Pantalonii foarte scurți ai rusoaicelor, instituția Căsătoriei și „progresul moral”

240
0

Absolut la întâmplare, îmi atrage atenția faptul că o domnișoară care a fost de curând în Rusia laudă pe wall-ul ei pantalonii foarte scurți postați de rusoaice în Moscova; este unul dintre principalele lucruri care i-au sărit în ochi acestei domnișoare, în timp ce a vizitat Moscova, și numește acești pantaloni o dovadă indiscutabilă de progres moral.

Nu zic că nu e o observație interesantă despre Moscova – deși, eu unul, aș fi făcut poate alte observații legate de Moscova, care mi-ar fi spus despre vechea și marea cultură rusă. Dar zic că nu înțeleg, în nici un fel, de ce ai numi o pereche de perechi foarte scurți purtați de o tânără, fie ea și foarte rusoaică, fie ea și foarte blondă, progres moral.

Înainte de a-mi sări în cap și de a-mi spune că sunt un conservator din vremuri apuse, o scurtă reflecție în legătură cu ideea de „progres moral”. Ca să spui că ceva este un „progres”, trebuie să ai un reper vizavi de care să definești progresul. Bicicleta cu lanț este mai bună decât bicicleta fără lanț, așa cum bicicleta cu roți rotunde era mai bună decât bicicleta cu roți pătrate (presupunând că ar fi existat vreodată o astfel de bicicletă). Să le spui unor triburi de canibali că trebuie să respecte porunca „să nu ucizi” este, cu siguranță, o formă de progres moral. Să le spui unor grupuri de occidentali care au respectat sau au încercat să respecte, timp de două mii de ani, porunca „să nu ucizi” că de câteva zeci de ani încoace este ok să ucizi, cu condiția să ucizi ființe umane sub o anumită vârstă (să zicem, nouă luni de viață) sau de un anumit sex (să zicem, fetițe) sau stare socială (să zicem, săraci) care nu se bucură de protecția legii NU este cu siguranță o formă de progres moral – este, în mod clar, o formă de regres. La fel, să îi spui lui Don Juan că trebuie să respecte porunca „să nu comiți adulter” este, cu siguranță, o formă de progres moral (fie că el ascultă porunca, fie că nu); să le spui unor tinere femei că este în regulă să încalce porunca „să nu comiți adulter”, cu condiția ca Don Juan să fie ori puternic, ori frumos, ori celebru și bogat (nu contează că el e sau nu căsătorit sau că ele sunt sau nu căsătorite) NU este cu siguranță o formă de progres moral – este, iarăși, o formă de regres.

A nu se confunda porunca, sau standardul, cu respectarea standardului. Progresul nu se măsoară în cât de fidelă este prima generație de canibali standardului – ci în faptul că acest standard superior („să nu ucizi”) este trecut în legile scrise sau nescrise ale tribului. Următoarea generație îl va respecta, cu siguranță, mai bine decât cea de dinainte, odată ce standardul este prezent. La fel, progresul nu se măsoară în faptul că Don Juan va respecta standardul superior („să nu comiți adulter”) – ci în faptul că următoarele generații se vor raporta, altfel, la comportamentul lui Don Juan. Că ele vor tinde să ia mult mai în serios instituția Căsătoriei și vor considera acest comportament adulterin drept ceva dăunător și imoral, dintr-un număr larg de motive.

Sociologii ne-ar putea vorbi despre căsătoriile destrămate și numeroșii copii din flori care apar de pe urma unui astfel de comportament ridicat la rang de virtute; educatorii ne-ar putea vorbi despre nevoia de a le transmite copiilor umani un bagaj extrem de complex de cunoștințe și de atitudine, misiune pentru care părinții trebuie să rămână împreună ani îndelungați; economiștii ne-ar putea vorbi despre cheltuielile semnificativ mai mari ale statului cu întreținerea și educarea orfanilor și a copiilor din flori; psihologii ne-ar putea vorbi despre traumele și suferințele semnificative prin care trec aceste familii și acești copii abandonați; în vreme ce teologii ne vor spune că „să nu comiți adulter” este, pur și simplu, porunca lui Dumnezeu.

Cei care numesc pantalonii aceia foarte scurți ai rusoaicelor drept „progres moral” laudă de obicei, la pachet, și comportamentul tuturor Don Juanilor de toate mâinile, reputațiile și portofelele de pe planetă drept ceva șarmant și dezirabil pentru societate; numesc Căsătoria ceva depășit, inutil și chiar stupid; ignoră, cu desăvârșire, suferințele orfanilor și ale tuturor victimelor colaterale ale acestei forme de „progres”; și laudă și toate derogările de la porunca „să nu ucizi”, venite ca urmare directă a ridicării acestui comportament la rang de virtute și a devalorizării Căsătoriei, drept ceva pozitiv și dezirabil pentru societate.

Poți vorbi, cu siguranță, despre pantalonii scurți ai rusoaicelor din Moscova în termeni de ultimul capriciu al modei; poți afirma, cu siguranță, că ei ne spun ceva despre cât de conservatoare este – sau NU este – cultura rusească contemporană, din foarte conservatoarea (??) epocă a lui Putin. Dar să numești aceste piese vestimentare „o formă de progres moral” este ca și cum toate automobilele din Moscova ar deveni, de mâine, automobilele cu abur. Și, văzându-le, le-ai numi o dovadă indiscutabilă de progres tehnic, și ai spune că rușii trec, iată, printr-o mare revoluție tehnică. Ar fi, pur și simplu, ceva absurd; și sunt sigur că așa ceva nu le-ar trece prin cap nici celor mai înflăcărați dintre putiniști – sau dintre progresiști.

Donați pentru Cultura Vieții

Dacă apreciați eforturile noastre de a vă oferi conținut de calitate și inedit, vă rugăm să ne sprijiniți cu o donație, pentru găzduire și traducerile ocazionale.
Puteți dona cu cardul prin PayPal.
Dacă doriți să donați direct în contul bancar, vă rugăm să ne contactați. Mulțumim!

Personal Info

Donation Total: 10€

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here