Scăderea generalizată a standardelor morale – a doua „profeție” din cuprinsul Humanae Vitae (de pr. Shenan Boquet)

275
0
Soțul și soția deschiși față de viață aduc altruism și binecuvântări nespuse în căsnicie
Traducere după un ciclu de articole-analiză ale pr. Shenan Boquet, președinte Human Life International

Publicată în 1968, în culmile revoluției hippie cu doctrinele ei optimiste de ”iubire liberă” și emancipare față de tradiție și autoritate, enciclica Papei Paul al VI-lea Humanae Vitae a fost respinsă în mare măsură deoarece strica jocul celei mai mari petreceri pe care lumea ar fi văzut-o vreodată: revoluția sexuală.

Cele patru profeții binecuvântate ale Papei Paul al VI-lea despre ce se va întâmpla în lume dacă va fi normalizată contracepția – de la o creștere a infidelității maritale la implementări totalitare ale controlului forțat al nașterilor de către guverne – desigur că sunt sumbre. Oricum, merită să atragem atenția asupra unui alt set de previziuni conținute în Humanae Vitae, care obțin cu mult mai puțină atenție decât merită.

Vorbind despre cupluri căsătorite care aleg mai degrabă auto-controlul și abstinența periodică decât contracepția pentru a-și planifica familia, Papa scria că acest efort face ca:

„…soțul și soția își pot dezvolta personalitățile și se pot îmbogăți cu binecuvântări spirituale. Căci aceasta aduce vieții de familie roade abundente de liniște și pace. Ajută la rezolvarea problemelor de altă natură. Promovează cumpătarea și atenția iubitoare reciprocă între soți. Le ajută să respingă iubirea de sine dezordonată, care este opusul carității. Și, în cele din urmă, oferă părinților o influență mai profundă și mai eficientă în educația copiilor lor. Pe măsură ce copiii lor cresc, ei vor dezvolta un simț corect al valorilor și vor atinge o utilizarea senină și armonioasă a capacităților lor mentale și fizice.”

”Liniște”, ”pace”, ”caritate”, cumpătare”, ”atenție iubitoare”, ”seninătate” și ”armonie”. Limbajul acestui aliniat și al altora asemănătoare din Humanae Vitae, sugerează că Papa Paul al VI-lea nu este nici pe departe  interesat în interzicerea anumitor comportamente, decât în a încerca să protejeze ceva care a văzut că este bun, frumos și – la vremea respectivă din 1968 – extrem de vulnerabil.

De nenumărate ori, Papa Paul al VI-lea insistă că el nu impune niște standarde arbitrare, ci arată spre o ordine care e conținută în țesătura universului și pe care oamenii o încalcă spre pieirea lor. Ființele umane sunt făcute după chipul și imaginea lui Dumnezeu. Facultățile lor sexuale, cu potențialul lor creativ, au fost concepute de Dumnezeu pentru a fi utilizate într-un anumit mod, oglindind iubirea dătătoare de sine și fecunditatea creatoare ale lui însuși Dumnezeu. Triumful tehnic al ființelor umane de a suprima potențialul creator al raportului sexual, avertizează Papa, nu schimbă planul inițial. Din acest motiv, triumful tehnologic este doar aparent, o victorie lipsită de sens.

Față de cei care fac presiuni asupra Papei pentru ”a schimba” învățătura Bisericii despre contracepție, Papa nu putea decât să ridice mâna și să răspundă, ”din moment ce Biserica nu a făcut  nici una dintre aceste legi, nu poate fi arbitrul lor –  doar păzitorul și interpretul lor…” ”Respectând legile concepției”, spunea, că persoana căsătorită nu este stăpânul surselor vieții ci mai degrabă slujitorul planului stabilit de Dumnezeu. ”Dacă ar fi declarat contracepția ca fiind morală, Papa ar fi proclamat ceva care ”prin însăși natura sa este întotdeauna opus adevăratului bine al omului.”

”Păstrând intactă întreaga lege morală a Bisericii despre căsătorie”, a adăugat, ”Biserica este convinsă că ea contribuie la crearea unei civilizații cu adevărat umane. Ea îndeamnă omul să nu-și trădeze responsabilitățile personale așezându-și toată credința în utilități tehnice. Pe această cale ea apără demnitatea soțului și a soției.”

O scădere generală a standardelor morale

O civilizație cu adevărat umană este aceeași cu civilizația iubirii – un termen popularizat de Sf. Ioan Paul al II-lea, dar de fapt consacrat de însuși Fericitul Paul al VI-lea. Această civilizație se caracterizează înainte de toate de atenția iubitoare pe care cetățenii o au unii față de alții, o iubire care, după cum a insistat Sf. Ioan Paul II-lea atât de des, trebuie să înceapă în familie, locul de învățare a virtuții. Această iubire nu este cea rapace, violentă a celor care caută să obțină orice poate de la celălalt, ci iubirea pașnică a celor care au ca scop motivațional primar ”să dăruiască” celui iubit.

