Părinți ai zilelor noastre, să fiți stânci! (de Cristina Roman)

288

„Toate cele neplăcute, care locuiesc înlăuntrul sufletului vostru şi aduc nelinişte, pot deveni pricini pentru adorarea lui Dumnezeu, încetând astfel să vă mai istovească. Să aveţi încredere în Dumnezeu. Atunci scăpaţi de griji şi deveniţi organe ale Lui. Strâmtorarea arată că nu ne-am încredinţat viaţa lui Hristos. Nu spune Apostolul Pavel – în toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi (II Corinteni 4, 8)?

Pe toate să le înfruntaţi cu iubire, cu bunătate, cu răbdare şi cu smerenie. Să fiţi stânci. Toate să se spargă deasupra voastră şi să se întoarcă înapoi precum valurile, iar voi să rămâneţi netulburaţi. Dar veţi zice: „Ei, se poate asta?”. Da, se poate întotdeauna prin harul lui Dumnezeu. Dacă le judecăm omeneşte, nu se poate. În loc să vă înrâurească spre rău, toate pot să vă facă bine, să vă întărească în răbdare, în credinţă. Căci pentru noi sunt exerciţii de încercare toate împotrivirile mediului şi greutăţile dimprejurul nostru. Ne exersăm pe noi înşine în răbdare, în stăruinţă.”

Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003,  pp. 245-246

Anul 2020 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor. Prin această iniţiativă, Patriarhia Română a dorit evidenţierea importanţei educaţiei creştine în societatea contemporană:

„Într-o lume marcată profund de individualism şi secularizare, Familia, Biserica şi Şcoala sunt chemate astăzi să ofere copiilor ajutorul necesar dezvoltării lor atât în plan personal, cât şi comunitar, să cultive libertatea, responsabilitatea şi demnitatea copiilor, deoarece aceştia sunt dar al lui Dumnezeu pentru familie şi umanitate.”

La momentul deciziei BOR nimeni nu ar fi anticipat evoluția evenimentelor legate de noul coronavirus, dar în atotștiința Sa Dumnezeu a trimis Harul Său asupra membrilor Sfântului Sinod, care au avut inspirația de a alege această temă în chiar anul marcat în mod surprinzător de creșterea fortuită a timpului petrecut împreună în familie. Mai mult ca oricând s-a simțit în aceste ultime luni nevoia unui ghid de conviețuire armonioasă între părinți și copii, în biserica de acasă, după cum a numit Sfântul Ioan Gură de Aur familia creştină, în care se cultivă iubirea conjugală, părintească, fiască şi frăţească.

Zăvorârea bruscă și pe nepregătite în propria cămară ne-a provocat la experierea concretă a pildei celor 10 fecioare. Uleiul de pe rafturile cămării a fost achiziționat cu sârg și din abundență, dar cu untdelemnul pentru candela sufletului de unde să ne mai fi aprovizionat? Biserici închise, Sfinte Taine temporar interzise și o dureroasă distanțare au scos la iveală dacă am fost chibzuiți, dacă ne-am facut rezerve și dintre cele care nu se strică, care nu se fură, care nu sunt mâncate de molii, care țin aprinse candelele inimilor noastre în vremuri de restriște. Părinții îmbunătățiți ai zilelor noastre au afirmat că anul 2020 este un an al examenelor duhovnicești, un an al cernerii, al verificării cunoștințelor și trăirilor noastre de creștin ortodocși în plan practic.

Vă recomandăm
[adrotate group="2"]

S-au conturat câteva concluzii pentru viitor, dat fiind că autoritățile insistă că pandemia nu a trecut, măsurile restrictive la adresa libertății noaștre de mișcare continuă, școala va fi reluată cel mai probabil în format online, viața bisericească suferă și ea de schimbări suprinzătoare.

Așadar:

 

Familia rămâne stâlpul vieţii pe pământ

Familia este cel dintâi aşezământ între Dumnezeu şi om, cea mai veche comunitate umană întemeiată de Tatăl Ceresc, după modelul tainic al Preasfintei Treimi. „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el” (Facere 2,18). Femeia este soţie, femeia este mamă, femeia este soră de viaţă şi sprijin bărbatului, dar şi el femeii sale, în lupta vieţii, în naşterea şi creşterea de copii, în boli şi în necazuri, de la cununie până la moarte. Omul singur rodeşte mai greu, dar mai durabil. Rodeşte şi se desăvârşeşte numai pe el, precum sunt cei ce renunţă la căsătorie, tinerii, fecioarele, călugării, bătrânii şi văduvele ce trăiesc în curăţenie. Toţi aceştia cresc duhovniceşte în măsura în care se roagă şi se nevoiesc singuri pentru dragostea lui Hristos şi ajută după putere pe aproapele. Cei căsătoriţi pot naşte viaţă firească, copii, prin care se perpetuează viaţa pe pământ.

