Câinele are dreptul la viață și omul nenăscut, nu?

Doua articole ciudate, cu subiect identic, ne-au atras atentia acum 2 saptamini, unul din Mediafax si unul din New York Times. Ambele intreaba: i se recunoaste deja, sau ar trebui sa i se recunoasca, dreptul la viata cainelui?

Da, caineului, nu am gresit.

Comentam asupra acestui subiect evident ciudat pentru ca face parte din unul mult mai vast, acela al “drepturilor” animalelor. Ati citit corect – ale animalelor. Din perspectiva unui evolutionist sau darwinist, intrebarea nu e nepotrivita. Din perspectiva lor, omul nu e decit un “animal” social care, gratie norocului si selectiei naturale, a fost catapultat prin procesul evolutiv chiar in virful piramidei vietuitoarelor. (Cei interesati de subiect pot citi opusul lui Richard Dawkins, The Blind Watch Maker – Ceasornicarul orb.) Nimic mai mult, nimic mai putin. Pentru cei care gindesc asa, unica intrebare relevanta este unde ar trebui demarcata linia intre animalele cu “drepturi” si cele fara, nu intre animale si oameni. Astazi scriem despre “dreptul” animalelor la viata.

Subiectul acesta nu mai e avantgardist si nici izolat. “Drepturile” animalelor preocupa grupuri din diverse tari. Daca mediul are “drepturi” de ce nu si jivinele care traiesc intre copaci? Nu demult, un grup de activisti pentru „drepturile animalelor” din Brazilia a intentat, fara succes, actiuni in instanta pentru eliberarea maimutelor din gradinile zoologice. In urma cu doar citiva ani, niste austrieci au inregistrat o actiune similara la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, cerind eliberarea maimutelor din gradinile zoologice din Austria. Justificarea lor a fost ca si ele trebuie sa beneficieze de “dreptul la libertate.” Numai ca CEDO monitorizeaza si aplica Conventia Europeana a Drepturilor Omului, nu a „drepturilor animalelor”. Dar cei pasionati de subiect incearca pe toate caile posibile.

Incercarea cea mai radicala si notabila insa parvine din partea socialistilor spanioli care, cu citiva ani in urma, au initiat un proiect legislativ pentru acordarea de „drepturi” animalelor, unele dintre ele similare cu cele ale omului. Motivatia in sprijinul initiativei a fost furnizata de faimosului bioetician american Peter Singer, profesor de etica la Universitatea Princeton, cunoscut pentru afirmatiile lui ca anumite specii de animale, spre deosebire de copiii nenascuti, au dreptul la viata. Dupa cum se vede, secularismul nascoceste in permanenta notiuni si idei tot mai bizare. Nebunia este in voga si, impreuna cu darwinismul, surpa linia care despartea, pina acuma, omul de animale. Despre asta, insa, intentionam sa scriem alta data.

Dar cainele, prietenul cel mai bun al omului?

Pe 11 ianuarie 2012, Hotnews a publicat articolul “Maidanezul constitutional”, in care autorul deplange decizia recenta a Curtii Constitutionale de a bloca eutanasierea cainilor din Romania, adaugind ca “institutiile nu mai reusesc sa faca prea bine diferenta dintre om si animal.” Iar pe 6 ianuarie, in New York Times aparea un editorial, “A Dog’s Right to Life?”, al unui medic veterinar, care a suscitat o dezbatere zgomotoasa. Scrie autorul:

“Sunt medic veterinar si unul din clientii mei este o femeie in varsta care isi iubeste tare mult cainele de 8 ani, dar care nu are familie, nici prieteni care sa-i mosteneasca animalul dupa ce moare. Mi-a cerut sa semnez un document legal care m-ar obliga sa-i eutanasiez cainele in caz ca ea moare inaintea lui. Ce ar trebui sa fac?

Multi proprietari de animale de casa ar gasi raspunsul extrem de dificil. Dar nu inteleg de ce. Cainii nu se pot astepta la o viata lunga. Moartea nu le rapeste pensia pentru care au muncit o viata intreaga, nici ocazia de a dansa la nunta fiicei lor. Deci […] eutanasierea lui nu ar parea mai rau ca ceea ce oamenii fac zilnic – de exemplu mincatul unui hamburger. Spun asta din ambele perspective, ca un iubitor de caini si ca un consumator de hamburgeri.

Cultura in care traim face o distinctie intre animalele de linga casa si cele de pe cimp. Pe primele le crestem sa le iubim si ca ele sa ne iubeasca si sa ne arate afectiune. Pe celelalte le crestem ca sa le omorim si sa le mincam. Distinctia asta, insa, e doar una de convenienta. Convenienta noastra. Nu e bazata pe realitati zoologice, iar animalele cu siguranta nu si-au dat consimtamantul ca sa fie ucise sau mincate. Deci, daca, la fel ca restul oamenilor care consuma carne si se imbraca in haine de piele, crezi ca e acceptabil sa ucizi animalele pentru necesitatile proprii, de ce nu si in cazul acesta?

