Sfârșitul lui „așa s-au născut”. Noua abordare a orientării sexuale (de Paul Sullins)

Un nou studiu se adaugă unui număr tot mai mare de dovezi că narațiunea dominantă despre orientarea sexuală – aceea că ar fi determinată genetic – nu este adevărată. În schimb, știința arată că alegerea partenerilor depinde în mare măsură de dezvoltarea și de exprimarea autonomiei personale.

La sfârșitul lunii trecute, o echipă de oameni de știință de la Universitățile MIT și Harvard au publicat un studiu-reper cu privire la fundamentul genetic al orientării sexuale, în revista Science. Studiul, care s-a bazat pe o examinare a materialului genetic de la aproape o jumătate de milion de indivizi, respinge definitiv ideea că homosexualitatea este o stare înnăscută, controlată sau în mare măsură determinată de „bagajul” genetic al individului.

Studiul prezintă două concluzii cheie. În primul rând, a constatat că efectul genelor pe care le moștenim de la părinții noștri (cunoscute sub numele de „ereditate”) asupra orientării homo-sexuale este foarte redus, la doar 0,32 pe o scară de la 0 (deloc) la 1 (total). Acest lucru înseamnă că mediul în care se dezvoltă o persoană – dieta, familia, prietenii, vecinii, religia și o serie de alte condiții de viață – este de două ori mai influent în probabilitatea de a dezvolta un comportament homosexual sau o orientare homosexuală decât genele.

În al doilea rând, respingând o convingere contrară de decenii, studiul a stabilit că „nu există, cu siguranță, un singur determinant genetic (uneori denumit în mass-media „gena homosexualității”) care să provoace un comportament homo-sexual. Dimpotrivă, „variantele implicate sunt numeroase și răspândite pe genom.” Fiecare dintre aceste variante genetice crește infinitezimal înclinația unei persoane către comportamentul homo-sexual. În termeni științifici, orientarea homo-sexuală și comportamentul homo-sexual sex sunt extrem de poligenice.

Logica acestor două rezultate – ereditate scăzută și poligenicitate ridicată – demonstrează clar că narațiunea culturală dominantă despre orientarea sexuală – care vede persoanele homosexuale ca o clasă biologică distinctă a persoanelor care „s-au născut așa” – pur și simplu nu este adevărată.

Ereditatea scăzută, o constatare consistentă a studiilor genetice anterioare, a sugerat întotdeauna că determinismul ar putea să nu fie adevărat. Dar poligenicitatea ridicată face mult mai mult: ea exclude posibilitatea determinismului. Un aranjament genetic bazat pe zeci de markeri răspândiți de-a lungul genomului înseamnă că practic toate ființele umane au acest aranjament, sau porțiuni mari din el. Cu alte cuvinte, homosexualii au un genotip uman perfect normal; ei nu sunt distincți genetic de celelalte ființe umane în niciun fel semnificativ. În consecință, dezvoltarea orientării sexuale și alegerea partenerilor nu poate consta în principal din elaborarea unei dispoziții genetice imperative ci, într-o măsură mult mai mare, constă în dezvoltarea și exprimarea autonomiei personale cu privire la posibilitățile sexuale ale persoanei.

 

Ar putea respingerea teoriei orientării sexuale bazate pe determinism genetic să sporească toleranța?

Oamenii de știință din spatele studiului nu se încurcă în cuvinte despre această concluzie. Primul autor al studiului, Andrea Ganna, a declarat pentru New York Times că „va fi practic imposibil a prezice propria activitate sexuală sau orientare sexuală doar pe baza geneticii.” Un eseu care însoțește studiul recunoaște că rezultatele sale contrazic „înclinația de a reduce sexualitatea la determinism genetic”, confirmând în schimb că „sexualitatea este… modelată și reglementată de structuri culturale, politice, sociale, legale și religioase.”

