VIDEO Cum (încă nu) a scăpat Ungaria de „studiile de gen”

185
0

Undeva în vara ce tocmai s-a încheiat, „Generația Z” (post-millenialii) a Occidentului și-a găsit o eroină: Elin Ersson, o tânără activistă suedeză, a oprit deportarea unui imigrant afgan printr-un protest ad-hoc la bordul avionului cu care acesta era trimis înapoi.

La puțin timp după ce entuziasmului momentului s-a risipit, iar lacrimile pe obrazul eroinei s-au uscat, d-ra Ersson s-a găsit în situația inconfortabilă de a afla că „refugiatul” executase 9 luni de închisoare pentru că-și biciuise soția și fiicele și că aplicația sa pentru azil fusese respinsă inclusiv din acest motiv.

Ersson este reprezentativă pentru generația de năuci pe care o zămislește sistemul occidental de școlarizare în masă, infiltrat de ideologii Școlii de la Frankfurt și infectat cu materii politico-ideologice precum „studiile de gen”, din care putem afla că unii bărbați au vagin și că orice ține de trecut trebuie eradicat pentru a face loc „noului”, dar mai ales că realitatea nu contează atunci când se află în competiție cu subiectivele și mereu schimbătoarele „sentimente”.

Nu toate țările europene par căzute în haznaua decrepitudinii morale. Ungaria este un exemplu: ministerul Educației a luat în discuție desființarea cursurilor de „studii de gen”. Și era cât pe ce să se întâmple, dar „liberalii” (termen greșit utilizat pentru Stânga politico-ideologică) s-au mobilizat și, conform lui Andrea Pető, profesor de studii gender la Universitatea Central Europeană (Universitatea lui Soros) din Budapesta, autoritățile maghiare au amânat punerea în practică a intenției de a elimina acreditarea pentru masterul de doi ani în „studii de gen”.

Va urma…

Donați pentru Cultura Vieții

Dacă apreciați eforturile noastre de a vă oferi conținut de calitate și inedit, vă rugăm să ne sprijiniți cu o donație, pentru găzduire și traducerile ocazionale.
Puteți dona cu cardul, prin PayPal. Mulțumim!

Personal Info

Donation Total: 10€

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here