Am directionat intrebarea catre Peter Singer, filosoful si eticianul care a facut mai mult ca oricare altul pentru promovarea libertatilor animalelor. El mi-a raspuns ca uciderea unui caine nu e un lucru mai rau decit uciderea unei vite. “Nedreptatea in uciderea unui caine nu e la fel ca nedreptatea uciderii unei fiinte umane normale,” zice el, “care poate sa-si directioneze viata in viitor si are aspiratii specifice pentru viitorul lui.” Daca animalul nu ar putea fi fericit dupa moartea stapinului, adauga el, eutanasierea lui ar putea fi cumva justificata. “Dar daca cainele se poate bucura de viata,” spune tot Singer, “de ca sa nu-l lasi sa traiasca”?

Deci, e consistent din punct de vedere moral pentru un veterinar sa refuze sa eutanasieze cainele, dar in acelasi timp sa sa indoape cu o friptura gustoasa? Daca astea sunt optiunile, spune Singer, ar fi mai bine sa maninci … cainele. In principiu sunt de acord cu Singer: dorinta stapinului nu e un motiv bun pentru a pune capat vietii cainelui. Deci, spune-i clientului ca nu-i vei eutanasia cainele.

Dar mai exista inca o perspectiva asupra doleantei clientului: e ingrozitor sa te gindesti ca ceilalti vor supravietui mortii noastre. Ne ingrijoram ca cei pe care ii iubim nu vor putea trai fara noi. Probabil, cerinta acestei femei proprietare a cainelui este o reflectie a ingrijorarilor pe care fiintele umane le au privind ceea ce ramine in urma lor. In definitiv, insa, ea incearca, gresit as spune, sa-i puna cainelui casa ordine inainte de moarte. Daca vrei sa-i oferi liniste acestei femei, garanteaza-i ca ii vei adopta cainele dupa moarte.

A fost Aristotel pro-vita?

Daca, asa cum afirma eticienii evolutionisti si avangardisti, ar trebui sa li se recunoasca animalelor “dreptul” la viata, de ce, intrebam noi, nu li se recunoaste acest lucru in primul rand copiilor nenascuti? Speciei homo sapiens, specia care decide cine ce drepturi are. Acesti eticieni sunt primii care neaga dreptul copiilor nenascuti la viata. In opinia aceluiasi Peter Singer, doar fiintele umane care isi pot croi un viitor si au o viziune asupra acestuia ar trebui sa se bucure de dreptul la viata [Singer sustine avortul pana la nastere si eutanasierea nou-nascutului, n. trad.]. Acestia – si fiintele care sunt fericite sau au potentialul de a fi fericite. Aici trage el linia. In consecinta, batrinii care nu mai fac planuri de viitor si nu se mai pot astepta la ani sanatosi si fericiti ar putea fi privati de dreptul la viata.

Fara indoiala ca ne confruntam cu o contradictie valorica fundamentala, plina de consecinte adinci. Aceasta contradictie este obiectivul central al unei carti publicate in SUA in 2011 de Christopher Kaczor, profesor de drept la Loyola Marymount University in Los Angeles: The Ethics of Abortion: Women’s Rights, Human Life, and the Question of Justice (Etica avortului: drepturile femeii, viata umana si problema justitiei). Pe 19 octombrie, National Review Online publica un interviu cu profesorul Kaczor, interviu din care reproducem citeva paragrafe care ni se par extrem de importante si reprezentative privind inabilitatea celor care sustin avortul in justificarea pozitiei lor.

Intrebare: Afirmati in cartea dvs. ca “toate avorturile intentionate sunt imorale si ca medicii si asistentele medicale care nu vor sa participe la operatii de avort nu ar trebui sa fie constrinse sa o faca. Ce drept aveti dvs., ca barbat, sa promovati pozitia asta? Si de ce sa nu fie personalul medical constrans sa presteze servicii de avort chiar daca le violeaza constiinta? Avortul, dupa cum stiti, e legal in Statele Unite. Nu au doctorii si asistentele medicale o obligatie morala sa faciliteze avortul?

Raspuns: Ati pus trei intrebari importante, prima dintre ele avind de a face cu dreptul de a vorbi despre avort. Din punct de vedere legal, toate persoanele au dreptul la libertatea cuvintului, inclusiv libertatea de a vorbi despre avort. Din punct de vedere moral, insa, fiecare persoana de buna credinta are dreptul si obligatia sa vorbeasca in apararea celor care nu se pot apara singuri cit si pentru un ordin social drept. Intrebarea “ce drept ai tu, un barbat, sa te impotrivesti avortului” presupune ca avortul este in mod simplu si exclusiv o chestiune care priveste femeile, o presupunere care este gresita. Majoritatea celor care promoveaza avortul sunt barbati – mai mult barbati decit femei se declara pentru avort – si in Statele Unite barbatii platesc pentru serviciile de avort din impozitele lor. In plus, fiecare avort implica o femeie insarcinata, un tata, o persoana care e avortata, si societatea care permite lucrul acesta.

