Capcane ale proiectului de revizuire a Constituţiei

Mihai Silviu Chirilă

Vă propun spre analiză un material care conţine opinia mea referitoare la principalele capcane ale proiectului de modificare a Constituţiei, aflat actualmente pe agenda de lucru a Parlamentului.

Analiza mea se va referi la proiectul de modificare a Constituţiei iniţiat în anul 2013. Este adevărat că el a fost respins de către CCR, având nu mai puţin de 85 de neconformităţi cu Constituţia (la unele voi face referire), dar este la fel de adevărat că, printre articolele respinse de CCR, nu s-au aflat multe dintre cele care ne privesc pe noi, creştinii, ceea ce înseamnă că, indiferent dacă comisia parlamentară va hotărî să păstreze ca bază de discuţie proiectul Antonescu sau va face altul de la zero, articolele care ne privesc pe noi şi care nu au fost contestate de către CCR ar putea fi repuse în noul proiect, aşa cum cele contestate ar putea fi reluate sub o formă corectată. Comisia de la Veneţia a dat deja aviz favorabil proiectului, cu recomandări legate mai mult de forma de guvernământ, de despărţirea puterilor în stat etc. Analizez proiectul din 2013, pe deoarece siteul Parlamentului României aceasta este încă propunerea de modificare a Constituţiei aflată în dezbatere publică.

I. Articolul 1, alineat 1¹

“România recunoaşte rolul istoric în constituirea şi modernizarea statului român al Bisericii Ortodoxe şi al celorlalte culte religioase…”

Textul a fost respins prin Decizia nr. 80/2014 a Curţii Constituţionale a României [1] pe motivele următoare: nu se explică clar de ce BOR este evidenţiată între celelalte culte (pe bună dreptate, zic eu, deoarece dacă s-ar fi precizat că BOR este Biserica majorităţii românilor, poate Curtea înţelegea de ce există această evidenţiere); se argumentează că în fiecare moment în România mai poate fi acceptat un cult religios, dacă îndeplineşte cerinţele legii, şi atunci nu s-ar justifica precizarea că acesta a participat cu ceva la constituirea şi modernizarea statului român. Argumentul este imbatabil şi se poate aplica multor culte recunoscute de către stat la ora actuală, altele decât BOR, câteva Biserici istorice şi religii necreştine cu rădăcini în istoria acestor meleaguri.

Un alt argument al CCR este că această prevedere se putea face într-un preambul, deoarece corpul Constituţiei conţine principii, drepturi şi valori fundamentale, nu declaraţii şi recunoaşteri simbolice. Art. 21 din Constituţia din 1866 şi art. 22 din Constituţia din 1923 prevedeau ca parte a secţiunii dedicate libertăţii conştiinţei faptul că BOR este Biserica majoritară a românilor, iar din această prevedere decurgeau legi care transpuneau acest drept fundamental în practică. Încercarea de a da Bisericii Ortodoxe ceva din recunoaşterea pe care o avea în constituţiile democratice româneşti precomuniste mai sus citate a fost un eşec, pentru că s-a făcut cu lipsă de tact. BOR a trimis o propunere de recunoaştere a contribuţiei sale la istoria românilor, care să fie introdusă în art. 29, al libertăţii de conştiinţă. “Statul român respectă credinţa poporului român eminamente religios şi recunoaşte rolul important al Bisericii Ortodoxe Române şi al celorlalte biserici şi culte recunoscute în istoria naţională a României şi în viaţa societăţii româneşti. Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii” [2]. Propunerea era bună şi urma linia constituţiilor democratice ale României, dar a fost respinsă, deşi textul ei există deja în Legea Cultelor, aproape în forma aceasta.

– Propun susţinerea propunerii BOR de a se introduce acest text la art. 29.

II. Articolul 4, aliniatul (2)

În acest articol se propune modificarea în aşa fel încât să sune astfel:

“(2) România este patria comună și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi. Orice discriminare bazată pe sex, culoare, origine etnică sau socială, trăsătură genetică, limbă, credință ori religie, opinii politice sau de altă natură, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere, dizabilități, vârstă sau pe orice altă situaţie este interzisă”.

După cum se ştie, în primele forme de dezbatere ale Constituţiei, se propusese direct expresia “orientare sexuală” printre formele de discriminare, ulterior, adoptându-se această formă mai generală, care însă ar putea fi invocată oricând în favoarea parteneriatelor civile sau a altor drepturi ale grupurilor care au anumite orientări sexuale şi care deja s-au apucat de proiecte de lege prin Parlament, aşteptând noua Constituţie, care le va fi favorabilă.

– Propun eliminarea expresiilor “de altă natură”, “pe orice altă situaţie”, deoarece lasă deschis drumul spre interpretări abuzive.

III. Art. 26 (2)

Se modifică pentru a deveni:

„Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora sau ordinea publică”.

Din acest articol a fost scoasă expresia “sau bunele moravuri”, lăsând calea liberă oricărei forme de comportament imoral, care nu încalcă ordinea publică sau libertatea altora. Dacă acest articol ar rămâne, el ar echivala cu o legalizare a prostituţiei, de exemplu, dar şi a altor comportamente din societate care nu ţin cont de bunele moravuri. CCR a respins modificarea, considerând că bunele moravuri reprezintă o valoare fundamentală a Constituţiei, că o persoană nu poate avea libertate de acţiune nelimitată de păstrarea şi respectul faţă de sentimentul public de pudoare şi decenţă [3].

IV. Articolul 29 (4)

“Sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de învrăjbire religioasă”.

Propunerea aparţine Forumului Constituţional [4] şi, la prima vedere, ar părea a fi una contra căreia nu avem nimic de obiectat, întrucât ar apăra libertatea de manifestare religioasă de orice act îndreptat împotriva sa. Într-un raport privitor la activitatea Forumului Constituţional se explică însă următoarele: “Modificarea propusă a alineatului 4 lărgește sfera de aplicare la toate interacțiunile sociale și nu doar la cele dintre culte, îmbunătățind astfel cadrul de apărare a libertății de conștiință. Este o ajustare necesară pentru că, în lumea modernă, acțiunile de învrăjbire religioasă sunt adesea inițiate nu de culte, și nici măcar de grupuri sau persoane susținute de acestea, ci de terțe grupuri sau persoane care în mod abuziv se revendică de la un curent religios sau altul” (sublinierile noastre) [5]. Din această interesantă explicaţie observăm următoarele: 1) sfera articolului se lărgeşte pentru a cuprinde “toate formele de interacţiune socială”; 2) articolul nu vizează persoanele nereligioase, care, neacceptând ideea de religie, ar putea instiga la defăimare şi învrăjbire religioasă [6], deoarece se spune clar că cei incluşi în această prevedere “se revendică de la un curent religios sau altul”; 3) cei la care se referă articolul sunt “terţe grupuri sau persoane” faţă de “culte” sau “grupuri sau persoane susţinute de acestea”.

