I-am auzit pe mulți protestând atunci când cineva folosește o comparație între holocaustul evreilor sau sclavia din America și avort. Adesea, la speech-urile mele publice, cineva îmi atrage atenția că este ofensat de faptul că eu însumi utilizez astfel de comparații.
Problema lor nu este neapărat aceea că se face o referire la aceste tragedii – la urma urmei, construim memoriale, muzee și ne reamintim de ceea ce s-a întâmpla ca să fim siguri că ceva precum holocaustul evreilor nu se va repeta – ci că eu am ridicat ceea ce ei consideră o „aglomerare de țesuturi” la rangul de persoană.
Dacă în sine referirea ar fi o problemă, atunci ar trebui să nu mai insistăm atâta pe educarea societății despre ce s-a întâmplat. Locuri precum Auschwitz sunt deschise publicului tocmai ca să fim siguri că înțelegem oroarea care s-a întâmplat acolo.
Tocmai de aceea folosim astfel de evocări. Dorim ca lumea să înțeleagă că ceea ce ne îngrozește în legătură cu holocaustul este exact ceea ce ne stârnește același sentiment în legătură cu holocaustul avorturilor. Vorbim despre Decizia Dred Scott (referire la cazul Dred Scott v. Sandford (1857). Curtea Supremă a SUA a decis că guvernul nu are dreptul de a interveni în problema sclaviei și că oamenii de origine africană (atât sclavi cât și liberi) nu erau protejati de Constitutie și nu puteau fi cetățeni ai SUA; n. tr.) pentru că dorim ca oamenii să vadă Roe v. Wade (decizia Curții Supreme din 1973, prin care avortul era declarat „drept al femeii” în SUA, pe toată durata sarcinii; n. tr.) la fel de detestabil.
Motivul principal al disputei este deci chiar motivația acestei comparații: personalitatea. Avem datoria de a ne folosi de uneltele pe care istoria ni le-a dat pentru a educa generațiile viitoare despre masacrul care deja a luat viața a peste 52 de milioane de copii americani nevinovați.
Decizia „Dred Scott” a stabilit că ființele umane cu pielea neagră nu erau de fapt persoane, din cauză că erau doar 3/5 umane. Regimul totalitar nazist a decis că persoanele de origine evreiască nu erau de fapt persoane umane, ci un soi de rozătoare care trebuie exterminate. „Roe v. Wade” s-a pronunțat că oamenii aflați în primele 9 luni de dezvoltare nu sunt persoane, cu excepția cazului în care mama lor decide altfel.
Cum este posibil să nu fi învățat lecțiile trecutului? Cum se face că încă mai avem îndrăzneala să ne jucăm de-a Dumnezeu și să răpim dreptul de a fi persoană unui grup de oameni pe simplul motiv că sunt prea mici de vârstă?
Știm astăzi că nu culoarea pielii decide calitatea de a fi om. La fel, nici naționalitatea. Ar trebui să recunoaștem că nici vârsta nu îl face pe un om să fie om; acesta este om chiar din momentul în care a început să trăiască și va fi așa până când va muri.
Unii încearcă să argumenteze că o ființă umană nu începe de fapt să trăiască până la nouă luni după ce începe dezvoltarea sa (în SUA; ca și în România, copilul nenăscut este considerat non-persoană, ceea ce înseamnă că nu au drepturi; n.tr.), ceea ce nu are în fapt niciun sens. Din chiar secunda în care se face concepția, începe dezvoltarea noii ființe umane. Nenăscutul nu poate deveni brusc om, dacă el nu ar fi fost om de la bun început. De la zigot, embrion, fetus, nou născut, copil mic, adolescent, adult și până la bătrân, ființa umană trece prin aceste cicluri naturale ale vieții sale care se încheie la moarte.
Fapt este că asemenea comparații trebuie să fie făcute pentru a înfățișa întreaga dimensiune a tragediei care a început la 22 ianuarie 1973. Aș spune chiar că noi ar trebui să ne simțim ofensați de lipsa unor astfel de abordări și de absența utilizării acestor instrumente educaționale pentru a arăta adevărul despre holocaustul avorturilor.
Este evident că n-am învățat nimic din incredibilele acte de distrugere din istorie și nici din ignoranța care a dus la ele. Suntem obligați să luăm aceste lecții în serios și să educăm oamenii, în speranța că putem opri plaga avortului.
Aș merge chiar până la a afirma: “Cum îndăznim să NU comparăm avortul cu sclavia și holocaustul?”