In al doilea rind, cu toate ca avortul este legal la ora actuala in Statele Unite, este deasemenea ilegal sa fortezi un doctor sa preteze servicii de avort. Legea federala, adoptata imediat dupa decizia Roe v. Wade, [decizia Curtii Supreme a SUA din ianuarie 1973 prin care a fost dezincriminat avortul, n. trad.] protejaza medicii si institutiile impotriva obligarii lor la prestarea serviciilor avortive. Medicii si asistentele medicale, cum am spus, nu au obligatia legala sa faciliteze avortul si nici nu au asemenea obligatie morala. Intr-adevar, Juramintul lui Hiprocrate afirma “Nu voi da unei femei un medicament avortiv.” [Juramantul lui Hipocrate in romaneste aici, n. trad.] Rolul doctorului este sa vindece pacientii si sa promoveze sanatatea, nu sa vatame sau sa distruga viata umana.

Intrebare: Care e cel mai convingator argument pe care activistii pro-avort il au?

Raspuns: Cel mai convingator argument pro-avort este dat de David Boonin de la Universitatea din Colorado – Boulder in cartea lui “In apararea avortului.” Boonin este un filosof foarte inteligent, care isi foloseste ingeniozitatea ca sa nege dreptul la viata al fetusului pina dupa 25 sau 28 de saptamini de sarcina. Argumentul lui este ca pina cind o fiinta nu poseda o dorinta specifica oarecare, acea fiinta nu are dreptul la viata.

Argumentul lui Boonin se confrunta cu citeva dificultati. Prima este ca deschide poarta catre infanticid – uciderea copiilor nou nascuti – deoarece multi copii nascuti inainte de termen se nasc inainte de 25 de saptamini, si, in opinia lui Boonin, nu au dreptul sa traiasca. In al doilea rind, este nerezonabil sa afirmi ca fiintele umane la 25 de saptamini de sarcina au dorinte, deoarece dorintele implica procesul de constientizare a unei lipse si dorinta de a suplini acea lipsa. Fiintele umane imature au senzatii placute si neplacute, dar ma indoiesc ca exercita discernamint, si, in consecinta, ele nu pot genera doleante. Daca asta ar fi adevarat, atunci infanticidul devine permisibil, dupa standardele propuse de Boonin pina cu mult mai tirziu in dezvoltarea persoanei umane, un an sau doi dupa nastere [identic cu opinia lui Peter Singer, n. trad.].

Intrebare: Care e cel mai putin convingator argument in sprijinul avortului?

Raspuns: “E corpul meu, e alegerea mea.” Formula asta e mai mult un slogan decit un argument; ca argument nu e bun deloc. In privinta avortului, doua persoane sunt implicate, femea insarcinata si fiinta umana din uterul ei. Stim ca sunt implicate doua persoane, pentru ca ele pot avea doua tipuri de sange diferite sau pot fi de rase diferite; se poate intimpla ca una dintre ele sa moara si cealalta sa traiasca si viceversa. Daca doar un singur corp ar fi implicat, apar situatii absurde, de exemplu ca femeia are doua capete, patru brate, si, daca are in uter un baiat, deasmenea are penis. Mai mult, “alegerea” e un eufemism care deghizeaza realitatea. Toata lumea favorizeaza alegerile bune care sunt drepte si promoveaza bunastarea umanitatii. Intrebarea este daca avortul este o astfel de alegere.

(Articol extras din buletinul informativ al Aliantei Familiilor din Romania, completari si adnotari de Provita Bucuresti.)

Aceasta este o a treia victorie majoră pentru demnitatea umană în ultimii doi ani, după rezoluția din 2010 privind libertatea de conștiință a personalului medical și decizia Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) care a stabilit anul trecut că nu există dreptul la eutanasie sau sinucidere asistată în Convenția Europeană a Drepturilor Omului, documentul care guvernează activitatea Curții.

Rezoluţia (nr. 1859/2012) este intitulată „Protejarea drepturilor şi a demnităţii omului prin conştientizarea dorinţelor pacienţilor” și, fără să fie dedicată în sine problemei eutanasiei, are ca scop să definească principiile care trebuie să guverneze practica medicală în ce privește exprimarea voinței pacienților referitor la o intervenție medicală, în situația în care cei în cauză nu își mai pot susține poziția în momentul intervenției.

Inițiatorii au dorit astfel să închidă porțile legislative pe care așa-numitele „living will” le lasă deschise eutanasiei sau sinuciderii asistate, într-o perioadă de tot mai multe îngrijorări privind protecția demnității umane la finalul vieții.

„Living will” (nu cunoaștem corespondența sa în dreptul românesc) înseamnă instrucțiuni date în scris de către un individ privind tratamentul care dorește să-i fie aplicat în cazul în care nu-și va mai putea exprima voința din cauza bolii sau a incapacității. Prin aceste „living will”, semnatarii împuternicesc practic alte persoane să ia decizii în numele lor.

„L-am auzit pe medic vorbind despre eutanasie. Asta ce mai e?” „-E o cale mai bună de a absorbi calciul când înaintezi în vârstă, doamnă Flowerstone. Așezați-vă și lăsați câteva minute, să-și facă efectul.”

