Papa Francisc, uniunile civile și adevărul moral (de Robert P. George și Ryan T. Anderson)

O înțelegere profundă a adevărului despre căsătorie și despre sexualitatea umană ajută la devenirea tuturor oamenilor. Asta își dorește un păstor, așa cum este Papa Francisc. Putem să înțelegem – și să împărtășim – frustrarea semenilor noștri catolici privind modalitățile prin care Sfântul Părinte oferă interviuri și privind modul în care mass-media îi distorsionează spusele, dar nu trebuie să facem nimic pentru a submina adevărul, cel care ne face liberi.
Vitraliu cu Papa Francisc în Catedrala Sf. Paul din Tirana, Albania.

Oamenii nu reușesc să pătrundă profunzimea adevărurilor morale. Sau, chiar dacă le înțeleg, le pot sfida – pentru că dețin liber arbitru. Oricum ar fi, ei nu le pot schimba.

Catolicii cred că Biserica este un învățător de încredere al adevărului moral și că, atunci când învață ceva cu titlul de „definitiv” (după propriile sale criterii explicite pentru învățăturile „definitive”), ea este, prin harul lui Dumnezeu, protejată împotriva erorii. În anumite circumstanțe, papa poate face acest lucru, în numele Bisericii. Totuși, prin propria înțelegere a moralității și adevărului, Biserica însăși nu poate – și nici papa nu poate – să transforme ceva inerent greșit din punct de vedere moral în ceva permis. Biserica – și papa – nu pot schimba adevărul moral și nu pot schimba învățăturile despre adevărul moral pe care Biserica le consideră definitive.

Săptămâna trecută, ca urmare a relatărilor despre comentarii ale Papei Francisc făcute într-o biografie video a sa, mass-media a abundat de povești despre Papa care schimbă, sau intenționează să schimbe, învățătura catolică despre moralitate – dacă nu schimbarea moralității înseși – pe chestiuni care sunt de mult timp învățături definitive ale Bisericii. Subiectul este cel pe care învățătura Bisericii se află în cea mai dramatică contradicție cu dogmele progresismului laic contemporan – sexualitatea și căsătoria. Papa susține, ni s-a spus, „uniunile civile între persoane de același sex”, răsturnând astfel învățătura catolică istorică, aceea că sexualitatea în afara căsătoriei, care este considerată uniunea conjugală între soț și soție, este, în principiu, imorală; la fel ca și pe aceea că înclinațiile homosexuale, care nu sunt orientate spre binele unitar și procreativ al căsătoriei, sunt intrinsec conflictuale moral. Progresiștii sexuali – inclusiv cei care se identifică drept „catolici” – au aplaudat, iar tradiționaliștii au huiduit.

Acum a devenit clar că observațiile Papei au fost făcute în 2019. Și, deși încă nu deținem contextul complet (producătorul de documentare a pus laolaltă câteva afirmații diferite ale papei, pentru a le face să pară una singură), există o interpretare plauzibilă a comentariilor Papei Francisc sub care acestea sunt în concordanță cu învățătura catolică și cu realitatea morală.

Cu toate acestea, îi revine Papei Francisc să precizeze clar că această interpretare este solidă și, ca nu cumva credincioșii să fie confuzi (și să sufere), are obligația să ofere clarificarea necesară. Nu ne propunem să vorbim în locul papei; nici nu căutăm să-l absolvim de ceea ce ni se pare că este datoria sa, aceea de a vorbi. După cum a remarcat jurnalistul catolic John Allen, „dacă un lider crede că a fost răstălmăcit și totuși rămâne tăcut, ba chiar trimite semnale de aprobare, atunci proprietatea asupra acestui mesaj îi revine liderului”. O învățătură clară este cu atât mai presant a fi dată, cu cât vedem că președintele Venezuelei, Maduro, citându-l pe papă, „solicită congresului să ia în considerare legiferarea căsătoriei între persoane de același sex.” Ambiguitatea va fi folosită ca armă contra adevărului.

