Zece motive pentru care avortul este rău

395
0
Sculptura „Copilul care nu s-a mai născut niciodată” realizată de sculptorul slovac Martin Hudáček la inițiativa unui grup de femei care regretă că într-un anume moment al vieții lor au „ales” să-și avorteze copiii. Amplasată din 2011 în orașul Bardejovska Nova Ves
Micul text programatic de mai jos, publicat de asociația „Tradiție, Familie, Proprietate” întemeiată de gânditorul brazilian Plinio Corrêa de Oliveira, ilustrează viziunea unor credincioși catolici, laici, ce militează pentru stoparea practicii avortului în societatea nord-americană. Fiecare din punctele enunțate poate oferi oricărei persoane, indiferent de confesiunea căreia îi aparține, un exemplu de claritate în ceea ce privește motivele cele mai profunde pentru care creștinii de pretutindeni trebuie să militeze, oricând și oriunde, împotriva păcatului săvârșit prin avort.

 

  1. Avortul este o ofensă la adresa lui Dumnezeu

Avortul nu este niciodată doar o simplă alegere personală ci, totodată, este o ofensă gravă îndreptată împotriva lui Dumnezeu şi a creaţiei Lui. Lupta împotriva avortului a fost totdeauna o luptă religioasă şi, în primele rânduri ale celor angajați în această bătălie s-au aflat, de-a lungul întregii țări (este vorba de U.S.A. – n.tr.), credincioșii catolici. Acest lucru se datorează faptului că învăţătura Bisericii despre avort este clară şi fără echivoc: avortul este o crimă. Nici o excepţie nu este permisă, nici un compromis nu e posibil.

  1. Războiul ascuns

Lupta continuă împotriva terorismului a condus la reînnoirea conştiinţei naţionale în ceea ce privește marele preț al războiului. De asemenea, pentru mulţi, a însemnat sporirea năzuinței spre o pace stabilă. Totuşi, împotriva tuturor acestor preocupări, cel mai oribil război dintre toate se desfășoară chiar în mijlocul nostru, fără a fi luat în seamă. Acest război are loc în interiorul propriilor noastre graniţe şi a costat, în ultimele trei decenii, viața a 45 de milioane americani. Un asemenea flagel este la fel de oribil precum oricare dintre planurile ce pot fi născocite de teroriști, deoarece el loveşte în inima umanităţii şi a ţării noastre: familia. Distrugând cea mai importantă legătura umană din toate – aceea dintre mamă şi copil – avortul dizolvă acel liant preţios care leagă naţiunile laolaltă. În timp ce mama şi copilul sunt primele victime ale sale, nu există nici un element al societăţi care să nu fie afectat de avort. Mama, copilul, tatăl, soţul, mătuşa, unchiul, prietenul, fratele mai mic şi bunicii suferă, la fel de mult, de pe urma rănilor făcute de bisturiul abortiv. Pacea, la nivel universal, nu are nici un sens fără pacea de acasă.

  1. Viaţa începe din primul moment al concepției

Aceasta este definiţia propusă în orice carte respectabila de medicină. A declara că momentul începerii vieţii s-ar găsi în orice alt punct după fuzionarea ovulului soţiei și a celulei soţului este un lucru iraţional şi un simplu exerciţiu sofistic. Doar mecanismele – asemenea ceasurilor şi maşinilor – sunt create bucată cu bucată. Ființele vii își încep existenţa deodată, apoi, ele își dezvoltă, gradual, lumea potenţialului lor înnăscut. Viața unei ființe omenești debutează încă din momentul conceperii – chiar dacă sub forma unei celule. Ceea ce este cu adevărat important nu sunt „accidentele” – de exemplu, înălţimea sau greutatea – ci „esenţa”, care este în întregime umană. Copilul nenăscut are un cod genetic distinct, de neschimbat şi irepetabil, unic în întreaga istorie, încă din primul moment al concepţiei și până la moarte. Nimic nu va mai fi adăugat, cu excepția nutriţiei şi a oxigenului[i].