Cine sunt aceste terţe grupuri? Forumul vorbeşte despre realităţile “lumii moderne”, în care ştim că grupări ce practică radicalismul şi terorismul motivat religios există, din păcate, din abundenţă, însă Constituţia se aplică pe teritoriul României, unde nu există astfel de grupări, aşa cum nu (mai) există cazuri flagrante de învrăjbire religioasă nici măcar între culte (după cum constată şi raportul). Luând în calcul şi contextul internaţional, şi poziţia geostrategică a României, credem că precizarea nu se referă la grupări islamiste radicale sau la alte organizaţii religioase care operează pe meridianele planetei, deoarece în România nu s-a produs niciun fel de tulburare de acest gen şi probabil nu se va produce nici de acum încolo (în plus, grupările teroriste nu practică învrăjbirea, ci ura şi instigarea la ucidere, lucruri ce cad mai mult în competenţa art. 30 al Constituţiei, care le interzice).

Nu pare nici că terţii respectivi ar fi cei care aparţin unor grupări religioase nerecunoscute de stat, pentru că, dacă era aşa, se putea spune clar că e vorba despre aceştia [7], printr-o formulare similară, de exemplu, celei din art. 13 1) din Legea Cultelor [8], care să sune astfel: “În raporturile dintre culte, precum şi în cele dintre asociaţii şi grupuri religioase sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de învrăjbire religioasă”. Înţelegeam precis la cine se face referire. Explicaţia forumului spune că e vorba de cei care se revendică de la un curent religios în mod abuziv, or, unele dintre grupările religioase nu sunt recunoscute încă drept culte pentru că nu îndeplinesc alte criterii ale Legii Cultelor: număr de adepţi, vechime şi continuitate pe teritoriul naţional etc., nu pentru că se revendică în mod abuziv de la un curent religios sau altul.

Atunci, cine sunt terţii? Nespecificându-se pe cine vizează în mod clar articolul, ne rămâne să credem că s-ar putea referi la oricine are o poziţie religioasă care ar putea fi considerată generatoare de învrăjbire, nu neapărat în relaţia dintre culte sau dintre acestea şi organizaţii cărora nu li s-a recunoscut statutul de cult religios, ci şi în relaţia dintre culte şi stat de exemplu, sau dintre persoane şi grupuri religioase şi societatea secularizată care devine din ce în ce mai intolerantă faţă de religie, în general, şi faţă de creştinism, în mod special.

Nu putem să nu ne întrebăm dacă n-ar putea fi consideraţi, printre alţii, ca terţe grupuri şi persoane membrii celor peste 40 de organizaţii creştine care, în februarie 2013, au protestat contra evenimentelor de la Muzeul Ţăranului Român [9], sau cei care, în grup sau pe cont propriu, protestează de ani de zile contra actelor biometrice, a cardurilor de sănătate biometrice, a propagandei LGBT, a teoriilor de gen, a folosirii ecologiei ca instrument de propagare a ideilor New Age, a avortului, a atacurilor la adresa familiei tradiţionale etc. Oamenii aceştia sunt insultaţi zilnic în spaţiul public, sunt jigniţi sunt consideraţi “primitivi”, “învechiţi”, “neeuropeni”, “oameni ai cavernelor” şi multe alte apelative specifice noilor standarde de toleranţă de tip european, uitându-se complet că şi ei sunt cetăţeni ai României, că şi lor trebuie să li se respecte drepturile cetăţeneşti, că şi ei sunt plătitori de taxe, poate chiar cei mai mulţi plătitori de taxe.

Astfel de suspiciuni şi temeri sunt generate şi de luări publice de poziţie precum cea a coordonatorului Forumului Constituţional, domnul Cristian Pîrvulescu, care a publicat în 2006 un articol sub titlul Noua Inchiziţie [10], în contextul unui protest al „societăţii civile”, din care domnia sa făcea parte, faţă de adoptarea articolului 13 din Legea 489/2006, referitor la interzicea defăimării simbolurilor religioase în public şi a defăimării şi învrăjbirii religioase. În acest articol, după ce face o asociere între „noua inchiziţie” şi fundamentalismul ayatollahului Khomeini, prilejuită de apariţia Versetelor satanice în româneşte, autorul defineşte “fundamentalismul noii Inchiziţii” ca „înrădăcinat în radicalismul panortodoxist al perioadei interbelice”, iar manifestarea sa ca „respingere a statului şi a secularizării, frica faţă de laicitate şi respingerea gândirii critice” [11]. Autorul mărturiseşte că tema articolului i-a sugerat-o o emisiune de radio la care a participat un preot bucureştean, în timpul căreia s-a petrecut o “lapidare simbolică” a cuiva care se opunea prezenţei icoanelor în şcoli. Preotului i se reproşează că a “încurajat o atitudine reactivă” şi „stereotipiile”, în loc să sancţioneze “lapidarea” la care participau şi “câţiva credincioşi revoltaţi”. Preotul respectiv şi credincioşii revoltaţi ar putea face parte din categoria “terţilor care se revendică în mod abuziv de la anumit curent religios sau altul”, chiar dacă “părea unul dintre cei mai deschişi prelaţi [sic!] ortodocşi”?

Am făcut legătura între acest articol şi propunerea constituţională despre care vorbim doar pentru că autorul articolului este şi coordonatorul Forumului Constituţional. Nu ştiu în ce măsură a participat personal la modificarea articolului 29 (4) sau dacă a participat în vreun fel, însă articolul 29 (4) s-a modificat la propunerea Forumului coordonat de domnia sa. Mi s-a părut interesant şi faptul că cel care în Noua Inchiziţie spunea: “Cei atât de fericiţi ca Legea cultelor, cu articolul 13 cu tot, a trecut de Parlament, vor trebui să accepte că asocierea cu fundamentalismul ayatollahului Khomeini nu mai e chiar atât e stranie” [12] propune, în numele Forumului Constituţional, un articol constituţional care pare a fi o reluare sintetică a art. 13 din Legea Cultelor. În realitate însă, în art. 29 (4) există doar ideea de învrăjbire religioasă, nu şi cea de defăimare religioasă, faţă de care s-a protestat în 2006, sub pretextul că încalcă dreptul la liberă opinie şi la “gândire critică”.

