Ce înseamnă decizia judecătorului Roberts pentru cauza pro-viață? (de Erika Bachiochi)

8
Susținătorii cauzei pro-viață au așteptat vreme de aproape jumătate de veac de la Curtea Supremă [a SUA, n.tr.] să-și repudieze jurisprudența cu privire la avort, fondată pe neadevăruri. Interesul statului nu e să protejeze o ezoterică „potențialitate a vieții omenești”, ci să protejeze viața unor copii concreți, vulnerabili, unici și complet dependenți. Mai mult, libertatea femeilor nu-și găsește cea mai bună descriere în oda nihilismului din speța Casey – din contră, dacă e înțeleasă cum se cuvine, libertatea femeilor nu intră deloc în conflict cu pruncii lor nenăscuți.

Mai devreme săptămâna aceasta [săptămâna 29 iunie – 2 iulie 2020], Președintele Curții Supreme de Justiție s-a alăturat din nou aripii liberale a Curții, de astă dată pentru a invalida o reglementare cu privire la avort pe care o susținuse în urmă cu patru ani. Ce e și mai ciudat e că Roberts face acest lucru invocând regula de precedență, chiar dacă golește de conținut tocmai raționamentul din spatele precedentului „pe care se bazează”. Ca să pună capac, el nu observă conflictul limpede de interes dintre reclamanți – susținătorii avortului – și femeile ale căror presupuse drepturi constituționale susțin că le exprimă. Ca atare, președintele ratează ocazia să înfrunte contradicția profundă care se află la miezul speței – și la miezul jurisprudenței avortului așa cum o cunoaștem.

Cum e protejată industria avortului, nu femeile 

Atât în speța Whole Women’s Health (2016), cât și în June Medical, Curtea Supremă a revizuit legile de stat care impuneau medicilor obstetricieni să obțină un permis de internare la un spital aflat pe o rază de 50 de kilometri de clinicile în care efectuează avortul. În ambele spețe, judecătorii au trebuit să cadă de acord asupra unor chestiuni de procedură înainte să se ocupe de fondul cauzei. Însă în ambele spețe cinci judecători – printre care și Roberts, în June Medical – au votat trecerea directă la fondul cauzei, justificându-și decizia cu privire la chestiunile de procedură prin argumente care în oricare alt domeniu din Drept ar fi imposibil de susținut. Evitarea constrângerilor procedurale uzuale în spețe care implică avortul a ajuns să fie numită de către susținătorii cauzei pro-viață drept „distorsiunea avortului”.

În speța June Medical, statul Louisiana a cerut Curții să stabilească din punct de vedere procedural dacă medicii (și clinicile) care realizează avorturi au dreptul să dea în judecată, din moment ce, bineînțeles, medicii cu pricina nu au ei înșiși dreptul constituțional să realizeze avortul. Dacă le permite acestor medici să intenteze procese – lucru pe care Curtea l-a făcut deja de prea mult timp –, interesele femeilor ajung pe mâna celor care realizează avortul și care au un interes economic să păstreze avortul un fapt legal și deloc rar, după cum se exprimă foarte clar judecătorii Thomas, Alito și Gorsuch în argumentarea lor. Alito spune că „ideea că o parte reglementată poate invoca dreptul unei terțe părți pentru a ataca legislația care protejează acea terță parte e năucitoare.”

În oricare altă situație în care e vorba despre reglementarea afacerii – industria tutunului sau, și mai bine, reglementările privind armele – am înțelege pe dată conflictul de interese. Dacă fabricanții de arme ar încerca să invoce drepturile posesorilor de arme garantate de Amendamentul al Doilea (drepturi care chiar se află în textul Constituției) ca să lupte împotriva unei reglementări de siguranță împovărătoare, nimeni nu ar considera că e necesar ca legea să fie abrogată de Curte. Într-adevăr, dacă li s-ar cere producătorilor „să se limiteze la propriile drepturi” – după cum se exprimă Alito – ar însemna că legea ar trebui să reziste unei evaluări raționale, de bun-simț, pentru a fi trecută, nu unei evaluări de nivel superior de genul celei folosite de Curte când vine vorba despre reglementarea avortului.

Dacă am trata interesele femeilor ca fiind diferite de interesele celor care oferă posibilitatea avortului am putea începe să vedem avortul drept ceea ce este: o metodă simplă, ușoară și relativ ieftină de a le împiedica pe femei să ceară mai mult – mai mult de la bărbați, mai mult de la angajatori, mai mult de la medicină și mai mult de la comunitatea lor în general. Din acest punct de vedere, nu-i de mirare că sponsorul principal al legii pe care June Medical tocmai a anulat-o săptămâna aceasta, Katrina Jackson, e o afro-americană care „toată viața” a fost democrată și care consideră că avortul – lăudat în cauza Planned Partenthood contra Casey drept un mijloc de progres economic și social – este, de fapt, „un instrument de opresiune rasială și economică”.