Întrucât legislațiile naționale variază foarte mult, Consiliul Europei readuce în atenția statelor membre, prin rezoluția 1859, documente elaborate anterior, precum „Convenţia privind Drepturilor Omului şi Biomedicina” (Convenţia Oviedo) prin care statele membre se obligă să nu legalizeze eutanasia sau sinuciderea asistată.

De menționat un amendament foarte important (par. 7.8), introdus de parlamentarul italian Luca Volontè, liderul grupului PPE din Consiliul Europei, care subliniază faptul că „în caz de îndoială, decizia trebuie luată întotdeauna în favoarea vieţii şi a prelungirii ei”.

Astfel, APCE aruncă mingea în curtea statelor care permit acum eutanasia, precum Olanda sau Belgia. Chiar dacă rezoluția nu are putere de obligație, aceste state sunt așteptate să se conformeze standardelor Consiliului Europei și să-și revizuiască legislația. O altă țară cu legislație permisivă este Elveţia, care a primit deja renumele de „ţara morţii”, pentru numărul mare de turişti care vin aici pentru a fi omorâţi cu propria lor voinţă.

Rezoluția adoptată pe 25 ianuarie va avea, posibil, un impact pozitiv asupra deciziei magistraților CEDO în cazul Koch contra Germania, pe tema sinuciderii asistate. Pentru mai multe informații consultați analiza detaliată realizată de Centrul European pentru Lege și Justiție din Strasbourg (un ONG prolife).

Din partea României au participat la discuții și la vot parlamentarii români Viorel Badea și Maria Stavrositu (ambii PDL, membri ai Partidului Popular European) care au votat favorabil rezoluția și recomandarea care o însoțește.

APCE este un organism extra-comunitar cu sediul la Bruxelles și Strasbourg care cuprinde 47 de state membre din Europa și are ca rol principal reglementarea și supravegherea aplicării legislației privind drepturile omului. Membrii Adunării nu sunt aleși direct pentru aceste funcții, statele trimițând la APCE delegații formate din membri ai parlamentelor țărilor respective. Curtea Europeană a Drepturilor Omului funcționează în baza Convenției Europene a Drepturilor Omului, adoptată de APCE, și a altor acte și decizii ale acesteia. Consiliul Europei emite recomandări și rezoluții care nu au putere de lege pentru țările membre, spre deosebire de CEDO, ale cărei hotărâri sunt obligatorii.

Activiști Greenpeace protestează pe 3 decembrie 2004 în fața Parlamentului german din Berlin, împotriva patentării materialului genetic uman și a a embrionilor. Foto Sean Gallup/Getty Images

Curtea de justiţie a Uniunii Europene (CJUE) s-a pronunţat astfel, la finalul anului trecut, în cazul Oliver Brüstle vs. Greenpace. Brüstle, profesor de neurobiologie reconstructivă la Universitatea din Bonn și unul dintre cei mai proeminenţi cercetători pe celulele embrionare stem din Germania, pare să fi aflat o metodă pentru folosirea celulelor sușă embrionare umane pentru a trata boli neurologice. Metoda lui presupune îndepărtatea unor celule stem dintr-un embrion uman în stadiul de blastocist (cca. 5 zile de la fertilizare). Celulele ar fi utilizate pentru dezvoltarea de tratamente pentru bolile neurologice, printre care și boala Parkinson, conform informațiilor pe care Brüstle le-a furnizat Curții.

În 1997, Brüstle a depus brevetul la oficiul abilitat din München, însă secţia germană a Greenpeace a făcut recurs, obiectând împotriva utilizării embrionilor umani. Răspunzând cererii Greenpeace, Tribunalul Federal de Brevete din Germania a revocat brevetul lui Brüstle.

Înalta Curte Federală de Justiţie din Germania (Bundesgerichtshof), la care Brüstle a făcut apel împotriva hotărârii Tribunalului de Brevete, a decis în 2009 să suspende procedurile legale şi a cerut Curţii de Justiţie a UE să se pronunțe și în special să clarifice conceptul de embrion uman care este menționat, dar nu și definit, în art. 6(2)(c) din Directiva 98/44/EC privind protecția legală a invențiilor biotehnologice. Mai exact, CJUE a fost solicitată să răspundă la întrebarea dacă excluderea de la patentabilitate a embrionului uman, exprimată în Directiva amintită, acoperă toate stadiile vieții începând de la fertilizare, sau dacă trebuie îndeplinite alte condiții (precum atingerea unui anumit stadiu de dezvoltare).

Curtea a dat o interpretare clară și neechivocă, arătând că Directiva acoperă TOATE stadiile vieții. Noţiunea de embrion uman, apreciază Curtea, „trebuie înţeleasă în sens amplu: încă din faza fecundării sale, orice ovul uman trebuie considerat drept embrion uman, din moment ce fecundarea este de aşa natură încât iniţiază procesul de dezvoltare a fiinţei umane”. Judecătorii au mai susţinut şi că „această calitate, de embrion uman, trebuie să fie recunoscută şi în cazul ovulului uman nefecundat în care a fost implantat nucleul unei celule umane mature, precum şi în cazul ovulului nefecundat indus să se divizeze şi să se dezvolte prin partenogeneză”. Aşadar, reiese din această concluzie, este ilegal să se breveteze proceduri care „pot duce la distrugerea embrionului uman, astfel definit” sau care utilizează embrioni umani drept material de pornire.

