Principiile fundamentale ale sistemului european de protecție a drepturilor omului în legătură cu biomedicina

127
0
Activiști Greenpeace protestează pe în fața Parlamentului Federal al Germaniei din Berlin contra patentării materialului genetic uman și a embrionilor. 3 decembrie 2004. Foto Sean Gallup/Getty Images
Mona Maria Pivniceru este magistrat, profesor universitar, fost ministru al Justiției, judecător la Curtea Constituțională. Horia Tit este doctor în drept cu specializarea în dreptul comerțului internațional, avocat titular și asistent universitar în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iaşi *

Aspecte generale

Progresele stiintifice realizate in domeniul medicinii si biologiei au determinat, atat in randul oamenilor de stiinta, cat si al juristilor, dezbateri cu privire la necesitatea aparitiei unor reguli care sa asigure o corecta utilizare a acestor descoperiri. La nivel european, aceasta preocupare s-a concretizat, in activitatea organismelor Consiliului Europei, intr-un proces de elaborare, adoptare si aplicare a unui sistem european de protectie a drepturilor omului in legatura cu dezvoltarea medicinei si biologiei.

La nivel institutional, acest demers a fost sustinut si impulsionat prin crearea unui Comitet ad hoc al Expertilor in Bioetica (CAHBI), transformat apoi intr-un organism permanent, Comitetul Director pentru Bioetica (CDBI). Urmare a activitatii acestor comitete si urmandu-se procedura specifica din cadrul Consiliului Europei, au fost adoptate Conventia europeana pentru protectia drepturilor omului si a demnitatii fiintei umane fata de aplicatiile biologiei si medicinei (Conventia privind drepturile omului si biomedicina) (Oviedo 1997), Protocolul aditional la Conventie referitor la interzicerea clonarii fiintelor umane (Paris, 1998) si Protocolul aditional la Conventie privind transplantul de organe si tesuturi de origine umana (Strasbourg, 2002).

Din punct de vedere material, ca ansamblu de reguli, sistemul european de protectie a drepturilor omului in legatura cu biomedicina este conceput dupa sistemul general de protectie a drepturilor omului, ca un sistem radial avand in centru o conventie generala, ce stabileste o serie de reguli cu valoare de principiu in domeniu, conventie in jurul careia sunt adoptate o serie de protocoale aditionale, referitoare la diverse chestiuni punctuale. Este, asadar, un sistem creat pe schema genspecie, menit sa asigure o reglementare completa a relatiilor sociale legate de aplicatiile biologiei si medicinei si, in acelasi timp, sa furnizeze o serie de reguli speciale pentru cele mai importante astfel de relatii sociale.

2. Principiile generale ale Conventiei

Asa cum am aratat, Conventia europeana privind drepturile omului si biomedicina contine o serie de principii generale aplicabile in materie. Dintre acestea, se disting insa trei imperative despre care, in urma unei analize atat de tehnica legislativa, cat si de continut, tragem concluzia ca reprezinta principiile fundamentale ale sistemului european de protectie a drepturilor omului in legatura cu biomedicina. Utilitatea unui asemenea demers, respectiv acela de determinare a principiilor fundamentale, se impune de la sine din cel putin doua puncte de vedere: astfel, principiile fundamentale constituie instrumente pretioase in activitatea de aplicare a Conventiei si Protocoalelor aditionale, avand in vedere ca aplicarea normelor juridice presupune in mod indispensabil interpretarea acestora, iar interpretarea nu poate fi realizata decat avand in considerare sus numitele principii; apoi, ori de cate ori in practica sunt intalnite situatii noi, nereglementate expres prin vreun alt text al Conventiei sau Protocoalelor, principiile generale isi gasesc aplicabilitatea ca norme juridice de o maxima generalitate ce sunt capabile sa acopere orice situatie nou aparuta.

Consideram ca aceste principii generale sunt urmatoarele:

  • principiul intaietatii fiintei umane,
  • principiul accesului echitabil la ingrijirile de sanatate si
  • principiul respectarii obligatiilor profesionale si a regulilor de conduita.

Validarea acestor reguli ca si principii generale rezulta din aplicabilitatea lor la toate relatiile sociale reglementate prin Conventie si Protocoalele aditionale, din sutinerea lor de catre celelelte norme cuprinse in Conventie si Protocoale, precum si din caracterul exceptional al derogarilor permise. Ele asigura unitatea sistemului european de protectie a drepturilor omului in legatura cu biomedicina si raspund scopului si obiectului reglementate in art. 1 din Conventie (protectia demnitatii si identitatii fiintei umane si garantarea oricarei persoane, fara discriminare, a respectului integritatii sale si a celorlalte drepturi si libertati fundamentale fata de aplicatiile biologiei si medicinei).

