Phill Kline este singurul procuror care a adus acuzaţii împotriva afacerii cu avorturi din Statele Unite. Kline este fost procuror general în Kansas şi ştie mai multe despre avorturi decât mulţi dintre americani. Unul dintre medicii cu zeci de mii de avorturi, George Tiller, susţinător al politicilor de planificare familială a preşedintelui Obama, a fost găsit vinovat de crime cu premeditare.

Într-unul dintre cazuri, Tiller a pus diagnosticul de anomalie fetală severă, pentru a ucide „legal” doi copii gemeni perfect sănătoşi. „Logica acestui aşa zis doctor era următoarea: gemenii sunt o anomalie, nu? Ei pot avea un impact economic grav asupra unei familii” a spus procurorul.

„Măcelarul” aşa cum a fost poreclit de asociaţiile pro-vita din America, venea cu explicaţii năucitoare în favoarea crimelor intra-uterine pe care le săvârşea. Astfel el spunea că un copil trebuie ucis, pentru că provoacă schimbări mentale şi psihice la mamă, ceea ce este ne neconceput. Tiller a pretins o dată că a avortat peste 60 000 de copii.

Preluat de la Doxologia.ro, după www.lifesite.net

Articol preluat din cotidianul BOR, „Lumina” și semnat de dr. Christa Todea-Gross, medic primar, vicepreședinte al Federației Pro-vita Ortodoxă.

După şase ani de facultate şi alţi trei sau cinci de rezidenţiat, după multe emoţii la patul bolnavului, la care se adaugă în final jurământul lui Hipocrat, “armat” cu un stetoscop, parafă, un halat alb şi cunoştinţele acumulate, medicul, asemenea unui soldat, îşi va începe lupta cu boala, cu suferinţa aproapelui, oriunde se află ea, la cabinet sau la spital, pe stradă, acasă sau în “Salvare”. Cu toate acestea, medicul nu va putea ieşi niciodată învingător în lupta cu moartea şi suferinţa, fără cea mai puternică “armă” şi pe care o cunoştea foarte bine Iuliu Haţieganu. “Medicina este ştiinţa şi conştiinţa încălzite de iubire faţă de oameni”, spunea cel al cărui nume îl poartă Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca, la care am avut şi eu bucuria să studiez.

Îmi vine în minte momentul (foarte important pentru orice medic) când urma să depunem jurământul. Ca medic creştin, m-a încercat o mare nedumerire la auzul primei fraze a jurământului şi am socotit că este mai bine să rostesc în acest timp rugăciunea “Tatăl nostru”. Exceptând primul aliniat al jurământului (sunt invocaţi zeii, căci Hipocrat trăise înainte de Hristos şi nu-l cunoscuse pe Dumnezeul cel adevărat, dar recunoştea împreună cu discipolii lui autoritatea supremă a unui Dumnezeu), principiile lui sunt de o morală impecabilă. “Atât cât mă ajută forţele şi raţiunea, prescripţiunile mele să fie făcute numai spre folosul şi buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violenţă”, ne aminteşte un aliniat din vechiul jurământ. Dumnezeu nu ne cere să jurăm, dar ne dă porunci, simple şi mântuitoare. Ce chemare mai mare poate avea un medic când se dedică slujirii aproapelui, decât să facă ce-i porunceşte Dumnezeu: “să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Dacă medicul nu va tinde măcar spre acest ţel şi nu va recunoaşte autoritatea supremă a lui Dumnezeu, el nu mai are nici un temei pentru moralitate. La fel de importante sunt desigur şi toate celelalte porunci.

