Credință și viitor: învățăturile lui C. S. Lewis pentru vreme de pandemie

333
Într-adevăr, trebuie să facem și politică și compromisuri, în vremuri de pace sau de război, de molimă sau de sănătate. Dar orice ar presupune acestea și oricât de mulți ani am spera să petrecem în pace prin intervențiile umane, trebuie să rămânem concentrați pe adevărata speranță: cea a vieții veșnice.

Auto-caracterizarea președintelui Trump ca „un președinte în vreme de război” a stârnit controverse, deși mulți au făcut deja comparații cu 11 Septembrie sau cu al Doilea Război Mondial, când sacrificiul personal și economic a devenit necesar. Locuiam temporar în zona Los Angeles când COVID-19 a lovit acolo. Vecina mea, nevenindu-i să creadă că nu plecasem încă din oraș, a încercat o conversație politicoasă prin crăpătura ușii. Mi-a spus că familia ei și-a anulat planurile de vacanță. „Nu cred că ar trebui să ne luăm concediu în timpul unei stări de urgență naționale”, mi-a spus ea cu tristețe.

Războiul își pune, cu siguranță, amprenta constrângătoare asupra lucrurilor, iar mulți încep să facă echilibristică printre compromisuri. Oare obtuzele calcule utilitariste înseamnă că profesorii de etică, așa cum sunt eu, s-ar putea lăuda: „Ți-am spus că Jeremy Bentham* știa ce vorbește”? Sau ar trebui să recunoaștem că o mare parte din ceea ce numim „etică” nu ne-a pregătit cu adevărat pentru aceste dileme, pentru această „lume reală” la care profesorii și studenții adoră atât de mult să le facă referire. Studenții noștri, membri ai generațiilor Y și Z, cu siguranță ne-au făcut de rușine în primele săptămâni ale epidemiei, propagând #boomerremover în meme și pe social media, abandonând astfel porunca biblică de a-și respecta bătrânii. Poate ar trebui să le predăm mai mult Moise și mai puțin Bentham.

Președintele, prezidând peste sala de clasă a întregii națiunii, a dat tonul, raliindu-și proprietarii de afaceri disperați la cauza „Redeschidem de Paște”. De atunci el și-a reconsiderat poziția, deși nu este clar că încă nu am terminat numărătoarea cadavrelor. Vice-guvernatorul septuagenar al Texasului, care a văzut fără îndoială multe filme western, s-a oferit curajos să moară de mâna sălbaticului COVID, doar pentru ca să putem merge mai departe. „Nu știți că bătrânii mor mereu?” e raționamentul lui. Pare logic, dacă nu vă faceți probleme pentru statistici.

C. S. Lewis despre moarte și despre Moartea Eternă

Poate că moartea a devenit moneda noastră utilitaristă pe acest tărâm politic: să combatem moartea cu mai multă moarte – sau mai degrabă cu alți morți, mai valoroși și mai puțin muritori. Moartea este o monedă forte, în cele din urmă. Chiar și Iisus a plâns la moartea lui Lazăr, iar Woody Allen a trebuit să recunoască faptul că, deși nu îl deranjează să moară, și-ar dori să nu fie prin preajmă când o fi să se întâmple. Spre deosebire de banii aruncați „din elicopter” de guvern**, moartea este o monedă greu de devalorizat. Poate că moartea este atuul pentru decizia vecinei mele. Sacrificiul – nu postul de carbohidrați, pe care îl considerăm acum drept sacrificiu, ci sacrificiul adevărat – pare oportun atunci când oamenii mor în jurul tău.

C.S. Lewis știa deja acest raționament atunci când s-a adresat studenților de la Oxford, în octombrie 1939. El a răspuns astfel la obiecțiile și polemica ce-i erau adresate: „Cum putem continua să avem asemenea ocupații placide, când viața prietenilor noștri și libertatea Europei atârnă de un fir de păr?” Nu moartea trebuie să ne preocupe cel mai mult, ci moartea veșnică, a continuat Lewis. Și totuși, în fața ambelor morți, viața culturală continuă. „Viața umană a fost trăită dintotdeauna pe marginea unui prăpastii”, ne spune Lewis; indiferent dacă prăpastia se numește război sau molimă, omenirea nu poate aștepta revenirea la normalitate pentru a-și relua vocațiile.