Papa Paul al VI-lea era îngrijorat că contracepția produce o rană chiar în inima inimii civilizației umane: familia. Făcând asta, va avea efecte în unde cu mult dincolo de relația dintre soț și soție. Desigur va porni de acolo – ca și o consecință a profeției lui despre creșterea infidelității maritale, despre care am vorbit săptămâna trecută. Dar, pornind din sanctuarul dormitorului conjugal, contracepția, a avertizat (a doua profeție), va conduce la o ”scădere generală a standardelor morale”.

Desigur, această profeție este extrem de largă. În anumite privințe, ea conține virtual celelalte trei profeții, care toate prezic o deteriorare a standardelor morale în anumite domenii particulare de viață. Dar în același timp trece dincolo de ele, sugerând o amenințare morală globală, afectând toate domeniile vieții, și nu doar cele ce țin de morala sexuală.

Papa Paul al VI-lea a avut dreptate

Cu toate acestea, ea începe cu o deteriorare a standardelor moralității sexuale. Și, privind împrejur, cine poate nega că a existat o deteriorare catastrofică pe acest front?

Reflectam la profeția Papei Paul al VI-lea în timp ce mă uitam la acest video de propagandă care îți întoarce stomacul pe dos, produs recent de CBC, gigantul media deținut de guvernul Canadian. Acolo, gazda, fluturând un steguleț cu un curcubeu și fiind înconjurată de baloane – curcubeu, discută despre mândria gay cu un grup de copii mici. Ca și cum ar ști, o fetiță mică declamă că ”mândria gay înseamnă ca și când toți oamenii, cei gay, transgender, bisexuali s-ar aduna și ar sărbători”. Punctul slab al video-ului ar putea fi când Cruikshank [Lukas Cruiskhank, actor american, n. tr.] le povestește copiilor cum în mod repetat în copilărie se uita la filmul Nell, care înfățișează scene nude cu actrița Jodie Foster. Foster, zicea, ”mă determina să-mi pun sexualitatea sub semnul întrebării în timpul copilăriei, deoarece îmi plăcea atât de mult de ea.”

Pe vremuri, decizia lui Cruikshank de a expune copii mici la idei sexuale explicite și deviante, ar fi dus la acuzații de abuz față de copii. În 2018, oricum video-ul ei a fost vizionat de milioane de ori și i-a adus aclamări din partea mass-media, instrument de ecou.

Într-adevăr, se pare că absolut în orice parte te-ai întoarce, ești confruntat cu o sexualitate grafică perversă și lipsită de perdea.

În decursul următoarelor luni, de exemplu, zeci de parade gay vor avea loc în America și în Europa. Milioane de oameni – inclusiv mulți dintre politicienii noștri proeminenți – vor participa la aceste parade, deseori împreună cu copiii lor, pentru a urmări mărșăluitori complet goi, bărbați în accesorii sado-masochiste, îmbrăcați în haine de femei și alții în lenjerie de corp.

Alt exemplu: în ultimii ani o carte pronografică despre o relație manipulativă sado-masochistă dintre un miliardar controlor și o tânără femeie naivă a devenit cel mai mare bestseller al tuturor timpurilor, fiind vândut în exces de 125 milioane de ori. 50 Shades of Grey a fost poreclită „mama pornografiei”, având cele mai multe vânzări în rândul femeilor căsătorite care căutau să-și ”condimenteze” viața.

Citește și: Filmul „Cincizeci de umbre ale lui Grey” („Fifty Shades of Grey”) pe înțelesul parinților

Totodată, studiile au arătat că vârsta medie la debutul expunerii la pornografia ”hardcore” este de 11 ani. Reclame imense pornografice sunt afișate pe clădiri întregi de apartamente din orașele noastre. Magazine porno sunt aliniate pe străzile noastre, panouri uriașe ispitesc șoferi singuratici. Majoritatea filmelor și spectacolelor TV sunt umplute la modul curent cu acel tip de grafică sexuală care pe vremuri a fost păstrat în magazinele cele mai sordide din cartierele mai sordide ale unui oraș sordid. ”Dansul” la cele mai multe cluburi de dans a degenerat gradual în forme neprefăcute de sex simulat. În cele din urmă (și ne incită la meditație)  clubul de striptease a devenit unul dintre cele mai comune locuri de întâlnire pentru petrecerea absolvenților.

Totul e atât de mohorât, lipsit de bun gust și degradant. Și acesta este doar vârful aisbergului. Nu a mai rămas nici o rușine?

”Mentalitatea contraceptivă”

Papa Paul al VI-lea, explicând de ce se aștepta la scăderea standardelor morale, a scris: ”Nu e nevoie de prea multă experiență pentru a fi pe deplin conștient de slăbiciunea umană și pentru a înțelege că ființele umane – și în special cei tineri, care sunt atât de expuși tentației – au nevoie de îndemnuri pentru a ține legea morală, și este lucru rău să le înlesnești încălcarea legii.” Ceea ce sugerează Papa este exact ceea ce face contracepția.

