Cel putin in Niger si Afghanistan, medicii ar trebui sa salveze vieti, nu sa le ia. Acest lucru nu este valabil in Olanda. O discutie pe marginea unui recent document al asociatiei medicilor olandezi, propusa de portalul de bioetica Mercator.net.
Poate exista un loc mai nepotrivit pentru a fi medic decit Olanda? Nu din cauza standardelor sistemului de sanatate; acolo este cea mai ridicata speranta de viata din lume si una dintre cele mai scazute rate ale mortalitatii infantile. Este nepotrivit pentru ca organizatia profesionala a medicilor olandezi a declarat ca eutanasia este parte integranta a meseriei de medic.
Acest lucru a devenit clar in septembrie 2011, cind Asociatia Regala a Medicilor Olandezi (KNMG), a emis un raport intitulat ”Rolul medicului in incetarea voluntara a vietii”. Este un document lung care, prin fraze alese cu diplomatie, detasare si pe un ton sofisticat, mascheaza un mesaj inspaimintator: in Olanda, profesia de medic a capitulat in fata culturii mortii.
Desi documentele KNMG nu au putere de lege, ele sunt foarte influente in structurarea legilor. Punctul cheie al acestui raport este obligatia profesionala de a fi intotdeauna empatic cu solicitarile de eutanasie. Chiar daca unii medici se opun din punct de vedere moral, ei trebuie sa trimita pacientii care doresc sa moara colegilor de breasla dispusi sa efectueze procedura.
La zece ani dupa adoptarea legii care o permite, in Olanda, eutanasia in cazul bolilor terminale a devenit un lucru obisnuit. Unii pacienti batrini sunt atit de speriati ca medicii ar putea sa ii omoare incit poarta cu ei hartii pe care scriu “va rog nu ma eutanasiati”. Oficial, in jur de 2.400 de persone sunt eutanasiate in fiecare an – desi numarul real ar putea fi semnificativ mai mare, pentru ca adesea medicii nu completeaza documentele cerute de guvern.
Acum, dezbaterile publice se indreapta spre eutanasierea persoanelor care sunt satule de viata, dar nu bolnave, si a persoanelor cu dementa si probleme psihice.
Un grup numit Uit Vrije Wil (“Prin libera alegere”) pretinde ca persoanele peste 70 de ani care simt ca “si-au implinit rostul in viata” si vor sa aiba “o moarte demna” ar trebui sa poata apela la asistenta unor profesionisti. Acest lucru este inca ilegal in Olanda, pentru ca pacientii trebue sa sufere de o boala in stadiu terminal sau sa aiba o suferinta de nesuportat. Dar KNMG pare ca nu se opune miscarii, in principiu – iar acest lucru da culoare recomandarilor despre cum ar trebui sa abordeze medicii cererile de eutanasiere
In ceea ce priveste persoanele cu dementa sau alte boli psihice, KNMG insista ca acestia intra sub incidenta legislatiei in vigoare. Exista in raport un paragraf inspaimintator, care argumenteaza ca notiunea de „suferinta de nesuportat” poate fi extinsa mult mai mult decit banuiesc medicii olandezi:
“Cadrul legislativ in vigoare si conceptul de suferinta de nesuportat sunt mai extinse decit interpretarea si aplicarea lor de catre multe cadre medicale pina acum. Vulnerabilitatea – extinsa la pierderea functiilor vitale, singuratate si pierderea autonomiei – ar trebui sa fie parte integranta a ecuatiei pe care medicii isi bazeaza evaluarea cererilor de eutanasiere. Rezultatul acestei insumari non-lineare a problemelor medicale si non-medicale, care de obicei nu sunt prin ele insele amenintatoare la adresa vietii sau fatale, pot duce la suferinte prelungite sau de nesuportat, in intelesul dat de legea eutanasiei.”
Se insinueaza astfel ca virsta inaintata, in sine, este de ajuns pentru a cere eutanasia.
“O acumulare de probleme geriatrice, incluzind pierderea functiilor, ducind la degenerare progresiva poate fi de asemenea calificata drept suferinta de durata si de nesuportat” pentru care eutanasia este o solutie”,
se mai afirma in raport.
Dar daca un pacient care nu are o suferinta de nesuportat vrea sa moara? In acest caz, nu poate apela in mod legal la eutanasie dar poate sa inceteze sa bea si sa manince.
