Homosexualitatea poate fi și o consecință a abuzului

145
1

Claudiu Bălan
Asociația „Ortodoxia Tinerilor”

În urmă cu ceva timp am văzut la televizor un reportaj pe Kanal D în cadrul emisiunii „Draga mea”. Un prieten m-a sunat să deschid repede televizorul şi să văd pe cineva cunoscut.

Reportajul descria „povestea de dragoste a doi bărbaţi”, exact aşa s-au exprimat cei doi prezentatori. Când i-am văzut la faţă l-am recunoscut imediat pe Bogdan, un copil orfan, pe care-l ştiam de la un centru de plasament din Galați. În reportaj nu erau doi bărbaţi ci doi copii, doi adolescenţi orfani, doi oameni tare necăjiţi care n-au cunoscut iubirea părinţilor.

M-am întristat. Pe Bogdan îl cunosc de când avea opt ani, îi ţineam căpşorul între mâini şi îl drăgăleam… era un copilaş blând şi liniştit. Îl luam aproape duminică de duminică la biserică, şi stătea la Sfânta Liturghie până la sfârşit. Era mai grăsunel, mic de statură, cu faţa curată şi cu pielea catifelată, şi mi-era drag, mă jucam cu el. Din câţi copii am cunoscut acolo la centrul de plasament, el e printre puţinii pe care-l mai ţin minte… şi asta pentru că mi-a rămas în suflet chipul lui…

Acum, când l-am văzut la televizor am simţit aşa o părere de rău, ca şi cum mi-aş fi văzut copilul la vârsta maturităţii într-o stare jalnică.

Bogdan are acum 20 de ani, locuieşte în Bucureşti. A făcut şi câţiva ani de închisoare. Acum e liber. E vopsit blond, a slăbit mult… are aceleaşi probleme la ochi pe care le avea de mic. Parca s-a mai vindecat puţin.

În interviu prezentatorul l-a întrebat ce părere au părinţii lui despre faptul că el este homosexual. El a minţit povestind cu amănunte cum a reuşit să-i zică adevărul mamei, „care a fost foarte surprinsă” şi tatălui „care l-a înţeles mai uşor”. Bogdan a fost şi este orfan… un copil neiubit de nimeni, ca mai toţi copiii din orfelinate. Un tânăr care n-a primit educaţie suficientă şi nici afecţiune. Un om care s-a dezvoltat aşa cum s-a putut, cu ce a văzut în jur, cu ce i-a pus la dispoziţie societatea. Bogdan nu are părinţi dar nu putea spune asta în faţa camerei de filmat.

Interviul era realizat într-un club de gay din Bucureşti, probabil singurul loc unde aceşti tineri sunt primiţi cu bucurie de cineva. Cu bucurie pentru că nu se feresc să arate că sunt homosexuali, pentru că societatea nu le-a oferit nimic, pentru că nu sunt datori nimănui, pentru că fără ruşine noi oamenii i-am eliminat la marginea societăţii.

Aceşti tineri n-au de cine să se ruşineze, sunt foarte deschişi în atitudinea lor, şi asta pentru că noi nu i-am ajutat cu nimic. Părinţii nu i-au ajutat cu nimic, fraţii, surorile şi toţi ceilalţi.

Bogdan spunea în interviu că-i plac femeile, doar că nu se simte atras din punct de vedere sexual de ele.

Eu aş zice altceva: fetele nu prea se uită la băieţi orfani care n-au niciun ban în buzunar, nicio perspectivă de viaţă, n-au haine frumoase, n-au educaţie… n-au aproape nimic. Și din acest motiv copiii din orfelinate cu greu pot închega prietenii cu tinerii din familii normale.

Totuși motivul definitoriu a fost probabil experiența din penitenciar, acolo unde cu greu scapă cineva neatins de păcatul grav al homosexualității. Chiar dacă te opui, ești forțat să faci asta. Cei mai slabi sunt violați și ajung astfel victime al unui abuz sexual, în fața căruia gardienii nu intervin, iar cei slabi nu fac plângere de frica bătăilor.

După câțiva ani de a fi abuzat în penitenciar ca adolescent, când ajungi în libertate, păcatul deja s-a înfiripat în ființa ta și de bunăvoie îți continui viața de homosexual.

Poate că uneori judecăm prea dur pe cei care au devenit homosexuali, dar nu ne gândim niciodată ce experiențe se află în spatele deciziilor pe care au ajuns să le ia. Nu vreau să-i scuz și să le îndreptățesc păcatul, vreau doar să conștientizăm că acest copil a ajuns homosexual mai mult fără voia lui.

