Rasa stăpânitoare a Stângii (de Jonathan Freedland)

588
Sterilizările forțate din Scandinavia au șocat lumea. Dar marii părinți fondatori ai socialismului britanic, spune Jonathan Freedland, au avut vise aproape la fel de odioase ca cele ale naziștilor.

În toată Scandinavia, oamenii își îndreaptă privirile spre pata care se răspândește acum pe imaginea lor de sine, albă ca zăpada, descoperind că guvernele lor au pus în practică, decenii întregi, un plan înfricoșător de purificare a rasei nordice: cultivarea celor puternici și eradicarea celor slabi. În fiecare zi, victimele sterilizării forțate, acum mulți trecuți de vârsta mijlocie, au făcut un pas înainte pentru a spune cum li s-a ordonat să „meargă la cuțit”, pentru a împiedica ca descendenții lor să fie considerați defecți rasial, ca ei înșiși.

Etichetați drept clasă inferioară sau slabi de minte, aceștia se strângeau în spatele gardurilor securizate, în „Institutul pentru copii confuzi și neglijați din punct de vedere moral”, unde erau, în cele din urmă, condamnați la „tratament”. Un bărbat a spus că el și colegii săi de acolo, plănuiau să fugă mai degrabă decât să fie „tăiați între picioare”. Maria Nordin, care cere acum compensații de la guvernul suedez, își amintește de plânsul în hohote, după ce se făceau presiuni asupra ei să renunțe la dreptul de a avea un copil. I s-a spus că va rămâne închisă pentru totdeauna dacă nu cooperează, iar ea a cedat, petrecându-și restul vieții fără copii și în regrete.

În Suedia, autocritica a început deja. Un ministru al guvernului suedez a recunoscut că „ceea ce s-a întâmplat este barbar și o rușine națională”, mai mult de 60.000 de femei suedeze fiind sterilizate în perioada 1935-1976. Ceea ce i-a șocat pe majoritatea observatorilor e că toate acestea nu au fost comise de un anumit regim fascist, ci de un șir de guverne social-democrate. Într-adevăr, puținele voci de opoziție au venit de la conservatorii suedezi.

Dar răspunderea nu poate fi limitată la Scandinavia: Marea Britanie trebuie și ea să-și cerceteze propriul suflet. În plus, ca și în Suedia, vinovații nu sunt cei care scuipau odată foc, de demult uitați adepți ai extremei drepte. Dimpotrivă: eugenia este micul secret murdar al stângii britanice. Numele primilor campioni ai eugeniei se citesc ca un apel nominal al celor mai buni și mai străluciți dintre socialiștii britanici: Sidney și Beatrice Webb, George Bernard Shaw, Harold Laski, John Maynard Keynes, Marie Stopes, revista The New Statesman și chiar, lamentabil, Manchester Guardian. Aproape toate dintre figurile cele mai îndrăgite, iconice, ale stângii au susținut opinii pe care progresiștii de astăzi le-ar considera respingătoare.

Astfel, George Bernard Shaw a putut scrie: „Singurul socialism fundamental și posibil este socializarea reproducerii selective a omului”. Mai târziu considera că „răsturnarea aristocratului a creat necesitatea unui Superman”. Respectabilul pacifist, luptător pentru dezarmare și titanul filozof, Bertrand Russell, visa la un plan care i-ar fi făcut să roșească chiar și pe eugeniștii naziști nemți. El a sugerat eliberarea de către stat a unor bilete de procreare cu coduri de culori. Cei care ar fi îndrăznit să se reproducă cu deținătorii unor bilete de culoare diferită ar fi suportat o amendă grea. În felul acesta, fondul genelor elitei de mare calibru nu ar fi fost murdărit de vreun proletar sau, mai rău, de un străin.

Revista The New Statesman a fost de acord, explicând, în iulie 1931: „Pretențiile legitime ale eugeniei nu sunt inerent incompatibile cu perspectiva mișcării colectiviste. Dimpotrivă, acestea ar trebui să-și găsească oponenții cei mai intransigenți în rândul celor care se agață de viziunile individualiste ale economiei privind parentalitatea și familia”.

 

Vă recomandăm
[adrotate group="2"]

Problema a început cu Charles Darwin

Esența este crudă și clară. Eugenia – arta și știința reproducerii oamenilor mai buni – nu este doar problema istorică a Germaniei; acum e și a Scandinaviei, nici măcar a cizmei autoritare a dreptei. Ea a prins rădăcini chiar aici, în Marea Britanie – împinsă și discutată aprins de către Stânga. Într-adevăr, disprețul față de oamenii obișnuiți și rasismul pur erau două dintre crezurile definitorii ale socialismului britanic.