În mijlocul atâtor incertitudini, ştim totuşi din presă că propunerea a venit din partea unui grup de peste 30 de ONG-uri [13], printre care ASUR, ActiveWatch, ANBCC, Asociaţia ACCEPT etc. [14], organizaţii care au militat şi pentru proclamarea în Constituţie a laicităţii statului. Nu putem să nu ne întrebăm ce interes ar avea ACCEPT, ASUR, ActiveWatch sau oricare dintre cele 30 de ONG-uri în promovarea înţelegerii dintre oamenii religioşi? Ar părea mult mai natural ca astfel de propunere să vină din partea BOR sau a oricărui alt cult religios. Şi totuşi, vine din partea unor organizaţii care promovează şi militează pentru laicitatea statului, adică pentru excluderea religiei din sfera publică. În Noua Inchiziţie citim: “în acest moment dezbaterea privind statutul icoanelor este doar un pretext. Problema reală este raportul Statului cu Biserica” (sublinierea noastră).

Articolul 29 4) trebuie tratat cu maximă atenţie, pentru că poate aduce cu el o încercare de curăţire a spaţiului public de orice discurs religios, adică o proclamare de facto a unei laicităţi radicale a statului. În paralel cu el, în Parlament se încearcă în zilele acestea amendarea articolului 13 din Legea Cultelor, cu următoarea precizare: “Această prevedere nu poate fi interpretată în sensul restrângerii dreptului la libera exprimare, a dreptului la opinie și a dreptului la informație”, cu scopul de a anula interdicţia actelor de defăimare religioasă.

– Propun ca în formularea articolului să se specifice clar la cine anume se referă (“În relaţiile dintre culte, precum şi dintre grupuri şi asociaţii religioase şi dintre… şi dintre… etc. sunt interzise…”), aşa cum se face în actuala Constituţie şi în Legea Cultelor. Altminteri, riscăm să ne trezim acuzaţi că promovăm învrăjbirea religioasă atunci când ne apărăm identitatea creştină.

V. Art. 29 (6)

Se modifică pentru a deveni:

“Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine, respectând principiul interesului superior al copilului”.

Propunerea aparţine Forumului Constituţional şi este înaintată de cele peste 30 de ONG-uri care au formulat propunerea de la art. 29 (4) [15]. Scopul introducerii principiului interesului superior al copilului ni-l expune acelaşi raport al Forumului Constituţional: “Prin această formulare se urmărește împiedicarea unor eventuale acțiuni ale părinților sau tutorilor care să facă rău copilului, prevalându-se de libertatea de conștiință” [16]. În Raportul final al Forumului Constituţional din 2002, unde se propusese acelaşi lucru, dar nu s-a preluat până la urmă în forma votată a Constituţiei din 2003, se spune: “Modificarea este una de substanţă deoarece lasă posibilitatea statului să intervină în relaţiile dintre copii şi părinţii sau tutorii lor, în situaţia în care consideră că educaţia dată de aceştia încalcă legislaţia în vigoare. Pe de altă parte, ar putea sili părinţii să renunţe la anumite metode de constrângere ce pot afecta fizic şi/sau psihic dezvoltarea normală a copiilor sau chiar la inocularea anumitor idei care ar putea fi apreciate ca dăunătoare. Efectul concret al dispoziţiilor constituţionale modificate în forma sus-menţionată asupra actelor normative ce reglementează relaţiile de familie […] ar consta în introducerea unor prevederi ce ar defini în mod concret situaţiile în care statul poate interveni şi a măsurilor ce le poate lua” [17]. Nota care ne explică expresia “inocularea anumitor idei care ar putea fi apreciate ca dăunătoare” spune: “Ne referim la concepţii extremiste (naziste, fasciste, comuniste) sau chiar la anumite idei religioase extreme” [18].

Care este însă graniţa ideilor religioase extreme? În lume există grupuri religioase care practică sinuciderea sau refuză asistenţa medicală, refuză participarea la şcoală sau serviciul militar sau alte practici ce pot fi considerate extreme. Dar în ţara noastră, după cunoştinţa mea, există o singură astfel de grupare, care a furzinat un caz intens mediat în literatura de specialitate, însă această grupare a fost recunoscută de câţiva ani drept cult religios admis. Nu putem să nu avem temerea că, sub impulsul noilor mentalităţi europene, ar putea fi considerate idei religioase extreme unele precepte creştine, ca de exemplu: ideea că Dumnezeu consideră în Scripturi homosexualitatea ca păcat (mai ales că în propunerea Forumului Constituţional din 2013 există şi o prevedere specifică, care nu a fost acceptată, referitoare la „ura de gen”), sau ideea că actele biometrice reprezintă un pericol pentru libertatea omului, sau afirmaţia că avortul este o crimă, sau afirmaţia că educaţia sexuală este nepotrivită pentru vârsta şcolară etc. Dacă un părinte refuză să îşi ducă copilul la ora de educaţie sexuală, poate interveni statul peste dreptul părintelui de a-şi creşte copilul după propriile convingeri, aruncându-l eventual pe părinte în închisoare, cum se întâmplă în Germania?[19]

Într-un articol pe această temă din presa internaţională, un oficial al unei organizaţii a drepturilor omului spune că “Germania consideră copiii ca proprietate a statului mai ales pe perioada educaţiei”[20]. Cum Germania este trendsetter al politicilor europene, nu avem motive să ne temem că astfel de realităţi le-am putea trăi şi noi? Dar dacă un părinte refuză să-şi vaccineze copilul? Dar dacă refuză să-i facă acte biometrice?

