Din nou despre „discursul urii” – câteva întrebări în jurul raportului ActiveWatch

147
0

Câteva întrebări cu privire la Raportul anual cu privire la discursul intolerant și instigator la ură dat publicității în această săptămână de organizația ActiveWatch.

Văd în raport discursul islamofob trecut, ca de obicei, pe lista „discursului urii”. Dar nu văd pe nicăieri că ar fi trecut și discursul creștinofob la această categorie. La nivelul Uniunii Europene, de exemplu, există un site care monitorizează creștinofobia (link aici). Iată câteva exemple recente de pe acest site – atacuri și persecuții petrecute în inima Europei. Un preot a fost atacat pe 11 mai în timpul slujbei în Lombardia; Google a interzis pe 9 mai toate reclamele legate de referendumul pentru legalizarea avortului din Irlanda, oprind astfel dezbaterea democratică privind referendumul; o biserică din Suedia a fost vandalizată cu inscripția „JIHAD” pe 7 mai; cinci biserici au fost vandalizate în mod repetat în Bamberg, fiind distruse statui ale unor sfinți și un crucifix de lemn – pagubele depășesc 20.000 de euro.

Și, dacă tot vorbim despre discursul islamofob, cum rămâne cu faptul că auzim aproape în fiecare zi știri despre teroriști islamici care comit atentate la cuțit, camionetă și centură cu exploziv – inclusiv în bisericile creștine? Peste 215 de milioane de creștini sunt persecutați pentru credința lor în întreaga lume, conform unui raport Open Doors. Iar un raport semnat de ACN International trage un semnal și mai clar de alarmă: creștinismul este cea mai persecutată religie a lumii – persecuţia creştinilor şi genocidul împotriva creştinilor sunt mai rele decât oricând în istorie. Cauza numărul unu a persecuțiilor este răspândirea islamismului radical, conform ambelor rapoarte. Protestatarii creștini, pe de altă parte, ce fac? Protestează cu icoane și tropare la paradele gay – și atunci sunt bruscați de poliție, cum am văzut zilele trecute la Chișinău (link aici). Dar, sigur, să fii creștin e mult mai periculos decât să fii islamist, și de aceea astfel de acte de violență împotriva creștinilor nu au de ce să apară într-un astfel de raport. Nu înseamnă, când spun asta, că nu înțeleg pericolele anti-islamismului – și că nu există musulmani moderați care sunt vecini buni, angajați buni, colegi buni și prieteni buni și care pot avea de suferit prin încadrarea la grămadă la categoria „islamiști radicali.”

Iar actele de vandalism comise anul trecut asupra unor biserici din București aflate pe traseul Marșului pentru Viață nu le văd trecute nicăieri în raport – una dintre aceste biserici este un monument istoric din secolul XVII. Actele de vandalism reprezintă o formă de violență simbolică, astfel de acte nu pot fi omise sub nici o formă dintr-un asemenea raport. Nici hărțuirea manifestanților de la marș de către activiștii seculariști și intimidarea lor, prin mesaje obscene, în diverse orașe din țară, nu este menționată nicăieri (exemple aici și aici). Nici jignirile adresate zilnic creștinilor pe Internet și în presă – creștini numiți invariabil „proști”, „inculți”, „țărani”, „fanatici”, „pupători de oase”. Dacă am număra în raport etichetele de „creștinopat” care sunt puse zi de zi în online-ul românesc, am ajunge la numere cu multe zerouri.