În timpul facultăţii, medicul învaţă doar bolile legate de trup, fără nici o referire la suflet

Cred că şi acesta este unul dintre motivele pentru care cel mai traumatizant stagiu este cel din clinicile de psihiatrie, unde medicul se loveşte de o cu totul altă lume. Aici, boala psihică ni se descoperă ca o suferinţă a “psihicului”, fără o afectare “organică”, adică fără suferinţă trupească (cu puţine excepţii). Aici, un student se află în faţa unui paradox: dacă trupul nu este bolnav, atunci cine suferă? Aflăm că suferă psihicul, iar acest răspuns naşte alte întrebări: Ce este psihicul? Este el sufletul? Poate fi el tratat asemenea trupului, cu medicamente? Ce legătură există între fizic şi psihic? Nu voi intra într-un domeniu care nu este specialitatea mea, dar acest stagiu este momentul când, pentru un medic (dacă nu a făcut-o până atunci), ar trebui să devină evidentă legătura dintre trup şi suflet, dintre boala trupească şi cea sufletească. Când, în practica mea medicală, mă apropiam cu blândeţe şi cuvinte mângâietoare de aceşti bolnavi, bărbaţi şi femei, unii, într-un moment de luciditate, îşi “descărcau sufletul” şi îmi spuneau tot ce-i doare, adică… sufletul. Nu-şi doreau decât iubire, căldură sufletească, înţelegere şi iertare. La antecedentele personale, notam adeseori un număr mare de întreruperi de sarcină […], iar diagnosticul era: schizofrenie, depresie cronică, delirium tremens (la alcoolici). Atunci am realizat că rolul preotului este unul foarte important în spitale, cu atât mai mult în cele de psihiatrie, unde poate aduce mângâiere, înţelegere, iubire şi iertare. Colaborarea medicului cu preotul va fi întotdeauna benefică pentru pacient.

Cel mai des vedem în spitale (secţiile de interne, chirurgie etc.) fenomenul invers. Bolile trupeşti predomină, dar, inevitabil, sunt însoţite de supărare, tristeţe, depresie, deci de o suferinţă sufletească. Este firesc ca noi, medicii, să căutăm întotdeauna cauzele bolilor trupeşti pentru a le putea trata. Deseori le găsim şi bolnavul se vindecă. Anumite boli mai grave, chiar invalidante, nu se vindecă, fiind însoţite şi de o suferinţă sufletească mare. Este şi cazul slăbănogului care suferea de 38 de ani şi căruia Iisus îi arată în mod desluşit că păcatul este cauza bolii lui. Un doctor grijuliu nu numai că scapă pe bolnavi de suferinţele momentane, dar caută a-i apăra şi de întâmplările viitoare. Tot aşa a făcut şi Hristos când a întărit şi a împuternicit sufletul slăbănogului prin amintirea pătimirilor ce le-a suferit. Şi fiindcă Hristos voia ca această amintire să fie permanentă, a zis: “Să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău”. Aflăm în felul acesta că primul care suferă din cauza păcatului săvârşit este sufletul. Boala sufletească atrage după sine şi boala trupească.

Doar atunci când medicul, indiferent de specialitatea lui, va ajunge să-l privească pe om ca fiind creaţia lui Dumnezeu, având trup şi suflet, care suferă împreună şi care se tămăduiesc împreună, va putea deveni unealta lui Dumnezeu. “Medicul tratează şi Dumnezeu vindecă” este un aforism cunoscut, dar nu şi recunoscut de către toţi.

Se mai respectă în întregime jurământul lui Hipocrat?