Vă recomandăm
[adrotate group="2"]

Alți oameni de știință implicați în studiu, care sunt ei înșiși gay, s-au opus publicării acestuia, exprimându-și preocuparea că concluziile vor fi „interpretate greșit” pentru „avansarea agendelor urii”. Aceste declarații exprimă, de asemenea, o conștientizare, deși una nedorită, a implicațiilor anti-deterministe ale rezultatelor studiului.

Lăudabil, autorii principali ai studiului, din care unii sunt, de asemenea, homosexuali, au rezistat impulsului de a suprima dovezile științifice de dragul expedienței politice. Ei au dreptate să procedeze astfel, pentru că declinul credinței false în determinismul orientării sexuale și al comportamentelor conexe poate duce la o toleranță și acceptare mai mare.

În multe părți ale lumii, după cum subliniază eseul însoțitor, sancțiunile legale încearcă să impună heterosexualitatea celor care nu doresc. Dar în Statele Unite și în alte societăți liberale occidentale, în prezent, vedem tendința spre problema opusă. În multe astfel de locuri, lupta pentru libertate astăzi nu este în primul rând a persoanelor care doresc să se identifice ca homosexuali sau lesbiene, ci pentru persoanele care doresc să evite sau să reziste la o astfel de identificare ei înșiși.

Decizia Curții Supreme din 2015 care a legiferat căsătoria între persoane de același sex s-a bazat, în parte, pe convingerea că orientarea homo-sexuală reflectă o „natură imuabilă [care] dictează că mariajul între persoane de același sex este singura lor cale reală către acest angajament profund”. Logica deterministă a acestei decizii i-a împuternicit pe cei care au susținut anterior că persoanele homosexuale se pot căsători cu cineva de același sex să susțină acum că, dacă optează pentru căsătorie, persoanele homosexuale trebuie să se căsătorească cu cineva de același sex. În prezent, sunt făcute numeroase eforturi legislative și judiciare pentru a scoate în afara legii terapia voluntară sau pentru a nega legitimitatea adulților care se confruntă cu un anumit nivel de atracție între persoane de același sex, dar aleg să nu se angajeze în relații homosexuale sau să nu se identifice ca homosexuali sau lesbiene, pe motiv că astfel de acțiuni neagă natura lor imuabilă. În Statele Unite, persoanele cu atracții de același sex sunt acum libere să se identifice ca atare și să se căsătorească legal cu cineva de același sex. Cu toate acestea, mulți încearcă să refuze acelorași persoane libertatea de a refuza să identifice drept homosexuali și libertatea de a se căsătorie cu cineva de sex opus, dacă aleg acest lucru, cu premisa că, prin aceasta, ar comite un act de violență împotriva „propriei lor adevărate naturi”.

 

Cercetările anterioare subliniază maleabilitatea identității sexuale

În practica reală, orientarea și comportamentul sexual exemplifică identitățile diverse pe care oamenii le iau atunci când sunt liberi să exploreze o gamă practic nelimitată de alternative erotice. În mod surprinzător, ereditatea scăzută a orientării sexuale găsită în studiul Ganna este identică cu cea a unui alt studiu genetic de reper – o meta-analiză exhaustivă a practic tuturor „studiilor gemene” efectuate vreodată, realizată de o echipă de oameni de știință condusă de Tinca Polderman – și publicat cu patru ani în urmă în revista Nature. La fel ca studiul Ganna, și studiul Polderman a estimat ereditatea orientării sexuale doar la 0,32. Replicarea aceluiași rezultat în două studii folosind metode și măsuri foarte diferite este remarcabilă. Ambele studii au descoperit, de asemenea, că ereditatea este ceva mai mare pentru bărbați față de femei.

