Șapte perspective pe care nu le ia în calcul advertorialul pro-avort din “Libertatea”

1092

E oare firesc, rațional, civilizat să acordăm toate drepturile mamei, şi nici un drept copilului?

„Libertatea” publică un text de propagandă pro-avort în care copiii văzuți la ecografie sunt numiți „viermișori”. Textul îi acuză și condamnă pe medicii care refuză să facă avort din motive de conștiință.

De asemenea, articolul ne mai spune că BOR ar purta o parte de vină pentru întreaga situație – vrem spitale unde să facem avorturi, nu biserici. Materialul se vrea un text jurnalistic echilibrat, însă este doar un text de propagandă, cu sursele de finanțare la vedere.

Iată ce perspective ar fi fost firesc să ia în calcul textul, ca să fie într-adevăr un material jurnalistic echilibrat.

1. Perspectiva copiilor. Copiii din uter nu sunt și nu pot să fie numiți în nici un fel „viermișori” – asta e doar o manipulare a limbajului. În fapt, tactica preferată a propagandei industriei avortului este să insiste că nu se poate defini clar momentul în care fătul devine o fiinţă umană; că întrebarea este una teologică sau morală sau filozofică, şi nu una ştiinţifică. Fetologia arată însă, fără drept de apel, că viaţa începe în momentul fecundării.

2. Perspectiva drepturilor fundamentale ale omului. Principalul drept fundamental al unei ființe umane este dreptul la viață. Ființele umane au multe culori ale pielii, sunt bărbați și femei, pitici, oameni normali sau giganți, copii, tineri și bătrâni; sunt oameni care suferă de diverse boli și au diverse handicapuri; există chiar oameni care nu simt deloc durerea – dar toți, indiferent de culoare a pielii, sex și vârstă, au ceva în comun: și anume, că sunt oameni. Iar asta le asigură dreptul fundamental la viață. Adică, nu avem dreptul să-i ucidem. Cât de rațional e să spui că viața începe la trei luni, sau la șase luni, sau la nouă luni de sarcină, așa cum votează într-o țară sau alta Parlamentul?

3. Perspectiva tratatelor internaționale. Nicăieri în tratatele internaționale nu este precizat că ar exista „dreptul la avort”; în toate tratatele există doar dreptul fundamental la viață. Să-i declari pe unii suboameni în funcție de sex sau de vârstă este o formă de discriminare asimilabilă rasismului – în fapt, naziștii, bolșevicii și toate regimurile totalitare moderne și-au comis masacrele prin faptul că au decretat că unii (o categorie) sunt mai puțin oameni decât alții.

4. Perspectiva femeilor. Da, textul susține că ar milita pentru „drepturile femeilor”. Dar, așa cum arată Alexandra Nadane, 64% dintre femeile care fac avort se simt presate să facă asta; 65–85% dintre femeile care fac avort ar fi născut copilul dacă aveau sprijinul unui singur bărbat; rata SINUCIDERILOR în rândul femeilor care au făcut avort este de 6 ori mai mare decât în rândul celor care nu au făcut. Cum aperi perspectiva femeilor, când în majoritatea covârșitoare a cazurilor femeile sunt ÎMPINSE și FORȚATE să facă avort, și nu au nici o altă opțiune, în afară de avort? Perspectiva femeilor o aperi, sau perspectiva industriei avorturilor, care finanțează direct sau indirect acest tip de propagandă?

5. Perspectiva Jurământului lui Hippocrate. Ceea ce nu spune articolul este că jurământul lui Hippocrate conține în varianta lui completă un paragraf prin care medicul se angajează să nu provoace întreruperi de sarcină. „Nu voi încredința nimănui otrăvuri, dacă îmi va cere și nu voi îndemna la așa ceva, tot astfel nu voi încredința nici unei femei leacuri care să o ajute să lepede”, spune legământul medical.

Vă recomandăm
[adrotate group="2"]

6. Perspectiva medicilor. Articolul dă exemplul ipotetic (cel mai probabil) al unei studente la medicină căreia i se refuză un avort, într-un spital. Dar medicii despre care este vorba în articol – în fapt, toți medicii – au depus jurământul lui Hippocrate, care include în varianta lui completă pasajul citat mai sus. În plus, așa cum arătam la punctul 2, fetologia arată clar că viaţa umană începe în momentul fecundării; și este un nonsens să spui că viața începe la trei luni, la șase sau la nouă, așa cum votează într-o țară sau alta Parlamentul. Acea studentă nu ar trebui să știe (și) aceste lucruri – mai ales dacă vorbim despre o studentă la medicină? În plus, în Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Irlanda și în multe alte țări occidentale există o mișcare civică foarte puternică ce apără dreptul medicilor de a refuza să facă un avort, pe motive de conștiință (un exemplu aici). Presiunea pusă asupra medicilor pentru a încălca jurământul lui Hippocrate și pentru a acționa împotriva propriei conștiințe este, pur și simplu, o formă total inacceptabilă de bullying.

7. Perspectiva morală. Articolul nu aduce în discuție, în fapt, nicăieri această perspectivă. Papa Francisc, mult lăudat de presa progresistă de la noi, inclusiv de cotidianul „Libertatea”, a arătat recent că „a avorta un copil este echivalent cu „să angajezi un asasin plătit pentru a rezolva o problemă”. Și a adăugat apoi răspicat: „nici o fiinţă umană nu este incompatibilă cu viaţa”.

Încă ceva, apropo de sloganul „my body, my choice” folosit de propaganda pro-avort. De acord, însă corpul unei femei nu are două capete, patru mâini, patru picioare și douăzeci de degete. Iar dreptul de a fi stăpân pe propriul corp vine împreună cu responsabilitatea de a te comporta moral și rațional – astfel încât să nu fii nevoit să angajezi un criminal plătit ca să rezolvi o problemă; nu fac aici decât să-l citez pe Papa Francisc, de la punctul de mai sus.

În sfârșit, ce nu ne mai spune articolul (advertorialul?) din Libertatea este că în România în perioada 1958-2016 au fost făcute 22.832.650 avorturi. Așadar, încă o Românie a fost avortată, în ultimele șase decenii. Să ne amintim de asta când ne mai întrebăm de ce nu avem suficienţi politicieni buni, profesori buni, sportivi buni – și jurnaliști onești, care să scrie materiale jurnalistice, și nu advertoriale.

Închei cu o întrebare deschisă pe care ne-o ridică Sir Roger Scruton. E oare firesc, este rațional, este civilizat să acordăm toate drepturile mamei, şi nici un drept copilului?


Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here