  1. Omenirea trebuie să protejeze viaţa oricând acest lucru este posibil

Primul instinct al omului este cel al conservării vieţii. Acesta începe cu auto-conservarea şi se extinde asupra tuturor oamenilor prin legăturile domestice şi prin realizarea existenței unei naturi asemănătoare. „Întreruperea de sarcină” curmă bătaia inimii unui om în creştere şi intră în directă contradicţie cu această premisă fundamentală a naturii omeneşti. Ea abandonează legea naturală în timp ce transformă America într-o ţară ce nu mai poate fi populată fără ajutorul emigrației în masă.

  1. Avortul este o procedură nesigură

Comparat cu alte proceduri medicale industria avortului este, în cea mai mare măsură, nereglementată. Deși nu există statistici exacte pentru numărul femeilor care mor datorită unor proceduri abortive, LifeDynamics.com sau PriestsForLife.org au compilat liste ce conțin numele femeilor ucise prin avorturi legale cu începere din anul 1973[ii]. Mai mult, un studiu scris de pro-aborţionista Dr. Janet Daling și finanțat de către Institutul național pentru studiul cancerului (National Cancer Institute), arată că avortul crește șansa ca o femeie să aibă cancer[iii]. „Coaliţia pentru avort/cancerul mamar” (The Coalition on Abortion/Breast Cancer)  raportează următoarele: „28 din 37 de studii efectuate la nivel global au stabilit, în mod independent, existența unor legături între avort și cancerul mamar. Treisprezece din cincisprezece studii asupra femeilor americance raportează riscul crescut al prezenței cancerului la cele care au efectuat avorturi. Din șaptesprezece studii, semnificative din punct de vedere statistic, șaisprezece au stabilit existența riscului crescut. Cele mai multe dintre aceste studii au fost coordonate de către suporteri ai avortului.[iv]

  1. Cercetarea asupra celulelor embrionice stem şi clonarea umană: un turn Babel biogenetic

Într-o evoluție cinică dar totuși logică, cultura morţii este acum înclinată în a crea viaţa umană la fel cum este angajată în o distruge. Noua sa frontieră e reprezentată de studiile despre celule embrionice stem şi clonarea umană. În numele ştiinţei şi a sănătăţii, viaţa omului este distrusă încă de la începutul ei iar clonarea „limitată” este folosită spre a produce celule care pot fi manipulate şi recoltate spre a-i ajuta pe cei cu diferite nevoi medicale. Pe scurt, rămășițele barierelor etice care prezervă demnitatea umană şi drepturile lui Dumnezeu asupra creației sunt înlăturate cu tenacitate. Revoluţia biotehnologică are drept țintă nu doar vindecarea bolilor, ci şi construirea unei „minunate lumi noi” (Aldous Huxley) a ingineriei genetice, capabilă să schimbe forma și structura omului însuşi. Noi nu putem permite desăvârșirea unei asemenea provocări îndreptate împotriva lui Dumnezeu, un nou turn Babel, care, asemenea unei alte cutii a Pandorei, ar dezlănțui ravagii etice și morale de nedescris în mijlocul națiunii noastre.

  1. A rupe înlănțuirea avortului

Avortul a creat o înlănțuire oribilă care subminează din temelii societatea. Mentalitatea aborţionistă distruge familia în timp ce face mult mai dificil, pentru americanii ce supravieţuiesc dincolo de pântecele mamei lor, să găsească familii unite prin legătura indisolubilă a căsătoriei dintre bărbat şi femeie. Copiii au nevoie de familii care să-i hrănească, să le protejeze inocenţa şi să contribuie la dezvoltarea personalității lor. În special, toţi copiii trebuie să găsească în lăuntrul casei lor acea Credinţă creștină care-i face capabili să-L cunoască, să-L iubească şi să-L slujească pe Dumnezeu în această lume şi să fie fericiţi cu El, pentru totdeauna, în aceea care va urma. Atât timp cât familia tradiţională va fi în criză, noi nu vom reuși să scurtcircuităm liniile de forță ce alimentează necontenit mașinăriile avortului. Atât timp cât credinţa, în suflete, este moartă, nu vom putea niciodată să smulgem rădăcinile imoralităţi sexuale, imoralitate care reprezintă solul contaminat pe care avortul creşte şi înfloreşte.