Iată, aşadarmarele rost al familiei: naşterea de copii şi creşterea lor în frica şi în dragostea de Dumnezeu. Vedeţi ce este familia? Vedeţi că ea a fost întemeiată de Dumnezeu în Rai, având ca preot şi martor pe însuşi Dumnezeu? Vedeţi ce mare rol are familia? Nu adunarea de averi. Nu plăcerea desfrânării şi a beţiei. Nu desfătarea mâncărurilor şi luxul hainelor. Nu uitarea de Dumnezeu și osteneala pentru trup până la moarte. Nu ura şi uciderea de copil. Nu paza de a nu avea mulţi copii. Nu divorţul şi schimbarea soţiei şi a soţului după capul fiecăruia, mai rău decât păgânii. Nu depărtarea de Dumnezeu, lipsa de la slujbele bisericii, necredinţa şi uitarea de moarte, care ucid pe cei mai mulţi creştini astăzi. Ci căsătorie după legea lăsată de Dumnezeu, numai pentru naştere de copii şi uşurare în necazurile vieţii. Apoi înfrânare de la plăceri, post, buna creştere şi educare a copiilor în dreapta credinţă, milostenie la săraci şi împlinirea poruncilor dumnezeieşti. Iată adevăratul scop al familiei creştine!

– (Părintele Ioanichie Bălan, Cuvinte duhovnicești I, Editura Episcopiei Romanului și Hușilor, p. 17-18)

În căsătorie și familie culegem ce am semănat

În vremuri precum cele pe care le trăim avem mare nevoie de două lucruri: de mângâiere ca să nu cădem în descurajare şi de răbdare multă ca să treacă valul. De unde luăm această mângâiere şi duhul răbdării? Din Sfânta Scriptură, pe care Sfântul Apostol Pavel o numeşte «izvor de mângâiere şi de răbdare», îndeamnă ÎPS Teofan al Moldovei și Bucovinei. Înțeleaptă este primirea acestei perioade atipice în viața noastră cu mulțumire, cu recunoștință, cu pocăință, cu înmulțirea rugăciunii, acceptând să culegem roadele după cât de vrednici am fost la semănat. Am avut o bună ocazie de a testa înțelepciunea cu care ne-am ales soțul sau soția, de a vedea cu adevărat dacă putem rezista împreună și la greu nu numai la bine.

„Aşa cum în viaţa noastră comunitară, abia după încercare şi experienţă ne alegem ceea ce ne este de folos şi suntem atenţi să nu fim furaţi de evenimente şi să ne înşelăm, la fel şi în foarte serioasa şi neschimbabila taină a căsătoriei se impune atenţia potrivităNici demnităţile, nici bogăţia, nici visurile fanteziste, nici provocarea înfăţişării chipului nu trebuie să ne ademenească în alegerea tovarăşului de viaţă, dacă dintru început nu există o dovadă pentru înţelegere, pentru aceeaşi cugetare şi primire a hotarelor şi canoanelor curatei însoţiri. Ambii viitori miri trebuie să creadă în valoarea paternităţii şi a maternităţii, graţie cărora şi noi existăm. Dacă părinţii noştri ar fi fost indiferenţi în privinţa naşterii de prunci, oare am mai fi existat noi astăzi?”

– (Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, traducere din limba greacă şi note de Nicuşor Deciu, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, p. 116)

Un studiu larg, realizat în urmă cu câteva decade, consemna că, la întrebarea „Ce își doresc copiii pentru ei înșiși?”, aceștia au răspuns că pe primul loc se află iubirea, în sensul de a avea părinți care să-i susțină permanent, iar în aprecierea lor această iubire sună astfel: „Să fiu iubit, indiferent de ceea ce fac”, „Să simt o strânsă legătură cu pă­rinții mei”, „Să simt că părinții mei mă acceptă așa cum sunt”. În al doilea rând, copiii doreau o mai bună comunicare cu părinții lor. În al treilea rând, doreau să petreacă mai mult timp cu aceștia. În al patrulea rând, doreau să aibă parte de mai mult respect din partea acestora și, în fine, în al cincilea rând, doreau o mai mare apropiere emoțională de părinți și familie. Iar temerea cea mai mare a copiilor era aceea ca părinții să nu divorțeze și, în consecință, ­doreau să-i vadă pe aceștia arătându-și mai multă dragoste și mai mult respect.

