Despre moartea lui Alfie Evans

238
0

“Băiețelului nostru i-au crescut aripi în noaptea asta, la 2.30 a.m. Inimile noastre sunt sfâșiate”, a scris Kate James, mama lui Alfie, pe pagina Alfie’s Armie.

“Gladiatorul meu și-a lăsat din mână scutul”, a scris și tatăl lui Alfie. „Te iubesc, băiatul meu.”

Alfie a fost deconectat de la aparate cu cinci zile înainte de a muri, la o decizie a Curții Britanice de Apel, și lăsat să moară „cu demnitate”. Pentru că moartea lui Alfie ar fi fost „spre binele lui”. Dar Alfie s-a încăpățânat să nu moară, astfel încât agonia copilului a durat cinci zile, după deconectarea de la aparate. În cele din urmă, Alfie a murit, se pare, de sete și de foame. În aceste cinci zile, părinților li s-a interzis să-l ducă într-o altă unitate medicală. În ciuda faptului că guvernul italian i-a acordat lui Aflie cetățenie italiană, iar spitalul Bambino Gesù s-a oferit să aibă grijă de el, pe cheltuiala Vaticanului. În tot acest timp, părinții au susținut că este vorba despre un diagnostic greșit – și că lui Alfie ar trebui să i se mai acorde o șansă.

Două observații despre caz.

  1. Înțeleg că sunt situații în care justiția poate interveni în cazul în care niște părinți prea emoționali sau iresponsabili refuză un tratament medical care ar putea să-i prelungească sau să-i salveze viața unui copil – sau refuză să-și ducă la spital copilul. Înțeleg și că acele aparate ar fi putut să fie utile pentru vindecarea altor oameni, și patul din spital trebuia eliberat mai repede – cu toate că aici, încă o dată, italienii se oferiseră să preia îngrijirea copilului pe cheltuiala lor. Dar nu pot înțelege cum e posibil să interzici unor părinți să-și ia copilul dintr-un spital și să-l ducă într-un spital, într-o altă țară. Și să spui că e bine, drept și rațional să lași copilul să agonizeze și să moară „cu demnitate”, spre „binele lui”.

Chiar dacă șansele de supraviețuire ar fi fost minime sau iluzorii – există precedente când copii în astfel de situații s-au vindecat. Și nu oriunde, chiar în Marea Britanie, și chiar foarte de curând. De exemplu, în 2014, doi britanici au trecut printr-un calvar foarte asemănător cu acela pe care-l trăiesc în prezent părinții micuțului Alfie Evans. La vârsta de cinci ani, micuțul Ashya King a fost diagnosticat cu o tumoare pe creier pe care medicii britanici au considerat-o incurabilă. Părinții lui, Brett și Naghmeh King, nu au fost de acord cu diagnosticul și și-au luat copilul din spitalul în care era internat în Southampton, fără acordul medicilor. Au fost dați în urmărire internațională și, timp de 72 de ore, ei au fost arestați la Madrid, sub acuzația de „cruzime împotriva copiilor”. În acest timp, cum scria Daily Mail, micuțul Ashya „urla de disperare”, internat fiind sub pază într-un spital spaniol. În cere din urmă, Spania a refuzat să-i predea autorităților britanice, iar Ashya a urmat un tratament cu protoni la un centru din Cehia – tratament care, conform medicilor britanici, i-ar fi scăzut șansele de supraviețuire cu 30%. În urma tratamentului, Ashya este acum complet vindecat – merge la școală, joacă fotbal și este un copil normal. Link aici către un articol din Daily Mail.

  1. În litigiu, părinții lui Alfie au fost reprezentați de Centrul Drepturilor Creștinului. Judecătorul care a decis ca Alfie trebuie sa moară cu „demnitate”, interzicând inclusiv transferarea copilului într-un spital dintr-o altă țară, este un cunoscut activist LGBT. Un articol către Lifesitenews aici.