  1. Roe contra Wade: 45 de ani de minciuni

Infama decizie a Curţii Supreme de Justiție în procesul Roe versus Wade, decizie care a legalizat avortul la cerere, ne readuce aminte de cea mai mare suită de minciuni care a fost vreodată pusă în circulaţie – minciuni care au costat viețile a mai mult de 45 de milioane de prunci inocenți, smulși cu cruzime din pântecele mamei lor. Cum este posibil ca un asemenea măcel, egal, din punct de vedere numeric, cu cel al Germaniei lui Hitler sau cel al Rusiei lui Stalin, să fie tolerat de Statele Unite ale Americii, o republică bazată pe valori morale şi drepturi umane?

  1. Vorbind cu un aborţionist

Cândva ai fost și tu un copil minunat, așa cum sunt toţi copiii. Azi eşti un aborţionist, un ucigaş de copii. Nu-ţi regreţi faptele rele? Nu vezi sângele nevinovat al copiilor noştri care-ţi pătează mâinile şi strigă chemându-l pe Dumnezeu? Nu ai nici o ruşine așa cum au avut părinţii noştri, Adam și Eva, atunci când au păcătuit împotriva lui Dumnezeu? De ce nu te întorci la El chiar azi, spre a-i cere iertarea şi puterea Sa de a nu mai ucide niciodată un copil nevinovat? Nu ai prefera să aduci copii pe lume în loc să-i distrugi? Copii pe care i-ai putea creşte în respect față de viaţă și care ar putea ocupa locul celor pe care i-ai răpit lui Dumnezeu?

  1. Panta alunecoasă

Ieri a fost contracepţia. Azi este avortul, uciderea copiilor nenăscuţi, așa-zisele „căsătorii” de acelaşi sex şi eutanasia. Ce va urma…? O dată ce avortul este universal acceptat, ce argumente logice vor putea opri alte forme ale crimei?

_____

[i] https://www.abortionfacts.com/books/why-cant-we-love-them-both

[ii] http://www.priestsforlife.org/brochures/maternaldeaths.html

[iii] https://www.nytimes.com/1994/10/27/us/new-study-links-abortions-and-increase-in-breast-cancer-risk.html Vezi, de asemenea, “Risk of Breast Cancer Among Young Women: Relationship to Induced Abortion” Journal of the National Cancer Institute, Volume 86, Issue 21, November 2, 1994, la adresa: http://jnci.oxfordjournals.org/content/86/21.toc#articles

[iv] http://www.abortionbreastcancer.com

Donați pentru Cultura Vieții

Dacă apreciați eforturile noastre de a vă oferi conținut de calitate și inedit, vă rugăm să ne sprijiniți cu o donație, pentru găzduire și traducerile ocazionale.
Puteți dona cu cardul, prin PayPal. Mulțumim!

Personal Info

Donation Total: 10€

Articolul anterior„Acordul prezumat” la prelevarea de organe – Ce spune Biblia? (de dr. Peter Saunders)
Articolul următorVIDEO „Fântâna” (r. Darren Aronofsky) – Evadarea din închisorile minții
Guest Post
Articole și analize ale unor invitați speciali. Autori: William Gairdner, Obianuju Ekeocha, Grégor Puppinck, Claire de La Hougue, Russel Kirk, Papa Benedict XVI, James C. Dobson, Pat Buchanan, Leo van Doesburg, Johannes L. Jacobse, Thomas Ward, Theresa Okafor, Jason Scott Jones, Erika Bachiochi, Joe Bissonnette, Allan C. Carlson, Richard Stith, Luca Volonte, Jonathon van Maren, Abby Johnson, Louise Kirk, Friedrich Hansen, Christopher Smith, Marie Smith, Natalia Iakunina, Jakob Cornides, Herman Tristram Engelhardt Jr., Olgierd Pankiewicz, Mats Tunehag, Marta Cartabia, Adrian Pessina, Roger Kiska, Andrea Williams, Bronislaw Wildstein; Horațiu Pepine, Maria Aluaș, Marius-Teodor Zamfir, Anton Moisin, Ninel Ganea, Ștefan Iloaie, Alin Vara, Boiana Berchi, Mihai Silviu Chirilă, Monica Basarab, Bogdan Glăvan, Monahia Onufria Matei, Dan Păscuț, Roxana Puiu, Robert Lazu, Mircea Gelu Buta, Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, Ionuț Mavrichi, Bogdan Mateciuc, Lavinia Tec, Roxana Puiu, Natalia Vlas, Daniel Mazilu.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here