Antinatalismul. Ideile periculoase ale lui David Benatar

134
0

Toti cunoastem faimoasa fraza din Hamlet atribuita lui Shakespeare „a fi sau a nu fi?” („to be, or not to be?”). In ultimul timp se aud tot mai multe voci care dau raspuns negativ, la unison si tot mai strident. Ele reflecta o mentalitate occidentala in ascensiune, care se extinde si in restul lumii: antinatalismul. La nivelul strazii si al miscarilor sociale, antinatalismul e exprimat in sloganurile pe care le vedem deseori cu prilejul demonstratiilor de strada din Occident.

Fie ca e vorba de „extinctia in masa” („mass extinction”), „controlul populatiei” („population control”), „impuneti impozite pe copii” („tax on children”), „salveaza planeta: sinucide-te” („save the planet: kill yourself”!), toate aceste mesaje denota aceasi ideologie anti-umana care permeaza tot mai pregnant gandirea si mintea occidentalilor.

Exista, de fapt, si miscari care in mod specific recomanda si promoveaza extinctia rasei umane, cea mai cunoscuta si galagioasa dintre ele fiind The Voluntary Human Extinction Movement (Miscarea pentru extinctia umana voluntara). In Marea Britanie exista si un partid politic, numit The Antinatalist Party, care urmareste acelasi scop – disparitia speciei umane. Omul e invinuit de distrugerea si degradarea mediului, incalzirea globala, poluarea, topirea ghietarilor, distrugerea plantelor si extinctia animalelor. Remediul e unul singur: eliminarea fiintelor umane. Daca la inceputul Creatiei fiintele umane au fost inzestrate cu un insinct al procrearii si li s-a impus de catre divinitate procrearea, sfarsitul istoriei foarte probabil va fi marcat de instinctul contrar al auto-extinctiei in masa. 

Ascensiunea rapida a gandirii anti-nataliste

Tendinta spre auto-extinctie e reflectata cel mai bine in diminuarea drastica a respectului fata de viata fiintelor umane. Ganditi-va la exemplul acesta: majoritatea tarilor lumii au abolit pedeapsa capitala, dar in ultimii ani tot mai multi intemnitati cer sa fie eutanasiati, pentru a scapa de inchisoare. Cazuri bizare de acest gen se intilnesc tot mai des in Belgia si Olanda si in ultimul timp si in Canada, unde cu doar citiva ani in urma a fost decretat un drept la eutanasie. Benelux-ul a legalizat eutanasia in 2002. Eutanasierea celor inchisi in detentie, insa, nu e o reflectie a unei tendite de a ne intoarce la pedeapsa capitala, ci a declinului respectului fata de viata. Intemintatii si tribunalele ne spun ca nu avem, ca societate, autoritatea de a-i executa, ci obligatia, la cererea lor, de a le curma viata prin eutanasie.

Aceasta e doar una din multele simptome pe care le vedem zilnic in jurul nostru si care decurg din aceeasi mentalitate anti-viata. Eutanasierea adultilor a devenit atit de raspandita in Benelux si Canada incit se discuta tot mai des si insistent eutanasierea copiilor, cu sau fara „consimtamintul” lor. Daca acum 20 de ani majoritatea medicilor din Benelux si Canada se impotriveau eutanasiei ori suicidului asistat, astazi majoritatea se pronunta pentru. Viata umana devine tot mai ieftina in aceste tari…

La fel in Marea Britanie, unde sporadic se discuta posibila legalizare a eutanasiei, cu sprijinul majoritatii medicilor. In Canada unii parinti au inceput sa petitioneze autoritatile sa legalizeze eutanasierea copiilor. Iar in februarie anul acesta publicatia olandeza Pediatria a publicat un dosar special privind legalizarea eutanasierii minorilor. Subiectul a fost pus in dezbatere la un grup de medici din Statele Unite si Olanda sub forma intrebarii „is legalizing euthanasia for children ethical”? („este etica legalizarea eutanasiei copiilor”?) Ideea dominanta a fost afirmativa: eutanasierea copiilor, fie la cererea lor fie la cererea parintilor lor, este etica. Copiii au dreptul sa ceara sa fie eutanasiati pentru a nu suferi, iar parintii au dreptul de a dispune eutanasierea copiilor lor din acelasi motiv si, in plus, din perspectiva lor ca adulti ca au dreptul sa nu isi vada copiii suferind.

Acest mod de gandire e cu totul distorsionat. Parintii ori adultii isi aroga astfel un drept dublu: (1) dreptul de a-si eutanasia copiii pentru ca sufera; si (2) dreptul de a-si eutanasia copiii pentru a nu-i vedea suferind. Primul drept e justificat de suferinta copiilor iar al doilea de suferinta parintilor. In ambele cazuri, au decis medicii si specialistii in etica, eutanasierea copiilor nu impun probleme de etica ori constiinta si e in intregime acceptabila.

