Tehnologiile reproductive și demnitatea umană (de Melissa Moschella)

306
Având în vedere riscurile, atât pentru indivizi, cât și pentru societatea în ansamblu, ale tehnologiilor de reproducere asistată și ale tehnologiilor de editare a genelor, o abordare liberală, libertariană a acestor probleme este iresponsabilă din punct de vedere etic. Deoarece aceste tehnologii implică o transformare radicală în înțelegerea sensului parentalității și a abordării cu care ne aplecăm spre generația următoare, trebuie să ne întrebăm ce fel de lume „nasc” aceste tehnologii și dacă este aceasta lumea pe care dorim pentru copiii noștri și nepoții.

Inovațiile științifice din ultima jumătate de secol au mărit dramatic măiestria tehnică pe care o putem exercita asupra vieții umane în originea acesteia. Până de curând, procrearea umană a fost în afara controlului nostru direct. Dacă cineva dorea un copil, trebuia să găsească un partener dispus de sex opus și să fie aibă intimitate cu persoana respectivă – de obicei nu doar o dată, ci în mod regulat, pe o perioadă mai lungă de timp – în speranța că una din aceste uniri ar duce la concepția unei noi ființe umane. Mai mult, nu puteam decât să sperăm, nu să facem ceva anume pentru a ne asigura că copilul astfel conceput va fi relativ sănătos.

Astăzi, lucrurile arată foarte diferit. Datorită dezvoltării fertilizării in vitro (FIV), este posibil să avem un copil fără să avem și relații sexuale. Cuplurile care au probleme cu conceperea pe cale naturală pot încerca o „unire” într-un vas petri, cu ajutorul medicilor și tehnicienilor dintr-o clinică FIV. O singură persoană, fie bărbat fie femeie, poate avea un copil biologic folosind donatori de ovule sau spermă, iar în unele cazuri folosind o femeie ca surogat gestațional. O femeie aflată la post-menopauză poate avea un copil folosind fie un ovul donat, fie un ovul care i-a fost extras în anii fertili și apoi congelat.

Cei care sunt îngrijorați de posibilitatea transmiterii unor boli genetice pot utiliza diagnosticul genetic pre-implantare pentru a selecta numai embrioni sănătoși pentru implantare, iar cei care doresc un copil de un anumit sex, sau cu anumite trăsături genetice, îl pot avea. Acum, cu noile tehnologii de editare a genelor, este posibilă chiar și modificarea genetică a copiilor în stadiul embrionar. Acest lucru a fost deja făcut – cu controversele cunoscute – de un om de știință chinez, care a modificat embrioni umani pentru a-i face rezistenți la HIV. Ce doi gemeni „modificați genetic” s-au născut în octombrie anul trecut. În plus, capacitatea de a crea viață umană într-un vas Petri a făcut posibile și experimentări pe scară largă pe embrionul uman.

Aceste evoluții științifice sunt bune, rele, sau câte ceva din ambele? Ar trebui să căutăm să elaborăm politici publice care să promoveze și să faciliteze aceste practici, sau politici care să descurajeze sau poate chiar să interzică unele dintre ele? Și care este miza unei evaluări etice eronate? Unii ar putea susține că ar trebui să lăsăm doar știința să se auto-guverneze și să abordăm practic aceste probleme. Asta ar fi o greșeală gravă, pentru că aici avem de-a face cu tehnologii care ar putea literalmente modifica rasa umană și care au început deja să altereze înțelegerea unor noțiuni fundamentale, cum ar fi sensul parentalității și natura relațiilor de familie – aspecte fundamentale nu doar pentru bunăstarea indivizilor, ci pentru sănătatea societății în ansamblu.

Aș dori să ofer câteva considerații etice care ar putea ajuta evaluarea acestor dileme dificile. Principiul general care ar trebui să ne ghideze judecățile în aceste probleme este imperativul respectării demnității egale a fiecărei ființe umane. Întrucât demnitatea umană este un termen neclar, permiteți-mi să clarific: atunci când spun că toate ființele umane au demnitate, ceea ce vreau să spun este că există norme morale speciale care guvernează interacțiunile dintre ființele umane. Aceste norme includ interdicții privind violul, tortura sau omuciderea și ne impun, în diverse moduri, să respectăm aspectele fundamentale ale bunăstării altora.