Uitându-ne înapoi, putem analiza lucrurile astfel: Dacă mama lui care l-a născut ar fi știut că ajunge așa, oare l-ar mai fi părăsit?

Dacă îngrijitorii din orfelinat ar fi știut că Bogdan va ajunge în penitenciar și va fi abuzat sexual oare n-ar fi încercat să-i acorde mai multă atenție? Oare n-ar fi încercat să-i vorbească mai mult? Să-i explice ce e rău și ce este bine?

Dacă noi cei din societate ne-am fi îndreptat atenția mai des față de copii din orfelinate, vizitându-i, luându-i acasă la noi pentru câteva ore sau zile, oferindu-le daruri, ducându-i la biserică în duminici și sărbători, oare Bogdan n-ar fi fost astăzi alt om?

Homosexualitatea pentru Bogdan este un grosolan abuz, pe fondul unei copilării lipsite de afecțiunea părintească. Bogdan a ajuns așa și din cauza mea… din cauza noastră. Suntem indiferenți. Ne doar sufletul doar pentru ale noastre. Rar ne gândim și ceilalți.

La judecată e foarte posibil ca Dumnezeu să ne tragă de mânecă și pentru lucrurile bune pe care am fi putut să le facem dar nu le-am făcut. Homosexualitatea pentru mulți bărbați este un refugiu în fața indiferenței și urii pe care o arată lumea.

Donați pentru Cultura Vieții

Dacă apreciați eforturile noastre de a vă oferi conținut de calitate și inedit, vă rugăm să ne sprijiniți cu o donație, pentru găzduire și traducerile ocazionale.
Puteți dona cu cardul, prin PayPal. Mulțumim!

Personal Info

Donation Total: 10€

Articolul anteriorDezvoltarea doctrinară, pedeapsa capitală și enciclica Dignitatis Humanae (de Korey D. Maas)
Articolul următorAmor liber, comune sexuale şi lgbt-ism oficial în comunismul sovietic al anilor 1920
Guest Post
Articole și analize ale unor invitați speciali. Autori: William Gairdner, Obianuju Ekeocha, Grégor Puppinck, Claire de La Hougue, Russel Kirk, Papa Benedict XVI, James C. Dobson, Pat Buchanan, Leo van Doesburg, Johannes L. Jacobse, Thomas Ward, Theresa Okafor, Jason Scott Jones, Erika Bachiochi, Joe Bissonnette, Allan C. Carlson, Richard Stith, Luca Volonte, Jonathon van Maren, Abby Johnson, Louise Kirk, Friedrich Hansen, Christopher Smith, Marie Smith, Natalia Iakunina, Jakob Cornides, Herman Tristram Engelhardt Jr., Olgierd Pankiewicz, Mats Tunehag, Marta Cartabia, Adrian Pessina, Roger Kiska, Andrea Williams, Bronislaw Wildstein; Horațiu Pepine, Maria Aluaș, Marius-Teodor Zamfir, Anton Moisin, Ninel Ganea, Ștefan Iloaie, Alin Vara, Boiana Berchi, Mihai Silviu Chirilă, Monica Basarab, Bogdan Glăvan, Monahia Onufria Matei, Dan Păscuț, Roxana Puiu, Robert Lazu, Mircea Gelu Buta, Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, Ionuț Mavrichi, Bogdan Mateciuc, Lavinia Tec, Roxana Puiu, Natalia Vlas, Daniel Mazilu.

1 comentariu

  1. „The Moneychangers” este un roman scris în 1975 de către Arthur Hailey, autorul cunoscutelor romane „Roțile” și „Aeroport”. Acțiunea se învârte în jurul politicii în interiorul unei mari bănci. Unul dintre cei mai promițători tineri angajați ai băncii a furat bani și este trimis la închisoare unde este violat de un grup de deținuți; curând, el este luat sub „protecție” de unul dintre ei în schimbul favorurilor sexuale exclusive. Există două detalii interesante în descrierea acestui incident:
    (1) la început, cel violat „s-a simțit mizerabil, plin de dezgust față de sine însuși, un nemernic, un ticălos … chiar s-a gândit să se sinucidă”;
    (2) cu timpul totuși, el „a constatat că, deși greu de acceptat, a început să se bucure de ceea ce se întâmplă cu el. Mai mult decât atât, a început să-și privească „protectorul” cu noi sentimente … Afecțiune? Da. Iubire?. . . Pentru moment, nu a îndrăznit să se gândească așa de departe …”

    Nu „poate” ci sigur ca abuzul isi are rolul sau in special pentru cei care sunt „receptorii” ca in cazul de mai sus. Altfel nu se explica cresterea lor exponentiala in numar.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here