Nu putem să nu avem suspiciunea că această modificare introduce de fapt controlul statului asupra dreptului părintelui de a-şi creşte copilul potrivit propriilor convingeri, întrucât interesul superior al copilului sub acest aspect poate fi definit de către stat (după adoptarea Constituţiei) în aşa fel încât această libertate a părintelui să se îngusteze cât mai mult. Statul poate decide care sunt ideile religioase extreme (să ne gândim la disputa legată de manualele de Religie), care sunt practicile religioase care ar putea să împiedice dezvoltarea copilului (s-ar putea decide, de exemplu, că spovedania îi creează un complex al vinovăţiei, sau că postul îi afectează creşterea, sau că rugăciunea îl îndoctrinează). Chiar dacă în perioada următoare ar putea să se refere doar la practici cu adevărat extreme, ţinând seama de evoluţia gândirii europene şi de influenţa sa asupra gândirii autohtone, nu avem certitudinea că în viitor nu vom fi expuşi unor abuzuri.

Ideile religioase extreme pot fi controlate prin intermediul mecanismului de recunoaştere a unui cult religios. Atunci când un cult depune actele de recunoaştere legală, el depune şi o doctrină din care se vede cam ce idei propovăduieşte. Art. 17 2) al Legii Cultelor spune: “Recunoaşterea statutelor şi a codurilor canonice se acordă în măsura în care acestea nu aduc atingere, prin conţinutul lor, securităţii publice, ordinii, sănătăţii şi moralei publice sau drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”)[21]. De asemenea, părinţii cu idei extremiste fasciste, naziste etc. intră sub incidenţa unor legi care interzic propaganda nazistă, fascistă etc. şi nu e nevoie de o prevedere constituţională specială pentru ca drepturile lor asupra educaţiei copilului să fie reconsiderate în funcţie de legile specifice în vigoare. Cazurile grave în care un părinte îi face rău copilului (îl scoate de la şcoală, îl înfometează, îl bate, îl educă în spiritul urii, al violenţei etc.) nu au nevoie de prevederea aceasta constituţională, deoarece intră sub incidenţa multor legi aflate deja în vigoare şi în general nu ţin de rolul de educator al părintelui, ci de o psihologie deviantă.

– Propun ca articolul să rămână aşa cum este, aşa cum a rămas şi la revizuirea din 2003. Altminteri, există riscul ca el să fie folosit abuziv împotriva părinţilor, mai ales a acelora care doresc să îşi crească copiii în spiritul creştin, care este diferit de unele idealuri ale societăţii actuale.

VI. Art. 32

Titlul schimbat din Dreptul la învăţătură în Dreptul la educaţie a fost contestat de CCR. De asemenea, prevederea că dreptul la învăţătură se poate face în limbi de circulaţie a fost considerat contrar art. 152, care se referă la limba oficială a statului.

Pe lângă faptul că reduce educaţia doar la procesul de învăţământ, singurul care, în alineatul 2, poate să asigure garantarea dreptului, astfel restrângând o dată în plus dreptul părinţilor de a-şi educa copiii potrivit propriilor convingeri, prevăzut la art. 29 (6), acest articol mai are şi o prevedere, în care se stabileşte scopul educaţiei: “Educaţia trebuie să urmărească dezvoltarea deplină a personalităţii umane şi întărirea respectului faţă de drepturile omului şi libertăţile fundamentale” (alineatul 3).

Ca să înţelegem distincţiile dintre educaţie şi învăţătură şi rolul părinţilor în fiecare ipostază, este de folos să cităm dintr-un tratat de dreptul familiei: “Părinţii au îndatorirea, dar şi dreptul de a-şi educa copiii. Aceasta înseamnă, în primul rând, dreptul părinţilor de a-şi educa ei personal copiii. Dar, tot în virtutea acestui drept, ei pot alege educatorii copilului ori pot încredinţa educarea lui unei alte persoane ori unei instituţii. Părinţii au datoria de a utiliza toate posibilităţile create de către stat pentru a da copiilor învăţătura şi pregătirea profesională necesare. De altfel, dreptul la învăţătură este unul din drepturile fundamentale recunoscute şi ocrotite de Constituţie”[22].

Educaţia este, aşadar, un proces ceva mai larg decât învăţătura, care este o parte a educaţiei şi nu o epuizează, că părinţii au un rol central atât în oferirea unei educaţii pe principiile lor, cât şi în facilitarea procesului de învăţătură al copiilor.

Prin decizia sa, CCR constată că dreptul la educaţie cuprinde şi dreptul la învăţătură, la cultură şi informare, recomandând ca dreptul la educaţie să fie plasat într-un articol separat de Constituţie, care să cuprindă alineatele 1 şi 3 din actuala propunere, art. 32 urmând să rămână Dreptul la învăţătură.

Având în vedere că toate modificările articolului au fost propuse de cele 34 de ONG-uri care au susţinut şi introducerea laicităţii statului, este evident că idealul dezvoltării depline a personalităţii umane este circumscris tendinţei puternic secularizante.

– Propun să se militeze pentru excluderea alineatului 3 din proiectul de Constituţie, pe considerentul că el nu corespunde idealului educaţional creştin al celor 90% dintre semnatarii pentru ora de Religie, care doresc ca personalitatea copiilor lor să aibă şi o dimensiune spirituală, axată pe o relaţie funcţională cu Dumnezeu. De altminteri, în Legea Educaţiei există deja definit “idealul educaţiei” ca “dezvoltare liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii umane şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală…” (art. 2 3]) [23]. Acest recital de egocentrism este, din păcate, idealul învăţământului românesc, dar trebuie să milităm împotriva subsumării educaţiei în general unui astfel de ideal. Altfel, ne putem trezi că şi noi, părinţii, va trebui să ne supunem unui astfel de scop în educarea copiilor noştri.

VII. Art. 32 (7)

“Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat învăţământul este organizat şi garantat prin lege”.

Articolul nu a fost schimbat, deşi din raportul Forumului Constituţional reiese că au existat foarte multe propuneri de excludere a sa totală, mai ales din partea organizaţiilor seculariste. Având în vedere că şi Decizia 669/2014 a CCR acceptă că în art. 32 (5) se face referire atât la învăţământul teologic, cât şi la ora de educaţie religioasă [24] şi că art. 18 (1) din Legea Educaţiei “reprezintă o consacrare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 32 (7) [25], consider că existenţa orei de Religie este consemnată deja în Constituţie, ca parte a trunchiului comun, nemaifiind necesară altă propunere constituţională. De asemenea, ora de Religie este deja concepută ca având un caracter confesional, prin aceea că ea se organizează „potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult”. Dacă se poate obţine o precizare şi mai clară, deşi eu nu cred, Doamne, ajută! Să fie primit!

