Populația ca armă: Cazul Turciei

286
0

Dacă tot ne-au reamintit vremurile și colegii de la Cuvântul Ortodox de profeția Sf. Cosma Etolianul, tâlcuită de bătrânul stareț Paisie, cu privire la un război turco-grec declanșat de disputa privind limitele frontierelor maritime și care va duce la un mare război cel puțin regional dacă nu mondial, să aruncăm împreună o privire la această hartă a grecilor și armenilor locuitori ai Turciei, înainte și după genocidul și expulzarea din anii 1910-20 (via /r/Mapporn).

În 1914…

…erau circa 15 milioane de musulmani în Imperiul Otoman (din care turci doar 12,7 milioane), împreună cu 1,7 milioane de greci și circa 1,1 milioane de armeni.

Populația Greciei era de 5,3 milioane în 1910 (sursa) și de până la 5,5 milioane (estimat) în 1914.

Imperiul Rus găzduia 1,2 milioane de armeni cam în aceeași perioadă (1897). Între 1897 și 1914, populația Rusiei a crescut cu 38%; la o rată similară de creștere, trebuie să fi trăit aici circa 1,6 milioane de armeni, la izbucnirea Primului Război Mondial.

Așadar putem aprecia o proporție de 12,7 milioane de turci la 10 milioane de greci și armeni (1:1,3) la nivelul anului 1914.

Un deceniu și un război devastator mai târziu…

…Găsim 13,6 milioane de locuitori ai noului stat Turcia în 1927, aproape toți musulmani (13,3 milioane) și doar 110.000 greci și 77.000 de armeni.

Recensământul sovietic din 1926 găsește 1,6 milioane de armeni (din care 743.000 în RSS Armeană) iar cel grec din 1928, 6,2 milioane de greci.

Deci în 1927 putem aprecia proporțiile celor 3 etnii la 13,3 milioane de turci pentru 7,9 milioane de greci și armeni, adică 1:1,7.

Un secol mai departe…

…populația Turciei numără circa 81 de milioane, cu un spor de circa 1 milion per anum. Aproape 99,8% sunt musulmani, doar 50.000 sunt armeni și circa 3.000 de greci (aparținători de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol) în anul 2005. Componenta turcică este de cel puțin 65 de milioane, cu restul din populație kurdă, la care s-ar putea adăuga, după estimări, circa 6 milioane de sirieni până în anul 2020.

În același timp, după majorarea de la 1,4 milioane în 1950 la 3,3 milioane în 1989, populației Armeniei s-a diminuat la 3,0 milioane, e drept că și prin contribuția adusă de alungarea azerilor (Armenia și Azerbaidjan aflându-se într-un vechi conflict teritorial cu accente de război deschis) și cu plecarea etnicilor slavi. De asemenea Armenia suferă, din cauza sărăciei, de un fenomen dureros de cunoscut României – exodul creierelor, circa 20.000 de armeni devin cetățeni ai Federației Ruse anual, alte mii alegând Occidentul unde există deja o diasporă armeană consistentă.

Populația Greciei a crescut foarte modest, de la 6,2 milioane în 1928 la 11,1 milioane în 2011, după care s-a redus la 10,8 milioane în 2017 dintr-o cauză care se simte acut și în România: îmbătrânirea populației, fertilitatea redusă și emigrația. Atât Armenia (93%) cât și Grecia (90%+) rămân state mono-etnice, deși valul de imigrație din Nordul Africii și Orient începe deja să erodeze componenta etnică a Greciei.

Aproximăm cifrele pentru 2017 astfel:

Turci: 80,8 mln
Greci: 10,7 mln
Armeni: 3,0 mln
Proporția: 80,8 mln truci la 13,7 mln greci și armeni = 1:5.9.

Turcia a crescut demografic de mai mult de 5 ori într-un secol, timp în care armenii nu și-au mai revenit după genocid și find serios afectați de colapsul demografic adus de prăbușirea URSS. La rândul lor, după genocidul pontic, grecii au reușit să-și dubleze populația, dar și ei au intrat cam de un deceniu în „marșarier”…

Așadar, în timpul a doar un secol, grecii și armenii au ajuns de la paritatea cu turcii la o diminuare proporțională de aproape 6 ori.

Turcia de astăzi este poate cea mai importantă regiune strategică a lumii în care să fi avut loc o asemenea răsturnare a balanței populației în atât de puțin timp.

Demograful rus Anatoly Karlin remarcă și faptul că posibil Grecia deține un alt record negativ absolut: cea mai drastică reducere a ponderii populației sale, din întreaga istorie a civilizație umane. În secolul IV î.H. cele circa 10 milioane de greci din zona Mediteranei constituiau 5% din populația mondială. Astăzi, aceleași 10 milioane de locuitori ai arhipelagului elen abia dacă înseamnă 0,1% din populația globului. Pentru comparație, o proporție asemănătoare ar fi presupus, în cazul Chinei, ca populația actuală a acesteia să fie de doar 22 milioane de locuitori.

Donați pentru Cultura Vieții

Dacă apreciați eforturile noastre de a vă oferi conținut de calitate și inedit, vă rugăm să ne sprijiniți cu o donație, pentru găzduire și traducerile ocazionale.
Puteți dona cu cardul, prin PayPal. Mulțumim!

Personal Info

Donation Total: 10€

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here