Natura căsniciei, etica sexuală și legea

Biserica Catolică a învățat în mod constant aceste adevăruri de bază sau implicații directe ale legii morale:

1. Căsătoria este uniunea conjugală a soțului cu soția. Este o legătură desăvârșită și actualizată în actul sexual care unește soții ca un singur trup și este orientată în mod natural și unic adecvată pentru purtarea și nașterea/creșterea copiilor.

2. Toate actele sexuale non-conjugale – inclusiv actele homosexuale – sunt imorale.

Vă recomandăm
[adrotate group="2"]

3. Toți oamenii sunt făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și sunt, ca atare, purtători ai unei demnități profunde, inerente și egale. Cei care experimentează atracția pentru același sex sunt, nu mai puțin decât alții, prețioși în ochii lui Dumnezeu și trebuie să fie iubiți și tratați cu bunăvoință și generozitate, precum și cu dreptate. Ei, nu mai puțin decât oricine altcineva, sunt subiecte ale îndatoririlor lor morale, precum și ale drepturilor și sunt chemați, așa cum suntem noi toți, să exercite virtutea castității.

4. Copiii au dreptul de a fi crescuți de o mamă și un tată ori de câte ori este în mod rezonabil posibil.

5. Binele comun politic depinde de căsătorie ca bază a familiei și a unității fundamentale a societății. Prin erodarea înțelegerii oamenilor despre căsătorie și despre dreptul copiilor la mamă și tată și prin sancționarea parteneriatelor sexuale non-conjugale, recunoașterea legală a căsătoriilor bazate pe relații de același sex dăunează binelui public. Prin urmare, sunt injuste.

6. De asemenea, este injust ca guvernul să submineze instituția căsătoriei prin uniuni concurente acesteia – „mariajul simplificat” – sau să promoveze activitatea sexuală neconjugală prin acest mijloc sau prin altele. În măsura în care „uniunile civile” fac acest lucru, trebuie să existe opoziție la acestea.

Credem că primele trei adevăruri au fost predate astfel încât satisfac criteriile explicite ale Bisericii Catolice pentru învățătura definitivă (și, prin urmare, nereformabilă). Cele trei adevăruri ulterioare decurg din cele precedente; nimeni nu poate schimba aceste învățături. Niciun papă nu le poate schimba. Comentariile informale ale Papei Francisc raportate la știri săptămâna trecută ne obligă să reafirmăm punctul 3, dar să punem sub semnul întrebării punctul 6. Mai multe despre aceasta, mai jos.

Realitățile morale și metafizice fundamentale nu pot fi modificate prin voința sau afirmația umană. Astfel, niciun oficial public sau lider religios nu poate schimba natura căsătoriei sau statutul moral al conduitei sexuale non-conjugale. Dar unele legi ascund natura căsătoriei și încurajează (chiar facilitează și licențiază) actele sexuale non-conjugale. De aceea, Biserica s-a opus mult timp acestor legi. Pentru ca o lege să servească binele comun, ea trebuie să reflecte adevărul. A avea o lege a căsătoriei eronată dăunează binelui comun și dăunează oamenilor care vor acționa pe baza unei înțelegeri asupra a ce este căsătoria.

Același lucru este valabil și pentru uniunile civile, care sunt doar „căsătorie între persoane de același sex” („gay marriage” în original, n.tr.) cu un alt nume. Indiferent dacă sunt etichetate drept „căsătorie” sau nu, astfel de aranjamente juridice dăunează, dacă ascund adevărata natură a căsătoriei prin crearea unei instituții concurente care imită căsătoria și dacă încurajează și promovează direct relațiile sexuale non-conjugale. Și o fac, dacă oferă beneficii juridice bazate pe prezența (sau pe așteptările) unei relații sexuale non-conjugale.

În 2003, Congregația pentru Doctrina Credinței a învățat cu autoritate „că respectul față de persoanele homosexuale nu poate duce în niciun fel la aprobarea comportamentului homosexual sau la recunoașterea legală a uniunilor homosexuale”. CDC a explicat că:

„Recunoașterea legală a uniunilor homosexuale sau plasarea lor la același nivel cu căsătoria ar însemna nu numai aprobarea comportamentului deviant, cu consecința transformării acestuia într-un model în societatea actuală, ci ar ascunde și valorile de bază care aparțin moștenirii comune a umanității.”