VIII. Art. 33 (1)

“Statul garantează dreptul la cultură şi dreptul tuturor persoanelor de a participa la viaţa culturală şi a-şi manifesta propriile practici culturale, cu condiţia respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”.

Propunerea aparţine celor 30 de ONG-uri [26] despre care s-a vorbit la articolele analizate anterior şi se referă la dreptul oricărei persoane de a accede la cultură, definit ca un drept fundamental. Respectând dreptul la cultură al oricărei persoane, trebuie să milităm ca acesta să nu devină un pretext pentru impunerea în spaţiul public a unor manifestări culturale contrare spiritualităţii creştine şi/sau bunelor moravuri (să ne aducem aminte de acea producţie “culturală” pe care Ateneul din Tătăraşi, Iaşi, a jucat-o o stagiune întreagă, în perioada pascală, în ciuda caracterului ei blasfemator, sau de alte astfel de manifestări culturale ofensatoare la adresa spiritualităţii creştine). De asemenea, această formulare ar putea fi interpretată ca fiind complementară art. 33 (3¹).

Explicând propunerile de la art. 33, cei care le-au conceput au afirmat că ei militaseră pentru înlocuirea formulării “identitate spirituală” cu “identitate culturală”, argumentând că au dorit să nu se creeze confuzii cu dimensiunea religioasă dată de termenul “spiritualitate”, optând pentru interpretări mai largi ale culturii. Or, actualul art. 33 (2) consacră libertatea persoanei de a-şi dezvolta spiritualitatea, înţeleasă ca suma aspectelor ce ţin de viaţa spirituală, fie că este vorba de cea religioasă sau culturală.

– Propun ca articolul să fie completat cu următoarea precizare: “cu condiţia respectării drepturilor omului, a libertăţilor fundamentale şi a bunelor moravuri”. Cultura nu trebuie să contravină bunelor moravuri, despre care CCR spune că este o valoare fundamentală a Constituţiei. Dacă în art. 26 (2) se spune că persoana are voie să dispună de ea însăşi cu condiţia neîncălcării bunelor moravuri, atunci se poate considera că şi manifestarea propriilor practici culturale este de fapt o formă în care persoana dispune de ea însăşi. Dacă acest amendament este respins ca o îngrădire a drepturilor culturale, propun ca alineatul 1 să rămână neschimbat.

IX. Art. 33 (3¹)

“Statul promovează diversitatea expresiilor culturale la nivel naţional şi încurajează dialogul intercultural”.

Articol nou, care vine în completarea articolului despre dreptul la cultură. Dreptul la identitate culturală al persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale este garantat de art. 6 din Constituţie şi este respectat ca atare. Pentru cine este atunci concepută în Constituţia României această promovare a diversităţii expresiilor culturale la nivel naţional?

Raportul final al Forumului Constituţional ne spune că printre cei ce au propus acest amendament se află Asociaţia ActiveWatch [27], cea care a transmis organizatorilor “Lunii istorie LGBT” de la Muzeul Ţăranului Român mesajul: “Salutăm iniţiativa Muzeului Ţăranului Român de a găzdui evenimentele culturale din cadrul programului „Luna Istoriei LGBT”, organizate de ACCEPT România. În opinia noastră, conducerea instituţiei dă astfel dovadă de deschidere culturală. Suntem conştienţi că există voci care, ignorând fundamentele drepturilor omului, critică echipa Muzeului Ţăranului Român pentru asocierea cu aceste evenimente. Noi suntem alături de această echipă!” [28] (sublinierea noastră). “Luna Istoriei LGBT este un eveniment care se petrece simultan în 8 ţări europene, printre care şi România, şi are ca scop explorarea vieţii şi a culturii LGBT prin proiecţii de filme, expoziţii de artă, teatru, discuţii, ateliere de educaţie non-formală. Considerăm că este un eveniment cultural important, în spiritul diversităţii şi al respectului de oameni” [29] (sublinierile noastre).

Într-o scrisoare deschisă publicată pe siteul organizaţiei ACCEPT, intitulată “Orientarea sexuală trebuie să rămână un criteriu protejat de Constituţie” [30], printre organizaţiile semnatare (în mare parte cele 30 de ONG-uri mai sus menţionate), care doresc cuprinderea discriminării pe bază de orientare sexuală în art. 4 din Constituţie se află şi Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni – ANBCC, ActiveWatch şi Centrul de Resurse pentru Participare Publică – CeRe, organizaţii participante la Grupul de lucru “Societatea civilă – o voce puternică în procesul de revizuire a Constituţiei României”, care a propus amendamentul despre diversitatea de expresii culturale. Dacă amendamentul a fost propus de organizaţiile care militează pentru drepturile persoanelor aparţinând minorităţii LGBT, putem spune că scopul acestui articol este promovarea diversităţii expresiilor culturale manifestate şi în forme similare celor de la Muzeul Ţăranului Român. Rămâne de văzut cum va promova mai precis statul român această diversitate.

Într-un articol al uneia dintre organizaţiile care au avut modificări la art. 33 se spune că, iniţial, s-a dorit ca expresia “cultură naţională” să fie înlocuită cu cea de “diversitatea expresiilor culturale”, adică cu o formă de pluralism cultural. Acest lucru nu a fost acceptat şi atunci s-a creat un articol nou numai despre diversitatea expresiilor culturale [31]. Acelaşi articol ne spune că modificările art. 33 au fost susţinute de cele 30 de ONG-uri care au susţinut şi articolele discutate mai sus.

– Propun să se militeze pentru eliminarea completă a acestui articol. Există convenţii, recomandări europene care să statueze idealul diversităţii culturale, consider că este de ajuns, pentru ca nu cumva acest drept, odată trecut în Constituţie, să fie folosit în mod abuziv.

X. Art. 48 1)

A rămas nemodificat, în ciuda faptului că cele mai multe dintre propunerile primite de Forumul Constituţional cereau specificarea că “familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie”. BOR a avut la rândul său astfel de propunere, care i-a fost respinsă.

– Propun reluarea propunerii BOR, pentru ca familia să fie definită clar în Constituţie ca fiind heterosexuală.

