proiecție de film cu jandarmii la poartă, pentru a susține, cu tot dinadinsul, dezbaterea – mă întreb ce s-ar fi întâmplat în Londra dacă creștinii aceia evanghelici și-ar fi proiectat filmul despre convertirile gay-ilor cu jandarmii la poartă. Sau în SUA, dacă Asociația Americană de Psihiatrie și-ar fi ținut întâlnirile, la începutul anilor ’70, cu jandarmii sau cu pușcașii marini la poartă.

Donați pentru Cultura Vieții

Dacă apreciați eforturile noastre de a vă oferi conținut de calitate și inedit, vă rugăm să ne sprijiniți cu o donație, pentru găzduire și traducerile ocazionale.
Puteți dona cu cardul, prin PayPal. Mulțumim!

Personal Info

Donation Total: 10€

1 comentariu

  1. „mi-ar plăcea să văd, în loc de proteste cu tropare și imnul național, un efort pastoral, în România, îndreptat către homosexuali”
    Atitudinea corecta in aceasta situatie pleaca de la respectul adevarului in ceea ce priveste ce este homosexualitatea si ce nu este homosexualitatea. Cine se apleaca sa asculte problemele si durerile persoanelor cu inclinatii homosexuale va vedea un complex de sentimente si resentimente cu care se confrunta acesti oameni, lupte interioare mai intense sau mai putin intense in functie de forta cu care Adevarul ii interpeleaza. Raspunsuri si solutii exista, trebuie doar sa incepem sa ne ascultam unii pe altii nu doar sa vorbim, iar Adevarul si nu propaganda, ne va face liberi. Eforturi pentru a asculta si a veni in intampinarea persoanelor cu un comportament homosexual ce sunt intr-o criza de identitate se fac in toate bisericile, in mod mai elaborat sau nu. Un exemplu de abordare sanatoasa a problemei in respectul adevarului si a persoanei in urmatorul link.
    https://www.youtube.com/results?search_query=Homosexuality+Gay+Marriage+and+Holiness

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here