Problema a început cu Charles Darwin. Lucrarea sa de pionierat, „Originea speciilor”, nu și-a limitat impactul doar asupra academiei și laboratoarelor. Ea a transformat foarte mult felul în care omenirea s-a înțeles pe sine în secolul al XIX-lea, mesajul acestei lucrări răspândindu-se rapid în domeniul ideilor politice. Dintr-o dată, ideea religioasă că toată viața era la fel de sacră s-a pomenit atacată. Ființele umane erau – ca orice altă specie – unele mai evoluate decât altele. Rasa umană putea astfel fi împărțită în diferite categorii și clase. Când Karl Marx a preluat sarcina de a schimba dezvoltarea umană și de a defini structura clasei, el a recunoscut cui datora această idee cel mai mult – prima ediție din Das Kapital a fost dedicată nimănui altcuiva decât lui Charles Darwin.

De la început, socialismul se considera un aliat firesc al științei, chiar în variantă politică. La fel cum biologii au căutat să înțeleagă animalele și plantele, socialismul științific a dorit să stăpânească oamenii. Potrivit lui Adrian Wooldridge, autor al Measuring the Mind: Education and Psychology in England 1860-1990 și autoritate recunoscută în zona ideilor despre meritul uman, progresiștii credeau că singurii dușmani ai lui Darwin erau reacționari, religioși și superstițioși. Știința, dimpotrivă, reprezenta progresul. În mod crucial, primii adepți de stânga priveau știința ca pe un instrument complet neutru; un lucru nu putea fi corect din punct de vedere științific și greșit din punct de vedere moral. În acest climat, spune Wooldridge, „eugenia devenise corectitudinea politică a zilei”. Dacă erai contemporan cu ideea, trebuia să crezi în ea.

Rezultatul a fost angajamentul darwinian de îmbunătățire a calității fondului genetic al națiunii [britanice]. Multe dintre reformele admirate de stânga de astăzi nu au fost, de fapt, suportate de o dorință benignă de a îmbunătăți starea săracilor mulți, ci mai degrabă de a-i face pe britanici adaptabili, pentru a garanta supraviețuirea lor ca fiind una dintre cele mai importante rase ale globului. Astfel, familia Webb făcea presiuni pentru laptele gratuit în școli nu pentru că îi durea inima după copiii subnutriți, ci pentru că erau alarmați de performanța scăzută britanică în războiul cu burii, în care trupele lor au luat o bătaie zdravănă de la negri. Soții Webb credeau că doza zilnică de calciu îmbunătățea oasele și dinții viitoarei clase muncitoare.

Stânga contemporană are o viziune asemănătoare, derutantă și sentimentală, a campaniei lui Marie Stopes de a binecuvânta femeile din King’s Cross (district în nordul Londrei, n.t.) și restul clasei muncitoare britanice cu contracepție. Realitatea nefardată este că Stopes, Mary Stocks și altele asemenea nu erau motivate de un fel de protofeminism, ci mai degrabă de nevoia de a reduce numărul lumpenproletariatului în creștere. Acest fapt destul de ciudat a fost expus la începutul acestui an [1997] prin publicarea unui eseu, ținut mult timp în arhivă, de părintele economiei liberale, John Maynard Keynes. El aproba controlul legalizat al nașterii, deoarece clasa muncitoare e prea „bețivă și ignorantă” ca să ai încredere în ea că își va controla numărul: „Din cauza dificultăților în utilizarea controlului [contracepției] crește proporția populației născute din aceia care, din cauza beției sau a ignoranței sau a lipsei totale de prudență, nu doar că nu sunt capabili de virtute, ci și incapabili de acel grad de prudență implicat în utilizarea controlului”.

Mulți progresiști ​​au fost atrași de speranța că știința ar putea crește partea puternică a națiunii și îi va elimina încet pe cei slabi. Zeci de oameni s-au înscris în Societatea Eugenică, care în anii 1930 concura cu Societatea Fabian, ca salon la modă al socialismului londonez. Parlamentara laburistă Ellen Wilkinson chiar dorea ca societatea să-și formeze propriul comitet de simpatizanți ai laburiștilor.

H. G. Wells nu și-a putut ascunde entuziasmul, salutând eugenia ca prim pas spre eliminarea „tipurilor și caracterelor dăunătoare” și „încurajarea tipurilor de dorit” în locul celor „dăunătoare”. Pentru acești primi gânditori, socialismul eugenic nu prezenta nici o contradicție: într-adevăr, corespundea perfect [ideilor lor]. După cum subliniază Wooldridge, „Familia Webbs a sprijinit planificarea eugenică la fel de fervent ca și planificarea urbană”. Dacă socialismul avea în vedere organizarea și ordonarea centralizată a societății, cei mai extremi promotori ai săi credeau în extinderea controlului – până la uterul și testiculele celor mai slabi membri ai societății. Ceea ce voiau era o utopie exactă, curată și planificată: eugenia era doar o parte din acel vis.