“Refuzind asistenta medicului, un pacient care are o dorinta puternica de a muri poate decide pentru sine sa inceteze sa bea si sa manince. In acest caz pacientul face o alegere constienta de a-si grabi moartea. Studiile indica aproape 2.500 astfel de cazuri pe an. Aceste studii arata ca refuzul constient de a se alimenta si hidrata, atunci cind este combinat cu ingrijirea medicala paliativa, poate oferi o moarte demna. KNMG promoveaza acest punct de vedere.”
In alte tari, o cerere de a muri este considerata un strigat de ajutor, un derapaj temporar de la dorinta umana primara de supravietuire. Medicii incearca sa descurajeze pacientul de la a-si curma viata. Medicii olandezi sunt obligati sa gindeasca diferit:
“Un pacient trebuie sa fie considerat in deplinatatea facultatilor sale daca nu exista evidente ale contrariului. Dorinta de a muri nu constituie, in ea insasi, un indiciu ca pacientul sufera de depresie.”
Dar in cazul unui pacient care nu are suferinte insuportabile si care totusi doreste sa-si curme viata cu medicamente letale precum Nembutal? Este legal pentru un medic sa incurajeze pacientul sa se sinucida sau sa ofere asistenta, dupa cum afirma KNMG. Cu toate acestea,
“Nu exista pedepse pentru medici sau alte persone care furnizeaza informatii despre sinucidere. Medicilor le este ingaduit in mod legal sa indrume pacientii catre informatii existente pe internet sau in publicatii care pot fi cumparate, sau sa le imprumute materiale si sa discute aceste informatii cu pacientii.”
Prin urmare, daca nu exista o suferinta de nesuportat si un pacient vrea sa se sinucida cu un pumn de medicamente, un medic olandez il poate indruma, fara a fi pasibil de pedeapsa.
Ca rezultat al acestor fapte, corpul de elita al medicilor olandezi isi sfatuieste membrii sa–si ajute pacientii sa moara la cerere. Este o totala rasturnare a rolului traditional al medicilor de a salva viata pacientilor.
Ce se intimpla cu medicii olandezi care nu vor sa participe la eutanasire? Exista si acestia, dupa cum recunoaste KNMG:
“Vor continua sa existe multi medici care nu doresc sau nu sunt dispusi moral sa foloseasca libertatea dispunerii de sine, pe care societatea o include tot mai mult in dreptul la auto-determinare.”
In limbajul raportului medical se strecoara o nota de simpatie pentru extremismul moral al acestor persoane.
“O cerere de eutanasiere este una dintre cele mai intrusive si oneroase cereri pe care un pacient le poate face medicului. Multi medici gasesc dificil de indeplinit eutanasierea sau sinuciderea asistata. Acest lucru este cu atit mai adevarat cu cit dorinta nu este mereu determinata de o boala in stadiu terminal.”
Totusi, mesajul raportului este clar: cooperarea este obligatorie. Daca un medic nu vrea sa coopereze direct,
“exista o datorie morala si profesionala de a oferi pacientilor asistenta temporara in gasirea unui medic care nu are obiectii fundamentale in privinta eutanasierii si sinuciderii asistate.”
Acest lucru este valabil si pentru pacientii care doresc sa moara si nu sunt eligibili pentru eutanasierea legala. Daca vor sa moara prin infometare, “medicul este obligat, in astfel de cazuri, sa supravegheze pacientul si sa aline suferinta prin ingrijire medicala paleativa.” Daca pacientii vor sa se sinucida cu medicamente, “medicii au datoria profesionala sa discute cu pacientul” pro si contra metodelor pe care acesta le alege.
Care este viitorul medicinei in Olanda? Raportul evidentiaza ca exista deja 1 milion de persone batrine cu “morbiditate multipla” si in 10 ani vor fi peste 1,5 milioane – 10% din populatie. Toti acestia vor fi eligibili pentru eutanasie daca suferintele le vor parea interminabile si vietile, fara sens. Comitetul director al asociatiei medicilor olandezi pare sa se pregateasca pentru o avalansa de suferinte ale batrinilor, fortindu-si membrii sa duca la indeplinire aproape orice cerere de a muri.
Daca acest lucru nu este o repudiere a tuturor valorilor medicale, ce este atunci?