Curtea adaugă ca se încurajează obținerea de produse derivate din elemente izolate din corpul uman, identice cu cele naturale, asemenea produse fiind permise la brevetare.

În urmă cu câteva luni, consultat conform procedurilor, Avocatul General al Curții, Yves Bot, aprecia la rândul său similar, astfel: „Celulele care au capacitatea de a se dezvolta într-o fiinţă umană (celule totipotente) trebuie considerate din punct de vedere juridic drept fiinţe umane şi sunt astfel excluse de la o posibilă brevetare”.

Hotărârea magistraților (disponibilă integral aici sau la finalul articolului) este alcătuită din 3 părți: definirea termenului „embrion uman”, clarificarea problemei dacă cercetarea științifică este supusă acelorași legi ca și aplicațiile industriale sau comerciale și încadrarea invenției care implică producția de celule neurale în această definiție.

Așadar, pentru prima dată, Curtea clarifică, într-o decizie obligatorie pentru toate cele 27 de state din jurisdicția sa, că viața umană începe la concepție și că necesită protecție legală. Aceasta pune capăt tuturor încercărilor de a nega blastocistului, embrionului sau fetusului caracterul uman.

Sentința privește direct doar patentabilitatea, însă poate avea implicații profunde asupra unor probleme bioetice acute, precum avortul, fertilizarea in vitro, cercetarea pe celule stem, donarea de ovule etc.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (sau Curtea Europeană de Justiție) cu sediul la Luxemburg are rolul de a răspunde instanțelor din statele membre atunci când acestea, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, solicită Curții clarificări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Decizia CJUE devine obligatorie pentru toate celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară. Însă Curtea nu soluționează litigiul național, rămânând de competența instanței naționale să soluționeze cauza conform deciziei Curții.

Dispută: celule stem adulte vs. celule stem embrionare

Controversa privind necesitatea testelor care presupun recoltarea de celule embrionare umane (și deci care distrug embrionul) sau, dimpotrivă, inutilitatea lor, nu este nouă și am scris despre ea și aici. Până la această oră, au existat doar două teste clinice care să implice embrioni umani. Prin contrast, numeroase terapii de succes folosesc celule stem adulte, recoltate chiar de la pacient prin procedee care nu ridică niciun fel de probleme etice.

Reacții la decizia Curții Europene de Justiție

European Dignity Watch, un ONG cu sediul în Bruxelles, a primit cu bucurie decizia, pe care o vede ca pe o piatră de hotar și un mare pas înainte pentru asigurarea protecției demnității persoanei umane în Uniune Europeană.

Dr. Peter Liese, membru al Parlamentului European și coordonator al grupului Popular pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranța Alimentară al Parlamentului European a salutat hotărârea și și-a exprimat speranța că cercetarea europeană va adopta alternative mai acceptabile etic, precum cercetarea fructuoasă până acum, pe celule stem adulte.

Din partea Bisericii Romano-Catolice, Conferința Episcopilor din Germania a numit hotărârea CJUE „o victorie pentru demnitatea umană” care întărește viziunea BR-C privind începutul vieții chiar odată cu momentul concepției.

Însă unii cercetători se tem că decizia ar putea afecta întregul sector de cercetare, care ar urma să se mute în alte părți ale lumii unde legislația este mai laxă. Deși Curtea nu a interzis expres cercetarea pe embrion în sine, totuși patentele sunt esențiale pentru companiile de farmaceutice și biotehnologii, pentru că, fără ele, transformarea activităților de cercetare în profit (nimeni nu face cercetare atât de costisitoare doar de dragul științei în sine) este practic imposibilă.

Inventatorul, dr. Oliver Brustle, și-a arătat dezmăgirea apreciind că decizia va avea „un impact fără precedent asupra cercetării biomedicale din domeniul celulelor stem”. Cercetările europene asupra celulelor stem vor rămâne în urmă față de cercetările în domeniu din SUA și din țările Asiei de sud-vest, spune el.

Comentând la rândul său, prof. Austin Smith de la Universitatea Cambridge a declarat că „această decizie nefericită pune savanții într-o postură ridicolă”, în timp ce prof. Pete Coffey de la Institutul de Oftalmologie din Londra o califică drept „devastatoare”. Mai multe detalii oferă BBC.

Avocații firmelor de profil au sugerat deja că există o cale de a ocoli hotărârea, prin patentarea procesului terapeutic în sine.

Lege similară, adoptată în SUA

Cu puțin timp înainte, un amendament similar devenise lege în SUA. „Weldon Patent Ban” a fost promulgat de președintele Obama ca amendament la legea invențiilor, „America Invents Act”. Legea modificată prevede acum că „Niciun patent nu poate fi acordat pentru o procedură care vizează direct sau indirect un organism uman.”