Sistemul european de protectie poate fi insa privit si sub o alta forma, respectiv facuta o diferentiere intre regulile materiale cuprinse in Conventii si protocoale si necesitatea crearii unui sistem institutional adecvat si a unei clase de specialisti capabili sa raspunda imperativelor acestui sistem. Din acest punct de vedere, observam ca cele trei principii raspund unor imperative diferite.

Astfel, principiul intaietatii fiintei umane reprezinta principiul fundamental in materie de reglementare, de redare a normelor de drept material in domeniul drepturilor omului in legatura cu biomedicina. Cel de-al doilea principiu, acela al accesului echitabil la ingrijirile de sanatate, constituie pricipiul fundamental in materie de aplicare concreta a regulilor Conventiei si Protocoalelor, urmarindu-se a se asigura, prin punerea lui in practica, un sistem institutional capabil de a raspunde necesitatilor individului, societatii si umanitatii si de a asigura o cooperare internationala adecvata progreselor stiintifice ale medicinei si biologiei.

Nu in ultimul rand, cel de-al treilea principiu, acela al respectarii obligatiilor profesionale si regulilor de conduita, este destinat sa asigure aplicarea de zi cu zi a sistemului de protectie de catre specialisti in domeniul medicinei sau biologiei. Se urmareste astfel o imbinare a atributiilor in cadrul sistemului, revenind juristului sarcina consacrarii primului principiu, guvernantului aplicarea celui de-al doilea si medicului sau omului de stiinta respectarea celui de al treilea.

In acest sens, dispozitiile art. 28 din Conventie prevad pentru statele parti obligatia de a veghea ca problemele fundamentale legate de progresele biologiei si medicinei sa faca obiectul dezbaterii publice, in special in lumina implicatiilor juridice, etice, economice, sociale si medicale ale acestora.

3. Consideratii asupra principiului intaietatii fiintei umane

Ne vom opri, in continuare, mai in detaliu asupra primului principiu, deoarece il consideram, asa cum am aratat, specific cercetarii juridice in acest domeniu.
Principiul intaietatii fiintei umane este reglementat expres in articolul 2 al Conventiei europene privind drepturile omului si biomedicina. Acesta prevede ca „interesul si binele fiintei umane trebuie sa primeze asupra interesului unic al societatii sau al stiintei”.

Pornind chiar de la aceasta prevedere din capitolul de dispozitii generale al Conventiei, observand si referirile din Preambulul Conventiei la generatiile viitoare si la umanitate in intregime, ajungem la concluzia ca a fost in intentia celor care au elaborat Conventia de a reglementa impactul progresului stiintific asupra a trei entitati, asupra a trei ipostaze ale fiintei umane (fiinta umana privita ca individ, fiinta umana privita ca fiinta sociala si umanitatea in ansamblu, respectiv fiinta umana ca specie). Fiecare dintre aceste trei ipostaze primeste gradul sau specific de protectie, avandu-se insa in vedere intaietatea protectiei acordate fiintei umane ca individ fata de celelalte doua ipostaze.

Aceasta prioritate a conventiei rezulta din celelalte dispozitii ale sale referitoare, asa cum vom vedea, la consimtamantul necesar efectuarii unei interventii in domeniul sanatatii, la protectia vietii private si a dreptului la informatie al individului, la interzicerea discriminarii pe motivul patrimoniului genetic al persoanei, la cercetarea stiintifica asupra unei persoane, la protectia persoanelor de la care sunt prelevate organe si tesuturi in scopul transplantarii si la interzicerea castigului financiar de pe urma corpului uman si a partilor sale si utilizarea unei parti prelevate din corpul uman.

O problema juridica destul de controversata, atat pe planul dreptului internaional, in special in domeniul protectiei juridice a drepturilor omului, cat si pe planul dreptului intern al statelor, a reprezentat-o si o reprezinta definirea fiintei umane ca subiect de drepturi si obligatii. Din acest punct de vedere, putem distinge doua teorii, una civilista, conservatoare, care atribuie calitatea de titular de drepturi si obligatii persoanei din momentul nasterii si pana la cel al mortii (cu o serie de exceptii), cealalta umanista, liberala, potrivit careia exista drepturi aferente inclusiv embrionului uman si persoanei decedate.

