Egalitatea radicală a creștinismului (de Bradley J. Birzer)

406
Nimic pe lumea aceasta nu a adus mai multă dreptate și egalitate decât creștinismul.

În lumea contemporană, populată de oameni care se urăsc și se învinuiesc reciproc și în care tot ce ne dorim mai mult este să punem celor care nu ne plac etichete (sexist, imperialist, rasist, homofob, transfob) și simultan să ne victimizăm pe noi înșine, uităm adesea câteva adevăruri istorice importante. Iată unul dintre ele, pe care ne place să-l ignorăm, să-l respingem sau să-l ironizăm: nimic pe lumea asta nu a adus mai multă dreptate și egalitate decât creștinismul.

Este adevărat că anumite filosofii păgâne ‒ precum logosul heraclitean, etica socratică și filosofia stoicilor ‒, căutau universalitatea, însă fiecare dintre ele s-a izbit de rezistența previzibilă și de concurența acerbă a sistemelor gnostice care îmbrățișează nonegalitarismul[1].

Creștinismul însă este prima religie care ajunge la o egalitate propriu-zisă, justă și temeinică într-un mod radical și plin de substanță.

În jurul anului 50 d.H., Biserica creștină a traversat prima ei criză. Era nevoie să devii evreu mai înainte de a deveni creștin? Creștinii care proveneau din școlile fariseilor susțineau această idee, propăvăduind litera Legii oriunde și oricând era posibil, indiferent câte piedici s-ar fi ivit astfel în calea păgânilor ne-evrei care se converteau.

Și unii, coborându-se din Iudeea, învățau pe frați că: „Dacă nu vă tăiați împrejur, după predania lui Moise, nu vă puteți mântui.” Și după ce nu puțină împotrivire și gâlceavă au făcut ei asupra lui Pavel și Barnaba, au rânduit ca Pavel și Barnaba și alți câțiva dintre ei să se suie la apostolii și la preoții din Ierusalim pentru această întrebare. Așadar, trimiși fiind ei de Biserică, au trecut prin Fenicia și prin Samaria, istorisind despre revenirea păgânilor; și mare bucurie le făceau tuturor fraților. Și sosind ei la Ierusalim, au fost primiți de Biserică și de apostoli și de preoți și au vestit câte a făcut Dumnezeu cu ei. Dar unii din eresul fariseilor care deveniseră credincioși s’au ridicat zicând că pe aceia trebuie să-i taie’mprejur și să le poruncească a păzi Legea lui Moise. (Fapte, 15: 1-5)[2]

Pentru a rezolva criza, Petru, Pavel și alți conducători s-au întâlnit la Ierusalim și au dezbătut problema. Deși în Faptele Apostolilor povestea ne este relatată fără prea multe detalii, putem observa cum s-au format două tabere, cu Petru și Pavel împotrivă, argumentând vehement contra creștinilor farisei.

„Bărbați frați, voi știți că din primele zile Dumnezeu m’a ales între voi, ca prin gura mea să audă neamurile cuvântul Evangheliei și să creadă”,

a spus Petru cu multă înflăcărare, patos și urmând firul logic al argumentației, mai ales în contextul creat de normele culturale ale Antichității.

Vă recomandăm
[adrotate group="2"]

„Și Dumnezeu, Cel ce cunoaște inimile, le-a dat mărturie dându-le pe Duhul Sfânt așa ca și nouă; și curățindu-le inimile prin credință, între ei și noi n’a făcut nici o deosebire. Așadar, de ce-L ispitiți voi acum pe Dumnezeu și vreți să puneți pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinții noștri și nici noi n’am fost în stare să-l purtăm? Credem însă că prin harul Domnului nostru Iisus Hristos ne vom mântui în același chip ca și ei.

După ce Pavel și Barnaba au istorisit despre convertirea creștinilor, Iacob, episcopul Ierusalimului, și-a rostit judecata (care era și judecata Bisericii):

„De aceea eu socotesc să nu-i tulburăm pe cei ce dintre păgâni se întorc la Dumnezeu, ci să le scriem și să se ferească de întinările idolilor și de desfrâu și de dobitoace sugrumate și de sânge. Căci Moise își are din timpuri vechi propăvăduitorii săi în toate cetățile și este citit în sinagogi în fiecare sâmbătă. (Fapte, 15: 19-21)

Când le scrie Galatenilor, la patru ani după Sinodul apostolic de la Ierusalim, Pavel reiterează judecata lui Iacob de la Ierusalim.

