back to top

O activistă pentru „drepturile persoanelor trans” demisionează după ce fiicele ei s-au întâlnit la toaletă cu trei bărbați

Unul din obiectivele declarate de mișcările sociale de stânga pentru „drepturile homosexualilor și trans-sexualilor” este acela al obținerii dreptății, egalității și păcii sociale. În schimb, în Occident și în special în Statele Unite, după ce „minoritățile sexuale” au obținut practic tot ce au cerut, societatea e mai divizată ca oricând.

 

TGINSANITY
„Relaxați-vă, doamnă, sunt trans-gender!”

E foarte ușor să fii corect politic câtă vreme cauzele pe care le susții astfel te afectează foarte puțin sau deloc. Când lucrurile părăsesc nivelul abstracțiunii însă, totul devine personal. Chiar foarte personal.

Lidera filialei din statul american Georgia a organizației American Civil Liberties Union (ACLU), Maya Dillard Smith, a demisionat după ce i-a devenit clar că agenda organizației sale îi afectează pe propriii copii.

ACLU este una din cele mai „progresiste” ONG-uri, iar d-na Smith a fost una din cele mai tinere directoare ale acesteia și una din cele doar 3 femeie afro-americane într-o poziție similară. Ce a determinat-o, deci, să-și pună singură capăt unei cariere promițătoare?

„Am avut experiența să-mi duc fetițele, care sunt la vârstă de școală primară, la toaleta femeilor, iar la scurt timp, au intrat 3 tineri adulți transgender, înalți de peste 1,80 metri și cu voci groase,”

a declarat ea.

private-a-minute-with-maya-dilla_810_500_55_s_c1
Maya Dillard Smith

„Copilele au fost vizibil speriate, îngrijorate de siguranța lor și după plecare mi-au pus multe întrebări la care eu, ca mulți părinți, nu eram pregătită să răspund.”

„Cred că există soluții care să mulțumească persoanele transgender și totodată să echilibreze nevoia de a asigura femeilor și fetelor siguranță și protecție de cei care ar putea avea intenții rele.”

Citește și: Toaletele sunt doar începutul: obiectivele terifiante ale mișcării transgen

Cu nervii întinși

O altă dovadă a tensiunii sociale este și știrea următoare, în care un băiat „trans-gender” insistă să folosească neapărat la liceu toaleta sexului opus celui biologic, deși are la dispoziție o toaletă „gender-neutră”.

El pretinde că „este fată” și ca atare are dreptul să folosească toaleta fetelor. Cazul a provocat revolta a proape 200 de elevi (probabil, trans-fobii și bigoții locali, nu-i așa) din colegiul respectiv, care au făcut o grevă de 2 ore.

https://www.youtube.com/watch?time_continue=92&v=Yp8p2DAK_DA

Printr-o Proclamație prezidențială, președintele Obama a declarat că luna iunie este „Luna mândriei LGBT”. Dar care lună este luna mândriei heterosexuale, oare? Și ce s-a întâmplat cu drepturile egale ale heterosexualilor din SUA?

Presa care încearcă să convingă fetele că trebuie să „depășească disconfortul” de a vedea organe genitale masculine la baie și în vestiare, este dovada complicității mass-media la propagarea agendei anti-heterosexuale în Occident.

În timp ce acuză „conservatorii” că vor să discrimineze contra trans-genderilor care „se simt inconfortabil” cu folosirea toaletei corespunzătoare sexului biologic, media neglijează, de fapt refuză să vadă, că prezența unei persoane în toaleta sexului opus încalcă drepturile altora – mai exact, ale imensei majorități, neatinse de sminteala „trans”.

DressesformenTransgender-mania și eradicarea binarității bărbat-femeie – un simptom al colapsului cultural, spune… o feministă

Ironic, unul din cele mai bune argumente contra smintelii „trans” le aduce Camille Paglia, feministă și lesbiană cunoscută în SUA, care spune că „Schimbarea chirurgicală de sex nu poate de fapt schimba sexul nimănui” întrucât „în cele din urmă, fiecare celulă din corpul uman, ADN-ul din acea celulă, rămâne codată de la nașterea biologică”. Paglia continuă: „Cred că propagandiștii transgender fac niște afirmații extrem de umflate despre multiplicitatea genului.”

Un punct demn de reținut din discurs se referă la cercetările și studiile sale în cursul cărora a identificat un tipar, ce se propagă încă din culturile străvechi și conform căruia pe măsură ce o cultură începe să decadă, ea se confruntă cu o înflorire a fenomenului transgender. „Acesta este un simptom al colapsului cultural,” spune Paglia. Q.e.d.

https://www.youtube.com/watch?v=iiJGtwZBm8U

 

Alianța Familiilor din România
Alianța Familiilor din Româniahttp://www.alianta-familiilor.ro
Organizaţie de advocacy, în sensul afirmării şi apărării tradiţiilor social-culturale care au stat la baza dezvoltării societăţii româneşti: familia şi morala creştină, aplicate în relaţiile interumane şi în viaţa socială.