Demografia înseamnă destin (VI): În Rusia, „apocalipsa demografică” se amână

183
0

Cât este de reală o iminentă „apocalipsă a populației” în Rusia?

Ne propunem în acest episod nu doar să completăm serialul nostru despre provocările demografice pe care le au de înfruntat state ale G20 și alte state relevante, ci și să încercăm verificarea câtorva dintre cele mai comune aserțiuni făcute în ultimii 20-30 de ani cu privire la evoluția demografică a celui mai întins stat al planetei.

Ne referim în special la presupusa „spirală a morții” (anunțată de politicieni precum BidenObama, demografi ca Eberstadt, instituții ca CIA, Stratfor) în care s-ar afla Federația Rusă – o „țară europeană cu mortalitate africană”. Unele predicții extreme (SteynCollard) chiar considerau că etnicii ruși – răvășiți de SIDA, infertilitate și alcoolism – ar urma să dispară, înlocuiți de islamici sau de chinezi.

Pentru a aprecia evoluția demografică a oricărei națiuni trebuie în primul rând analizate cele două componente majore ale mișcării naturale care determină dinamica populației: natalitatea și mortalitatea.

 

Sumarul datelor demografice

Nașteri vii și decese în RSFS Rusă și Federația Rusă, 1946-2017

După un maximum de 2,23 în 1987, rata totală a fertilității (RTF) [1] în Rusia post-URSS s-a contractat puternic iar rata mortalității a explodat, formând ceea ce demografii numesc „Crucea rusească”: în jurul anului 1992 cei doi indicatori s-au intersectat și pentru prima dată după 1945, decesele au depășit nașterile, ca urmare a prăbușirii economice și sociale a Uniunii Sovietice.

De atunci populația s-a redus de la 149 mn (maximul istoric) la 142 mn, dar cu o rată relativ scăzută mulțumită unui aport masiv de etnici ruși pe care colapsul URSS îi lăsase în afara granițelor. Rata depopulării a accelerat după 1998 dar a încetinit după 2006, iar în 2012 s-a înregistrat prima creștere a populației cu spor natural pozitiv – mai multe nașteri decât decese, fără a lua în considerare migrația, de asemenea ușor pozitivă.

 

Natalitatea

RTF în RSFS Rusă și Federația Rusă, copii/femeie, 1946-2017

Rata totală a fertilității (RTF) în Rusia a înregistrat un minim în 1999, cu abisalul indicator de 1,16 copii născuți de o femeie, în condițiile în care minimul pentru înlocuirea simplă a populației este de 2,10. Din 2007 urmează o secvență de 9 ani de creștere constantă, de la 1,49 până la maximul perioadei post-URSS, înregistrat în 2016 cu 1,77 copii/femeie, adică mai mult decât majoritatea țărilor europene.

Explicația pentru această redresare constă (și) în măsurile politice de încurajare a natalității luate de guvernul Federației Ruse în ultimul deceniu, trecute succint în revistă aici.

Natalitatea a înregistrat însă un regres puternic în 2017: au fost 1.689.884 de nașteri (11,5/1.000) în 2017, un declin de 10,7% relativ la anul precedent. În 2017 au decedat 1.824.340 (12,4/1.000) de persoane, un declin de la cele 1.887.913 (12,9/1.000) decese din 2016. Rata totală a fertilității în 2017 a fost calculată (cf. demografului rus Anatoly Karlin; datele guvernamentale nu sunt încă disponibile complet) la ~1,61 copii/femeie, în scădere de la 1,76 în 2016.

Consecutiv, sporul natural al populației a redevenit negativ, de la +5.343 (0,0/1.000) în 2016, la -134.456 (-0,9/1.000) în 2016.

Cu toate acestea, populația Rusiei a fost estimată la 146.877.088 la 1 ianuarie 2018, în creștere de la 146.838.993 în urmă cu un an. Sporul pozitiv a fost adus deci de imigrație, reprezentând 172.551 persoane.

Nașteri lunare în Rusia, 2006-2017, cu reprezentarea mediei mobile anuale

În ciuda amintitelor politici consistente de susținere a natalității promovate începând cu jumătatea deceniului trecut, scăderea RTF era oarecum așteptată din cauza a ceea ce se numește „ecou demografic”: cohorta femeilor născute în anii 1990 este prea mică pentru a susține o natalitate decentă. Anual se înregistrează reducerea cu 3% a femeilor aflate la vârstă fertilă.

Pentru un scenariu prospectiv pozitiv, contra-argumentul la ipoteza de mai sus este acela că doar o parte din creșterea ratei brute a natalității în ultimul deceniu este datorată femeilor născute în anii 1980 (vârful natalității din era sovietică), în timp ce cea mai mare parte este datorată creșterii generale a RTF, care este independentă de structura pe vârste a populației (pentru explicații despre calculul RTF și diferențele față de rata brută a natalității, vezi nota 1).