„Înainte însă de venirea credinței noi eram păziți sub lege, închiși fiind în vederea credinței care avea să se descopere; așa că legea ne-a fost dată călăuză spre Hristos, pentru ca noi să ne îndreptățim prin credință; iar dacă a venit credința, nu mai suntem sub călăuză. Fiindcă toți sunteți fii ai lui Dumnezeu prin credința în Hristos Iisus. Căci câți în Hristos vați botezat, în Hristos v’ați îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească și parte femeiască; pentru că voi toți una sunteți în Hristos Iisus. Iar dacă voi sunteți ai lui Hristos, atunci sunteți odrasla lui Avraam, moștenitori după făgăduință.” (Galateni, 3: 23-29)

În lumea de azi, aceste versete s-ar traduce astfel: nu mai există nici albi, nici negri, nici bărbați, nici femei, în mod particular.

O afirmație care vădește egalitatea cea mai autentică se află în ultimul capitol al Evangheliei după Matei, a Marii trimiteri misionare rostite de Iisus.

„Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le-a poruncit Iisus; și văzându-L, I s’au închinat, iar unii s’au îndoit. Și, apropiindu-Se Iisus, Le-a grăit, zicând: „Datu-Mi-s’a toată puterea în cer și pe pământ. Drept aceea mergeți și învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte vam poruncit Eu vouă. Și iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin”. (Matei, 28: 16-20)

Iisus nu a spus: „Convertiți toate popoarele, mai puțin pe cele cu pielea de culoarea X” sau „Convertiți toate popoarele, mai puțin pe cele din insulele Pacificului de Sud”. El a spus: „Mergeți și învățați toate neamurile”, fără ca porunca Lui să cuprindă vreo notă explicativă sau vreun avertisment. Astfel, creștinismul este prin definiție o religie care propăvăduiește Evanghelia, intrând în conflict cu religiile care nu fac aceasta.

Dacă noi, creștinii, nu vom admite cât de radicali suntem — de fapt, cât de profund umani și universali suntem în credința noastră —, vom permite secularismului să producă confuzie și tulburare. Până acum, caracterul creștin a fost mereu opus tendinței de culturalizare, opus lumii, și, prin însăși natura și existența lui, trebuie să rămână așa.

Nota editorului: Imaginea reproduce lucrarea „Mireasa evreică” de Rembrandt (1606 – 1669) cu permisiunea Wikimedia Commons.

[1] Nonegalitarismul susține că egalitatea nu este nici bună, nici rea, ci neutră din punct de vedere moral (n. trad.).

[2] Fragmentele reproduc textul Bibliei cu ilustrații, vol. VII, versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, București, Editura Litera, 2011 (n. trad.).

 

Despre autor
Bradley J. Birzer este cofondator și colaborator permanent al revistei The Imaginative Conservative. Este profesor de istorie la Hillsdale College și bursier al Ronald Reagan Presidential Library. Bradley J. Birzer este autorul volumelor In Defense of Andrew JacksonRussell Kirk: American ConservativeAmerican Cicero: The Life of Charles CarrollSanctifying the World: The Augustinian Life and Mind of Christopher Dawson și J.R.R. Tolkien’s Sanctifying Myth: Understanding Middle-Earth și coautor al volumului The American West. Este, de asemenea, coeditor al volumului The American Democrat and Other Political Writings by James Fenimore Cooper. Traducere și adaptare după The Imaginative Conservative.

Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății.

Simina Bălășoiu
Masterand la „Teoria și practica editării” în cadrul Facultății de Litere, Universitatea din București, master în „Limba română contemporană”, licențiată a aceleași facultăți, specializarea română-engleză, traducător (autorizat), cap limpede pentru copywriteri, redactor de carte, îngrijitor de ediții, designer de interior în timpul liber. Preocupată de promovarea valorilor familiei creștine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here