Autorul amendamentului este congressman-ul republican Dave Weldon (Florida), susținut de majoritatea Republicană din Camera Reprezentanților.

„Oamenii nu trebuie să fie de vânzare, indiferent de stadiul de dezvoltare,” a declarat președintele Americans United for Life, dr. Charmaine Yoest. „Permanentizarea acestei importante politici pro-life care asigură că organismele umane nu pot fi niciodată patentate este o victorie notabilă pentru americanii care cred că ființele umane – indiferent de stadiul lor de dezvoltare – nu pot fi considerate o proprietate licențiabilă pentru câștig financiar.”

„Cercetătorii și companiile de biotehnologii doresc nu doar să creeze și să distrugă ființe umane pentru scopuri de cercetare, dar chiar și să îi patenteze pe acești semeni umani, ai noștri pentru a îi putea tranzacționa ca pe mărfuri,” este declarația lui Richard Doerflinger, director pentru activități prolife al Conferinței Episcopilor Catolici din SUA. „Prin interzicerea patentării organismelor umane, Congresul a prevenit abuzuri grosolane și a eliminat unele din motivele de profit din goana după clonarea umană.”

Mai multe amănunte în următoarele documente (format pdf)…

Decizia Curții Europene de Justiție (lb. engleză)
Opinia Avocatului General al Curții Europene de Justiție (lb. franceză)
Comunicatul de presă oficial (lb. română)
Comentariu juridic – European Center for Law and Justice (lb. engleză)

…și în articolul Medical News Today accesibil aici.

Eu iubesc viața!

Oamenii nu ies în stradă doar pentru mâncare sau fotbal, ci și pentru alte motive, mai aproape de suflet decât de stomac. La începutul fiecărui an, două manifestații de mare amploare pentru dreptul la viață al copilului nenăscut au loc la Washington și Paris.

La Paris, circa 35.000-40.000 de persoane, conform organizatorilor, s-au reunit duminică, 22 ianuarie, în zona Piața Republicii pentru a mărșălui, în ritm de muzică, până la Piața Operei. Ca și anii trecuți, majoritatea covârșitoare a participanților au fost tineri și foarte tineri. Cu toții au cerut abolirea avortului și respect pentru viața umană. Au participat și delegații din Belgia, Olanda, Germania, Italia, Irlanda, Polonia, Africa de Sud și România (din partea Asociației Pro Vita București). Detalii pe site-ul oficial En Marche pour la Vie.

Fotografii realizate de delegația română:

Luni, 23 ianuarie a avut loc în Washington cel de-al 39-lea marş anual pentru viaţă. Cunoscut ca cea mai mare manifestație de acest tip din lume, „March for Life” reunește anual, din 1974 încoace, susținători ai vieții care comemorează nefasta decizie a Curții Supreme care în 23 ianuarie 1973 a liberalizat avortul în SUA. Anul acesta numărul participanților a fost de circa 400.000, pe fondul ascuțirii dezbaterii în legătură cu necesitatea protejării vieţii intrauterine şi alte probleme morale din viaţa societăţii americane.

În ediția din aceeași zi, cotidianul “Wall Street” (citat de cotidianul românesc “Lumina”) a publicat un interviu cu Rick Santorum, fost senator de Pennsylvania și actual candidat la investitura republicană pentru Casa Albă. Puternic susținut de mediile evanghelice, Santorum este declarat pro-vita. Tată a şapte copii, Rick Santorum a precizat că problema copiilor ucişi nu este una de rutină, ci ea trebuie rezolvată cu compasiune şi iubire pentru viaţa celor nenăscuţi, iar lupta sa împotriva avortului se întemeiază pe principii morale. De asemenea, a adăugat că, în cazurile de viol sau incest, avortul nu este o soluţie, pentru că o viaţă nevinovată nu trebuie să fie sacrificată din cauza celor vinovaţi şi a acuzat absurdul absolut al legilor actuale, care ucid cu sânge rece un prunc din cauza greşelilor părinţilor lor. “Într-o ţară unde sute de mii de femei îşi doresc copii şi nu pot avea, unde listele de adopţie cuprind milioane de cupluri, uciderea copiilor este o barbarie. Ştiu că viaţa este un drept dăruit de Creatorul nostru, un drept inalienabil, scris în “Declaraţia de Independenţă” şi garantat de Constituţie. Dreptul la viaţă este primul drept. Fără protejarea vieţii, nici un drept nu mai contează”, a subliniat senatorul Rick Santorum, denumit de analiştii americani “sufletul Americii”, datorită politicii sale împotriva căsătoriilor homosexuale, a adopţiilor de copii de către aceştia, a eutanasiei şi a altor probleme care atentează la viaţă.

Detalii despre manifestația de la Washington pe website-ul oficial al evenimentului, MarchforLife.org.

În România, Marșul pentru Viață va avea loc anul acesta în mai multe orașe sâmbătă, 24 martie. Vom reveni.