Un bun cunoscător al acestor trebuințe de natură afectivă ale copiilor considera că noțiunea și cuvântul IUBIRE, după care tânjesc ei atât de mult, nu se pronunță pe litere I-U-B-I-R-E, ci T-I-M-P, adică timp efectiv, real, de calitate, petrecut alături de aceștia, ascultându-i și susținându-i, iubindu-i și îndrumându-i. știn de excepție al zilelor noastre, care a moștenit testamentar de la Cuviosul Sofronie Saharov grija pentru catehizarea copiilor, spune atât de profund că „maternitatea este un exemplu de dragoste chenotică.

– Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan C. Teșu 

În mesajul transmis cu ocazia zilei de 1 Iunie, Părintele Patriarh Daniel a atras atenția asupra faptului că personalitatea şi caracterul copiilor „nu se formează numai prin vorbe şi sfaturi, ci şi prin viaţa şi exemplul părinţilor”, fapt pentru care „părinţii sunt chemaţi să trăiască adevărata credinţă, prin rugăciune şi fapte bune, şi să cultive iubirea şi dărnicia în familie, după chipul iubirii milostive a Preasfintei Treimi, astfel încât familia să fie mereu izvor de iubire şi de bucurie pentru copii”.

„Cu ajutorul părinţilor, copilul începe să simtă iubirea lui Dumnezeu pentru el şi să cultive iubirea faţă de cei din jurul său. În contextul pandemiei actuale, s-a evidenţiat mai intens importanţa primordială a familiei, ca mediu natural de creştere şi de formare a copiilor pentru viaţă. În această perioadă, a fost apreciat foarte mult timpul petrecut de părinţi alături de copiii lor, precum şi efortul de a-i ajuta pe aceştia în împlinirea diferitelor sarcini şcolare online. Părinţii sunt chemaţi să ocrotească viaţa încă de la zămislire şi să îi înveţe pe copii să preţuiască sănătatea, ca dar al lui Dumnezeu, pentru a creşte în comuniune cu familia şi cu alţi copii.”

Copiii să fie aduși de mici la biserică

„Dragi părinţi, să ştiţi că dacă vă veți duce copiii de timpuriu la Biserică, la Sfântul Potir, aceasta va pune o temelie trainică pentru zidirea vieţii lor de mai târziu. Cu timpul, în ei se va naşte nevoia să meargă mai des la slujbele bisericeşti. Cum se vor bucura şi se vor linişti copiii noştri, văzând lumina domoală a candelelor şi a lumânărilor de ceară curată şi simţind aroma de tămâie din candelă! Părinţii le vor explica simplu învăţătura de credinţă copiilor care merg pe calea Bisericii, pe înţelesul lor, ca ei să se simtă întăriţi şi să afle mântuirea, ca să se deprindă să caute rezolvarea problemelor cu care se confruntă. Nu prin alte mijloace (ceea ce pare întotdeauna mai uşor), ci în Biserică, unde primesc binecuvântare, iertare, întărirea nădejdii în mântuire.”

– (Preot Maxim Kozlov, Spovedania copiilor. Sfaturi practice pentru preoţi, părinţi şi copii, traducere din limba rusă de Gheorghiţă Ciocioi, Editura de Suflet, Bucureşti, 2014, p. 10)

„Părinţilor – zice Sfântul loan Hrisostom – nu mâniaţi voi pe Dumnezeu împotriva voastră când în toate celelalte zile aveţi vreme şi sunteţi slobozi; iar când să faceţi cele ale lui Dumnezeu, socotiţi că este supărăcios şi nepotrivit pentru copii? Nu mai faceţi aceasta, fraţii mei! Că mai mult în această vârstă trebuie să asculte cuvintele lui Dumnezeu”. Creştini, când mergeţi la Sfânta Biserică luaţi cu voi şi copiii, învăţându-i să se închine pe la Sfintele Icoane, să asculte slujba sfântă şi Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel îi pot face să devină: credincioşi, cuviincioşi şi luminaţi. Fiind ei fragezi, cu înlesnire primesc în mintea lor cele zise şi ca o pecete pe ceară se lipesc de auzul lor cuvintele acestea. Căci din această vârstă încep să se plece: ori spre răutate, ori spre fapta bună.