Panta, insa, a devenit foarte alunecoasa si tot mai dificil de controlat. Gandirea anti-natalista se reflecta si in deciziile judecatoresti care au redefinit casatoria si familia. De un deceniu incoace ni se spune ca procrearea si cresterea copiilor nu mai au nimic de a face cu casatoria si sunt disociate in mod artificial. In noua viziune a casatoriei si familiei fiintele umane nu se casatoresc pentru a aduce pe lume si creste copii ci pentru a se asocia ca parteneri de viata, fara deosebire de gen. Disocierea casatoriei de procreare e una din marile tragedii ale gandirii occidentale. Centralitatea relatiilor de casatorie a devenit placerea iar copiii un accident al relatiilor de casatorie ori asociere umana. Parintii au un loc secundar in cresterea copiilor, autoritatea principala pentru cresterea lor fiind cedata incetul cu incetul statului si agentiilor lui.

Nu am ajuns aici, insa, peste noapte, ci prin acumularea unor idei care au aparut cu sute de ani in urma. Ele au evoluat si culminat in zilele noastre si se manifesta cu agresivitatea cunoscuta de acum tuturor. O perspectiva istorica a ideilor anti-nataliste, evolutia lor si manifestarile lor curente este obiectivul cartii lui Thomas C. LeonardRace, Eugenics & American Economics in the Progressive Era: Ilieberal Reformers. („Rasism, eugenie si economiile americane in era progresivismului: Reformatorii Illiberali”) Leonard si-a publicat cartea in 2016 si o recomandam celor care doresc sa inteleaga evolutia ideilor anti-viata din ultimii 200 de ani.

In ultimii ani numarul intelectualilor si autorilor care promoneaza anti-natalismul a crescut. Mentionam pe Sarah Perry si cartea ei Every Cradle Is a Grave  („Fiecare leagan e un mormint”) si pe Thomas Ligotti si cartea lui The Conspiracy Against the Human Race  („Conspiratia impotriva rasei umane”).

Feminismul impartaseste aceasi perspectiva. In 2012, autoarea feminista Jessica Valenti a facut valuri uriase cind a publicat Why Have Kids? A New Mom Explores the Truth About Parenting and Happiness  („De ce sa ai copii? O mamica exploreaza adevarul privind fericirea si ce inseamna sa fii parinte”), ideea centrala a cartii fiind ca este nesanatos pentru o femeie sa echivaleze fericirea cu a avea copii si o familie. 

Consecintele antinatalismului chinez

Aceste idei, insa, laudate ca fiind progresiste in cercurile seculare, au repercursiuni si consecinte. Toate nefaste si negative. Nici unde in lume nu se observa acest lucru mai bine decit in China comunista unde politica anti-natalista a fost religie de stat timp de 36 de ani, intre 1979 si 2015. China a impus o politica anti-natalista vazind in copii un obstacol pentru dezvoltarea tarii, nu fiinte umane care ar fi putut contribui la avansarea Chinei. A fortat femeile sa avorteze, a ucis copii in trupul mamelor lor si a comis cel mai mare genocid cunoscut ultimelor decenii. A redus drastic numarul copiilor carora le-a ingaduit sa se nasca, impunind politica copilului unic.

In 40 de ani China a imbatrinit rapid, iar tinerii care au supravietuit genocidul resping procrearea si sunt mai in intregine lipsiti de interes in a se procrea. Statul a distrus instinctul procrearii in generatia tinara, fetele tinere amina casatoria, iar cele care se casatoresc nu vor sa faca copiii. Curind, spun specialistii, economia Chinei va intra in declin, la fel ca si economia Japoniei unde simtamintele anti-nataliste sunt la fel de raspindite, chiar daca nu impuse cu forta. O carte pe care o recomandam privind antinatalismul comunistilor chinezei e Leta Hong FincherLeftover Women: The Resurgence of Gender Inequality in China, al carei titlu ar putea fi tradus in romaneste ca „Femeile trecute – ascensiunea inegalitatii intre sexe in China„.

Conform autoarei, numarul copiilor care se nasc in China e in scadere vertiginoasa, populatia imbatraneste rapid, forta de munca e in scadere, iar tinerii chinezi, la fel ca si cei vietnamei, prefera sa migreze la munca in Japonia ori Coreea de Sud in loc sa ramina in China.

Raspunsul partidului comunistilor chinezi a fost sa permita familiilor sa aduca pe lume si sa creasca doi copii in loc de unul, nadajduin astfel ca pina in 2050 numarul muncitorilor chinezi va creste cu 30 de milioane, suficienti pentru a plati pensiile celor in varsta.

Din nefericire pentru China, scrie Hong Fincher, numarul copiilor nou nascuti e in scadere, nu in crestere. In ianuarie institutul de statistica a publicat ultimele date demografice: in 2017 natalitatea in China a scazut cu 3,5% in comparatie cu 2016! Motivul principal este ca tinerele se casatoresc tot mai tarziu si nu fac copii, anii cei mai fertili pentru tinere fiind intre 24 si 29 de ani.