O structură perversă a imboldurilor

Unii au criticat reglementările de sănătate și siguranță care protejează femeile, considerându-le reglementări țintite din partea celor care efectuează avorturile („targeted regulation of abortion providers”, „TRAP” – „capcană”). Judecătorul Ginsburg le-a numit ca atare în intervenția din cauza Whole Women’s Health. De fapt, abrogând aceste legi, Curtea a creat o excepție specială exact pentru cei care oferă posibilitatea de a face avort.

La urma urmei, adoptând Legea 620, puterea legislativă din Louisiana doar a căutat să le asigure medicilor care realizează avorturi aceeași relație cu spitalele din zonă pe care o au medicii care operează pacienți în regim ambulatoriu. Și-au dorit să aducă reglementările cu privire la avort la același nivel cu al celorlalte tipuri de îngrijire medicală. Într-adevăr, puterea legislativă a acționat ca răspuns la un număr impresionant de plângeri despre neglijență și condiții clinice substandard. Se dovedește că, de unii singuri, cei care oferă posibilitatea de a realiza avort nu aveau în vedere cel mai bun interes al femeilor. E ciudat că tocmai cei care spun că avortul ar fi „un serviciu medical de bază” nu vor să respecte același standard ca… al serviciilor medicale de bază.

Vă recomandăm
[adrotate group="2"]

Admiterea privilegiilor la spitalele locale poate că nu e o metodă perfectă de a asigura că medicii vor oferi îngrijiri medicale adecvate în procesul avortului, dar e un punct de plecare rezonabil. Obținerea unor astfel de privilegii nu e un simplu beneficiu de care medicul se bucură odată pentru totdeauna – e nevoie ca medicii să treacă printr-un amplu proces de investigare pe care clinicile nu îl solicită în mod normal și care asigură supravegherea și monitorizarea acestor medici.

Bineînțeles, cei care realizează avorturi nu vor să aibă parte de o astfel de supraveghere – nici o afacere care dorește să-și protejeze profitul net nu vrea. Așa cum observă Alito, prestatorii de avorturi din Louisiana aveau motive puternice să nu vrea să obțină aceste privilegii. Până la urmă, dacă le-ar fi obținut ar fi însemnat nu doar să se afle sub supraveghere profesională mai riguroasă, ci și că pretențiile lor legale ar fi fost invalidate. A te baza pe efortul „cu bună credință” al celor care încearcă din toate puterile să evite privilegiile pe care legea îi obligă să le obțină ca metodă de a măsura caracterul constituțional al legii e mai mult decât stupid. A nu vedea această structură perversă a imboldului a fost în sine o greșeală limpede din partea curții districtuale, o greșeală pe care Roberts pare că e chitit să n-o observe.

Acestea fiind spuse, nu e de mirare că prestatorilor de avorturi le e greu să obțină privilegiile de internare la spitalele din zona lor. Până la urmă, medicii profesează să ocrotească viața, nu să-i pună capăt. Așadar, deși există fără îndoială multe motive pentru care spitalele le-ar respinge medicilor care realizează avorturi cererile chiar și pentru privilegii de curtoazie (privilegii pentru care nu e nevoie de un anumit prag de internări), multora dintre cei care profesează în domeniu s-ar putea ca avortul să li se pară exact opusul ideii de îngrijiri medicale. Numai unul din patru obstetricieni-ginecologi, cel mult, e dispus să realizeze avorturi, iar majoritatea celor care se opun invocă, de regulă, motive personale, religioase sau morale pentru care refuză.

Și totuși, cea mai mare organizație profesională a lor, precum și companiile de asigurări și alte corporații și-au făcut un obicei din a porni campanii care să protejeze dreptul la avort. Așa cum multe companii par că preferă avorturile rapide în locul politicilor generoase care să echilibreze raportul slujbă-familie, asociațiile medicale de profesioniști câștigă capital politic făcând lobby pentru o procedură pe care majoritatea medicilor din chiar rândurile lor refuză să o efectueze. Astfel, ei deschid drumul legal pentru cine – oricine – e dispus să comită fapta.

Reinstituirea criteriului obstacolului substanțial

În ciuda numeroaselor dezamăgiri, în speța June Medical găsim și o parte bună: cinci judecători, printre care și Roberts, au votat schimbarea standardului de evaluare mai riguros instituit de judecătorul Breyer în urmă cu patru ani. În cauza Whole Women’s Health, Breyer a afirmat în numele Curții că în speța Casey – luată pe atunci ca precedent – a fost nevoie ca tribunalele să pună în balanță beneficiile și poverile reglementărilor cu privire la avort pentru a stabili dacă legea a reprezentat o „povară nejustificată” pentru capacitatea femeilor de a obține un avort. Noua evaluare a permis tribunalelor să abroge reglementările cu privire la avort chiar dacă – așa cum s-a spus în speța Casey – nu „au ca scop sau efect să reprezinte un obstacol substanțial în calea unei femei care caută să facă avort”. Atât în speța Whole Women’s Health, cât și mai apoi în June Medical, Beyer a respins astfel legile privilegiilor la internare aduse în discuție ca fiind nejustificat de împovărătoare pentru femei, în parte pentru că, conform spuselor sale, reglementările de sănătate și siguranță nu ofereau, de fapt, aproape nici un beneficiu femeilor. Invocând regula de precedență, Roberts se alătură lui Breyer în această privință, contribuind astfel decisiv cu al cincilea vot la anularea legii din Louisiana – chiar dacă Roberts respinge raționamentul legal în baza căruia Breyer ajunge la aceeași concluzie.

