Partea I | Partea a II-a | Partea a III-a | Partea a IV-a | Partea a V-a | Partea a VI-a | Partea a VII-a (ultima)
–
Infertilitate și asistarea procreației
XII. 4. Noi metode biomedicale fac posibilă, în multe cazuri, tratarea infertilității. În același timp, interferența tot mai mare a tehnologiei în concepția vieții umane reprezintă o amenințare la adresa integrității spirituale și a sănătății fizice a persoanei umane. De asemenea, sunt periclitate şi relațiile interpersonale pe care se întemeiază societatea din cele mai vechi timpuri. Dezvoltarea tehnologiilor menționate mai sus a condus la apariţia ideologiei despre așa-numitele „drepturi reproductive”, larg răspândită astăzi atât la nivel național, cât și pe plan mondial. Această ideologie porneşte de la premisa că realizarea în plan sexual şi social a unei persoane are prioritate față de preocuparea pentru viitorul unui copil, pentru sănătatea sufletească și fizică a societății și pentru rezistenţa ei morală. Se răspândeşte tot mai mult o concepţie potrivit căreia viața umană este înţeleasă ca un produs care poate fi ales în funcție de preferinţele cuiva și de care cineva poate dispune ca şi de bunurile materiale.
În rugăciunile pe care le spune la oficierea căsătoriei, Biserica Ortodoxă își exprimă speranța că nașterea de prunci, deşi sunt un rod dorit al căsătoriei legitime, nu reprezintă singurul scop al acesteia. Împreună cu „roada pântecelui spre folos”, Biserica cere pentru soţi darul iubirii statornice, al curăţiei și „armoniei sufletelor și trupurilor”. Prin urmare, Biserica nu poate considera ca fiind justificate moral acele modalităţi care conduc la naștere de prunci care nu sunt în acord cu planul Creatorului vieții. Dacă soțul sau soția este steril(ă), iar metodele terapeutice și chirurgicale de tratare a infertilității nu îi ajută, ei trebuie să accepte cu smerenie lipsa copiilor ca pe o menire specială a lor. În aceste cazuri, duhovnicul ar trebui să ia în considerare posibilitatea adoptării unui copil, cu consimțământul ambilor soţi.
Printre mijloacele medicale admisibile poate fi inseminarea artificială cu celulele seminale ale soțului, întrucât acest lucru nu violează integritatea uniunii maritale și, în esenţă, nu diferă de concepția naturală şi are loc în contextul relațiilor conjugale.
Însă manipulările pe care le implică donarea celulelor germinale violează integritatea persoanei și natura unică a relațiilor maritale prin faptul că se permite intervenţia unei părţi terțe. În plus, această practică încurajează o paternitate sau o maternitate iresponsabilă, liberă de orice obligaţie față de cei care sunt „carne din carnea” unor donatori anonimi. Utilizarea materialului donatorilor subminează fundamentele relațiilor familiale, întrucât acest lucru presupune ca un copil să aibă, pe lângă părinții „sociali”, așa-numiţii părinţi biologici. „Maternitatea-surogat”, însemnând purtarea unui ovul fecundat de către o femeie care, după naştere, returnează copilul „clienților”, este nefirească și inacceptabilă moral chiar și în acele cazuri în care se realizează în scopuri necomerciale. Această metodă implică încălcarea intimității emoționale și spirituale profunde care se stabilește între mamă și copil în timpul sarcinii. „Maternitatea-surogat” are un efect traumatizant atât asupra femeii purtătoare, ale cărei sentimente materne sunt lezate, cât și asupra copilului, care poate trece ulterior printr-o criză de identitate.
Din perspectivă ortodoxă, sunt inadmisibile moral şi mijloacele de fertilizare extracorporală, implicând producerea, conservarea și distrugerea intenționată a embrionilor care sunt „în plus”. Pe recunoaşterea demnității umane, chiar și în cazul unui embrion, se bazează concepţia morală pe care o are Biserica asupra avortului (a se vedea XII, 2).
Inseminarea femeilor singure cu celule germinative de la un donator sau recunoaşterea „drepturilor la reproducere” ale bărbaților singuri și ale persoanelor cu așa-zisă orientare sexuală neconvenţională privează copilul de dreptul de a avea mamă și tată. Folosirea metodelor de reproducere în afara contextului familiei binecuvântate de Dumnezeu a devenit o formă de „teomachism” (opoziţie faţă de Dumnezeu, n. tr.) aplicată sub pretextul protejării autonomiei individului și al unei libertăți a individului greşit înțelese.
