Consultant al UNICEF a violat un băiat timp de mai mulți ani

168
0
DISTRIBUIȚI

Autor: Stefano Gennarini, J.D., Sursa: C-Fam 23 februarie 2018

Consultantul cu state vechi al ONU în problema drepturilor copilului, Peter Newell, a fost condamnat pentru viol și sodomizarea unui copil pe parcursul a trei ani, începând cu 1965. Acesta a fost închis săptămâna trecută și va executa o sentință de șase ani de închisoare, după ce a pledat vinovat.

În momentul în care UNICEF încearcă să limiteze daunele, directorul său adjunct, Justin Forsyth, a demisionat, când a ieșit la iveală istoria sa de hărțuire sexuală. Acuzațiile au fost depuse în timpul când acesta deținea funcția de președinte al organizației Save the Children UK. Forsyth a lucrat anterior la Oxfam, timp de 15 ani, organizație caritabilă aflată acum în toiul unui scandal, fiind prinsă deschizând bordeluri pentru lucrătorii umanitari din Haiti, după cutremurul devastator din 2010 din această țară.

UNICEF a declarat pentru „Daily Mail” că au fost „profund șocați” când Newell a fost acuzat pentru prima dată, în 2016. Bărbatul, în vârstă de 77 de ani, era cunoscut ca o autoritate în domeniul drepturilor copilului din întreaga lume. El a condus eforturile internaționale de emancipare a copiilor de sub autoritatea părintească și de scoatere a pedepsei corporale în afara legii.

Newell era un consultant extrem de apreciat pe lângă Secretarul General al ONU și  entitățile ONU cu privire la orice chestiune ce implică copiii. El a fost autorul principal al unui manual de referință din 1998 privind punerea în aplicare a Convenției ONU privind drepturile copilului, comandată de UNICEF, care rămâne o lucrare internațională de referință până în prezent.

Știrile despre Newell au apărut săptămâna trecută, când sectorul asistenței internaționale a fost afectat de un alt scandal, dezvăluirea abuzurilor sexuale pe scară largă din partea angajaților Oxfam și ai altor agenții internaționale de ajutorare, inclusiv dezvăluirea abuzului sexual asupra copiilor.

Presiunea din partea mass-media a condus purtătorul de cuvânt al ONU pentru Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, să răspundă îngrijorării cu privire la o rețea de violatori, care se bucură de  imunitatea personalului ONU.

„Să fim clari. Răspunsul este nu. Abuzul sexual este o crimă. Organizația Națiunilor Unite nu pretinde și nu va pretinde imunitate în astfel de cazuri”, se afirmă într-o postare pe contul oficial de Twitter al purtătorului de cuvânt, de la începutul săptămânii trecute.

Într-o declarație de săptămâna trecută, noul director executiv al UNICEF, Henrietta H. Fore, a declarat: „Avem toleranță zero față de exploatarea și abuzul sexual și rămânem angajați să învățăm continuu și să ne îmbunătățim. Dorim dreptate pentru copiii victime și suntem hotărâți să colaborăm cu toți partenerii pentru a o realiza”.

Cu toate acestea  jurnaliștii de investigație și alți critici spun că abuzul sexual al forțelor de menținere a păcii ale ONU și al lucrătorilor din asistența internațională are loc deja de zeci de ani fără răspuns adecvat și că UNICEF înregistrează un eșec sistematic în această privință.

Cel mai recent scandal implică neglijarea urmăririi de către UNICEF a abuzurilor sexuale pe scară largă asupra copiilor de către forțele de menținere a păcii ale ONU din Republica Centrafricană. În ciuda faptului că au efectuat investigații de constatare a abuzurilor sexuale pe scară largă, UNICEF și alte autorități ale ONU nu au întreprins acțiuni care să conducă la urmărirea penală a făptașilor.

Abuzul sexual asupra copiilor afectează UNICEF de zeci de ani deja. În 1987, o rețea de pornografie infantilă folosea un birou „secret” în sediul UNICEF din Belgia pentru a produce și a distribui pornografie infantilă. Potrivit unui raport al New York Times din acea vreme, un „studio secret de fotografie” a fost găsit în subsolul sediului central, cu peste o mie de imagini și o listă cu peste 400 de nume din întreaga Europă.

Activiștii care cer abolirea traficului sexual au criticat ipocrizia ONU și a altor agenții de ajutorare, care cer și promovează legalizarea prostituției, chiar dacă lucrătorii umanitari consideră disponibilitatea relațiilor sexuale comerciale o piață bună în țările devastate de război sau de catastrofe naturale, fiind drept „un loc de muncă avantajos”. Câteva agenții ale ONU, inclusiv UNICEF, au promovat reducerea vârstei consimțământului sexual și prostituția legală ca modalități de combatere a răspândirii bolilor cu transmitere sexuală.

Donați pentru Cultura Vieții

Dacă apreciați eforturile noastre de a vă oferi conținut de calitate și inedit, vă rugăm să ne sprijiniți cu o donație, pentru găzduire și traducerile ocazionale.
Puteți dona cu cardul prin PayPal.
Dacă doriți să donați direct în contul bancar, vă rugăm să ne contactați. Mulțumim!

Personal Info

Donation Total: 10€

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here