(Protosinghel Nicodim Măndiţă, Cum să ne purtăm în Sfânta Biserică, Editura Agapis, Bucureşti, 2006, p. 30)

ÎPS Ierotheos Vlachos subliniază că încă din pântece li se sădește copiilor un ADN duhovnicesc, cu atât mai vizibil după naștere, în perioadele de criză, cu cât părinții, îndeosebi mama, au frecventat Sfintele Taine și s-au rugat. Astfel, având în suflet sămânța credinței și a evlaviei, familiaritatea cu Sfintele Taine, în ciuda greutăților vieții copiii vor avea mereu un reper puternic și un liman. Înregistrarea video este disponibilă la sfârșitul articolului.

Pastorația se va face după o nouă metodologie, inclusiv on-line

Ghidajul pastoral și duhovnicesc de care am avut atâta nevoie în perioada de izolare la domiciliu ne-a parvenit dinspre Biserică în format electronic, online, mod cu care ne-am familiarizat deja (cam) mult. Biserica s-a adaptat vremurilor și a folosit noua tehnologie pentru eficacitatea unei noi metodologii, apropiate de înțelegerea contemporană. Părintele episcop Benedict Bistrițeanul explică această „nouă metodologie”:

„Dincolo de elementele de echilibristică ascetică, această nouă cale presupune, în limbaj comercial, obținerea profitului maxim, de data aceasta duhovnicesc, din fiecare lucru aproape banal pe care îl trăim sau facem în viața zilnică. Tradus, acest lucru ar însemna a te trezi în prezența lui Dumnezeu, a mânca în prezența lui Dumnezeu, a lucra în prezența lui Dumnezeu, a face totul în lumina lui Dumnezeu. Aceasta este lecția pe care o oferă și Arhiepiscopul Ioan Maximovici (pomenit la 2 iulie) omului contemporan – sfințenia ca cel mai firesc lucru, pornind de la viața zilnică în toată concretețea ei, fără necesitatea a ceva extraordinar. Ne aducem aminte în acest cadru de cele trei sfaturi de bază date ucenicului cu privire la accederea pe calea mântuirii, un soi de „rețetă”, deși tradiția ortodoxă nu apreciază un astfel de concept – în orice loc vei merge să Îl ai pe Dumnezeu în fața ta, orice lucru vei face să iei mărturie din Scripturi, și în orice loc te vei așeza să nu te miști degrabă (stabilitatea). Tradus în limbajul nostru, acest principiu înseamnă acordul dintre voia lui Dumnezeu și voința noastră. Nu aduce noutăți, ci invită la o disciplină simplă, verificată de generații și generații, dar care stă la baza vieții duhovnicești – „Arată-mi calea pe care voi merge… Învață-mă să fac voia Ta” (Psalmul 142, 8, 10). La modul practic, această căutare este dublată de capacitatea de a-i mulțumi lui Dumnezeu atât pentru cele bune, cât și pentru cele rele, condiție pentru primirea Duhului Sfânt în suflet, medicamentul pentru vindecarea unei inimi zdrobite și contextul pentru simțirea mângâierii de sus. Pentru noi, în mod special, acest lucru înseamnă redescoperirea acelei intuiții a omului firesc care nu făcea nimic fără să se închine, fără să ceară ajutor dumnezeiesc și fără să mulțumească.” –

În mod cert, odadtă cu reluarea slujbelor în sfintele locașuri, este nevoie de o revigorare a familiei, de coborâre din nou a preotului în cetate şi de a aduce familia din nou în biserică prin intermediul modelului personal şi al faptei concrete, se arată în acest interviu din Ziarul Lumina. Putem crea din nou comuniunea şi comunitatea prin relaţionarea directă, să punem în practică, de ce nu, agapa creştină ce se practica odată, pentru a ne bucura astfel împreună în Hristos. Noi ne întâlnim la biserică, dar nu ne cunoaştem cu adevărat.

Şi asta trebuie să facem: un efort minim de a cunoaşte bucuria sau suferinţa celui de lângă noi, cu care ne rugăm împreună în biserică. Astfel se creează comuniunea între oameni, iar copilul meu, venind cu mine în biserică, va învăţa că aici găseşte tot ce are nevoie din punct de vedere spiritual, hrana vie Care este Hristos, prin Sfintele Taine, soluţii la probleme, dar şi din punct de vedere material, pentru că în biserică ne ajutăm reciproc. Şi de aici, din biserică, se va îndrepta şi spre şcoală ideea clară de comunitate, că trebuie să lucreze spre binele copiilor atât profesorii, cât şi părinţii. Faptele personale, comuniunea între oameni – de acolo trebuie plecat, să mutăm, dacă vreţi, agapa creştină de pe Facebook în realitate, în Biserică. Modelul personal poate schimba în bine societatea şi cred că asta vrea Dumnezeu de la noi: faptele să vorbească pentru noi.

