Cu mama-surogat nu-i de glumă

112
0
Este mama surogat o practică compatibilă cu demnitatea umană și drepturile femeii și ale copilului?
Jennifer Lahl este fondatoare și președinte al Centrului de Bioetică și Cultură și producătoare a filmelor documentare: Eggsploitation (film despre exploatarea tinerelor, momite să doneze ovule și despre suferințele lor ulterioare); Anonymous Father’s Day (Ziua tatălui anonim, despre copiii născuți prin donare de spermă, care nu-și cunosc tatăl); Breeders: A Subclass of Women? (Reproducătoarele: o nouă clasă a femeilor?, despre mama-surogat) și Maggie’s Story (Povestea lui Maggie, ce relatează povestea unei femei, care a donat ovule de zece ori și despre lupta ei cu cancerul, aflat în stadiul al IV-lea de dezvoltare).

Mama-surogat nu este o glumă de 1 aprilie. Nu e nimic de râs. Este o afacere mare care exploatează, folosește, abuzează de femei, vânează și comercializează femei. Ea transformă copiii în produse care urmează să fie proiectate, selectate și cumpărate, în timp ce profită din plin. Și este dispusă să se lupte nebunește ca să-și protejeze interesele sale financiare.

De Ziua păcălelilor 2018, un site german LGBTI a fost criticat pentru că a anunțat o tombolă pentru o mamă-surogat în Thailanda și o donatoare de ovule pentru un cuplu gay. „Pachetul” a fost declarat a fi în valoare de peste 44.000 dolari americani. Imediat, această tombolă a atras atenția pe Twitter, unde autorii au fost criticați pentru gluma „nesărată”, „rasistă”, „sexistă” și, în general, pentru încercarea extrem de tristă pentru o glumă de 1 aprilie.

Julie Bindel, semnatara și inițiatoarea Petiției StopSurrogacyNow, a relatat pe Twitter: „Noi, cei care cunoaștem foarte bine abuzurile legate de drepturile omului implicate în afacerea cu mamele-surogat sau mai degrabă în traficul cu utere, suntem foarte conștienți de faptul că această așa-numita zi a nebunilor se întâmplă în viața reală și atitudinea este predominantă în rândul homosexualilor, care consideră că e dreptul lor să folosească uterul femeilor pentru propriile inconveniențe. Nu există niciun „drept” de a avea propriul copil biologic sau de a folosi corpul unei femei sărace, disperate, pentru a aduce pe lume acel copil…”

O să las remarcile ei să vorbească, pentru că are o limbă destul de ascuțită pentru bărbații homosexuali care folosesc femeile ca mame-surogat.

Știrile homosexuale au încercat s-o pună rapid la punct pentru remarci. Pe Twitter, Bindel a răspuns: „Trăim timpuri când bărbații homosexuali privilegiați consideră criticile feministe referitoare la închirierea pântecelor femeilor sărace drept un  «discurs al urii» și încearcă să facă din aceste calomnii un subiect real «de presă»”.

În toiul scandalului, redactorul șef al site-ului LGBTI a declarat: „Copiii din mamele-surogat sunt un subiect controversat, așa că ne-am așteptat la o indignare morală. Gluma noastră de 1 aprilie este într-adevăr sarcastică, dar nu sexistă sau rasistă. Este binecunoscut faptul că cuplurile homosexuale din țările lumii întâi, care doresc să aibă copii, utilizează mame-surogat din țările din lumea a treia și din țările emergente.

Nu am face niciodată o loterie pentru o mamă-surogat reală – chiar dacă unii utilizatori au luat-o ca atare. Am vrut să începem o dezbatere despre maternitatea surogat și cred că a funcționat”.

Dezbatere? Ce fel de dezbatere?

 Nu există o dezbatere reală despre mama-surogat

Această scurtă răfuială pe câteva site-uri de știri și pe Twitter nu a fost cu siguranță o dezbatere. Credeți-mă – aș fi prima care ar saluta o dezbatere publică serioasă despre mama-surogat. Dacă sunt brutal de sinceră este pentru că pur și simplu nu există nici o dezbatere reală despre mama-surogat, fie în America, fie în restul lumii. Ceea ce are loc aici în SUA este efortul statelor, unul după altul, de a adopta o legislație care să permită mama-surogat comercială. La nivel internațional, eforturile de a legaliza mama-surogat comercială sunt în curs de desfășurare în locuri precum Haga, Organizația Națiunilor Unite și în mai multe guverne naționale. Un lucru pe care ar trebui să-l știți sigur este că toate aceste eforturi sunt bine organizate și bine finanțate de industria fertilității, de reprezentanții lor lobbiști, avocați și de agențiile homosexualilor pentru mamele-surogat, cum ar fi cea condusă de Sam Everingham, Families through Surrogacy, sau de grupul Men Having Babies.