Conventia europeana privind drepturile omului si biomedicina a imbratisat cea de-a doua teorie, reglementand interzicerea alegerii sexului viitorului copil prin utilizarea tehnicilor de procreatie asistata medical (cu exceptia scopului evitarii unei boli ereditare grave legate de sex – art. 14 din Conventie), cercetarea pe embrioni in vitro (art. 18 din Conventie), interdictia oricarei interventii avand drept scop crearea unei fiinte umane genetic identice unei alte fiinte umane vii sau moarte (interzicerea clonarii fiintei umane – art. 1 din primul Protocol aditional la Conventie), reglementarea prelevarii de organe sau tesuturi de la persoane decedate (capitolul 4 din al doilea Protocol aditional la Conventie).

3.1. Consimtamantul necesar pentru a putea fi efectuata o interventie in domeniul sanatatii

Principiul intaietatii fiintei umane are ca principal pilon de sustinere principiul consimtamantului necesar pentru a putea fi efectuata o interventie in domeniul sanatatii. Acesta apare ca o regula operativa, de o deosebita importanta practica, astfel incat este intalnita in majoritatea situatiilor reglementate de Conventie si de Protocoale.

Consacrarea generala a principiului consimtamantului este realizata in capitolul II din Conventie, regasindu-se insa reglementari speciale sau trimiteri si in cadrul celorlalte capitole ale Conventiei sau in Protocoale. Regula generala este exprimata in articolul 5 al Conventei si presupune trei coordonate: necesitatea consimtamantului in cazul unei interventii in domeniul sanatatii, regula informarii adecvate si prealabile si libertatea retragerii neconditionate a consimtamantului.

O prima regula este aceea a exprimarii consimtamantului pentru efectuarea unei interventii in domeniul sanatatii. Asa cum se arata in Raportul Explicativ la Conventie, la paragraful 29,

„termenul interventie trebuie inteles intrun sens larg; el acopera toate actele medicale si in special interventiile efectuate in scopul prevenirii, diagnosticarii, tratarii sau reabilitarii sau in contextul unei cercetari.”

In ce priveste consimtamantul, acesta trebuie sa fie exprimat, ca regula, de catre persoana vizata prin interventie, Conventia reglementand insa si situatii de exceptie, respectiv acelea ale persoanelor lipsite de capacitatea de a consimti (art. 6 din Conventie), a persoanelor care sufera de o tulburare mintala (art. 7 din Conventie) a situatiilor de urgenta cand nu se poate obtine un consimtamant adecvat (art. 8 din Conventie) si dorintelor exprimate anterior de catre un pacient care in momentul interventiei nu este intr-o stare care sa ii permita sa isi exprime vointa (art. 9 din Conventie).

De asemenea, asa cum am aratat, reglementari cu privire la consimtamant exista si in cadrul celorlalte capitole ale Conventiei sau in Protocolul aditional cu privire la transplantul de organe si tesuturi de origine umana: consimtamantul necesar pentru efectuarea unei cercetari pe o persoana (art. 16 din Conventie), protectia persoanelor care nu au capacitatea de a consimti la o cercetare (art. 17 din Conventie), consimtamantul necesar pentru prelevarea de organe sau tesuturi de la o persoana in viata in scopul transplantarii (art. 19 din Conventie si art. 13 din Protocolul aditional cu privire la transplantul de organe si tesuturi de origine umana), protectia persoanelor care nu au capacitatea de a-si da consimtamantul la o prelevare de organ sau tesut (art. 20 din Conventie si art. 14 din Protocolul aditional cu privire la transplantul de organe si tesuturi de origine umana), consimtamantul si autorizarea necesare pentru prelevarea de organe sau tesuturi de la o persoana decedata (art. 17 din Protocolul aditional cu privire la transplantul de origine umana).

Principiul consimtamantului nu isi gaseste insa aplicabilitatea in sfera de reglementare a Protocolului aditional referitor la interzicerea clonarii fiintei umane, neexistand situatii de exceptie de la aceasta interdictie nici chiar atunci cand ar exista consimtamantul persoanei. In ceea ce priveste exprimarea consimtamantului, regula este ca aceasta poate fi atat expresa cat si tacita, scrisa sau orala.

Exista insa si situatii de exceptie reglementate de conventie, cand se cere ca exprimarea consimtamantului sa fie expresa, specifica siexprimata in scris (in cazul consimtamantului pentru o cerceta-re stiintifica) sau expresa si specifica, fie in scris, fie in fata unei instante oficiale (in cazul prelevarii de organe sau tesuturi de la o persoana in viata in scopul trans-plantarii). Consimtamantul trebuie sa fie intotdeauna prealabil interventiei.

O a doua regula a principiului consimtamantului o reprezinta aceea a informarii prealabile a persoanei. Regula este exprimata in art. 5 alin. 2 din Conventie, in ceea ce priveste informarea prealabila consimtamantului pentru o interventie, in timp ce capitolul III al Conventiei reglementeaza dreptul persoanei de a cunoaste orice informatie culeasa cu privire la sanatatea sa.