Un alt argument pozitiv pentru redresare este că așteptările cu privire la fertilitate ale populației din Federația Rusă nu par mult diferite de cele din perioada sovietică târzie, când RTF era apropiată de rata de înlocuire. Conform cu numeroase sondaje de după 1990, rușii afirmă în mod consistent că își doresc o medie de 2,5 copii pe familie. Aceste răspunsuri sunt similare celor date de cetățenii din țările cele mai fertile din Europa, Franța (RTF 2,0) și Suedia (1,7). Aceasta sugerează că prăbușirea natalității de după 1990 a fost cauzată mai degrabă de șocul tranziției decât de o realiniere valorică a populației ruse la presupuse „norme occidentale”.

Interesant este că anul 2016 a adus o scădere generală a fertilității în numeroase țări inclusiv SUA, Scandinavia, Noua Zeelandă, Letonia, Estonia, Ucraina, Coreea de Sud sau Hong Kong.

Dacă însă presupunem că reluarea declinului, intervenită în 2017, se va păstra în anii care urmează, atunci după 2020, Rusia va suferi o revenire și chiar o accelerare a trendului descrescător, iar planurile de redresare demografică pe termen lung se vor dovedi nesustenabile, deși între 2008 și 2016 natalitatea a fost semnificativ peste cea a țărilor est-europene și arăta potențial de a depăși statele din Occident considerate mai „fertile”– Suedia și Franța, care se apropie de rata de înlocuire a populației.

În cifre, A. Karlin propune mai multe scenarii prospective de evoluție a fertilității. Dacă până în 2015 evoluția demografică în Rusia se înscria în scenariul „mediu” – este de remarcat că nici acesta nu previziona o creștere a populației mai sus de nivelul de 156 mn în 2050 – după 2016 pare mai degrabă să se înscrie în scenariul mai „pesimist”. În acesta, populația începe să crească din 2011, ajungând de la 142 mn la 143 mn în 2023, după care scade la 138 mn în 2050. Natalitatea atinge vârful de 12,5 în 2013, scade abrupt la 8 în 2032 și rămâne în zona 8-9. Mortalitatea atinge minimul de 11,4 în 2032, după care crește la 12,9 în 2050. Sporul natural pozitiv (excluzând migrația externă) nu este atins niciodată în această perioadă.

Concluziile la care ne conduc aceste date sunt cele uzuale în astfel de analize: 1. numai o redresare de substanță a fertilității, componenta cea mai importantă a mișcării populației, poate duce la o redresare generală demografică și 2. această redresare va avea efectele dorite numai după ce importantele variații ale natalității din ultimele decenii își vor fi epuizat efectele negative.

 

Rata avortului

Rata avortului în RSFS Rusă și în Federația Rusă, ca procentaj din nașterile vii

Avortul în Rusia continuă declinul de la nivelul apocaliptic din anii 1990 către unul mai apropiat de „normal”.

Deși încă de 2-3 mai mare ca în Occident sau SUA, acest indicator s-a îmbunătățit extrem de mult, scăzând de la 220 de avorturi la 100 de nașteri (1993) până la 40. Reducerea s-a datorat unor politici guvernamentale de promovare a controlului reproducerii, stopării publicității la serviciile de avort, încurajării generale a natalității dar și contribuției mișcării pentru viață și reafirmării renașterii religioase după 70 de ani de ateism.

Rusia Sovietică a fost prima țară a lumii care a liberalizat avortul, încă din anii 1920.

Reamintim că la începutul anilor 1990 România a avut cea mai ridicată rată a avortului din istoria înregistrărilor statistice: 3 avorturi la fiecare naștere!

 

Mortalitatea și speranța de viață

Speranța de viață în RSFS Rusă și în Federația Rusă, 1959-2017

În primele două decenii de după destrămarea URSS, speranța de viață în Rusia a fost excepțional de redusă, după standardele lumii industrializate. Hipermortalitatea a fost aproape exclusiv atribuibilă abuzului de alcool – mai exact prevalenței spirtoaselor – responsabil de până la 32% din mortalitatea agregată a Rusiei (comparabil cu 1-4% în țările occidentale). „Alcoolizarea” a început să crească din anii 1965 și a atins un vârf în anii 1990 și la începutul anilor 2000.

După 2004, în primul rând datorită scăderii drastice a consumului compulsiv de votcă, speranța de viață în Rusia a crescut cu aproximativ un deceniu, mai aproape de ceea ce ar „trebui să fie” conform cu PIB-ul per capita și cu starea sistemului de sănătate.

Bazat pe descreșterea mortalității, speranța de viață a fost calculată pentru anul 2017 la ~72,9 ani, adică deasupra vârfului din perioada sovietică (înregistrat între 1965 și 1985) și în creștere evidentă față de minimul de 64 de ani înregistrat în 1995.