Puțini oameni sunt probabil conștienți de faptul că un proiect de lege privind mama-surogat comercială a trecut imediat în statul Washington, iar guvernatorul Inslee a semnat legea. Am depus mărturie contra proiectului de lege în timpul a două audieri. Prima a fost prezidată de un membru al comitetului Senatului, care a inițiat proiectul de lege, un homosexual cu copii din mamă-surogat. A doua audiere a fost prezidată de un membru al comitetului Camerei, lesbiană. O spun clar, poziția mea față de mama-surogat nu are nimic de-a face cu împiedicarea bărbaților homosexuali de a avea copii. Poziția mea este că nimeni nu are dreptul să folosească corpul unei femei pentru a avea un copil. Punct.

Statele New York și New Jersey sunt pregătite să inițieze proiecte similare de mama-surogat comercială și nu se întâmplă nici o dezbatere. Proiectul de lege din New York este inițiat și susținut de un alt senator homosexual, care de asemenea are copii prin intermediul mamei-surogat. În timp ce el a anunțat că proiectul de lege privind legalizarea mamei-surogat pe baze comerciale din New York a fost retras din comisie, senatorul Brad Hoylman a declarat: „Am fost blocați într-o epocă întunecată în ceea ce privește problema mamei-surogat”. Exprimarea sa vrea să arate că mama-surogat este o formă de eliberare a femeilor.

Dimpotrivă, aceasta este o propunere pentru a intra în epoca întunecată a mamei-surogat, în epoca descrisă în „Povestea slujitoarei”, o epocă a femeii înrobite, în care se creează o clasă plătită pentru reprodus. Deși este interesant de enumerat țările în care legile au fost recent modificate pentru a se interzice mama-surogat comercială sau pentru a închide frontierele pentru cetățenii străini, care călătoresc în altă țară ca să închirieze o mamă-surogat, este mult mai instructiv și mai de efect  să cercetăm de ce au fost făcute aceste schimbări.

O cauză de îngrijorare internațională

Thailanda, de exemplu, și-a închis granițele comerțului cu mame-surogat, după cazul bebelușului Gammy. Bebelușul Gammy și sora sa geamănă s-au născut dintr-o mamă surogat în Thailanda, fiind comandați de un cuplu din Australia unde mama-surogat comercială este ilegală. Părinții de intenție l-au părăsit pe Gammy în Thailanda, pentru că s-a născut cu sindromul Down și nu au vrut un copil cu dizabilități. Ulterior, s-a confirmat faptul că tatăl de intenție era un  agresor de copii condamnat în Australia. Autoritățile au refuzat până azi să ia fetița din îngrijirea lui, dar au dat dispoziție să nu i se permită să rămână niciodată singur cu ea.

Mama-surogat a fost interzisă și în Nepal. De ce? Deoarece femeile au fost exploatate, iar copiii au fost lăsați într-o stare precară, după un cutremur cu magnitudinea de 7,8 grade, în aprilie 2015. Nepal devenise o țară de destinație pentru cuplurile homosexuale din Israel (unde mama-surogat este permisă doar pentru cuplurile heterosexuale), care voiau să-și construiască o familie. După cutremur, guvernul nepalez a interzis practica, mișcat de fotografiile îngrozitoare ale femeilor sărace din Nepal, lăsate de izbeliște, printre ruine, în timp ce bărbații israelieni bogați urcau în avioane cu copiii lor.

Aș putea continua. Ideea este că mama-surogat este interzisă, iar granițele sunt închise [pentru cei ce caută să obțină astfel un copil] în multe țări, deoarece s-a văzut în mod direct felul în care această practică afectează atât femeile, cât și copiii.

În Statele Unite, însă, mama-surogat este prezentată ca fiind un act iubitor, de aducere pe lume a unui „înger”. Este similar modului de prezentare a donării de ovule. Nu există nici un fel de preocupare față de sănătatea și bunăstarea femeilor implicate. Am scris pe larg despre aceste preocupări în alte articole (vezi aiciaici și aici). Și nu există nici o îndoială, este o acțiune masiv comercializată cu sume mari, uriașe de bani, care subminează orice risc sau îngrijorare pentru nevoile și interesele superioare ale copiilor.