Evident că are dreptate. Contracepția este prezentată la modul curent de către educatorii noștri sexuali ca făcând posibilă bucuria plăcerii sexuale fără nici unul dintre ”riscurile” tradiționale. Tinerii care acceptă acest mesaj (cum fac mulți) sunt conduși să creadă că pot avea tot sexul pe care și-l doresc, fără să-și facă griji asupra consecințelor.

Așa cum se întâmplă cu orice comportament păcătos, oricum, aceste promisiuni ademenitoare sunt cu mult mai amăgitoare decât reale. După cum a avertizat Papa Paul al VI-lea, legea naturală nu va fi răsturnată. Nu numai că accesibilitatea contracepției nu a eradicat riscurile sexului, dar ea conduce mai mult sau mai puțin direct la o explozie amețitoare a ratei de transmisie a bolilor venerice.

După cum s-a temut Papa, îndepărtarea celor mai evidente stimulente a păstrării legii morale privind sexualitatea a condus la o creștere uriașă a sexului ocazional. Mai important, oricum, e faptul că a generat ceea ce s-a numit ”mentalitatea contraceptivă”.

La baza ei, mentalitatea contraceptivă este o formă colectivă a unei gândiri în funcție de dorințe. Premisa ei esențială (și catastrofic de confuză) este faptul că sexul și bebelușii concepuți nu au nici o conexiune intrinsecă. Sexul este un lucru iar conceperea bebelușilor este cu totul altceva. Poate că pe vremuri una avea de-a face cu cealaltă. Însă tehnologia a schimbat toate acestea. Sexul se referă în primul rând la plăcere, și poate, chiar dacă nu în mod necesar, la stabilirea unei legături cu o altă persoană. Dacă cineva dorește să conecteze sexul cu bebelușii, nu are decât. Dar asta este o alegere. Mai mult, poate asta e cea mai mare greșeală, mentalitatea contraceptivă susține că noi avem dreptul să ne așteptăm ca sexul să nu conducă spre bebeluși, și dacă, accidental totuși se întâmplă, nu avem nici o responsabilitate să acceptăm sau să înfruntăm consecințele.

Însă mentalitatea contraceptivă mai are un principiu mai profund și mai distrugător: este în ordine să ne folosim de o altă persoană pentru beneficiul și plăcerea noastră proprie. Sexul (care, dacă e folosit conform planului lui Dumnezeu, este expresia celei mai înalte și sublime iubiri reciproce a ființelor umane) riscă să devină o tranzacție egoistă în esența ei.

Atunci când acest principiu pune stăpânire pe o familie, infectând uniunea dintre soț și soție, el nu se limitează la doar atât. Cred că din cauza asta Papa Paul al VI-lea a avertizat asupra unei scăderi generale a standardelor morale și nu doar o scădere a standardelor morale sexuale.

Ceea ce este mai rău, mentalitatea contraceptivă conduce direct la ucidere: măcelul necontrolat al milioanelor de frați și surori ale noastre, produsele ”nedorite” ale relațiilor sexuale urmărite fără a ține cont de consecințe. Există chiar și argumente valide că mentalitatea contraceptivă se află în spatele creșterii celeilalte forme de ucidere – ”eutanasia”. Mulți oameni au ajuns la vârsta bătrâneții neavând copii să aibe grijă de ei sau având copii care au absorbit principiul căutării de sine și care din cauza aceasta nu sunt interesați în ajutorarea părinților lor. Eutanasia se prezintă ca fiind o scăpare ușoară de la aceste obligații.

Sunt un miliard de conexiuni profunde care se pot face – cel puțin în parte – între contracepție și multe dintre problemele societății: epidemia gospodăriilor fără tată, de exemplu, care se manifestă printr-un comportament violent și anti-social al copiilor lor; o criză a încrederii în copii care au fost victime ai divorțului, care tinde să afecteze propriile lor relații cu soțul și cu copiii lor; o creștere a mentalității consumiste care pune dorințele egoiste pe primul loc; o prăbușire a încrederii între sexe, etc. Asta, deja este o investigație pentru o altă zi.

În anii 1960 li s-a părut multora că alegerea de a utiliza sau nu contracepția nu putea avea nici un fel de consecințe semnificative. Acum știm mai bine. Pe care o vom alege: sexualitatea cea rapace, violentă, neobosită, sterilă și amețitoare a culturii noastre saturată de pornografie, sau iubirea liniștită, pașnică, cumpătată, iubitoare și fecundă a soțului și a soției care au învățat să-și controleze pasiunile și să le călăuzească într-un act iubitor spre posibilitatea procreației?

Data următoare vom reflecta asupra celei de a treia profeții a Papei Paul al VI-lea din Humanae Vitae.

Donați pentru Cultura Vieții

Dacă apreciați eforturile noastre de a vă oferi conținut de calitate și inedit, vă rugăm să ne sprijiniți cu o donație, pentru găzduire și traducerile ocazionale.
Puteți dona cu cardul, prin PayPal. Mulțumim!

Personal Info

Donation Total: 10€

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here