Nu în România, e adevărat, ci în China.
Unul dintre efectele devastatoare ale criminalei – și ineptei, în același timp – politici anti-nataliste care a fost în vigoare în China aproape 4 decenii sunt evidențiate într-o imagine care a devenit virală pe internet: un tată, așteptând pe aeroportul internațional din Beijing, s-a legat cu cătușe de fiica sa, încă o copilă, pentru ca aceasta să nu fie furată ca… viitoare mireasă.
Tatăl, pe nume Chen Yen, nu-și asumă niciun risc: circa 70.000 de copii sunt răpiți anual în China de către bande organizate care apoi îi vând cuplurilor infertile. Din cauza limitei de un copil per familie, numărul copiilor disponibili pentru adopție este extrem de mic.
O mare parte dintre copiii răpiți sunt fete. Preferința culturală pentru băieți și interdicția de a avea mai mult de un copil a dus la un dezechilibru important între sexe. La 100 de fete se nasc 118 băieți. Ceea ce înseamnă, simplu, că 18% din populația masculină nu își va găsi niciodată o parteneră. Cum se traduce aceasta în planul „păcii sociale” din cea mai populată țară a lumii, vă lăsăm să deduceți singuri.