In mai 2017 guvernul chinez a facut un sondaj de opinie care a implicat 40.000 de femei tinere. Patruzeci la suta dintre ele nu aveau copii si declarau ca nu vor sa aibe copii de fel, iar 63% dintre ele au declarat ca nu vor sa aibe mai mult de un singur copil. Consecintele ideologiei si politicii anti-nataliste sunt, dupa cum se vede, evidente si in intregime negative.  

David Benatar – ideologul antinatalismului

Sud-africanul David Benatar raspunde negativ intrebarii shakespeariene din debutul articolului. Benatar e probabil unul din cei mai pesimisti filosofi ai zilelor noastre. Se considera, fara regrete, un ideolog al „anti-natalismului”, prin care el da de inteles ca viata e atit de grea, dificila, rea si dureroasa, incit nu are niciun sens sa aduci copii pe lume. Compasiunea adultilor fata de copii impune ca ei sa nu se mai nasca si sa nu mai faca copii. Odata adusi pe lume, zice el, copiii au parte doar de dureri, dureri cauzate de parintii lor si societate. Societatea e malformata iremediabil si singura modalitate pentru prevenirea suferintelor copiilor e sa nu se nasca. In consecinta, zice el,  procrearea e iresponsabila si imorala. Ea condamna copiii la suferinta si o viata de dureri.

Nascut in 1966 in Africa de Sud, Benatar e seful catedrei de filosofie de la Universitatea din Cape Town. In 2006 si-a publicat prima carte anti-natalista, Better Never to Have Been: The Harm of Coming into Existence („Mai bine sa nu fi existat – durerea de a exista”, iar anul trecut a publicat inca o carte pe acelasi subiect, dar si mai pe larg, intitulata The Human Predicament: A Candid Guide to Life’s Biggest Question  („O dilema umana: o perspectiva onesta privind cea mai importanta intrebare despre viata”). Pueril cum ni s-ar parea, motivele pentru care Benatar propune abolirea procrearii sunt nu doar triviale dar si ridicole. De ce sa alegi viata, zice el, cind ne petrecem majoritatea timpului frustrati, infometati, in saracie, bolnavi, avind parte de dureri, chinuri, frustrari, asupriti de autoritati, obositi, lipsiti de somn, divortind, chinuindu-ne sa punem paine pe masa, sa castigam un ban, singurateci, asteptind in trafic, muncind sa platim facturile mensuale ori traing intr-un mediu poluat? Oferim un interviu cu Benatar publicat in New Yorker in noiembrie anul trecut.

Oare asa sa fie? Anual se publica un index global al fericirii. Conform raportului din 2017 (World Happiness Report) locuitorii planetei sunt in general fericiti. Indexul fericirii e de 7,32 la canadieni, 6,99 la americani si 4,14 in Sudan. In 1998, 93% dintre americani afirmau ca sunt „foarte fericiti” iar in 2014, 91%. Asta denota ca oamenii in general cred ca viata e buna.

Benatar cauta sa ne convinga altfel, dar sondajele de opinie dovedesc ca atit el cit si cei care gandesc ca el, inclusiv feministele, sunt gresiti. Conform unui sondaj de opinie facut in Statele Unite in 2014, 40% dintre femeile americane care au trecut de varsta fertilitatii regreta ca nu au avut mai multi copii. In Uniunea Europeana acest procent e mai mic, de o treime. Si, tot conform sondajelor de opinie, sursa principala a fericirii pentru majoritatea covarsitoare a fiintelor umane este familia si viata de familie.

Copiii, insa, nu sunt doar o sursa de fericire pentru parinti si societate, ci si un pilon al democratiei si o garantie a dezvoltarii economice. China si Japonia dovedesc lucrul acesta, iar perioadele de expansiune economica au fost totdeauna asociate cu cresterea demografica. Germania post-belica e un exemplu clasic. Miracolul economic german s-a produs pina pe la mijlocul anilor 70 cind populatia a inceput sa imbatraneasca iar numarul persoanelor decedate a intrecut, in fiecare an de atunci, numarul copiilor nou nascuti. Cresterea demografica a Germaniei dupa anii 70 s-a datorat aproape exclusiv migratiei. Merkel intelege lucrul acesta foarte bine: daca germanii au imbratisat anti-natalismul, economia germana se poate extinde doar prin importul de persoane.

Americanii inteleg la fel, dar au adoptat o politica diferita la nivelul mintii si al mentalitatii. Conform unui articol publicat anul trecut, la crestinii Americii se observa o reinviere a miscarii pronataliste.

Donați pentru Cultura Vieții

Dacă apreciați eforturile noastre de a vă oferi conținut de calitate și inedit, vă rugăm să ne sprijiniți cu o donație, pentru găzduire și traducerile ocazionale.
Puteți dona cu cardul prin PayPal.
Dacă doriți să donați direct în contul bancar, vă rugăm să ne contactați. Mulțumim!

Personal Info

Donation Total: 10€

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here