back to top

„Cercetașii României” promovează, mai nou, avortul și homosexualitatea?!

[box type=”shadow”]UPDATE: Cercetașii catolici se dezic de conducerea națională, după adeziunea acesteia la scrisoarea pro-„educație sexuală”[/box]

Disperați că nici în anul școlar curent nu le-a reușit impunerea agendei și presați probabil de generoșii finanțatori (Soros, USAID ejusdem farinae), ONG-urile seculariste își reiau presiunile asupra ministerelor de resort pentru a obține introducerea „educației sexuale” în trunchiul comun al materiilor de studiat în școlile publice.

Și de data aceasta, a fost lansată în presă o scrisoare, care repetă aceleași argumente obosite și înșiră aceleași minciuni sfruntate cu privire la efectele „benefice” ale predării sexualității de către ideologii agreați de UE și ONU – organisme menționate permanent ca sprijinitori ai „educației sexuale”. Și, la fel ca și până acum, nu se suflă niciun cuvințel despre faptul că există deja un opțional de educație pentru sănătate, care poate fi introdus în curicula școlii, LA CEREREA PĂRINȚILOR. De ce ar face-o câtă vreme ținta este, așa cum am mai arătat-o în zeci de materiale de sinteză și de luări de poziție publice, preluarea controlului asupra copiilor prin forțarea asupra lor a unei ideologii toxice, mascată sub forma unei ore oarecare. Evident, scopul nu poate fi atins decât atunci când materia va fi obligatorie.

De asemenea, printre semnatari nu se află nici de data aceasta nicio organizație de părinți reprezentativă și, din tonul scrisorii, rămâne evident faptul că sexualiștii nu intenționează să dea posibilitate de opțiune acestora. În definitiv, ce părinte sănătos la minte și-ar lăsa copilul să fie educat după curicule realizate la sfatul „specialiștilor” de la organizația homosexualilor ACCEPT, de la feministele radicale FRONT și de la afiliata românească a super-business-ului de avorturi și vânzări de organe de copii Planned Parenthood? Care părinte ar considera homosexualitatea o opțiune pentru copilul său și punerea la nivel de egalitate a nașterii de copii cu avortul?! Dacă există asemenea părinți, să opteze pentru copiii lor, căci sunt liberi să o facă – dar nouă nu ni se poate impune așa ceva.

Poate că nici n-am fi menționat scrisoarea dacă nu ne-ar fi atras atenția numărul mare de semnatari de această dată, 67. Pentru mai multă greutate și impact, evident. Însă, cu trei excepții notabile, niciuna dintre organizații nu are nici expertiză, nici relevanță într-o dispută publică pe tema copiilor sau educației.

Cele 3 excepții sunt Salvați Copiii, ARAS (Asociația Română Anti-SIDA) și, spre stupoarea noastră, Cercetașii României.

Cercetășia s-a întemeiat pe valorile religioase și este în continuare considerată o structură conservatoare, o „școală a vieții” bazată pe camaraderie și complementaritate în abordarea diferențelor bărbat-femeie și a însemnătății acestora pentru societate. În statut există încă prevederea originală de acum peste un secol, cea a adeziunii la principiul datoriei faţă de Dumnezeu – prin credință, fidelitatea față de principiile spirituale – și acceptarea îndatoririlor ce decurg din aceasta.

De asemenea este o valoare cercetășească „loialitatea faţă de ţară şi tradiţii” și „ascultarea față de părinți”.

În multe filiale se ține cont de îndrumătorii spirituali și duhovnici (nu doar ortodocși!), ca să nu mai spunem că pentru unele acțiuni și tabere se obține, în mod specific, chiar dacă neoficial, binecuvântarea preotului…

Cum de s-a ajuns ca „Cercetașii României” să susțină o campanie pro-homosexualitate și pro-avort?!

Există două rațiuni pentru adeziunea scriptică a cercetașilor la „educația sexuală”, presupunând că nu este o mistificare. Prima, liderii organizației habar nu au ce au semnat, necunoscând natura reală a campaniei în care au fost angrenați, caz în care li se poate explica. Poftim aici. A doua, că liderii au trădat principiile, au încălcat statutul organizației și au trădat pe părinții care le-au încredințat copiii spre educare curată, în spiritul valorilor românești și europene autentice.

Oricare dintre motivații ar fi cea reală, se impune un răspuns public al șefilor Organizației Naționale „Cercetașii României”. Îl așteptăm. (Bogdan Stanciu)

Alianța Familiilor din România
Alianța Familiilor din Româniahttp://www.alianta-familiilor.ro
Organizaţie de advocacy, în sensul afirmării şi apărării tradiţiilor social-culturale care au stat la baza dezvoltării societăţii româneşti: familia şi morala creştină, aplicate în relaţiile interumane şi în viaţa socială.

Cele mai recente

Cele mai citite