La capitolul „manifestări publice de intoleranță” este trecut și Referendumul pentru clarificarea definiției căsătoriei între un bărbat și o femeie în Constituția României – ca exemplu de intoleranță împotriva unor minorități sexuale. Aceasta în ciuda faptului că inițiatorii și susținătorii demersului semnat de peste trei milioane de români au arătat, iar și iar, că acesta nu este orientat împotriva vreunei minorități sexuale. Este, pur și simplu, un demers pentru clarificarea definiției Căsătoriei în Constituția României similar cu demersuri de același fel realizate de alte 14 țări din lume (printre care Bulgaria, Slovenia, Croația, Ungaria și Polonia). Demersul nu presupune că minoritățile sexuale nu ar trebui să se bucure în România de aceleași drepturi ca noi toți – de exemplu, acces la educație, la servicii medicale, la piața muncii. Ca observație pozitivă legată de raport, acesta recunoaște faptul că „Demersul Coaliției pentru Familie (CpF) de modificare a definiției Căsătoriei (nu a familiei!) în Constituția României reprezintă unul dintre cele mai puternice și mai reușite demersuri de advocacy din ultimii ani din țara noastră.

– CNCD este lăudat, per ansamblu, pentru activitatea de „jandarm ideologic”, dar e tras ușor de urechi pentru niște derapaje de la începutul anului „ce au evidențiat presiuni politice”. Formularea este foarte generică, nici un exemplu concret aici – deși în alte locuri raportul oferă exemple foarte detaliate (a se vedea cazul amenzii aplicate de CNCD medicului Leon Dănăilă). Nu este menționat nicăieri faptul că CNCD a semnat un parteneriat cu organizația partizană și activistă ACCEPT pentru limitarea libertății religioase – fără să invite în același timp la masa tratativelor vreun reprezentant al cultelor religioase din România; un derapaj extrem de grav, care pune în pericol însăși dezbaterea democratică.

Cine stabilește ce este „discurs al urii” și pe ce criterii? Sunt preluate cumva etichete de la SPLC, calificat de presa americană drept „o escrocherie bazată pe discursul urii”? Dacă nu sunt preluate etichete de la organizații precum SPLC, face raportul o delimitare clară față de etichetările false și procedeele de etichetare arbitrare și personale folosite de organizații precum SPLC? Link aici către un articol amplu despre procedurile de etichetare folosite de SPLC și despre cât de profitabilă este piața „comerțului cu ură”. Am văzut subiectul acestor escrocherii și al acestor procedee de etichetare abordat în presa noastră și în alte locuri, precum aici și aici.

Ar fi interesant un răspuns la aceste întrebări din partea organizației ActiveWatch. Pentru ca un astfel de raport să aibă greutate și credibilitate, acesta ar trebui să fie echidistant; nu poți vorbi, de pildă, despre „islamofobie” fără să vorbești despre „creștinofobie”. Fără acest echilibru, rapoartele de acest fel vor fi, invariabil, părtinitoare, biased, deseori nedrepte și discriminatorii (a se vedea, de exemplu, inițiativa pentru clarificarea definiției Căsătoriei în Constituția României – etichetată în mod nejustificat drept o manifestare a intoleranței). Efectul lor este, astfel, exact acela de alimentare a polarizărilor și a gradului de intoleranță din societate, deoarece etichetarea funcționează pe un maniheism elementar: cei buni, întotdeauna asociați ideologiilor „diversității”, adică ale progresismului de stânga, și cei răi, întotdeauna asociați grupurilor conservatoare sau cu tendințe conservatoare.

În lipsa echilibrului și a echidistanței, sub acoperirea intenției legitime de a proteja, de pildă, anumite minorități etnice, se poate ascunde un veritabil „discurs al urii” îndreptat împotriva unei majorități. Pentru că, așa cum spunea undeva G.K. Chesterton, sunt unii care urăsc creștinismul și-și numesc ura o dragoste atotcuprinzătoare pentru toate religiile – desigur, cu excepția creștinismului.

 

Donați pentru Cultura Vieții

Dacă apreciați eforturile noastre de a vă oferi conținut de calitate și inedit, vă rugăm să ne sprijiniți cu o donație, pentru găzduire și traducerile ocazionale.
Puteți dona cu cardul, prin PayPal. Mulțumim!

Personal Info

Donation Total: 10€

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here