Imperativul lui Lewis de ne a urma vocația, chiar în fața morții, este unul convingător și toată lumea ar trebui să se ia la trântă cu argumentele sale, în special creștinii care încearcă să-și determine îndatoririle și chemările în momente ca cele pe care îl trăim acum. Dar, în timp ce Lewis susține în această lucrare că natura umană și nu frivolitatea este cea care ne face să ne ocupăm de lucruri mărunte în mijlocul unei crize, el recunoaște, în altă parte, înclinația noastră către anxietate când vine vorba de viitorul nostru. Chiar dacă putem avea vocație de soldat, ea s-ar putea să vină însoțită de multă anxietate.

Marea meditație a lui Lewis cu privire la viitor se regăsește într-o lucrare mai cunoscută, „Sfaturile unui diavol bătrân către unul tânăr” (The Screwtape Letters). Aici, Lewis își imaginează sfaturile pe care Screwtape, un demon bătrân, le dă învățăcelului său, un drac mai tânăr, Wormwood. Wormwood este însărcinat să țină un om departe de Dumnezeu, iar „scrisorile” cu sfaturi ale lui Screwtape arată înțelegerea lui Lewis asupra naturii umane, inclusiv față de anxietatea pe care o resimțim gândindu-ne la viitorul nostru.

Vă recomandăm
[adrotate group="2"]

Într-una din scrisori, Screwtape explică modul în care atât trecutul cât și viitorul sunt dușmanii prezentului. Doar în prezent ne putem exercita virtuțile. Doar în prezent putem experimenta eternitatea pe care Hristos a câștigat-o pentru noi. Este „mai bine” (pentru diavoli), îi spune Screwtape lui Wormwood, dacă oamenii trăiesc în trecut sau în viitor. Modul de a-i aduce pe calea pierzării cât mai mulți este să le „proiectăm” capul și inima în viitor. Acest lucru a fost cu siguranță ușor în cazul britanicilor din vremea lui Wormwood, temători de viitorul lor în război.

Lewis ne spune că Dumnezeu nu vrea ca noi să ne dăruim viitorului așezând acolo comoara noastră (și, da, comoara este cu mult mai mult decât economiile noastre de o viață). Orice neliniște față de viitor ne hrănește viciile și ne înfometează evlavia. Lewis scrie, ca Screwtape:

„[Noi, diavolii,] ne dorim un bărbat călăuzit de viitor – bântuit de viziunile unui iminent rai sau iad pământene – gata să se lupte cu inamicul în prezent, dacă astfel îl facem să se gândească la faptul că poate să-l obțină pe unul sau să-l evite pe celălalt – cu o credință dependentă de succesul sau de eșecul unor planuri al căror sfârșit nu va trăi să îl vadă.”

Ce strălucită descriere a oricărui ideolog care încearcă nechibzuit să supună realitatea voinței sale (Xi Jinping), precum și a oricărui cumpărător compulsiv de hârtie igienică și dezinfectant pentru mâini.

Viitor și confuzie

Încercarea de a controla viitorul este răspunsul nostru la anxietate. Și când se va dovedi că viitorul este mai incert decât credem – și că Președintele, dr. Fauci și cumpărătorul compulsiv de hârtie igienică nu sunt responsabili de acest viitor, suntem lăsați față în față cu Dumnezeu. Oricare ne-ar fi teodiceele personale, un viitor incert poate face relația noastră cu Dumnezeu destul de „complicată”. Obiceiul de a-i cere favoruri lui Dumnezeu continuă, dar cum ar trebui să ne raportăm la realitățile existenței? Suntem reticenți să venim în fața unui Dumnezeu care nu numai că izbăvește de pandemii, dar care mai întâi de toate le permite, în lumea noastră căzută?

Vremurile de anxietate ne pot îndepărta de la rugăciune către știri, către Netflix sau către alte distrageri care ne împiedică să ne întâlnim cu Dumnezeu. Lewis susține că atunci când suntem reticenți să ne înfățișăm Lui, „orice sau nimic este suficient” pentru a ne distrage mințile. Generațiile baby boom și X își amintesc cum au fost distrase de primul exemplu dat de Lewis, „coloana de mică publicitate din ziarul de ieri”. Următorul exemplu este relevant pentru generațiile Y și Z, care trăiesc pe rețelele de socializare. Screwtape îl sfătuiește pe Wormwood,

„Îl poți face să-și piardă timpul nu numai în conversații de care se bucură, cu oameni cărora îi plac, dar și în conversații cu oameni de care nu-i pasă absolut deloc, pe subiecte care îl plictisesc.”

Interminabilele ecrane derulate prin cugetările unor persoane pe care nici măcar nu le cunoaștem a înlocuit versiunea lewis-iană a lui „privind fix la un foc stins într-o cameră friguroasă”, a anilor 1940.