Ce relevanță are asta? În primul rând, nimănui nu-i place dubla măsură. În anul 2014, Berndan Eich, creatorul limbajului de programare JavaScript și cofondator al companiei Mozilla, a fost nevoit să demisioneze din funcția de CEO al Mozilla după un scandal în care a fost acuzat că a donat 1000 de dolari pentru susținerea căsătoriei între un bărbat și o femeie, în California. Tot ce a făcut Berndan Eich a fost să susțină printr-o finanțare minimală, în calitate de persoană privată, căsătoria dintre un bărbat și o femeie – nu a spus nimic care să ofenseze pe nimeni, și-a urmat, doar, propria conștiință, într-o dezbatere în care libertatea de conștiință este adeseori invocată. Și pentru aceasta a fost linșat în mediul online, și a fost nevoit să demisioneze de la conducerea propriei companii. Un scandal care a ridicat întrebări serioase cu privire la libertatea de exprimare și libertatea de conștiință în Statele Unite ale Americii – un link către USA Today aici.

Felul cum vedea lumea Berndan Eich l-a făcut pe acesta incompatibil cu funcţia de CEO al unei companii de tehnologie, în ciuda cunoştinţelor sale tehnice şi în ciuda calităţilor sale demonstrate de manager şi de lider. Aşadar, felul cum vede cineva lumea este un criteriu decisiv pe baza căruia un om are sau nu are dreptul să ocupe o anumită poziţie de conducere sau publică, dincolo de sau înaintea competenţei acelei persoane. Aici intervine dubla măsură despre care vorbeam. Este relevant felul în care judecătorul Anthony Hayden vede lumea şi în cazul funcţiei publice pe care o ocupă Anthony Hayden? Faptul că acesta militează pentru adopţiile de copii pentru cuplurile de acelaşi sex şi pentru eutanasie reflectă o puternică viziune secular-umanistă, o viziune cvasi-religioasă.

Umanismul creştin, viziune împărtăşită, foarte probabil, de cofondatorul Mozilla, Berndan Eich, pune omul în centrul lucrurilor. Ştiinţa este un instrument de cunoaştere, iar legea este o convenţie care apără viaţa, libertatea şi demnitatea umană. Omul este reperul absolut, valoarea individului uman este intrinsecă, iar fiinţele umane sunt agenţi autonomi, raţionali şi morali. Dreptul la viaţă este un drept fundamental pentru toţi oamenii, indiferent de vârstă, sex, şi starea socială, iar viaţa umană este sacră, de la concepţie şi până la moarte. De la aceste premise pornesc toate definiţiile şi clasificările, toate judecăţile şi legile.

Umanismul secular sau ateu, viziune împărtăşită, foarte probabil, de judecătorul Anthony Hayden, pune ştiinţa şi legea în centrul lucrurilor. Ştiinţa şi legea sunt reperele absolute şi, cum scria undeva G.K. Chesterton, una dintre dogmele inerente este aceea că universul reprezintă un sistem, un mecanism orb bazat pe relaţia cauză-efect, care vine de nicăieri şi se îndreaptă spre niciunde. Omul este doar un obiect al definiţiilor şi al clasificărilor, un accident interesant pentru cercetătorul care îl studiază cu o minte analitică şi rece. Miracolele de orice fel, fie ele şi medicale, nu se pot întâmpla – „uman“ este doar să cauţi plăcerea şi să eviţi durerea, să măreşti confortul şi să eviţi disconfortul, chiar prin eutanasie şi crimă.

Acestea sunt cele două viziuni asupra lumii care se confruntă în prezent în spațiul occidental – și în Marea Britanie, și la noi. Tot Chesterton spunea că această nouă religie umanistă în plină ofensivă trăiește, de fapt, din capitalul creștinismului – folosește și reciclează valori și adevăruri din vechiul tezaur creștin, fără a le pune în relația corectă și în echilibrul corect unele cu celelalte.

Așa am ajuns, de exemplu, să avem, așa cum vedem în acest caz, rațiune pură, lipsită de milă și de speranță. Și așa am ajuns de la punctul în care, acum 50 de ani, copiii mureau pentru că nu ajungeau la spital la punctul în care, în prezent, copiii mor pentru că nu sunt lăsați să plece dintr-un spital într-un alt spital – unde ar putea să găsească o minimă speranță. Și, cine știe, un miracol.

Donați pentru Cultura Vieții

Dacă apreciați eforturile noastre de a vă oferi conținut de calitate și inedit, vă rugăm să ne sprijiniți cu o donație, pentru găzduire și traducerile ocazionale.
Puteți dona cu cardul prin PayPal.
Dacă doriți să donați direct în contul bancar, vă rugăm să ne contactați. Mulțumim!

Personal Info

Donation Total: 10€

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here