Toate ființele umane sunt egale în demnitate, pentru că toate posedă o natură rațională – adică suntem cu toții tipul de ființă orientată spre exercitarea capacităților raționale, precum capacitatea de a gândi și de a face alegeri libere. Deși oamenii nu sunt toți egali în actualizarea sau manifestarea acestor capacități raționale, cu toții suntem egali în ce privește posesia capacității esențiale de a raționa, indiferent de starea noastră de sănătate sau stadiul de dezvoltare.

Este demn de remarcat modul în care această apărare filosofică a noțiunii de demnitate umană își găsește corespondență în noțiunea biblică similară, că toate ființele umane au o demnitate egală deoarece toate sunt create după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Noi, ființele umane, împărtășim această capacitate asemănător lui Dumnezeu în măsura în care natura noastră rațională ne permite să acționăm cu libertate autentică, să fim cauza nealterată a propriilor noastre acțiuni prin deliberare și alegere raționale.

Vă recomandăm
[adrotate group="2"]

Având în vedere această egalitate în demnitate a tuturor ființelor umane, ce preocupări etice sunt ridicate de practicile pe care le-am descris la început?

Prima este o preocupare generală cu privire la modul în care astfel de practici „comercializează” procrearea umană și nu respectă în mod clar demnitatea ființelor umane în stadiu embrionar. Ar trebui să încurajăm o abordare a copiilor ca daruri la care le putem spera, dar la care nu avem un „drept”: o abordare în care copiii sunt tratați, de la bun început – adică din concepție – ca persoane umane care merită primirea, dragostea și protecția noastră necondiționate. Însă tehnologiile reproductive, sub diferite forme, facilitează tratarea copiilor ca mărfuri, produse de fabricație sau chiar materie primă pentru cercetare.

Mutând procreația în afara corpului mamei, în laborator, ființa umană embrionară devine supusă logicii procesului de fabricație și producție. Această logică vizează eficiența, controlul calității, maximizarea profitului și satisfacerea cererii clienților cu ceea ce aceștia doresc. Aceste caracteristici sunt clar prezente în reproducerea asistată. Există, de exemplu, practica producerii mai multor embrioni simultan – chiar dacă acest lucru înseamnă că unii nu vor fi folosiți – pentru că este mai eficient să o faci în acest fel decât să încerci să producă doar unul sau doi simultan. Dintre toți embrionii produși, „cei mai buni” (unul sau doi) sunt selectați pentru a fi transferați în uterul femeii și, uneori, diagnosticul genetic pre-implantare este utilizat pentru a selecta pentru anumite trăsături sau contra anumitor boli.

Embrionii suplimentari sunt fie congelați, în cazul în care individul sau cuplul dorește să îi utilizeze la o dată ulterioară, fie distruși sau donați pentru cercetare. Uneori, când apare o sarcină multiplă – un eveniment care este mult mai frecvent în reproducerea asistată decât în cea pe cale naturală – se realizează o așa-numită „reducere selectivă”: cu alte cuvinte, unul sau mai mulți feți sunt avortați pentru a crește șansa ca alții să supraviețuiască sau, pur și simplu, pentru că părinții nu își doresc atât de mulți copii.

Reproducerea asistată este o industrie de multe miliarde de dolari care încearcă să facă fericit clientul – adultul sau adulții care doresc un copil înrudit biologic cu ei și care nu aduce nicio îngrijorare directă pentru soarta noilor ființe umane. Luați în considerare, de exemplu, că FIV a fost utilizată în practica clinică fără studii anterioare asupra primatelor sau a rezultatelor pe termen lung. Prima femeie concepută prin FIV are încă doar patruzeci și unu de ani, iar studiile longitudinale privind efectele asupra sănătății încep să fie publicate abia acum. Unul dintre aceste studii a descoperit că adolescenții concepuți prin FIV aveau un risc mai mare de hipertensiune arterială din cauza îmbătrânirii vasculare premature, indusă de FIV. Cine știe ce alte probleme pot apărea pe măsură ce copiii cresc?