Închiși în case, dar cu ochii deschiși în societate

Ni s-a cerut putere de concentrare, de organizare și răbdare pentru gestionarea reușită a zilelor petrecute exclusiv acasă. Unii au mizat că prinși fiind cu noile provocări nu vom mai vedea uscăturile din cauza copacilor și au lansat cu avânt legea vaccinării obligatorii și legea educației sexuale în școli, două inițitive legislative mârșave, față de care nu putem rămâne pasivi.

ÎPS Teofan al Moldovei și Bucovinei:

„Ni se amintesc tot felul de lucruri pe care ar trebui, după dorinţa lor, să le îmbrăţişăm cu grabă: să supunem copiii noştri la educaţia sexuală în şcoli, să acceptăm tot felul de forme de căsătorie, să acceptăm sinuciderea asistată, pentru că bătrâneţea este grea – iată ce ne şopteşte, ca un cântec de sirenă, duhul acestei lumi, ca noi să ne aruncăm disperaţi întru adâncuri. Euharistia, rugăciunea şi familia proprie sunt cei trei stâlpi care ne ajută să nu fim luaţi de valul acestei lumi. «Trăiţi ca oameni liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii, ci ca robi ai lui Dumnezeu». (I Petru 2, 16) Lumea vă făgăduieşte libertate, fiindcă oamenii lumii «sunt ei înşişi robii stricăciunii, fiindcă ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte». (II Petru 2, 19) Cel mai mare dar al lui Dumnezeu este libertatea, pe care omul o dobândeşte mărturisind Adevărul. Libertatea cea adevărată – în statura de rob al lui Dumnezeu. Însă diavolul, vicleanul prin excelență, doreşte ca cel mai mare dar – darul libertății – să îl transforme în libertate neasumată corespunzător – adică tirania libertăţii: „fac ce vreau”, „trupul este al meu, fac ce vreau cu el”. De aici decurg desfrâul pe de o parte, avortul pe de altă parte. Diavolul doreşte ca cel mai mare dar să îl transforme în libertate neasumată corespunzător – tirania libertăţii. Libertatea cea adevărată este dobândită în relaţie cu Domnul Hristos, când omul primeşte putere să domnească peste patimi.”

Educația copiilor: să insistăm pe bunele maniere, să nu uităm de feminitate, de feciorie

„Dați-mi o generație de mame bune creștine și voi schimba fața lumii… Nu încetez a vă ruga cu lacrimi ca, înainte de toate celelalte, să dați copiilor voștri o bună educație. Dacă-ți iubești copilul, arat-o prin educația pe care i-o dai. […] Crește un atlet pentru Hristos și, fiind în lume, învață-l evlavia din fragedă vârstă”

–  Sfântul Ioan Gură de Aur

În sinteticul, dar profundul său tratat intitulat Despre slava deşartă şi despre creşterea copiilor, Sfântul Ioan Gură de Aur consideră educarea prin virtute a copilului a fi cea mai dificilă artă, însă ale cărei roade sunt cele mai frumoase şi bogate. În cuvinte memorabile, Sfântul Părinte arată:

„Şi doar nu este o artă mai mare ca aceasta. Care artă poate fi egală cu arta de a educa sufletul copilului, de a-i forma mintea tânărului? Cel care practică această artă trebuie să fie mai priceput şi mai talentat decât un pictor şi decât un sculptor”.

În învăţătura Sfântului Ioan Gură de Aur, preocuparea faţă de creşterea fizică şi dezvoltarea morală a copiilor îi situează pe părinţi şi pe educatori la cea mai înaltă demnitate posibilă, aceea de împăraţi. Precum aceştia trebuie să vegheze la paza cetăţii şi liniştea supuşilor lor, tot astfel şi părinţii au chemarea nobilă, împărătească, de a se îngriji de binele fizic şi spiritual al copiilor lor. Mai mult chiar, prin însuşi actul naşterii copiilor, părinţii devin creatori secunzi sau împreună-lucrători cu Dumnezeu, Cel care, din iubire infinită, le-a adus pe toate de la nefiinţă, la fiinţă. Precum Dumnezeu creează, tot astfel şi părinţii concreează sau împreună-creează cu El. – Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan C. Teșu 

