Un grup de acționari ai companiei Pepsi Co. au solicitat în scris conducerii acesteia să își revizuiască politicile de cercetare, după ce au aflat că firma folosește pentru teste celule din copii avortați.
Compania de biotehnologii Senomyx derulează, la cererea Pepsi Co., programe de cercetare cu scopul obținerii unor ingredienți care să reducă conținutul în zahăr, sare și grăsimi din alimente și băuturi. Pentru testări se utilizează celule care conțin o anumită proteină și care produc semnale electrice la contactul cu aromele. Răspunsul acestor receptori informează dacă aroma are comportament și proprietăți optime.
Însă atât Senomyx, cât și Pepsi în aceeași măsură, ascund publicului faptul că folosesc în aceste proceduri celule umane, recoltate din rinichii copiilor avortați, declară Debi Vinnedge, de la organizația provita americană „Copiii lui Dumnezeu pentru viață”, pentru portalul LifeNews.com. „Ar fi putut lesne alege celule de la animale, insecte sau chiar celule umane obținute etic pentru a obține acești receptori”, spune Debi Vinnedge.
În luna mai 2011, o petiție pe același subiect, semnată de zeci de grupări prolife și mii de cetățeni, a fost ignorată. Petiția fusese adresată ambilor parteneri, Pepsi și Senomyx. În timp ce firma de cercetare nu a oferit nici un răspuns, producătorul de băuturi a remis petiționarilor un răspuns prin care insista că utilizarea ingredientelor furnizate de Senomyx va crea „băuturi cu gust foarte bun și sărace în calorii”.
Întrucât, ca urmare a acestei atitudini, grupările civice și cetățenii americani cu convingeri morale au declanșat un boicot împotriva tuturor produselor Pepsi, un grup de acționari a luat decizia de a solicita conducerii o poziție clară și etică.
Aceștia au remis o rezoluție prin care solicită Consiliului de administrație „să adopte o politică prin care să recunoască drepturile omului și standarde etice care nu implice folosirea resturilor unor ființe umane avortate în politicile de cercetare și dezvoltare, private sau în colaborare.”
„Acționarii au dreptul să știe ce se întâmplă cu economiile lor muncite din greu”, a declarat Vinnedge pentru LifeNews. „Lipsa de considerație a Pepsi față de sensibilitățile moralei publice n-a făcut decât să alimenteze controversele și să amenințe valoarea acțiunilor și investițiile.”
Debi Vinnedge mai spune că boicotul nu va lua sfârșit decât atunci când Pepsi va solicita Senomyx să utilizeze pentru cercetări doar surse etice, sau atunci când contractul va fi reziliat.
În august 2010, PepsiCo a semnat un contract pe o durată de 4 ani cu Senomyx, pentru crearea unui nou îndulcitor destinat băuturilor marca PepsiCo. Contractul are valoarea de 30 de milioane de dolari americani. Senomyx produce peste 800.000 de arome pentru alimente și băuturi, conform datelor disponibile pe saite-ul companiei.