Trebuie să ne rugăm să rezistăm contra acestui ennui spiritual, a ceea ce Josef Pieper a numit pe bună dreptate acedia, neliniștea spiritului. Cei mai mulți dintre noi nu vom cădea din grația divină pentru păcatele robuste ale plăcerii – Lewis scrie despre aceasta într-o lucrare ulterioară, „Screwtape propune un toast” (Screwtape Proposes a Toast); mai degrabă, putem fi depășiți de „o tristă pâlpâire a minții, nici el nu știe despre ce și de ce, de gratificarea unor curiozități atât de discrete încât omul este doar pe jumătate conștient de ele.” Dependenților de TV, la voi mă refer. Lewis avertizează împotriva unui „labirint lung și întunecat de reverii… Odată ce o asociere întâmplătoare le-a aprins, creatura este prea slabă și amețită pentru a se scutura de ele.”

Ceea ce crizele ar trebui să provoace, în schimb – susține Lewis – ar fi să șteargă speranțele noastre lumești, adică tot ce este cuprins în calculele noastre utilitariste de azi – viață, moarte, muncă, bani sau orice altceva. Ca ființe create, trebuie să realizăm într-adevăr și politici și compromisuri, în vreme de pace sau de război, în vreme de molimă sau de sănătate. Dar orice ar presupune acestea și oricât de mulți ani am spera să petrecem în confort prin aceste intervenții umane, trebuie să rămânem concentrați pe adevărata speranță, cea a vieții veșnice, și pe dependența noastră de Dumnezeu.

Screwtape îi mai spune lui Wormwood: cât de bine ar fi dacă britanicii ar supraviețui războiului. Ei și-ar putea apoi clădi false speranțe și și-ar clădi o nouă lume, numai pentru a muri lipsiți de credință în costisitoarele lor aziluri. Bombele, pe de altă parte, sunt cele care le reamintesc că moartea este aproape. Iar dacă moartea este aproape, la fel este și Dumnezeu.

Credință versus Viitor

Cu moartea permanent atât de aproape, Lewis li s-a adresat compatrioților prin intermediul BBC, într-o serie de emisiuni care vor deveni în cele din urmă „Creștinism pur și simplu”*** (Mere Christianity). Lewis le-a lăudat britanicilor credința ca refugiu față de stările de spirit trecătoare. Anxietatea poate fi naturală, spunea ea, dar creștinii au un remediu supranatural. În vreme de necazuri și vești proaste, emoțiile, amplificate, se vor război cu credința noastră; credința, însă, nu este o simplă emoție ci, așa cum o descrie Lewis, este „arta de a rămâne apropiat acelor lucruri pe care rațiunea ta le-a acceptat cândva, în ciuda stărilor de spirit schimbătoare.”

De orice ați spera să „rămâneți apropiat” în lunile următoare, fie că este vorba de sănătate, de locul de muncă, de economii sau de planurile pentru vacanță, mai întâi păstrați aproape credința. Acesta este refugiul vostru, indiferent câte COVID-uri sălbatice se năpustesc asupra voastră.

 

Despre autor
Glenn Moots este profesor de filozofie și științe politice la Universitatea Northwood (SUA). A fost cercetător asociat la Universitatea Princeton. Traducere și adaptare după The Public Discourse.

NOTE (ale traducătorului)

* Jeremy Bentham a fost un filosof englez, jurist și reformator social considerat ca fiind fondatorul utilitarismului modern. Bentham a definit drept „axioma fundamentală” a filozofiei sale principiul „măsura a ceea ce este corect sau greșit este cea mai mare fericire a celui mai mare număr de persoane”. A fost totodată un teoretician de frunte în filozofia anglo-americană a dreptului și un radical politic ale cărui idei au influențat dezvoltarea welfarismului – concepție filosofică și economică în conformitate cu care bunăstarea socială poate fi concepută ca agregare a utilităților individuale; „bunăstarea” ar trebui, conform acestei teorii, să constituie unicul criteriu la evaluarea deciziilor politice și juridice.

** „Banii aruncați din elicopter” (helicopter money) este o expresie peiorativă folosită de conservatorii anglo-saxoni la adresa intervenționismului guvernelor și băncilor centrale în piețele financiare și în economie, care folosește devalorizarea artificială a monedei prin emiterea de „bani ieftini”, adică monedă fără acoperire, în scopul stimulării economiei.

*** Mere Christianity este una dintre cele mai populare introduceri în conceptul de credință și reunește legendarele emisiuni radio ale lui C. S. Lewis din anii de război, în care scriitorul și-a propus „să explice și să apere credința care le-a fost comună aproape tuturor creștinilor în orice moment”. Disponibilă în românește la Ed. Humanitas.


Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here