Protestul a fost inițiat de organizația spaniolă provita HazteOir (Fă-te auzit) în semn de opoziție față de practicarea avortului în spitalul catolic Santa Creu i Sant Pau (Sfânta Cruce și Sfântul Paul).

Înregistrări video arată grupul provita apărat de forțele speciale, în fața unor contramanifestanți furioși care cereau „avort liber și gratuit” (adică, plătit din bani publici).

Grupul, care în mod curent pichetează spitalul pentru 30 de minute, a plecat apoi spre Basilica Sfintei Familii, rostind rozariul sub o ploaie de injurături și gunoaie. Tania Fernández, participantă, a relatat pentru portalul LifeSiteNews ca opozanții lor erau cu atât mai înfuriați cu cât „erau lipsiți de putere în fața păcii și liniștii pe care le afișam în ciuda urletelor, blasfemiilor, insultelor și scuipaților pe care îi aruncau spre noi”. În mod special, rugăciunea rozariului i-a enervat la culme pe pro-avortiști care au înlocuit roșiile și ouăle cu pietre și s-au întrecut în blasfemii.

Manifestația se ține în data de 25 ale fiecărei luni lângă spitalul Santa Creu i Sant Pau, începând din martie anul trecut. Responsabilii HazteOir declară că mai multe spitaluri catolice din zona Barcelona fac întreruperi de sarcină și că protestul le vizează pe toate

Seminarul este organizat în parteneriat cu Asociaţia RENINCO România, în cadrul campaniei „Sindromul Down. Toate speranţele sus!”, iniţiată de RadioRomânia.

Prin seminarul „Sindromul Down: Opţiunea pentru viaţă” ne propunem să prezentăm valoarea vieţii din diferite perspective: medicală, familială, psihosocială şi religioasă. Viaţa are valoare – chiar dacă nu se înscrie în limitele firave ale aşa-zisei normalităţi, orice om are un potenţialcare poate contribui la progresul societăţii tocmai prin valorizarea diferenţelor care există între noi.

Scopul seminarului: Consolidarea cadrului de susţinere a persoanelor cu Sindrom Down din România şi a familiilor acestora.

Obiective:

• Informarea şi sensibilizarea opiniei şi instituţiilor publice.
• Identificarea principalelor dificultăţi cu care se confruntă persoana cu Sindrom Down în societatea românească.
• Formularea unor soluţii posibile şi priorităţi de acţiune.

AGENDĂ

9.00- 9.30 Înregistrarea participanţilor
9.30- 9.45

• Deschiderea lucrărilor. Excelenţa Sa ÎPS Dr. Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit Romano-Catolic de Bucureşti, Preşedinte Asociaţia Caritas Bucureşti
• Scopul şi obiectivele seminarului. Experienţa Asociaţiei Caritas Bucureşti în problematica Sindromului Down. Eugen Ştefănescu, Director Asociaţia Caritas Bucureşti

9.45- 11.00 Pledoarie pentru viaţă. Prelegeri

• Perspectiva medicală. Prof. Dr. Radu Vlădăreanu, Şef al Clinicii de Obstetrică şi Ginecologie Elias
• Perspectiva socială/ cadrul legislativ. Mădălina Turza, Preşedinte Centrul European pentru Integrarea Persoanelor cu Dizabilităţi
• Perspectiva familială. Ani Ardelean, Preşedinte Asociaţia Sindrom Down Bucureşti
• Perspectiva religioasă. Pr. Roberto Polimeni, Preşedinte Asociaţia Don Orione

11.00 – 11.30 Paşi în dezvoltarea copilului cu Sindrom Down. Ionica Ştefan, Coordonator Centrul de Intervenţie Timpurie pentru Copii cu Dizabilităţi (CIT) Caritas Bucureşti și Laura Tedde, Consultant CIT

11.30 – 11.45 Pauză de cafea

11.45 – 13.00 Grupuri de discuţii. Tema: Dificultăţi în integrarea educaţională şi socială a persoanelor cu Sindrom Down. Puncte de vedere, experienţe personale, soluţii posibile

13.00 – 13.45 Pauza de prânz

13.45 – 14.15 Experienţa de viaţă a persoanelor cu Sindrom Down – să le cunoaştem potenţialul

14.15 – 15.30 Reluarea lucrărilor. Prezentarea concluziilor pentru fiecare grup de discuţii

15.30 – 16.30 Întrebări, concluzii finale

Mai mult, mortalitatea maternă este de fapt mai mică în ţările unde avortul la cerere este prohibit, iar experiența ultimelor decenii arată că ea poate fi redusă prin accesul la un sistem medical modern şi la medicamente şi antibiotice de ultimă generaţie şi nu prin propaganda ideologică, lipsită de substanță faptică, în favoarea avortului.

Departe de a salva vieți, avortul legal este el însuși un factor de risc pentru sănătatea femeilor, violând totodată principiile justiţiei și legile fundamentale ale umanității.