În același timp, orice opoziție – într-adevăr, orice dubiu asupra faptului dacă mama-surogat înseamnă și altceva decât flori și balonașe – este repede adusă la tăcere. Am fost contactată de multe mame-surogat, mesajele cărora au fost respinse de la postare sau au fost interzise pe grupurile de media sociale doar pentru simplul fapt că au menționat că au avut greutăți sau li se interzicea să pună întrebări cu privire la implicațiile mai largi ale mamei-surogat asupra femeilor sau copiilor.

Este timpul să dezvăluim marea afacere a fertilității

Unul dintre primii pași în combaterea mamei-surogat, în special în lumea dezvoltată, orientată spre consumator, este expunerea afacerii uriașe a fertilității. Afacerea cu mamele-surogat este o afacere mare, ce întoarce, anual, cu lopata, miliarde de dolari. Fiind un sector în creștere, atrage investitorii, care se implică și ei în acest act. Iată cum a fost formulat acest lucru într-un articol: „Sesizând o piață profitabilă, firmele de investiții private toarnă bani în construirea unor lanțuri naționale de clinici de fertilitate. Unii cheltuiesc pentru publicitate ostentativă și o strategie deliberată de a ajunge la tinerele femei, care încă nu au de gând să conceapă. [Am scris despre băncile de ovule aici.] De asemenea, capitalurile de risc intră în afacere; numai in acest an, PitchBook a înregistrat peste 178 milioane de dolari, ce au intrat in produse startup de fertilitate în curs de dezvoltare, cum ar fi un test ce promite un rating al stilului scorului de credit al fertilității unei femei”.

Mama-surogat este costisitoare, în mod obișnuit, părinții care comandă [copilul] plătind sume formate din șase cifre. Uneori, poate costa mult mai mult, deoarece nu fiecare încercare se termină neapărat cu nașterea unui copil viu. Unde merg toți acești bani? Desigur, o parte din ei merg la mama-surogat (în general, în Statele Unite, între 20.000-35.000 de dolari, și mult mai puțin în țările în curs de dezvoltare). Sub nici o formă, mamele surogat nu primesc cea mai mare parte a banilor. Adevărul este că sume mari de bani curg către agențiile și avocații, care negociază ofertele de mamă-surogat, precum și către medicii de fertilitate și clinicile de fertilitate.

Când e vorba de făcut bani – în special într-un domeniu care se pretinde că s-ar auto-reglementa –, există întotdeauna răufăcători dornici să profite. Theresa Ericson, avocat de mame-surogat din California, care a fost condamnată și trimisă la închisoare pentru conducerea unui lanț de vânzare de bebeluși, se autointitula „vârful aisbergului, când vine vorba de oameni care abuzează de sistem”.

Deci nu, nu există nici o dezbatere cu privire la etica mamei-surogat. Ceea ce se întâmplă este că puțini dintre noi, lipsiți de personal și de fonduri, intră în luptă cu o industrie similară celei de tip Big Tobacco sau Big Pharma, în stilul David contra lui Goliat.

Mama-surogat nu este o glumă de 1 aprilie. Nu e nimic de râs. Este o afacere mare care exploatează, folosește, abuzează, vânează și comercializează femei. Ea transformă copiii în produse ce urmează să fie proiectate, selectate și cumpărate, în timp ce prosperă din plin. Și este dispusă să lupte nebunește ca să-și protejeze interesele sale financiare.

Vă rog să vă alăturați nouă în expunerea marii afaceri a fertilității și să spuneți și altora despre ce este vorba, ca să ne ajute să oprim acum mama-surogat. Semnați declarația noastră StopSurrogacyNow. Filmele noastre sunt, de asemenea, o modalitate excelentă și ușoară de a face subiectul cunoscut și altora din comunitatea dvs.

Donați pentru Cultura Vieții

Dacă apreciați eforturile noastre de a vă oferi conținut de calitate și inedit, vă rugăm să ne sprijiniți cu o donație, pentru găzduire și traducerile ocazionale.
Puteți dona cu cardul prin PayPal.
Dacă doriți să donați direct în contul bancar, vă rugăm să ne contactați. Mulțumim!

Personal Info

Donation Total: 10€

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here