* * *

Acestea sunt cele mai interesante aspecte legate de redefinirea unor drepturi şi îndatoriri fundamentale ale cetăţeanului. Am lăsat la o parte propunerea de oferire minorităţilor naţionale a unor drepturi de folosire a simbolurilor naţionale, de organizare a unor forme autonome de guvernare, pentru că acestea au fost declarate cu toate neconstituţionale şi, probabil, nu vor mai apărea în noul proiect de Constituţie.

Pentru final, vă supun atenţiei câteva aspecte foarte importante, care ţine de suveranitatea naţională şi de prezervarea acesteia în condiţiile noii Constituţii. O analiză foarte serioasă ne arată că în acest proiect de Constituţie s-au întâlnit două tendinţe: una de deschidere a Constituţiei către noile standarde ale corectitudinii politicii europene, iar cealaltă, de adaptare a Constituţiei României la realitatea integrării în cadrul UE. Prima tendinţă se face, în opinia mea, simţită prin susţinerea drepturilor legate de orientare sexuală şi de gen, a unei laicităţi sporite, a ideii unei reduceri pe cât posibil a elementului religios din spaţiul public. Faptul că ONG-urile care sprijină laicitatea statului au introdus câteva amendamente fundamentale în Constituţie, iar organizaţiilor creştine nu li s-a acceptat niciun amendament ne indică trendul acestui proiect. Cea de-a doua se face remarcată prin susţinerea unei goliri de conţinut a statului român, în aşa fel încât acesta să fie pregătit pentru o dizolvare completă în cadrul unei Uniuni Europene a regiunilor şi euroregiunilor.

Măsurile care vizează transferul de suveranitate a României către Bruxelles sunt prevăzute în următoarele articole:

Art. 3

„Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe, judeţe şi regiuni. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii”.

Decizia 80/2014 reţine şi un art. 3¹care se referă la organizarea regiunilor în zonele tradiţionale. CCR respinge astfel de idee, considerând că transformarea provinciilor istorice în regiuni ar însemna de fapt o federalizare a ţării, dat fiind că ar opera criteriul “tradiţionalităţii”. De aici rezultă că dacă proiectul va merge mai departe şi va deveni operaţional, ne putem aştepta ca regiunile să nu aibă forma provinciilor istorice româneşti.

Regionalizarea a fost îndelung criticată în 2013, una dintre cele mai ilustre voci fiind cea a academicianului Dinu C. Giurescu, care a scris un articol numit Regionalizarea (descentralizarea). Cum şi de ce? [32] Un citat sugestiv din această expunere a profesorului: “În acest scop, Regulamentul a instituit trei niveluri teritoriale – numite NUTS – cu praguri demografice minime şi maxime. Hotărârea 1059/26 mai 2003 a fost pusă în aplicare. Cele 25 state suverane participante au fost împărţite în 343 (trei sute patruzeci şi trei) de unităţi teritoriale. Întregul spaţiu de la Atlantic până în răsăritul Poloniei apare ca un mozaic în care numele statelor componente abia dacă se mai citesc în fundal. Imaginea celor 25 de state dispare din actualitate, din conştiinţa cetăţenilor şi mai ales a generaţiilor viitoare. UE aparţine regiunilor, iar nu statelor membre” (sublinierea noastră). Articolul profesorului Giurescu poate fi parcurs, scutindu-ne de comentarii în plus cu privire la proiectul de viitor al UE de desfiinţare a statului naţional unitar român şi contopirea sa într-o mare de regiuni şi euroregiuni conduse de la Bruxelles. Profesorul Giurescu propune o “regionalizare cât mai aproape de interesul naţional”, însă aceasta nu poate fi decât o iluzie, de vreme ce, cu cuvintele aceluiaşi autor, “Într-o formulare concisă este vorba de «înlocuirea statelor suverane cu pieţele suverane». Regionalizarea poate duce la spargerea economică şi teritorială a statelor” (sublinierea noastră).

Tot Dinu Giurescu, scrie în acelaşi cotidian, un articol numit Regionalizarea. Desfiinţarea statelor naţionale în favoarea euroregiunilor [33]. Ziarişti cunoscuţi, precum Bogdan Chireac, au susţinut că regionalizarea este “un proiect antiromânesc, care ar arunca ţara în haos” [34]. Alte voci s-au pronunţat contra regionalizării, văzută ca o formă de desfiinţare pe termen lung a statului naţional unitar român. O căutare pe Google arată câţi români consideră regionalizarea o fază premergătoare dispariţiei statului unitar.

Regionalizarea înseamnă în esenţă un transfer de putere de la centru către teritoriu. Într-un articol pentru Mediafax, viceprim-ministrul Liviu Dragnea afirma în 2013: “Vom lua de la guvernul central acele competenţe de dezvoltare şi de administrare care nu trebuie să mai rămână la un guvern central şi vor fi transferate la regiuni. Finalul acestui an trebuie să găsească România cu regiuni administrative înfiinţate şi funcţionale. Exerciţiul financiar al Uniunii Europene 2014 – 2020 trebuie să găsească regiunea administrativă în România, în aşa fel încât regiunea să devină partener direct cu Comisia Europeană şi nu Guvernul României”[35].

Prin urmare, regiunea economică şi teritorială înfiinţată prin acest articol constituţional devine partener direct cu Guvernul Uniunii Europene, nu cu Guvernul României.

Desigur, rămân aspecte ale funcţionării statului care nu se transferă regiunilor. Se transferă direct partenerului regiunilor, Comisia Europeană şi celelalte instituţii europene.

Art. 137¹ , alineatul 2

“În exercitarea prerogativelor sale, Banca Naţională a României nu poate solicita sau primi instrucţiuni de la nicio autoritate sau instituţie a statului”, iar în alineatul 4 a) se spune că “prin lege organică se poate reglementa transferul de prerogative ale Băncii Naţionale a României la Banca Centrală Europeană”.

Se conferă independenţă BNR (în Constituţie se spune că este vorba de autonomie) faţă de autorităţile statului român şi posibilitatea transferului de prerogative către BCE. Argumentarea este că Băncile naţionale ale statelor membre UE se integrează, ca şi statele însele, unui Sistem European al Băncilor Centrale [36], numit Eurosistem, iar Banca Centrală Europeană este ea însăşi independentă de restul instituţiilor europene [37]. Motivele invocate sunt nevoia de stabilitate şi de protejare contra imixtiunii politicului în activitatea băncii de a asigura stabilitatea preţurilor şi nevoia de profesionişti care să se ocupe de acest domeniu vital.