Bunele maniere, politețea. Arta conviețuirii armonioase depinde și de modul în care petrecem timpul împreună la masă, mai ales cand aceasta redevine regulă cotidiană, nu excepție duminicală. Nu numai că ar trebui să nu uităm de rugăciune și de binecuvântarea bucatelor, dar câte tensiuni nu s-ar evita astăzi dacă nu ar mai exista așa de multe mofturi ale copiilor, ori prea multă dezinvoltură în atitudinea și comportamentul lor…

Iată câteva sfaturi mereu valabile, nedemodate, actuale și valoroase ale Sf. Clement Alexandrinul:

„Este semn de cu­min­țenie să mănânci și să bei mai puțin, să mănânci încet, nu repezit, să fii nepasionat și la începutul mesei și în pauzele de la masă și să termini primul de mâncat. Scriptura spune: «Mănâncă ca un om cele ce-ți sunt puse înainte; încetează cel dintâi pentru buna-cuviință; iar dacă stai între mai mulți, nu întinde mâna înaintea lor» (Eccleziasticul 31, 18-20).” Tinerii să-și țină ochii ațintiți pe masă, fără să se miște încoace și încolo; să se sprijine pe coate și să fie prezenți numai cu urechile; după ce s-au așezat la masă, să nu țină picioarele unul peste altul, să nu le fie apropiate coapsele și nici să-și sprijine bărbia în mâini. Că este urât să nu-și poată ține capul drept; și aceasta este o ocară pentru tânăr. Iarăși este semn de ușurătate pentru tânăr dacă se mișcă mereu și-și schimbă po­ziția”. „Bătrânii trebuie să se uite la tineri ca la copiii lor; pot să se joace cu ei – foarte rar, dar totuși din când în când – să glumească cu ei în așa fel încât glumele să țintească la buna lor creștere. Față de cei cărora le place să glumească, trebuie să tăcem și să nu ținem seamă de cuvintele de prisos, așa cum nu turnăm în paharele pline. Glumele de acest fel sunt primejdioase.”

– (Clement Alexandrinul, „Pedagogul”, în: Scrieri I [Părinți și Scriitori Bisericești, 4], trad., introd., note și indici de pr. Dumitru Fecioru, București, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1982, p. 262).

Feminitatea, floare rară

În educaţia fetelor din zilele noastre s-a întâmplat ceva paradoxal: în lupta pentru drepturi egale, femeile au ieşit victorioase, iar ca rezultat au început să joace pe un teren străin, abandonând poziţiile lor şi pierzând astfel blândeţea feminină, puritatea şi delicateţea. Stilul contemporan este energic, agresiv, îndrăzneţ, arată psihologul rus Tatiana L. Şişova.

– (Probleme şi dificultăţi în educarea copiilor: îndrumar pentru părinţi, traducere din limba rusă de preot Nicolae Creţu, Editura Sophia, Bucureşti, 2012, pp. 227-228)

Psihologul Dana Alecu sintetizează că un rol important în acest aspect îl are educaţia primită din familie, aspectele pentru care fiica, viitoarea adolescentă, este valorizată. Într-o familie cu frică de Dumnezeu, îmbrăcămintea decentă va fi promovată încă din copilărie. Apostolul spune „Asemenea şi femeile, în îmbrăcăminte cuviincioasă, făcându-şi lor podoabă din sfială şi din cuminţenie, nu din păr împletit şi din aur, sau din mărgăritare, sau din veşminte de mult preţ.” (1 Timotei 2, 9) De multe ori, pentru părinţii care se simt vinovaţi că nu petrec suficient timp cu fiica, nu au suficientă disponibilitate pentru aceasta, e mult mai simplu să cedeze nediscriminativ cererilor, în special celor de ordin material, ale acesteia.

Educaţia, discuţiile părinte-fiică, timpul disponibil pe care i-l acordă părintele transmite de multe ori pentru aceasta din urmă mesajul că este iubită, că i se acordă atenţie în mod necondiţionat şi toate acestea nu pot fi înlocuite cu bani. Mesajul de încredere de la părinţi o va ajuta pe viitor să îşi clădească încrederea în sine şi să se aprecieze pe ea însăşi, nu doar prin aspecte de ordin exterior – vestimentaţie, accesorii – ci şi pentru calităţi interioare, sufleteşti. Până la vârsta majoratului şi a câştigării independenţei de ordin material, părinţii sunt încă responsabili de alegerile făcute de fiicele lor, putând avea o influenţă pozitivă asupra acestora. Pentru a putea oferi astfel de îndrumări, e nevoie de efort din partea părinţilor, de comunicare cu copilul, pentru a vedea care sunt preferinţele lui, de a încerca să-l înţeleagă, nu să-l condamne la modul general ori să condamne aprioric.