 

Pe vremea când socialismul era profund elitist

O altă doctrină a lor era considerată crucială – elitismul profund. Aceste faruri ale socialismului britanic nu aveau nici un fel de îngăduință pentru egalitate. Fostul editor comunist al Daily Worker, J.B.S. Haldane, considera egalitatea „o dogmă curioasă… nu ne-am născut egali, departe de asta”.

Mulți dintre cei de stânga erau membri ai clasei superioare de mijloc sau ai aristocrației inferioare, convinși că abilitățile lor intelectuale înalte trebuiau păstrate curate de infecția proletară. O idee populară a vremii era încurajarea inseminării artificiale – nu pentru a evita infertilitatea, ci pentru a impregna femeile din clasa muncitoare cu sperma bărbaților cu IQ mare.

Beatrice Webb era sigură că materialul ei genetic merită să fie păstrat, descriindu-se drept „cel mai deștept membru al uneia dintre cele mai deștepte familii din clasa cea mai deșteaptă a celei mai deștepte națiuni ale lumii”. Ea și ceilalți companioni de idei ai săi aveau în vedere o lume condusă de o elită de oameni ca ea, capabili să determine cine poate să se reproducă și cine nu poate. Mereu interesat să privească în viitor, H. G. Wells a imaginat o castă de Ubermenschen, super-talentați, care purtau haine în stil samurai și coordonau afacerile planetei.

În acest context, exista doar dispreț pentru oamenii obișnuiți, care erau considerați ca „sub-oameni”, care trebuiau îngrijiți și luați în grijă – prin intermediul statului bunăstării – la fel ca pe o turmă de bovine. Ministrul laburist al muncii, Douglas Jay, nu a avut nicio jena în a sublinia această atitudine în broșura sa, The Socialist Cause („Cauza socialistă”).

El declara sus și tare: „În cazul alimentației și al sănătății, la fel ca în cazul educației, domnii din Whitehall (din administrația guvernamentală, W. fiind numele geografic unde se află aceasta, n.t.) știu cu adevărat ce este mai bine pentru oameni, decât oamenii înșiși”. Non-britanicii se aflau chiar mai jos în ordinea darwiniană. În acele vremuri, evreii erau considerați ca reprezentând principala amenințare a diluării străine a sângelui englez. Bernard Shaw a descris evreii drept „inamicul real, invadatorul din est, banditul, parazitul oriental”. H.J. Hobson, un jurnalist radical, care și-a făcut un nume scriind despre războiul cu burii pentru The Guardian, a declarat ca Transvaal (provincie în Africa de Sud, n.t.) a căzut pradă „puterii evreiești”.

Timp de mai mulți ani, adepții stângii, istoricii și mulți alții au acoperit numele crezului național-socialist al lui Adolf Hitler cu un văl. A fost respinsă ca o manevră PR perversă a Fuhrer-ului, ca și cum nazismul și socialismul ar fi reprezentat credințe opuse. Aceeași viziune o inspiră și înțelegerea de către stânga a genocidurilor comise în numele comunismului, fie de Stalin, fie de Pol Pot, ca și cum acești oameni ar trăda pur și simplu teoria, altfel nobilă, cauza căreia au proclamat-o. Dar istoria timpurie a socialismului britanic spune altceva. Aceasta sugerează că socialismul – cu credința sa neclintită în știință, planificare centrală și înțelepciunea rece a elitei raționale – conținea semințele atrocităților care urmau să vină mai târziu.

Ulterior, în umbra unor lagăre îngrozitoare ca Auschwitz, Treblinka și Sobibor, stânga britanică a renunțat la flirtul cu eugenia. Au văzut până unde s-a mers. Dar, la fel ca și în cazul guvernelor din Scandinavia, trecutul lor a fost îngropat prea repede – și uitat. Numele unor Russell, Webb și Shaw își păstrează până acum strălucirea – în ciuda asocierii lor cu ideea cea mai proastă a secolului al XX-lea. Ei au scăpat de socoteală. Poate acum, postum, este timpul să-i cercetăm, inclusiv socialismul, cu precădere, așa cum au fost cu adevărat.

 

Despre autor
Traducere de Larisa Iftime dupa Jonathan Freedland, The Guardian, 30 august 1997

Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here