Cu alte cuvinte, instituțiile juridice care promovează intenționat imoralitatea sunt ele însele imorale și, prin urmare, nimeni nu ar trebui să le susțină.

Cu toate acestea, nu este exclusă posibilitatea altor politici care ar oferi anumite drepturi și beneficii legale pentru persoanele care își asumă obligația de a îngriji și sprijini pe ceilalți, sau reciproc, dacă acele politici nu concurează căsătoria sau nu constituie parteneriate sexuale non-maritale. Oricine nu este căsătorit, indiferent de motiv, indiferent dacă locuiește cu un frate sau cu un prieten sau singur, poate găsi util sau avantajos să desemneze pe cineva pentru o varietate de roluri – vizită la spital, procură, moștenitor, beneficiar al asigurării etc. Astfel, politica publică ar putea fi elaborată pentru a răspunde acestor nevoi, independent de orice considerații legate de sex. Dacă aceasta este ceea ce se înțelege prin uniuni civile, nu este intrinsec imoral să le susținem: ele nu stimulează intenționat activitatea sexuală neconjugală și nici nu echivalează relațiile sexuale neconjugale cu cele conjugale. (În cartea noastră What Is Marriage și într-un eseu din 2009, am discutat astfel de propuneri juridice și am menționat motive prudențiale importante pentru a fi sceptici față de ele; argumentul pentru sau împotriva lor este unul prudențial, pe baza unei evaluări a costurilor și beneficiilor sociale.)

Fostul prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței, cardinalul William Levada, a introdus o asemenea politică de resurse umane pe când era arhiepiscop de San Francisco. Iată cum a descris-o Catholic News Agency, cu ocazia morții lui Levada, anul trecut:

„Înainte de numirea sa la Roma, Levada a servit ca arhiepiscop de San Francisco timp de 10 ani, din 1995. În timp ce se afla în acea arhiepiscopie, Levada era cunoscut ca un apărător vocal al învățăturii Bisericii despre căsătorie, deoarece orașul San Francisco a extins beneficiile parteneriatului domestic la cuplurile de același sex și la cuplurile necăsătorite care conviețuiesc.”

Pentru a evita ca arhiepiscopia să fie forțată să recunoască relațiile ilicite, Levada a instituit o politică ce permite angajaților necăsătoriți din arhiepiscopie să aleagă orice persoană cu care locuiau ca „partener casnic”, indiferent de natura relației lor.

Ideea de bază a fost tratarea „uniunilor civile” sau „parteneriatelor domestice” exact așa – ca pe un aranjament care să abordeze responsabilitățile gospodărești sau civile comune, nu responsabilitățile bazate pe activitatea sexuală sau pe o relație sexuală. Există motive prudențiale pentru a ne opune înființării unor astfel de entități juridice – de exemplu, legea uniunilor civile din California a fost folosită în instanță tocmai pentru a respinge Proposition 8 [1] din California, care definea corect căsătoria – dar nu există nimic intrinsec unei uniuni civile (o ficțiune juridică creată de legea pozitivă) care intră neapărat în conflict cu realitatea morală și este posibil să ne imaginăm circumstanțe în care acestea ar fi posibile, cu prudență și atenție.

Într-adevăr, actualul Arhiepiscop de San Francisco și fostul președinte al comitetului de apărare al căsătoriei al Conferinței Episcopale a Statelor Unite, Salvatore J. Cordileone, a răspuns la știrile referitoare la declarațiile papei din această săptămână subliniind modul în care ar putea fi structurată o uniune civilă. El scrie:

„O uniune civilă de acest tip (una care nu este echivalată cu căsătoria) ar trebui să fie cât mai inclusivă și să nu fie limitată la doi oameni de același sex aflați într-o presupusă relație sexuală. De exemplu, nu există niciun motiv pentru care un frate și o soră, ambii necăsătoriți și care se întrețin reciproc, nu ar trebui să aibă acces la aceste tipuri de beneficii.”