Astfel, Roberts e de acord cu decizia din June Medical dar scrie separat pentru a restaura standardul de evaluare mai riguros din Casey. În Casey, Roberts arată cum Curtea nu a cântărit avantajele și poverile pe care le aduc reglementările. În loc de asta, Casey doar a încercat să stabilească – din punct de vedere procedural – dacă legea adusă în discuție avea „o legătură rezonabilă” cu un obiectiv de stat legitim. Dacă această condiție ar fi îndeplinită, singura întrebare rămasă ar fi dacă legea a creat un „obstacol substanțial” în calea accesului la avort: o decizie determinată de mulți factori, care trebuie luată de fiecare stat în parte. De fapt, scrie Roberts, standardul din speța Casey oferă mari puteri discreționare legislativului statal și federal în chestiuni de sănătate și siguranță, numai nu – ni se spune – și în cazul acestei reglementări în mod special, cel puțin nu în Texas și Louisiana.

Prin respingerea acestui tip nemaivăzut de evaluare, Roberts restaurează astfel un standard cu o deschidere față de reglementările cu privire la avort ceva mai mare decât cel din spețele Whole Women’s Health și Roe contra Casey. Atitudinea lui va face chiar mai probabil ca astfel de reglementări să fie sprijinite în viitor de Curtea Supremă, pentru că cei patru judecători care au votat împotrivă susțin în mod expres „testul obstacolului substanțial”, într-atât încât să excludă evaluarea propusă de Breyer. (Trebuie spus că lucrul ăsta nu se întâmplă pentru că tuturor în afară de Thomas le place decizia din cauza Casey, ci numai pentru că atâta autoritate au înțeles ei că au în speța de față.)

Din păcate, pentru a depăși precedentul Casey va fi nevoie de mult mai mult din partea lui Roberts. Dacă e să ne luăm după acordul său din speța June Medical – și mai ales cât de mult se bazează pe regula de precedență pentru a sprijini rezultatele unei cauze vechi de patru ani –, nu mai putem fi atât de siguri că va reuși să se ridice la nivelul situației.

Susținătorii cauzei pro-viață au așteptat vreme de aproape jumătate de veac de la Curtea Supremă să-și repudieze jurisprudența cu privire la avort, fondată pe neadevăruri. Cu fiecare nouă numire a unui „conservator” în cadrul Curții, speranțele sunt din nou aprinse. Cu fiecare înfrângere, alegerile prezidențiale se concentrează tot mai mult pe un singur punct: potențialul ca data viitoare numirile în cadrul Curții să fie mai bune, indiferent de răul pe care-l putea provoca în rest un anumit președinte.

Există vreo speranță pentru cauza pro-viață?

Susținătorii cauzei pro-viață au așteptat vreme de aproape jumătate de veac de la Curtea Supremă să-și repudieze jurisprudența cu privire la avort, fondată pe neadevăruri. Cu fiecare nouă numire a unui „conservator” în cadrul Curții, speranțele sunt din nou aprinse. Cu fiecare înfrângere, alegerile prezidențiale se concentrează tot mai mult pe un singur punct: potențialul ca data viitoare numirile în cadrul Curții să fie mai bune, indiferent de răul pe care-l putea provoca în rest un anumit președinte. Însă până când Curtea nu va fi dispusă să vadă limpede ficțiunea legală pe care se întemeiază hotărârile ei în cazuri de avort – așa cum a acceptat în cele din urmă că persoanele de culoare nu sunt „proprietatea” nimănui și a hotărât că puterea de negociere cumplit de inegală dintre capitalist și muncitor nu reprezintă „libertate de contract” –, nu va putea să ducă țara dincolo de epava politică, judiciară și umană pe care tot Curtea a creat-o.

Interesul statului nu e să protejeze o ezoterică „potențialitate a vieții omenești”, ci să protejeze viața unor copii concreți, vulnerabili, unici și complet dependenți. Mai mult, libertatea femeilor nu-și găsește cea mai bună descriere în oda nihilismului din speța Casey – din contră, dacă e înțeleasă cum se cuvine, libertatea femeilor nu intră deloc în conflict cu pruncii lor nenăscuți. Ca acest lucru să se întâmple, e posibil să fie nevoie de judecători mai buni, dar și care nu se lasă călăuziți numai de procedurile legale din trecutul recent.

 

Despre autor
Erika Bachiochi este bursier la Centrul de Etică și Politici Publice și bursier senior la Institutul Abigail Adams din Cambridge. A fost cadru didactic invitat la facultatea de drept a Universității Harvard (Harvard Law School) în 2018. Traducere și adaptare după The Public Discourse.

Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here