Astăzi, speranța de viață în Rusia este echivalenta celei din Polonia anului 1998 (similară în acel an cu cea din SUA), celor din Estonia și Ungaria din 2005, celei din Letonia și Lituania în 2010.

Pe măsură ce abuzul de alcool a scăzut, tot astfel au făcut și alte componente ale mortalității externe, în special acelea direct asociate precum decesele din omucidere, sinucideri și accidente de transport (acest din urmă lucru în ciuda creșterii masive a numărului de autovehicule).

Mortalitatea în Federația Rusă din cauze externe, per 100.000: decese prin omucidere, sinucidere, abuz acut de alcool

În acest moment situația deceselor din cauze externe în Rusia este comparabilă sau chiar mai bună față de alte state relevante. Spre exemplu, Polonia (18/100.000) și Lituania (24/100.000) au o rată a sinuciderii mai mare ca Rusia (16/100.000). Omuciderile sunt la nivelul de 6,0/100.000, aproape la nivelul Statelor Unite (5,3/100.000 în 2016); spre comparație, rata omuciderilor era de 20/100.000 în ultimii ani ai Imperiului Țarist și de 6-11/100.000 în RSSF Rusă între 1961 și 1990.

Mortalitatea în Federația Rusă prin omucidere, sinucidere și intoxicație acută cu alcool / 100.000

Parte a îmbunătățirii arătate s-ar fi datorat schimbărilor culturale, inclusiv realităților vieții în sistemul capitalist (dacă te duci la muncă beat ești concediat, ceea ce nu se întâmpla în perioada comunistă), parte, economiei (o gamă mai largă de alegeri în ce privește cheltuirea banilor) și parte unor politici guvernamentale specifice precum creșterea continuă a taxelor pe alcool și restricții în publicitatea pentru acesta.

Conform aceluiași Anatoly Karlin, mortalitatea în Rusia tinde să urmeze îmbunătățirea din republicile baltice ex-sovietice și din zona Moscovei cu o întârziere de 10 ani, așa încât sunt șanse ca tendința să continue.

 

Concluzie: „Apocalipsa populației” se amână în Rusia

O privire la tendințele demografice ale Rusiei arată că în ultimul deceniu țara și-a revenit din uriașul șoc al colapsului sovietic și, pe cât pot aprecia scenariile, în următoarele 2 decenii va înregistra o populație în stagnare sau variație ușoară, cu diferența între nașteri și decese compensată prin migrație.

Excluzând componenta migratorie, în acest moment Rusia pare să urmeze tiparul evoluției demografice din țările non-africane și non-musulmane, subliniat în episoadele serialului nostru „Demografia înseamnă destin”.

Un lucru este la fel de valid pentru Rusia ca pentru oricare altă țară: efectele benefice generale (constante și consistente) ale redresării populației ca urmare a redresării celor două componente majore ale mișcării naturale a populației (mortalitatea și natalitatea) apar și se manifestă la 30-50 de ani de la debutul măsurilor de stopare a declinului demografic. Strategizarea și implementarea acestora este o problemă de voință politică, la fel cum este și una de transformare culturală a populației.

Marea necunoscută a oricărei abordări prospective rămâne migrația externă. Spre deosebire de celelalte țări analizate, Federația Rusă face notă aparte, atât din cauza particularităților culturale, a diversității etnice, a suprafeței enorme dar și a numărului important de etnici ruși rămași în afara granițelor după destrămarea URSS și a căror (re)venire aduce un aport la sporul natural, deocamdată fragil și nesigur.

În concluzie, cu toate că un tipar consistent de revenire la o înlocuire sustenabilă pe termen lung a populației Federației Ruse nu s-a materializat deocamdată, majoritatea indicatorilor demografici vitali a cunoscut o îmbunătățire spectaculoasă, iar apocalipsa demografică prezisă de unele voci se… „amână până la noi ordine”.

Oricum, după anul 2040, nu doar Rusia, ci întregul mapamond se va afla în fața unor discontinuități demografice care fac aventuroasă orice muncă de predicție în acest moment.

Note

1. Rata totală a fertilității, RTF, este calculată cu ajutorul unui model imaginar de femeie care trece prin perioada sa fertilă (15-49 de ani) având în fiecare an rata specifică a fertilității pentru populația de vârsta respectivă. RTF are mult mai multă relevanță pentru statistică decât rata brută a natalității, care depinde de structura pe vârste a unei societăți. Înlocuirea simplă a populației presupune pentru cele mai multe societăți dezvoltate o RTF egală cu 2,1: dacă la fiecare 100 de femei se nasc 210 copii, neluând în considerare migrația externă și nici variațiile speranței de viață, atunci sporul natural este zero.

Donați pentru Cultura Vieții

Publicația noastră promovează fundamentele morale ale societății, pe care se întemeiază familia și libertatea religioasă, ca valori esențiale ale civilizației. Fiți alături de noi în acest efort.

Personal Info

Donation Total: 25€

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here