Tehnologiile reproductive fac, de asemenea, posibilă creșterea mono-parentajului prin utilizarea donatorilor de spermă (pentru femei) sau a donatoarelor de ovule și a mamelor surogat, pentru bărbați. În aceste cazuri, copiii sunt concepuți în mod intenționat într-un mod care să îi privează de un părinte biologic și de jumătate din strămoșii lor. Se gândește cineva la prejudiciile psihologice care ar putea rezulta atunci când copiii sunt lipsiți de tată sau de mamă în acest fel, prejudicii care acum devin evidente pe măsură ce prima generație concepută cu terț donor a ajuns la vârsta adultă? Un studiu, de exemplu, a constatat că adulții concepuți astfel sunt, în medie, mai confuzi cu privire la identitatea lor și mai izolați de familiile lor decât cei crescuți de părinții biologici – și chiar față de cei crescuți de părinții adoptivi.

Și, desigur, crearea copiilor în laborator le permite să fie supuși experimentelor științifice care îi afectează sau îi distrug. De asemenea, face posibil acel tip de experimente umane de editare a genelor efectuate anul trecut în China, experimente care pot avea ca rezultat vătămări durabile aduse copiilor și tuturor descendenților acestora.

Utilizarea ovulelor donate și a mamelor-surogate pentru a avea copii implică, de asemenea, comercializarea femeilor și le expune unor vătămări fizice și psihologice semnificative. Sumele mari de bani oferite, în special pentru donatoarele „de elită” (studente de la colegiu sau tinere profesioniste apăsate de datoria împrumuturilor pentru plata studiilor), pot fi foarte greu de refuzat și mulți susțin că oferirea acestor sume mari înseamnă exploatare. Într-adevăr, ideea de a „vinde” o parte atât de intimă a sinelui este fără îndoială o amenințare pentru demnitatea umană; de aceea folosim expresia „donare”, deși majoritatea donatoarelor recunosc că nu ar face-o fără un stimulent financiar.

Același lucru este valabil și pentru mamele surogate gestaționale. Din această cauză, multe țări, cum ar fi Franța, Germania, Italia, Spania, Portugalia și Bulgaria au interzis în întregime surogatul. Altele, cum ar fi Canada, Australia, Marea Britanie, Irlanda, Danemarca și Belgia, interzic contractele de surogație plătite. Cu toate acestea, în SUA surogația rămâne nereglementată, lăsând femeile extrem de vulnerabile în fața daunelor psihologice, fizice și financiare.

Luați în considerare, de exemplu, cazul lui Crystal Kelley, mamă surogat. Părinții contractanți i-au cerut lui Kelley să avorteze, atunci când ecografia de la cinci luni a arătat că fătul avea o serie de probleme medicale, inclusiv un chist cerebral și o afecțiune cardiacă. Când Kelley a refuzat, ei i-au oferit 10.000 de dolari, iar când a persistat în refuzul ei, au amenințat-o că vor plasa copilul într-o instituție, după naștere. Kelley a căutat sprijin juridic și i s-a recomandat să meargă din Connecticut în Michigan, unul dintre puținele state în care mama gestațională primește automat custodia copilului. Când se apropia data nașterii, Kelley a fugit clandestin în Michigan pentru a naște, iar o familie care avea deja un copil cu nevoi speciale a fost deja de acord să adopte copilul.

Având în vedere riscurile reale puse de tehnologiile de reproducere asistată și de tehnologiile de editare a genelor, atât pentru indivizi, cât și pentru societatea în ansamblu, o abordare liberală sau libertariană a acestor probleme este etic iresponsabilă. Nu sunt problematici mai „private” decât este cea a avortului și tratează, în mod fundamental, aceleași preocupări: protecția celor mai vulnerabili dintre noi și afirmarea demnității egale a fiecărui om, oricât de mărunt. Deoarece aceste tehnologii implică o transformare radicală a înțelesului pe care îl are noțiunea de parentalitate și a abordării generației următoare, trebuie să ne întrebăm ce fel de lume creează aceste tehnologii – și dacă este aceasta lumea pentru care o dorim pentru copiii și nepoții noștri.

Despre autor
Melissa Moschella este profesor de filozofie la Catholic University of America din Washington, D.C. Cursul pe care îl predă se concentrează pe dreptul natural, etica biomedicală, starea morală și politică a familiei. Traducere și adaptare după The Public Discourse

Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here