Comentariile Papei Francisc

Din media și din analiza ulterioară, se pare că cinci fraze diferite ale Papei au fost îmbinate pentru a le face să pară un întreg continuu. Desigur, noi înșine nu cunoaștem contextul complet și nu ne grăbim să emitem judecăți. Este evident, cauza adevărului ar fi cel mai bine servită de Papa însuși, dacă ar clarifica ce a vrut să spună și ce înseamnă cuvintele sale.

În filmul documentar, Francisc este prezentat ca spunând:

„Homosexualii au dreptul de a face parte dintr-o familie. Sunt copii ai lui Dumnezeu și au dreptul la o familie. Nimeni nu ar trebui să fie dat afară sau să fie persecutat din cauza asta.”

Acest „citat” este de fapt o pastișă a trei propoziții diferite, plasate împreună, luate dintr-un interviu din 2019. Iată textul original complet, cu expresiile care creează acest nou „citat” cu caractere aldine:

„Mi s-a pus o întrebare în timpul unui zbor – după aceea m-a înfuriat modul în care știrile au transmis-o – despre integrarea familială a persoanelor cu orientare homosexuală și am spus că homosexualii au dreptul să fie într-o familie, persoanele cu orientare homosexuală au dreptul de a fi în familie, iar părinții au dreptul să își recunoască fiul ca fiind homosexual, fiica drept homosexuală. Nimeni nu ar trebui să fie dat afară din familie sau să se simtă mizerabil din cauza asta.

„Un alt lucru, am spus când vezi niște semne la copii și de acolo îi trimiți la – ar fi trebuit să spun „un profesionist”, ceea ce a ieșit a fost „un psihiatru”. Am vrut să spun un profesionist pentru că uneori există semne în adolescență sau preadolescență că ei nu știu dacă au orientare homosexuală sau dacă nu cumva glanda timusului nu s-a atrofiat. Cine știe, pot fi o mie de lucruri, nu? Deci, un profesionist. Titlul din presă: „Papa trimite homosexualii la psihiatru.” Nu este adevărat!”

„Mi-au pus aceeași întrebare altă dată și am repetat: „Sunt copii ai lui Dumnezeu, au dreptul la o familie și altele de acest fel.” Un alt lucru este – și am explicat că am folosit greșit acel cuvânt, dar de fapt am vrut să spun: Când observi ceva ciudat zici „a, este ciudat.” Nu, nu este ciudat. Ceva care este în afara obișnuitului. Adică să nu luăm doar un cuvânt, pentru a anula contextul. Acolo, ceea ce am spus este că ei „au dreptul la o familie.” Și asta nu înseamnă deloc să aprobi actele homosexuale, nici vorbă.”

După cum sugerează acest context, Papa Francisc a subliniat că persoanele cu atracții față de același sex sunt copii ai lui Dumnezeu și membri ai familiilor lor – frați, surori, mătuși, unchi, nepoate, nepoți, veri. Copiii cu atracții de același sex nu trebuie dați afară din casă, iar rudele adulte cu atracții de același sex nu ar trebui excluse din activitățile familiale (deși, evident, ar trebui să se țină seama de modul în care ei, prin comportamentul lor, exemplul ar putea sprijini sau submina eforturile părinților de a educa copiii în spiritul adevărului). Pe scurt, nimeni nu ar trebui să fie persecutat din cauza provocărilor cu care se confruntă; toată lumea ar trebui să fie asistată pentru a le face față în moduri moralmente corecte.

În al doilea rând, în film Francisc este prezentat ca spunând:

„Ceea ce trebuie să creăm este o lege a uniunii civile (civil union law). În acest fel, [aceste persoane] sunt acoperite legal. Am susținut asta (I supported that).”

Publicul are un context foarte limitat pentru acest „citat”. Și aceste rânduri provin din același interviu din 2019 ca și cele de mai sus. Și acum știm că a treia propoziție de aici a fost îmbinată pentru a le urma primelor două, ca și cum ar fi un întreg, un continuum.

