Mișcările pentru dreptate socială au reușit de mult să corecteze inegalitățile politice legitime unindu-se sub stindardul progresului moral. În consecință, lumea tinde adesea să creadă că aceste mișcări, conduse de campioni ai progresismului, trebuie să aibă loc în răspuns la niște nedreptăți sistematice și indisputabile ai căror făptași au avut în minte un scop final virtuos.
Intră în scenă cauza cea mai nouă și mai sonoră: activismul pentru drepturile transgender-ilor. Dedesubtul laudelor generoase din presă, mișcarea trans ascunde o litanie de atitudini logice și regresive care se anihilează reciproc și merită discuții publice. Pe lângă faptul că își modifică limbajul pentru a se potrivi cu identitatea lor subiectivă, imboldul de a nega protecțiile față de segregarea sexuală a femeilor și sprijinul agresiv pentru tranziționarea copiilor, realitatea deseori ignorată despre acest activism e homofobia izbitor de agresivă a mișcării.
Citește și: VIDEO Lecții ale istoriei: Obsesia „transgender” este un semn al colapsului societății, spune o feministă
Pretind că luptă pentru „incluzivitate”, dar, pentru că propulsează ideologia trans, activiștii aceștia, de fapt, elimină, conștient sau nu, în mod activ lesbienele, homosexualii și orice fel de legislație care își propune să îi protejeze. Acești așa-ziși susținători ai homosexualilor și lesbienelor îi pun în pericol pe oamenii pentru care pretind că luptă, trădând comunitatea pe care o numesc „a lor”.
Nu putem proteja ceea ce nu putem defini
Legislația și ordinea socială se bazează pe fapte obiective pentru a asigura protecția și aplicarea legilor. Ideologia trans nu se împacă bine cu această realitate. Țineți cont de termenii discutați.
„Femeie” definită ca „ființă umană adultă de sex feminin”; care ține de sau denotă sexul capabil să poarte progenituri sau să producă ouă, marcat biologic prin producerea de gameți (ova), care poate fi fertilizat de gameți masculini”.
„Bărbat” definit ca „ființă umană adultă de sex masculin”; care ține de sau denotă sexul producător de gameți, în special spermatozoizi, cu care se poate fertiliza sau insemina o femeie pentru a produce progenituri”.
Activismul pentru drepturile transsexualilor insistă că aceste definiții sunt greșite, dar nici nu reușește să ofere vreo alternativă. Din punctul lor de vedere, singurul „fapt” legat de identitate care prezintă relevanță este ceea ce „se autodetermină”. Mișcarea nu reușește să definească în mod coerent sexele pentru că întregul său argument politic are la bază anularea de la bun început a acestei probleme. De fapt, adevăratul lor standard pentru sexul feminin sau cel masculin este, pur și simplu, o puternică „impresie” sau „convingere” că aparții unuia dintre sexe.
La baza acestei concepții se află definirea femeii ca fiind sinonimă cu feminitatea și a bărbatului ca fiind sinonim cu masculinitatea. A pretinde că exprimarea de gen reprezintă un aspect esențial în biologie nu este doar sexist și regresiv, ci chiar jignitor la adresa homosexualilor și a lesbienelor care au provocat, răsturnat și influențat de generații prezentarea genurilor.
Intelectualii homosexuali și lesbiene au sărbătorit cândva critica radicală a descrierii genurilor. Mândria de a fi gay a făcut parte din respingerea de către comunitate a normelor de gen, deși continua să pretindă că există diferențe biologice, pentru că o altfel de atitudine ar însemna să declare că anumite norme vestimentare sau comportamentale sunt în mod inerent masculine sau feminine.
Nu putem spune că sexul biologic (genul, n. tr.) este o concepție socială fără a ceda unei homofobii implicite. Înlocuirea sexului biologic cu un gen autodeterminat anulează lesbienele și homosexualii, a căror sexualitate este definită și protejată prin recunoașterea faptului că sexul biologic este real.