Premisele decenţei se seamănă din copilărie

Este în cea mai mare parte rolul părinţilor să modeleze o atitudine responsabilă faţă de bani, de modul în care aceştia sunt cheltuiţi, precum şi de faptul că aceştia nu reprezintă valoarea supremă. Dacă în calitate de părinte vom încerca să contracarăm aceste tendinţe abia când copilul ajunge la vârsta adolescenţei, va fi aproape imposibil. De aceea, dacă de la vârsta copilăriei şi a preadolescenţei părinţii se îngrijesc de nevoile de bază ale copilului, referitoare la îmbrăcăminte, iar în ceea ce priveşte eventualele dorinţe – de exemplu aceea de a avea o haină la modă – să îl deprindă pe acesta să economisească, din sumele primite periodic de la părinţi, acesta va avea o altă perspectivă asupra cheltuirii banilor. Implicat fiind în mod treptat, în limitele vârstei, în anumite decizii financiare ale familiei – spre exemplu planificarea şi economisirea banilor pentru o ieşire cu părinţii în oraş – copilul va deveni mai responsabil şi mai cumpătat şi când va veni vorba de propriile cumpărături.

Fecioria tinerilor

Dacă în urmă cu 30-40 de ani fecioria încă era privită ca fiind o calitate de care depindea onoarea familiei, astăzi nu mai reprezintă o valoare care trebuie respectată. Dacă în trecut aceasta era o virtute, iar pierderea ei înainte de căsătorie nu era bine văzută, astăzi trăim vremuri în care, mai mult ca niciodată, valorile creştine au fost minimalizate. Să nu ne mirăm că, pornind de aici, asistăm la răsturnarea ierarhiei valorilor în ansamblu. Lipsa moralei creştine aduce criza morală. Foarte puţine sunt familiile care le explică tinerilor ce înseamnă şi ce implică relaţia dintre bărbat şi femeie. Ei renunţă la feciorie încă de la vârste foarte fragede, fără să fie pregătiţi în prealabil, cu repercusiuni în plan psihologic, emoţional, fizic şi moral, pierzându-şi astfel curăţenia trupească şi sufletească. Majoritatea consideră că este demodat să-ţi păstrezi fecioria până la căsătorie. Ei sunt sfătuiţi să se cunoască mai bine în cuplu, înainte de a întemeia o familie şi, astfel, a apărut moda „căsătoriei de probă”.

Învăţătura Bisericii îndeamnă la castitate şi consideră mare păcat întreţinerea relaţiilor intime înaintea căsătoriei. Cei care se iubesc sunt sfătuiţi să caute să primească binecuvântarea dumnezeiască pentru dragostea lor prin Sfânta Taină a Căsătoriei. Morala creştină a subliniat permanent frumuseţea curăţiei înainte de căsătorie, considerând-o ca pe o ofrandă pe altarul noii familii, un dar reciproc pe care şi-l oferă cei doi tineri. Cine caută iubirea adevărată şi doreşte o familie fericită ştie că nu o întâlneşte decât o singură dată în viaţă, este irepetabilă şi, de aceea, o aşteaptă pentru a i se dărui integral, trup şi suflet, iar iubirea şi dăruirea trebuie să fie binecuvântate în Biserică. Prin participarea la Nunta din Cana Galileii, Mântuitorul Iisus Hristos ridică legătura dintre bărbat şi femeie la nivelul de Sfântă Taină şi arată respectul Său faţă de această legătură ce trebuie facută în curăţie.