Informarea prealabila consimtamantului apare, pe de o parte, ca un drept al persoanei, pe de alta parte, ca facand parte din obligatiile profesionale (ale specialistului) la care face referire cel de-al treilea principiu fundamental al protectiei drepturilor omului cu privire la aplicatiile medicinii si biologiei.

In acest context, cu privire la informarea prealabila, in raportul explicativ al Conventiei, la paragraful 35, s-a aratat ca

„informarea trebuie sa includa scopul, natura si consecintele interventiei, precum si riscurile care pot aparea.

Informatiile cu privire la riscurile care pot aparea in cursul interventiei sau in variantele alternative la aceasta trebuie sa cuprinda nu doar riscurile inerente pentru acel tip de interventie, dar si orice risc aflat in legatura cu caracteristicile individuale ale fiecarui pacient, cum ar fi varsta sau existenta altor patologii. Cererilor de informatii suplimentare din partea pacientului trebuie sa li se raspunda in mod adecvat”.

Cea de-a treia coordonata a principiului consimtamantului este libertatea retragerii acestuia. Reglementata ca regula generala in art. 5 alin. 3 din Conventie, aceasta este prevazuta special si in cazul consimtamantului pentru efectuarea de cercetari si a consimtamantului pentru prelevarea de organe sau tesuturi in scopul transplantarii.
Regula trebuie inteleasa in sensul in care exprimarea consimtamantului pentru efectuarea unei interventii nu creeaza o obligatie pentru persoana respectiva si nu poate fi folosita ulterior impotriva acelei persoane, in scopul efectuarii interventiei.

In concluzie, principiul consimtamantului prevede ca interventia poate fi efectuata conditionat nu doar de exprimarea consimtamantului, dar si de neretragerea acestuia.

3.2. Exceptii de la principiul intaietatii fiintei umane

Principala exceptie de la principiul intaietatii fiintei umane o reprezinta aceea reglementata de art. 26 din Conventie. Aceasta prevede ca exercitarea drepturilor si dispozitiilor de protectie continute in Conventie nu poate face obiectul altor restrictii decat cele care, prevazute de lege, constituie masuri necesare intr-o societate democratica pentru siguranta publica, prevenirea infractiunilor penale, ocrotirea sanatatii publice sau protectia drepturilor si libertatilor altora.

Restrictia este una fireasca in sistemul european de protectie a drepturilor omului, exceptii similare fiind intalnite si in cazul dreptului la respectarea vietii private si de familie (art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului), libertatii de gandire, de constiinta si de religie (art. 9 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului), libertatea de exprimare (art. 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului), libertatea de intrunire si de asociere (art. 11 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului) etc.

Exceptia de la principiul intaietatii fiintei umane nu este insa aplicabila in cazul interzicerii discriminarii pe motivul patrimoniului genetic al persoanei (art. 11 din Conventie), a reglementarii interventiilor asupra genomului uman (art. 13 din Conventie), a interdictiei de utilizare a tehnicilor de procreatie asistata medical pentru alegerea sexului viitorului copil (art. 14 din Conventie), a protectiei persoanelor asupra carora se efectueaza cercetari stiintifice (art. 16, 17 din Conventie), a protectiei persoanelor de la care sunt prelevate organe sau tesuturi in scopul transplantarii (art. 19, 20 din Conventie), interzicerii castigului financiar avand ca sursa in sine corpul uman si partile sale (art. 21 din Conventie), precum si interzicerii clonarii fiintei umane (art. 1 din Protocolul aditional referitor la interzicerea clonarii fiintelor umane).

 

4. Concluzii

Concluzionand asupra scurtei noastre cercetari asupra sistemului european de protectie a drepturilor omului in legatura cu biomedicina, observam ca acesta isi propune sa realizeze un minim de reglementare si de protectie in acest domeniu. Astfel, art. 1 alin. 2 din Conventie impune fiecarui stat parte la Conventie sa ia in legislatia sa interna masurile necesare pentru a da efect dispozitiilor Conventiei, iar art. 27 prevede posibilitatea acordarii de catre statele parti a unei protectii mai largi fata de aplicatiile biologiei si medicinii decat cea prevazuta de Conventie.