Iată cum descrie Catholic News Agency interviul din 2019 cu jurnalista mexicană Valentina Alazraki:

„În timpul unei discuții cu privire la opoziția papei față de o propunere de legiferare a căsătoriei între persoane de același sex, pe când era arhiepiscop în Argentina, Alazraki l-a întrebat pe Papa Francisc dacă a adoptat poziții mai liberale după ce a devenit papă și, dacă da, dacă această poziție a fost atribuită Duhului Sfânt.

„Ați purtat o întreagă luptă în legătură cu egalitatea nunților, a cuplurilor de același sex din Argentina. Și mai târziu ei spun că ai ajuns aici, că ați fost ales papa și că apăreți mult mai liberal decât ați fost în Argentina. Vă recunoașteți în această descriere pe care v-o fac unii care v-au cunoscut înainte; a fost harul Duhului Sfânt cel care v-a dat un impuls? (râde)”

Conform America Magazine, papa a răspuns: „Harul Duhului Sfânt există cu siguranță. Am apărat întotdeauna doctrina. Și este curios că în legea căsătoriei între persoane de același sex… Este o incongruență să vorbești despre căsătoria între persoane de același sex. Dar ceea ce trebuie să avem este o lege a uniunii civile (ley de convivencia civil), ca să aibă dreptul să fie acoperiți legal”.

Ultima propoziție a fost omisă din interviul dat lui Alazraki, atunci când interviul a fost difuzat, în 2019.

Nu este clar când papa a spus “I supported that,” („Am susținut asta”) sau dacă această propoziție face referire la remarca despre uniunile civile. De asemenea, revista nu a indicat în ce mod a obținut filmările omise din interviul difuzat public.”

Există dezbateri cu privire la traducerea în engleză a interviului original în spaniolă. Unii au susținut că traducerea corectă a expresiei „ley de convivencia civil” nu este „civil union law” (lege a uniunii civile), ci „civil coexistence law” (lege a coexistenței civile). Indiferent de traducere, comentariul ar putea însemna orice număr de măsuri non-controversate care să corespundă realității metafizice și morale, inclusiv tipul reflectat în propunerile arhiepiscopului Levada și ale arhiepiscopului Cordileone.

Într-adevăr, într-un interviu din 2014, Papa Francisc a subliniat că nu există o „uniune civilă” în abstract, ci o varietate de instrumente juridice pe care guvernele le-ar putea crea și ar trebui să fie evaluate în condiții specifice:

„Căsătoria este între un bărbat și o femeie. Statele seculare doresc să justifice uniunile civile pentru a reglementa diferite situații de conviețuire, împinse de cererea de a reglementa aspectele economice între persoane, cum ar fi asigurarea îngrijirilor medicale. Este vorba despre pactele de coabitare de diverse naturi (…). Trebuie să vedeți diferitele situații și să le evaluați în varietatea lor.”

Ar fi foarte util dacă Papa ar arăta clar că astfel de legi nu ar trebui să se limiteze la cei care se presupune că sunt într-un parteneriat sexual – o limitare care ar promova în mod direct parteneriate sexuale între persoane de același sex.

Un ultim punct al filmului documentar. Conține un fragment dintr-un interviu în care Papa spune exact că el „nu vrea să spună deloc că aprobă actele homosexuale”. Pentru o documentare detaliată asupra poziției Papei Francisc despre moralitatea sexuală, căsătoria și uniunile civile, consultați acest post semnat de pr. Matthew Schneider.

Viața în concordanță cu realitatea morală și metafizică ne conduce spre fericire

În What Is Marriage, ne-am opus unei viziuni „bazate pe consimțământ” a căsătoriei, care o considera ca fiind în primul rând legată de tovărășie/companie. Am susținut că o înțelegere defectuoasă a căsătoriei face de fapt mai greu pentru oameni să își găsească fericirea, atât în ​​interiorul, cât și în afara mariajului. Că o viziune asupra căsătoriei care o vede ca fiind aproape orice înseamnă relațiile de prietenie și alte relații obișnuite, că are pur și simplu ce este mai bun, mai important din ceea ce face sociabilitatea umană să fie bună – înțelege căsătoria greșit într-un mod care poate face rău atât persoanelor căsătorite, cât și celor necăsătoriți.