În urma studiului lui Polderman, o echipă de cercetători proeminenți în materie de sexualitate a interpretat nivelul redus de ereditate replicat pentru a sugera că, în timp ce atracția sexuală internă poate să nu fie maleabilă din punct de vedere social, adoptarea unei identități sexuale nerestricționate de atracția internă – homosexual, heterosexual sau altceva – este în limitele dezvoltării pentru majoritatea oamenilor. „Desigur, este posibil,” scriu ei, „ca cineva să-și schimbe identitatea/orientarea sexuală publică și cu siguranță persoana poate alege dacă se va angaja sau nu se va angaja în comportament homo-sexual sau hetero-sexual sau va deveni celibatar.” Aceste tipuri de alegeri și terapia care să le sprijine, remarcă autorii, sunt cele mai frecvente în rândul persoanelor religioase și „probabil că explică afirmațiile ex-homosexualilor și ex-lesbienelor cu privire la abandonarea ‘stilului de viață homosexual’”. Pentru exemple, ei citează articolul scris de psihoterapeutul Lee Beckstead în 2001, „Vindecare versus alegere: Agende în terapia de reorientare sexuală”. De asemenea, am putea adăuga cărțile Fiicele lui Iephthah (Jephthah’s Daughters)și Schimbat: Povești #odatăgay (Changed: #Oncegay Stories), fiecare dintre acestea prezentând zeci de relatări ale persoanelor care au tranziționat de la identitatea homosexuală și comportamentul homosexual.

Datele privind populația confirmă că majoritatea persoanelor cu atracții către persoane de același sex explorează relații homosexuale la un moment dat, iar o minoritate dintre ei sunt angajați pe termen lung în căsătorii heterosexuale. În cadrul Studiului Social General (un profil statistic bienal al populației din SUA finanțat de Fundația Națională a Științei), 57% dintre persoanele care se identifică drept homosexuale (40% dintre bărbații homosexuali și 78% dintre femeile lesbiene) au raportat că au avut unul sau mai mulți parteneri sexuali de sex opus după vârsta de 18 ani. Patru la sută dintre persoanele homosexuale au raportat că au avut exclusiv parteneri de sex opus în ultimul an.

În 100.300 de chestionare despre orientarea sexuală în Studiul național de sănătate 2013-2015, 13% dintre persoanele homosexuale care aveau parteneri la momentul chestionarului au raportat că se află în relație cu persoane de sex opus. În concordanță cu motivațiile religioase menționate mai sus, majoritatea (88%) din această minoritate de 13% erau căsătoriți cu persoane de sex opus. Aproximativ o treime (35,6%) aveau în întreținere copii.

 

Constrângerea comportamentului sexual este greșită

Constatările congruente ale lui Ganna și Polderman resping strict impulsul de a constrânge sau forța opțiunile acestor persoane cu privire la identitatea și comportamentul homo-sexual. Dacă persoanele homosexuale și lesbiene sunt normale din punct de vedere genetic, ce bază există pentru a le interzice altor persoane genetic normale să refuze să se implice în comportamente homosexuale? După cum au descoperit aceste studii, majoritatea persoanelor cu un genotip comparabil cu cel al persoanelor homosexuale sfârșesc, din diferite motive care țin de mediul social, de dezvoltare sau de principiile personale, prin a nu se angaja în relații cu persoane de același sex. Nu ar trebui ca această majoritate să aibă aceeași libertate și legitimitate pentru decizia lor?

Persoanele civilizate condamnă încercarea de a impune un comportament sexual, la nivel personal. De ce, atunci, este acceptabilă aceeași impunere, coerciție la nivel social? Dacă a avut vreodată sens premisa că persoanele homosexuale sunt determinate genetic, în absența unei diferențe genetice convingătoare, este imposibil de susținut că tolerarea comportamentului homosexual necesită intolerarea față de comportamentul heterosexual.

Despre autor
Rev. dr. Paul Sullins este profesor cercetător de sociologie la Universitatea Catolică a Americii (Catholic University of America) și cercetător asociat al Institutului Ruth (Ruth Institute) din SUA. Traducere și adaptare după The Public Discourse.

Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here