În Legea nr. 101/1998, care reglementa statutul BNR exista un articol 3 numit chiar „Colaborarea cu autorităţile statului”, al cărei alineat 1 spunea: “Banca Naţională a României colaborează cu autorităţile publice centrale şi locale pentru îndeplinirea obiectivelor sale”[38]. Prin urmare, în 1998, BNR colabora şi cu autorităţile publice locale şi cu cele centrale.

În Legea nr. 312/2004, care reglementează statutul BNR se afirmă la articolul 3, care păstrează aceeaşi denumire, “Colaborarea cu autorităţile statului”, în alineatul 1: “În îndeplinirea atribuţiilor, Banca Naţională a României şi membrii organelor sale de conducere nu vor solicita sau primi instrucţiuni de la autorităţile publice sau de la orice altă instituţie sau autoritate”.[39]

Într-un articol de presă, numit chiar Independenţa BNR va fi consacrată prin Constituţie, ni se spune că chiar modificarea constituţională propusă de BNR a fost aprobată de către BCE: “La 18 aprilie 2013, Banca Centrală Europeană (BCE) a primit din partea Băncii Naţionale a României (BNR) o solicitare de emitere a unui aviz cu privire la un set de propuneri de modificare a Constituţiei României referitoare la BNR, se arata in documentul BCE”[40].

Art. 138

Se modifică pentru a cuprinde la bugetul de stat şi bugetul regiunilor, iar la alineatul 2 se prevede: “Guvernul elaborează anual sau multianual proiectul bugetului de stat şi pe cel al asigurărilor sociale de stat, pe care le trimite instituţiilor Uniunii Europene, după informarea prealabilă asupra conţinutului acestora”.

În actuala formă, articolul spune: “Bugetul elaborează anual proiectul bugetului de stat şi pe cel al asigurărilor sociale de stat, pe care le supune, separat, aprobării Parlamentului”. Nemodificarea articolului 65, alineatul 2, lasă să se înţeleagă că bugetul se mai aprobă de către Parlament, după ce este verificat de către Comisia Europeană, cu toate că procedura de trimitere a sa de la Guvern spre aprobare, de la alineatul 2 al actualului art. 138, nu mai este cuprinsă în noul articol. Că este vorba despre o cedare de suveranitate explică şi un articol de presă din Dilema veche, numit “Mai multă europă” [41].

Art. 148 (1)

Prevede că ratificarea tratatelor constitutive ale UE, completările şi modificările acestora se face în Parlament cu două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor întruniţi în şedinţă comună a celor două camere. Prin urmare, cetăţenii români nu sunt consultaţi nici cu privire la tratatele UE, prin care se poate institui şi pe teritoriul României suprastatul Statele Unite ale Europei, sau probabil Euroregiunile Unite ale Europei.

Art. 148 2)

Un alt transfer de suveranitate, de factură juridică: “România asigură respectarea, în cadrul ordinii juridice naţionale, a dreptului Uniunii Europene, conform obligaţiilor asumate prin pactul de aderare şi celelalte tratate semnate în cadrul Uniunii”. Pentru cine doreşte să înţeleagă ce înseamnă acest lucru, recomand cu căldură o lucrare numită Respectarea dreptului european[42].

La acest mozaic să nu uităm să adăugăm şi faptul că politica de apărare a ţării se decide în comun cu celelalte state membre ale NATO.

Se pune întrebarea, la capătul acestei explicaţii, ce mai rămâne practic din statul român după regionalizare, după proclamarea autonomiei (independenţei) de către BNR, după impunerea controlării bugetului de stat de către Comisia Europeană, după impunerea respectării în ordinea juridică naţională a dreptului Uniunii Europene?

Dispariţia treptată a statului român, până la momentul includerii desăvârşite a regiunilor rezultate din divizarea acestuia prin această modificare constituţională într-un viitor imperiu european, poate avea o consecinţă directă şi asupra funcţionării Bisericii Ortodoxe. Pe lângă faptul că în documentele UE Bisericile sunt considerate doar “organizaţii religioase”, nefiind recunoscute ca Biserici, iar preoţii nu sunt salarizaţi de la stat în multe din ţările membre, dispariţia statului român, într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, ar afecta chiar şi organizarea BOR.

În art. 5 al Statutului de funcţionare al BOR se spune că “Biserica Ortodoxă Română este naţională şi majoritară potrivit vechimii apostolice, tradiţiei, numărului de credincioşi şi contribuţiei sale deosebite la viaţa şi cultura poporului român. Biserica Ortodoxă Română este Biserica neamului românesc”. Ce relevanţă va mai avea acest articol în ziua în care neamul românesc va înceta să mai existe în graniţele a ceea ce numim acum statul român? Însăşi definiţia BOR din articolul 1 ca “comunitatea creştinilor ortodocşi, clerici, mireni şi monahi, constituiţi canonic în parohii şi mănăstiri din Eparhiile Patriarhiei Române aflate în interiorul şi în exteriorul graniţelor României” [43] va deveni superfluă, deoarece atunci toţi credincioşii BOR se vor afla în afara graniţelor României, răspândiţi în euroregiuni în care vor trăi împreună cu oameni de alte confesiuni, sau chiar de confesiune ortodoxă, dar care au ascultări canonice faţă de alte patriarhii.

_____

Anexa 1

Lista ONG-urilor care au făcut propunerile referitoare la libertăţile religioase, preluată din Raportul Forumului Constituţional[44]

ActiveWatch Agenția de Monitorizare a Presei
Alianța Civică Democratică a Romilor
ANBCC – Asociația Națională a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni
APADOR-CH
Asociația Accept
Asociația EPAS
Asociația FRONT
Asociația Mame pentru Mame
Asociația pentru Educație Politică
Asociația Română Anti-SIDA
Asociația Secular Umanistă din România (ASUR)
Asociația Solidaritate pentru Libertatea de Conștiință
Asociația Transcena,
Centras Centrul de Asistență pentru Organizații Nonguvernamentale
Centrul de Studii în Idei Politice
Centrul de Studii Internaționale
Centrul Educația 2000+
Centrul FILIA
Centrul Parteneriat pentru Egalitate
Centrul pentru Jurnalism Independent
CeRe – Centrul de Resurse pentru Participare Publică
ECPI – Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice
ExpertForum
Fundația Parteneri pentru Dezvoltare Locală
Fundația Soros
Fundația Tineri pentru Tineri
Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului GRADO
Centrul Rațiu pentru Democrație
Roma Education Fund România
Societatea Academică din România
Societatea pentru Educație Contraceptivă și Sexuală
SoLib – Societatea pentru Libertate Individuală

[1] http://www.ccr.ro/files/products/Decizie_80_2014_opinii2.pdf, p. 52-54.