Pe cei căsătoriți îi poate face să presupună că mariajul trebuie să fie principalul lor mijloc de împlinire în toate domeniile vieții; că ar trebui să poată spune soțului sau soției lor „tu mă împlinești”. Dar nici o ființă umană și nicio relație nu ne împlinește în totalitate, pe oricare dintre noi. Și nimeni nu ar trebui să-și caute împlinirea totalmente în soț, soție sau în căsătoria lor.

Pe cei necăsătoriți îi poate face să se simtă – iar restul societății așa i-ar putea considera – lipsiți nu numai de unul din aspectele împlinirii, căsătoria însăși, ci ca lipsiți de culmea împlinirii umane și, ca atare, ca persoane deloc înfloritoare. O viziune asupra căsătoriei care vede relația dintre soți ca pe vârful sociabilității umane, la rândul său, îi face pe cei necăsătoriți să treacă drept „împliniți de mâna a doua”.

Ar fi corect să privim căsătoria ca pe un bun distinct(iv), de o natură aparte: o uniune conjugală între soț și soție, orientată înspre nașterea și creșterea copiilor și modelată normativ prin aptitudinea sa unică pentru acestea. Această viziune nu numai că ne permite să vedem familia ca fiind mult mai mult decât doar soții înșiși – și să includem în ea familia extinsă și prietenii „altoiți” în familie – ci ne permite, de asemenea, să apreciem valoarea unică și ireductibilă a formelor non-conjugale ale sociabilității umane.

O viziune solidă asupra căsătoriei oferă astfel perspective largi asupra împlinirii umane unor oameni care s-ar putea să nu se căsătorească niciodată, indiferent de motiv; oferă speranță pentru relații (non-sexuale) semnificative persoanelor care experimentează atracție homosexuală într-un mod care face imposibilă formarea unui parteneriat matrimonial cu adevărat.

O înțelegere mai profundă a adevărului despre căsătorie și despre sexualitatea umană ajută la devenirea tuturor oamenilor. Asta își dorește un păstor, așa cum este Papa Francisc. Putem să înțelegem – și să împărtășim – frustrarea semenilor noștri catolici privind modalitățile prin care Sfântul Părinte oferă interviuri și privind modul în care mass-media îi distorsionează spusele, dar nu trebuie să facem nimic pentru a submina adevărul, cel care ne face liberi.

 

Despre autor
Robert P. George este profesor de jurisprudență la Universitatea Princeton. A fost președintele Comisiei SUA pentru Libertate Religioasă Internațională și membru al Comisiei UNESCO pentru Etica Cunoașterii Științifice și Tehnologice. Doctor în drept al Universității Harvard și doctor în filosofie al Universității Oxford. Ryan T. Anderson este fondatorul și editor-șef al publicației The Public Discourse. Este cercetător senior la fundația Moștenirea (The Heritage Foundation). Absolvent magna cum laude al Universității Princeton și doctor în filosofie politică al Universității Notre Dame. Traducere și adaptare după The Public Discourse.

Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății.

1 COMENTARIU

  1. N-o mai dați de gard, ca să vizitezi la spital chiar de nu ești rudă te lasă, în România cel puțin, în america poate ar trebui umblat în altă parte. moștenitor, prea bine umblați la legea cu notarii, să poți lăsa moștenire cui vrei etc … la fel și cu beneficiarul asigurării.
    Este extrem de periculos să se încerce să se rezolve probleme diverse în diverse arii geopolitice prin crearea unei uniuni casnice în care cică nu contează actul sexual. Chiar nu vedeți că de la una s-a ajuns la alta. asta a fost scopul de la început. Problemele trebuiesc rezolvate punctual nu prin pseudo invenții care de fapt sunt folosite pentru destrămarea familiei. Ai un stat sau un district care nu-ți dă voie să treci pe actul de moștenire/asigurare pe cine vrei … foarte bine se umblă la acea lege în particular nu creezi o supra invenție. când ți se sparge o țeavă nu deviezi toate țevile ca reparație ci o repari pe aceea. bypassurile pot fi extrem de periculoase.

    nu încercați să aduceți exemple pozitive că nu faceți bine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here