 Cristina Constanţa Chiriţă 

Educarea morală a copilului este capodopera părinţilor

În învăţătura Sfântului Ioan Gură de Aur, copiii reprezintă „cea mai mare mângâiere” pe care Dumnezeu a oferit-o oamenilor, după pierderea nemuririi, „toiag” ostenelilor şi bătrâneţilor părinţilor lor, osteneli datorate grijii faţă de copiii lor, nopţilor de nesomn şi clipelor de veghe, privării din partea părinţilor chiar şi de cele mai elementare şi indispensabile bunuri şi lucruri, pentru a oferi copiilor ceea ce este mai bun, mai frumos şi mai înalt. Şi aceasta pentru că părinţii trăiesc prin copiii lor. Bucuriile copiilor au o rezonanţă mai adâncă în inima părinţilor, după cum, parcă, nimic nu loveşte şi nu răneşte sufletul acestora, precum o fac suferinţa, boala, nereuşita sau nefericirea copiilor lor. Ar fi capabili, ei, părinţii, să îşi dea întreaga viaţă pentru a adăuga chiar câteva clipe vieţii copiilor, să se uite pe ei, spre creşterea şi împlinirea copiilor lor. Asemenea artiştilor de geniu, părinţii trebuie să îşi dea silinţa să desăvârşească operele sau tablourile lor, făcând din acestea icoane minunate, care să reflecte frumuseţea Creatorului, iscusinţa şi responsabilitatea educatorilor.

Sfântul Părinte explică astfel ­înalta vocaţie ce le-a fost adresată părinţilor:

„După cum pictorii lucrează cu multă grijă şi exactitate tablourile, iar sculptorii statuile, tot astfel şi fiecare tată şi mamă trebuie să-şi dea silinţa pentru desăvârşirea acestor tablouri, acestor icoane minunate ale lui Dumnezeu. Pictorii, în fiecare zi, pun în faţa lor tabloul şi-i dau culorile trebuitoare, sculptorii fac la fel; dau jos ce este de prisos şi adaugă ce trebuie. Or, aşa şi voi, ca nişte sculptori, întrebuinţaţi tot timpul vostru liber spre a ­sculpta statui minunate lui ­Dumnezeu; îndepărtaţi ce este de prisos, adăugaţi ce trebuie şi ­uitaţi-vă cu grijă la ele în fiecare zi: care este darul natural al ­copiilor, spre a-l dezvolta, care este defectul, spre a-l îndepărta. Cu multă grijă, în primul rând, alungaţi din sufletul lor desfrânarea, căci mai cu seamă dragostea trupească tulbură sufletele tinerilor. Dar mai ales, înainte de a gusta din acest fel de dragoste, învaţă-l să fie cumpătat, să privegheze, să se roage cu stăruinţă şi să-şi facă semnul crucii, când spune sau face ceva”.

– Un articol de: Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan C. Teșu 

Semnele vremurilor pot părea în continuare descurajante. Numai credința, nădejdea și dragostea ne pot călăuzi prin aceste ape tulburi. Epidemia de coronavirus este departe de a se fi încheiat, revenirea copiilor la școală așa cum o știam este improbabilă, implicarea părinților în educația morală și școlară a copiilor poate face diferența. Responsabilitatea este imensă, recompensa va fi pe măsură. Putem fructifica timpul pentru a împleti rugăciunea cu sfatul cel bun. Pornind la drum cu binecuvântarea ceruta de la Dumnezeu prin rugăciune vom primi harul și inspirația de a-i ajuta pe copiii noștri atât la temele pentru școală, cât mai ales în a discuta și a le arăta cum să trăiască frumos împotriva amăgirilor acestei lumi înșelătoare.

Cel mai probabil vom fi, părinți și copii deopotrivă, considerați ciudați, retrograzi, demodați, habotnici, intoleranți, dar nimeni nu va putea submina demnitatea, tăria caracterului, noblețea sufletului, frumusețea lăuntrică ale oamenilor lui Dumnezeu. Însiși Mântuitorul,  Maica Domnului și sfinții ne vor fi scut și prieteni, tovarăși de drum pe marea învolburată a vieții. Nu suntem singuri, deși părem destul de izolați. Apa trece, pietrele rămân, iar pe aceste pietre ale credinței și ale mărturisirii s-a clădit Biserica lui Hristos, care nu va fi biruită nici de porțile iadului.

Republicare după revista „Porunca iubirii”


Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății.

1 COMENTARIU

  1. In situatia actual de criza impusa de un Guvern de ocupatie a Romanie,se cere chemarea noastra catre sfintii inaintasi de geniu ai neamului nostru,LEGIONARII.Cum ar fi reactionat acestia in cazul actual de frica impusa si acceptata in mod stupid de o majoritate a populatiei Romaniei,speriata de un virus,obisnuit in existenta biologica al planetei,dar neobisnuit ca denumire si aparut ca o fiara printre sarmanele caprioare din Carpati reprezentate de bietii romani.Comentariile sant asteptate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here