Un „homosexual” este definit ca: „o persoană pe care o atrag sexual persoane de același sex”, „sex” fiind definit ca: „una din cele două categorii principale (mascul și femelă) în care sunt împărțite ființele umane și majoritatea celorlalte obiecte însuflețite pe baza funcțiilor reproducătoare de care dispun”. Dacă termenii biologici „mascul” și „femelă” nu au importanță când se definesc oamenii, ce rost are să definim sexualitatea?
Lesbienele, homosexualii și bisexualii nu s-ar putea încadra în categoriile protejate de activiștii LGBT fără definiții coerente ale sexului biologic. Când oricine se poate identifica drept o categorie de oameni, legislația nu este doar negată, ci inutilă, căci prin optica logicii privind transsexualitatea, putem, pur și simplu, să găsim o cale de ieșire din orice structură opresivă.
Comunitatea LGBT față de LGB
Poate mai șocantă decât acceptarea imediată a unei mișcări bazate doar pe o senzație subiectivă este viteza cu care oameni importanți din „comunitatea” LGBT permit subminarea identităților altor membri pentru a nu jigni pe unii din activiștii pentru drepturile transsexualilor.
Shannon Keating de la Buzzfeed sugerează să eliminăm complet termenul lesbiană, argumentând astfel: „Pe fundalul tot mai colorat al diversității de gen, o etichetă binară ca homosexual sau lesbiană începe să pară oarecum perimată și plicticoasă. Când există atâtea genuri, e o dovadă de mărginire — sau mai rău, dăunător și subiectiv — să te identifici cu o etichetă care sugerează că nu ești atras decât de unul?”
Deci mai nou homosexualitatea, și, prin extensie, heterosexualitatea, e dăunătoare pentru că e subiectivă? Sexualitatea trebuie definită pentru că este subiectivă prin natura ei.
Lesbienele au suportat cele mai rele consecințe, în mod evident. Există o tendință deranjantă de femei transsexuale care le spun lesbienelor că trebuie să se culce cu bărbați pentru a nu fi etichetate drept bigote sau poreclite „fetișiste ale vaginului” (într-adevăr).
Riley J. Dennis, deținătorul unui cont de YouTube și autoproclamat „femeie lesbiană trans” (adică bărbat heterosexual), le spune lesbienelor că „preferințele lor genitale sunt discriminatorii”, pentru că „preferă” doar vaginele, iar „unele femei au penisuri”. Predicile lui arogante nu sunt numai absurde, ci periculos de influente pentru un public de fete și băieți tineri, impresionabili care sunt forțați să facă sex de teama de a fi „intoleranți” și de a nu li se spune că sexualitatea lor nu este decât un produs al unor „preferințe” discriminatorii. Aberațiile lui sună mai puțin ca niște lecții de acceptare și mai mult ca o formă învechită de terapie de convertire.
Vagin = „gaura din față”
Organizații LGBT precum Human Rights Campaign (Campania pentru drepturile omului) și GLAAD nu reacționează, chiar mai rău, fac propuneri cum ar fi înlocuirea cuvântului vagin cu „gaură din față”. Nu este surprinzător că au apărut petiții, inițiate de homosexuali și lesbiene, care cer înlăturarea literei T din LGBT.
Nici eu și nimeni altcineva nu susținem că transsexualii nu ar fi oameni, dar ei nu sunt liberi să redefinească sexualitatea homosexualilor și a lesbienelor, mai ales folosindu-se de mișcarea LGB și de istoria acesteia pentru a-și promova propriul program.
Nu puneți întrebări
Îndrăzniți să vă opuneți nebuniei și veți vedea cum așa-ziși liberali „toleranți” se grăbesc să își profereze amenințările cu moartea sau să vă numească bigot în locul unei discuții sincere.
A apărut un termen nou pentru a demoniza opoziția feminină: TERF, sau „Trans Exclusionary Radical Feminist”, ceea ce s-ar traduce prin „feministă radicală care exclude femeile trans”. La fel ca mare parte din povestea trans, acest cuvânt nu poate fi definit cu exactitate, dar este folosit frecvent pentru a categoriza orice femeie cu bun-simț. Meka Beresford de la Pink News reduce ironic această opoziție:
„TERF pretind că femeile trans sunt „violatoare în așteptarea momentului potrivit”, că au probleme de sănătate mintală și că, în mod fundamental, nu sunt femei. Acest grad de dezumanizare este greșit din punct de vedere moral si mult prea similar cu persecutarea cu care alte minorități precum lesbienele, homosexualii și bisexualii (LGB) s-au confruntat în trecut.