În efortul său de educare a publicului larg cu privire la dreptul la viață al copilului nenăscut și la o rezolvare non-violentă a conflictului între acesta și dreptul femeii la autodeterminare, Asociația Pro-vita pentru Născuți și Nenăscuți – București a realizat materialul informativ „De ce avortul legalizat nu este bun pentru sănătatea femeilor” (versiunea electronică aici). Conceput împreună cu organizația National Right to Life din S.U.A., acesta se adresează în special personalului medical, asistenţilor sociali, psihologilor, consilierilor, dar şi tuturor femeilor interesate să afle mai multe despre sănătatea lor.

În versiunea tipărită, materialul are format de pliant, pe care autorii își propun să îl distribuie în întreaga țară cu ajutorul organizațiilor partenere și al medicilor și specialiștilor dedicați cauzei vieții. De asemenea, materialul poate fi descărcat gratuit în format electronic de pe website-ul Provita București și utilizat cu bună credință de oricine.

Pentru mai multe detalii și pentru comandarea pliantului, contactați Pro-vita București.

Documentarul prezinta cazul a trei tinere femei, care au suferit importante complicatii de sanatate in urma donarii de ovocite. Calla a suferit leziuni cerebrale si a devenit sterila. Alexandra a pierdut un ovar, dupa complicatiile legate de stimularea ovariana si a dezvoltat cancer mamar. Sindy a suferit un sindrom al hiperstimularii ovariene severe. Toate trei s-au aflat in pragul mortii.

Industria stie ca asta se va intampla mai devreme sau mai tarziu. Ei doar au aruncat zarurile, iar eu am fost cea care «a picat». Doar banii conteaza pentru ei, afirma Calla.

Aceste marturii fac apel la constientizarea pericolelor din industria nereglementata, care atrage miliarde de dolari si pune in pericol starea de sanatate a femeilor tinere in favoarea implinirii dorintei de copii a altora. Industria fertilitatii ascunde aceste pericole in spatele „unei publicitati inselatoare, a unor stimulari financiare mari si face apel la altruism”. Ea tinteste in mod tactic femei vulnerabile tinere pentru a obtine ovocite.

Donarea de ovocite este prezentata ca o procedura sigura, dar in realitate, potrivit documentarului, este cu totul altceva. Odata cu aparitia tehnicilor de reproducere asistata, clinicile de fertilitate din SUA fac publicitate in randul femeilor tinere sanatoase din campusurile universitare, in ziarele institutiilor de invatamant superior si pe Internet.

Documentarul a fost produs de “The Center for Bioethics and Culture”, care a realizat si Lines That Divide (2009) si Anonymous father’s day (2011). (Provita.ro)

Documentarul este disponibil pentru împrumut de la biblioteca Asociației PRO VITA Filiala București.

Punct final la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în procesul „S.H. și alții contra Austria”. CEDO a respins pretențiile a două cupluri referitoare la încălcarea, de către statul austriac, a drepturilor omului prin legislația restrictivă în domeniul reproducerii umane asistate medical.

În urmă cu 11 ani, două cupluri căsătorite, infertile, cu domiciliul în Austria s-au adresat Curții reclamând că prin lipsa accesului legal la fertilizarea in vitro heterologă (cu terț donator) li s-au încălcat drepturile, mai exact cele prevăzute de articolul 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului – referitor la protejarea vieții familiale și private – individual, cât și în conjuncție cu articolul 14 al Convenției – care interzice discriminarea.

Marea Cameră (ultima instanță a Curții) a decis că nu există o violare a articolului 8 și de asemenea a respins examinarea cererii în ce privește încălcarea articolului 14 al Convenției. Decizia este definitivă.

Pentru a citi pe larg motivația Curții și comentarii din perspectivă profamilia asupra cazului, vezi mai jos sau clic aici.

Citește Convenția Europeană a Drepturilor Omului – clic aici.

Case of S.H. and others v. Austria (commented)

„În 2011 au fost promulgate de aproape 3 ori mai multe restricții decât în anul precedent,” a declarat Elizabeth Nash, oficial al Institutului. Raportul trece în revistă toate actele normative în cauză. Trei state au promovat legislație care cere femeilor să vizualizeze ecografia fătului înainte de avort, cinci state au adoptat legi privind „durerea fătului”, prin care se interzice avortul după săptămâna a 20-a de sarcină din cauza faptului că de la această vârstă fătul simte durerea, patru state au stabilit noi reglementări pentru clinicile de avort și alte șapte au votat împotriva folosirii „telemedicinei” în avortul medicamentos încare femeia primește de la distanță instrucțiuni pentru inducerea avortului acasă, fără să aibă contact fizic propriu-zis cu un medic.

Raportul Institutului Guttmecher mai subliniază campania, eșuată, pentru un amendament constituțional în statul Mississippi care ar fi acordat statutul de persoană copilului nenăscut și despre care redactorii raportului consideră că ar fi deschis larg ușa „interzicerii tuturor avorturilor în stat”. Institutul mai apreciază că „bătălia” va continua și în 2012, întrucât mai multe state vor organiza referendumuri constituționale cu obiective prolife, odată cu alegerile prezidențiale din noiembrie.