In acest context, cunoasterea principiilor fundamentale se dovedeste nu doar utila, dar si necesara, pentru asigurarea unui sistem unitar de protectie, care sa permita o colaborarea internationala a statelor si o fericita imbinare a normelor de drept, imperativelor etice si descoperirilor stiintei. Imbinarea de atributii la care ne refeream la inceput, respectiv acelea ale juristului, guvernantului si omului de stiinta sau medicului trebuie sa conduca la solutii adecvate pentru problemele cu care se confrunta individul, societatea si umanitatea si cu care se vor confrunta si in viitor, iar respectarea principiilor fundamentale ale sistemului de protectie trebuie sa constituie piatra de temelie a acestui demers.

Bibliografie

[1]. Conventia Europeana pentru protectia drepturilor omului si a demnitatii fiintei umane fata de aplicatiile biologiei si medicinei (Conventia privind drepturile omului si biomedicina) a fost deschisa spre semnare la Oviedo, la 04.04.1997. Conventia a fost semnata de 31 de state membre ale Consiliului Europei, ratificata de 16 dintre acestea si a intrat in vigoare la 01.12.1999. Romania a ratificat Conventia prin Legea nr. 17 din 22.02.2001, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 103 din 28.02.2001.
[2]. Protocolul aditional la Conventie referitor la interzicerea clonarii fiintelor umane a fost deschis spre semnare la Paris, la 12.01.1998. Protocolul a fost semnat de catre 29 de state membre ale Consiliului Europei, ratificat de 13 dintre acestea si a intrat in vigoare la 01.03.2001. Romania a ratificat Protocolul prin Legea nr. 17 din 22.02.2001, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 103 din 28.02.2001.
[3]. Protocolul aditional la Conventie privind transplantul de organe si tesuturi de origine umana a fost deschis spre semnare la Strasbourg, la 24.01.2002. Protocolul a fost semnat de 11 state membre ale Consiliului Europei, ratificat de un singur stat si nu a intrat inca in vigoare. Romania nu a semnat Protocolul.
[4]. Raportul Explicativ la Conventie reprezinta un instrument important in activitatea de cercetare, interpretare si aplicare a acesteia. Raportul nu ofera o interpretare oficiala a Conventiei, insa, asa cum se arata chiar in premabulul sau, „acopera numeroase aspecte avute in vedere la pregatirea textului Conventiei si ofera informatii necesare clarificarii obiectului si scopului Conventiei, precum si unei mai bune intelegeri a rolului dispozitiilor sale.”

Resurse Internet

SBCP – Society for Bioethics and Classical Philosophy
Society for Bioethics and Classical Philosophy offers a description of events, the intersection of the fields, and resource links. www.meddean.luc.edu/ssom/depts/bioethics/sbcp

Bioethics Bulletin – University of Buffalo
University of Buffalo offers a bulletins with contacts and resources for bioethics issues and events.
wings.buffalo.edu/faculty/research/bioethics/news.html

BIO – Bioethics Issues: Gene Therapy
Survey the Biotechnology Industry Organization’s overview of gene therapy oversight. www.bio.org/bioethics/genetherapy.asp

University of Pennsylvania – Center for Bioethics
Check out news reports and investigations into Patients’ Rights issues from the University of Pennsylvania.
www.med.upenn.edu/bioethic/index.shtml

Columbia University – Bioethics & Medical Humanities
Look through the curriculum and admissions process of this certificate program offered through the university’s medical school.
cpmcnet.columbia.edu/dept/cssm/ethics

University of Minnesota, Twin Cities – Center for Bioethics
Medical school awards combined MD and PhD degrees, as well as separate master’s and doctoral programs. Browse the course offerings. www.med.umn.edu/bioethics/education

Johns Hopkins University – Bioethics Institute
Georgetown and Johns Hopkins have created a joint JD-MPH program for students interested in law, ethics, public health, and medicine. www.med.jhu.edu/bioethics_institute

University of Pennsylvania – Center for Bioethics
Earn an MA in bioethics by following this medical school’s course requirements. Includes details of faculty members and of dual degree programs. www.sas.upenn.edu/CGS/grad/mbe

University of Pittsburgh – Center for Bioethics & Health Law
Details its MA in bioethics, as well as its joint degrees in law, medicine, and public health. Read about its degree and research programs.
www.pitt.edu/~bioethic

University of Southern California – Bioethics Program
Describes its bioethics minor and lists the courses required for its completion. www.usc.edu/dept/publications/cat2002/las/LAS_Bioethics

Republicare după Revista română de Bioetică. Statutul autorilor a fost actualizat.

Donați pentru Cultura Vieții

Dacă apreciați eforturile noastre de a vă oferi conținut de calitate și inedit, vă rugăm să ne sprijiniți cu o donație, pentru găzduire și traducerile ocazionale.
Puteți dona cu cardul, prin PayPal. Mulțumim!

Personal Info

Donation Total: 10€

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here