Dacă acest tip de atitudine discriminatorie poate exista [și să fie considerată normală], înseamnă că societatea a cărei toleranță o lăudăm se va îndrepta spre ce este mai rău.”
Problema nu e că „femeile trans sunt violatoare în așteptarea momentului propice”, ci că femeile trans nu sunt femei. A spune că sunt, neagă realitatea și are implicații periculoase care merită discutate.
A invoca în același timp suferința cu care s-au confruntat membrii comunității LGB și apoi a anihila vocile din această comunitate este șocant, dar activiștii pentru drepturile trans adoră să își confunde propriul activism cu cel al luptei pentru dreptul de a te căsători cu persoane de același sex. Chiar merg atât de departe încât fac o paralelă cu mișcarea pentru drepturile civile.
Dar spuneți-mi: homosexualii se străduiau să fie recunoscuți la fel de tare precum se luptau heterosexualii să obțină dreptul de a se căsători? Negrii se „identificau” cu albii pentru a fi considerați egali? Nu. Se luptau pentru propriile lor legi și pentru propria protecție bazate pe termeni definibili în loc de termeni manipulatori pentru a nega propriei categorii sociale ocazia de a deveni reală. Cu toate acestea, mișcarea pentru drepturile trans adoptă cu bucurie eforturile altora pentru a justifica o cauză care, în același timp, anulează aceste eforturi.
Unde se încheie olimpiada oprimării?
Activiștii pentru drepturile trans excelează la jocul de-a „cine este mai oprimat” aducând ca argument un concept ridicol: că oamenii care s-au născut în „corpul corect” au „privilegiul cis”. A presupune că homosexualii și lesbienele obțin vreun privilegiu pentru că sunt „cis” este sălbatic de jignitor și de-a dreptul greșit. Vi se pare un privilegiu să muriți pentru că ați fost aruncat de pe acoperiș? Sau se află vreun privilegiu în lagărele de concentrare din Cecenia, unde oamenii sunt torturați până la moarte pentru că sunt homosexuali?
În loc să combată atitudinea inumană față de gay în afara Occidentului, prima problemă de drepturi ale omului pentru comunitatea LGBT este să se asigure că nu ofensăm oameni care, în primul rând, se contrazic pe marginea definiției termenului gay. Mulți membri LGB care se opun cererilor activiștilor pentru drepturile trans se întreabă de multe ori cui îi folosește cel mai mult lupta lor, din moment ce, evident, nu homosxualilor și lesbienelor.
În mijlocul acestei isterii, le cer susținătorilor și activiștilor pentru drepturile transgender să se confrunte cu o realitate dură care impune să se țină cont cu adevărat de ideile contradictorii și dăunătoare pe baza cărora s-a construit activismul pentru drepturile trans.
Activismul e întotdeauna nobil pe hârtie, dar se poate profita de bunele intenții în scopuri nocive. Mă adresez activiștilor pentru drepturile trans și celor care se consideră membri ai comunității LGBT: ce folos aduce activismul vostru? Cum susțineți drepturile membrilor comunității LGB care sunt supuși pedepsei cu moartea în lume: anulând însăși definiția termenului gay?
Există o cale de a construi o mișcare dincolo de drepturile celor pe care îi jenează diferențierea sexuală care să recunoască complexitatea tulburării, dar mișcarea trans obișnuită nu reușește decât să pună în pericol, să insulte și să anihileze comunitatea căreia i s-a anexat cu atâta aroganță. Sugestia mea în această situație este următoarea: Poate e momentul să vă regândiți modul de abordare.
Taylor Fogarty este o ziaristă independentă care locuiește în Brooklyn și scrie despre feminism, politică și orice altceva despre care are o părere. Traducere și adaptare după The Federalist.