Bolile ereditare și cercetarea genetică
XII. 5. Bolile ereditare reprezintă o parte considerabilă din totalitatea afecţiunilor umane. Dezvoltarea metodelor medicale genetice de diagnosticare și tratament poate contribui la prevenirea acestor boli și la atenuarea suferinței multor oameni. Totuşi, este important să ne amintim că tulburările genetice provin adesea din încălcarea principiilor morale și de la un mod păcătos de vieţuire, care are drept consecinţă suferinţa urmaşilor. Degradarea naturii umane prin păcat este împiedicată prin efortul duhovnicesc. Dar dacă viciile ajung să domine tot mai puternic viaţa unor persoane din generație în generație, se împlinesc cuvintele Sfintei Scripturi: „Căci neamul celui nedrept are sfârşit groaznic” (Cartea înţelepciunii lui Solomon 3:19). Și invers: „Fericit bărbatul care se teme de Domnul; întru poruncile Lui va voi foarte. Puternică va fi pe pământ seminţia lui; neamul drepţilor se va binecuvânta” (Psalmul 111: 1-2). Astfel, cercetările în domeniul geneticii nu fac decât să confirme legile spirituale descoperite omenirii prin cuvântul lui Dumnezeu cu multe secole în urmă.
Atrăgând atenția oamenilor asupra cauzelor morale ale infirmităților, Biserica salută eforturile medicilor în sensul vindecării bolilor ereditare. Totuşi, scopul intervenţiei genetice nu ar trebui să fie acela de a „îmbunătăți” în mod artificial specia umană sau de a interveni în planul lui Dumnezeu cu privire la om.
Prin urmare, ingineria genetică poate fi folosită numai cu acordul pacientului sau al reprezentanților săi legali și numai pe baza indicațiilor medicale. Terapia genică prin celule germinale este extrem de periculoasă, deoarece implică o schimbare a genomului (setul de caracteristici ereditare) în succesiunea de generații, ceea ce poate duce la consecințe imprevizibile care pot lua forma unor mutații noi, conducând la perturbarea echilibrului dintre comunitatea umană și mediu.
Progresele înregistrate în descifrarea codului genetic au creat precondițiile pentru realizarea de teste genetice amănunţite, cu scopul de a se descoperi informații despre unicitatea naturală a fiecărei ființe umane și despre susceptibilitatea acesteia la de anumite boli. Examinarea genetică – cu condiția ca informațiile obținute să fie utilizate în mod echitabil – ar putea împiedica în timp util evoluția bolilor la care este predispusă o anumită persoană. Totuşi, există pericolul real ca informațiile genetice să fie folosite în mod abuziv, ajungându-se la diferite forme de discriminare. În plus, deţinerea de informații despre susceptibilitatea genetică a unei persoane la anumite boli grave poate deveni pentru cineva o povară spirituală căreia să nu-i poată face faţă. Prin urmare, obţinerea de informaţii genetice și testele genetice pot fi posibile numai cu respectarea libertății individului.
Diagnosticul prenatal. Selecția sexului copilului
Discutabile sunt și metodele de diagnosticare prenatală care fac posibilă identificarea unei boli genetice în primele etape ale dezvoltării intrauterine. Unele dintre aceste metode pot reprezenta o amenințare la adresa vieții și a integrității embrionului sau a fătului supus testului. Detectarea unei boli genetice incurabile sau severe îi determină uneori pe părinții să întrerupă viața concepută; au existat cazuri în care s-au exercitat presiuni asupra părinţilor pentru a-i determina să procedeze astfel.
Diagnosticul prenatal poate fi considerat justificabil moral dacă scopul său este tratarea unei boli detectate într-o etapă cât mai timpurie și pregătirea părinților pentru a oferi îngrijiri speciale unui copil bolnav. Fiecare persoană are dreptul la viață, la iubire și la îngrijire, indiferent de bolile de care poate suferi. Potrivit Sfintelor Scripturi, Dumnezeu Însuși este „Dumnezeul celor nenorociți” (Cartea Iuditei 9:11). Sf. Pavel ne învață „să ajutaţi pe cei slabi” şi să „sprijiniţi pe cei neputincioşi” (Faptele Apostolilor 20:35; 1 Tesaloniceni 5:14). Asemănând Biserica cu trupul uman, el subliniază că „cu mult mai mult mădularele trupului, care par a fi mai slabe, sunt mai trebuincioase”, iar cele mai puțin perfecte au nevoie „de mai multă cinste” (1 Corinteni 12:22, 24).
Este absolut inadmisibilă utilizarea metodelor de diagnosticare prenatală cu scopul de a permite părinţilor să aleagă sexul dorit al viitorului copil.
(Va urma)