[2]http://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/440/propuneri-bor-privind-modificarea-constitu%C5%A3iei-familia-rolul-istoric-al-bisericii-%C3%8Env%C4%83%C5%A3%C4%83m%C3%A2nt-religios.

[3] http://www.ccr.ro/files/products/Decizie_80_2014_opinii2.pdf, p. 75.

[4] http://www.hotnews.ro/stiri-politic-14940593-live-text-modificarea-constitutiei-ziua-3.htm.

[5] http://www.apd.ro/wp-content/uploads/2015/03/Raport-Forumul-Constitutional-2015.pdf, p. 81.

[6] În realitate, persoanele nereligioase pot instiga mai mult la defăimare religioasă decât la învrăjbire propriu-zisă, lucru observat şi din protestul vehement faţă de art. 13 din Legea Cultelor, în care s-a introdus interdicţia de a defăima public simbolurile religioase.

[7] http://www.ducu.de/rel43.htm. Pe acest site avem o listă cu principalele grupări nerecunoscute drept culte religioase. Niciunul dintre acestea nu a provocat până acum acte de învrăjbire religioasă care să necesite astfel de prevedere constituţională.

[8] “Raporturile dintre culte, precum şi cele dintre asociaţii şi grupuri religioase se desfăşoară în baza înţelegerii şi respectului reciproc” (http://patriarhia.ro/legea-nr-489-2006-privind-libertatea-religioasa-si-regimul-general-al-cultelor-539.html).

[9] Fără a dori să fac un proces de intenţie, întotdeauna am avut sentimentul, nu însă şi probe, că această prevedere a fost un răspuns direct la acea izbucnire a asociaţiilor creştine care au curmat activitatea LGBT de la Muzeul Ţăranului Român.

[10] http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/-noua-inchizitie–82945.

[11] http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/-noua-inchizitie–82945.

[12] http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/-noua-inchizitie–82945.

[13]http://www.hotnews.ro/stiri-politic-14764446-propunere-pentru-revizuirea-constitutiei-30-ong-uri-doresc-autonomia-cultelor-religioase-fata-stat.htm.

[14] Vezi Anexa 1 cu lista prezentată de către Raportul final al Forumului Constituţional (http://www.apd.ro/wp-content/uploads/2015/03/Raport-Forumul-Constitutional-2015.pdf, p. 65).

[15] http://www.apd.ro/wp-content/uploads/2015/03/Raport-Forumul-Constitutional-2015.pdf, p. 81.

[16] http://www.apd.ro/wp-content/uploads/2015/03/Raport-Forumul-Constitutional-2015.pdf, p. 81.

[17] http://2003.forumconstitutional.ro/raport_final.pdf, p. 46.

[18] http://2003.forumconstitutional.ro/raport_final.pdf, p. 46.

[19] http://www.culturavietii.ro/2014/11/27/germania-doi-parinti-fac-puscarie-cu-randul-pentru-ca-refuza-sa-si-trimita-copiii-la-ora-de-educatie-sexuala/.

[20] https://www.lifesitenews.com/news/germany-jails-eight-christian-fathers-for-removing-children-from-sex-ed-cla.

[21]http://patriarhia.ro/legea-nr-489-2006-privind-libertatea-religioasa-si-regimul-general-al-cultelor-539.html.

[22] TR Popescu, Dreptul familiei, Editura de stat didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1960, vol. 2, p. 284.

[23] http://www.uvt.ro/files/b6d6b3353366d7f01829e4a6d3dd4f6bb7b7aa5a/.

[24] “Potrivit art. 32 alin. (5) din Constitutie, „Invatamantul de toate gradele se desfasoara in unitati de stat, particulare si confesionale, in conditiile legii”, sens in care invatamantul religios vizeaza atat institutii de invatamant organizate de culte pentru pregatirea personalului propriu de cult in conditiile legii, cat si educatia religioasa realizata de scolile de stat in asa fel incat sa fie avuta in vedere respectarea libertatii constiintei, precum si respectarea dreptului parintilor sau a tutorilor de a asigura educatia copiilor lor minori potrivit propriilor convingeri” (http://www.ccr.ro/files/products/Decizie_669_2014.pdf, p. 4).

[25] http://www.ccr.ro/files/products/Decizie_669_2014.pdf, p. 4.

[26] http://m3culture.ro/2013/07/cultura-in-constitutia-romaniei-ce-s-a-schimbat-ce-ramane-la-fel-2/.

[27] http://www.apd.ro/wp-content/uploads/2015/03/Raport-Forumul-Constitutional-2015.pdf, pp. 87-88.

[28]http://www.romanialibera.ro/actualitate/proiecte-locale/controverse–muzeul-%C5%A2aranului–acuzat-de-propaganda-homosexuala-292071.

[29] Ibidem.

[30]http://accept-romania.ro/blog/2013/06/14/orientarea-sexuala-trebuie-sa-ramana-un-criteriu-protejat-in-constitutie/.

[31] http://m3culture.ro/2013/07/cultura-in-constitutia-romaniei-ce-s-a-schimbat-ce-ramane-la-fel-2/.

[32] http://www.cotidianul.ro/regionalizarea-descentralizarea-cum-si-de-ce-226063/.

[33] http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2013/05/08/dinu-c-giurescu-regionalizare/.

[34]http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2013/06/27/curtea-constitutionala-amana-referendumul-pentru-constitutia-revizuita-video/.

[35]http://www.mediafax.ro/politic/dragnea-finalul-anului-sa-gaseasca-romania-cu-regiuni-administrative-infiintate-si-functionale-10454252.

[36] http://www.bnro.ro/Banca-Centrala-Europeana-1398.aspx.