Nimeni nu este fără de păcat. Nici un medic nu este fără de păcat. Are şi el nevoie de spovedanie, de împărtăşanie, de pocăinţă, de curăţire sufletească. În cazul pruncuciderii se fac părtaşi la acest mare păcat nu doar medicii, ci şi asistentele, mama, tatăl (dacă a fost de acord cu avortul) şi toţi cei care participă, într-un fel sau altul, la făptuirea lui. Vorbim despre acelaşi păcat şi atunci când femeile recurg la contraceptive (toate fiind şi avortive) sau la un avort terapeutic, pentru a elimina copiii bolnavi şi nedoriţi, sau în cazul fertilizării in vitro (FIV), când sunt distruşi embrioni. Relaţia medic-pacient a avut mult de suferit din cauza legalizării avortului. În numele acestei legi, crimele continuă să fie perfect “legale”, iar jurământul lui Hipocrat a fost uitat cu desăvârşire. Este pentru prima dată în lumea medicală când relaţia medic – pacient nu are o finalitate normală, taumaturgică, de vindecare a pacientului, ci este o relaţie inversată, când cei doi pacienţi, mama şi copilul, se prezintă sănătoşi la medic, iar finalitatea este una patologică, unul dintre pacienţi, mama, se întoarce bolnavă acasă, iar cel de-a doilea pacient, copilul, moare. Unde este lupta pentru viaţă? Unde este conştiinţa de care ne aminteşte Iuliu Haţieganu? Unde este jurământul depus, în care medicul a jurat: “Nu voi prescrie niciodată o substanţă cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, şi nici nu voi da vreun sfat în această privinţă. Tot aşa nu voi da unei femei un remediu avortiv”. Unde este iubirea faţă de aproapele, faţă de copilul nevinovat, omorât în pântecele mamei? Respingând îngrijirea unui copil, părintele (sau ambii părinţi) îl respinge pe însuşi Hristos. Medicul are şi el dreptul de a alege: să facă sau să nu facă păcat. Un medic creştin va alege întotdeauna a doua variantă, indiferent de sacrificiile cerute, chiar şi pierderea sau schimbarea locului de muncă. Medicii francezi au cerut desfiinţarea jurământului lui Hipocrat pentru a nu mai fi judecaţi de către lume. La fel se întâmplă în cazul eutanasierii. Ce a mai rămas din jurământ este o caricatură a lui, şi asta ne arată încă o dată că viaţa umană nu mai are nici o valoare în ochii multor medici.

Cu toate acestea, atunci şi acum, Hristos vine din nou, în fiecare zi, la lacul Vitezda, unde ne aşteaptă pe toţi, cu răbdare şi iubire, căci nimeni nu-i fără de păcat. Orice om, fie medic, fie părinte ce-şi omoară pruncul nenăscut, fie adolescent care trăieşte în desfrâu, fie tâlhar, fie criminal, fie consumator de alcool sau droguri, fie copil care îşi necinsteşte părinţii, fie părinte care îşi neglijează copilul, se recunoaşte în persoana slăbănogului, bolnav sufleteşte, şi nu ar trebui să aştepte ani de zile, spunând că “nu are om să-l arunce în scăldătoare” pentru a se vindeca, ci să alerge imediat la Vitezda, care este în Biserică, la spovedanie şi la iertare, printr-o pocăinţă îndelungată. Tot aici, în Biserică, găsim cu toţii Taina Sfântului Maslu, tămăduitoare de suflet şi trup, dar, după ce ne vindecăm, să nu uităm cuvintele lui Iisus: “Să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău”.

• Avorturi forțate în China. Unde sunt apărătorii „drepturilor femeii”?
• Guvernul chinez recunoaşte falimentul politicii “un copil per familie”
• Sperietoarea “suprapopularii” si avortul
• Dezechilibrele demografice se adâncesc. Odată cu ele și problemele

În fine, un lucru care ar trebui să ne pună pe gânduri: la votarea bugetului Uniunii Europene pe anii 2010 și 2011, eurodeputații din partea PNL și PSD au votat explicit împotriva interzicerii finanțării avorturilor forțate din bani de la bugetul unional. Amănunte aici. (n. red. CV)]

O știre despre câteva mii pastile de proveniență chineză oprite la granița Coreei de Sud a adus la suprafață încă o atrocitate Made in China.

Astăzi [7 mai 2012 n.t.] a devenit publică informația potrivit căreia mii de capsule umplute cu carne umană transformată în pudră au fost găsite de vameșii din Coreea de Sud. Cererea pentru astfel de capsule este motivată de credința că acestea constituie remedii universale.

Comerțul sinistru este condus din China, unde se spune că membri corupți ai corpului medical dau de știre companiilor medicale când bebelușii sunt avortați sau născuți morți.

Micuțele cadavre sunt apoi cumpărate și depozitate în frigidere obișnuite în casele celor implicați în negoț, înainte de a fi scoase și duse la clinici, unde sunt introduse în cuptoare medicale cu microunde pentru a fi uscate.

Odată ce pielea este uscată ca iasca, cadavrele sunt zdrobite pentru a fi făcute pudră, apoi procesate și încapsulate împreună cu diferite ierburi pentru a ascunde medicilor investigatori și vameșilor adevăratele ingrediente.

[...]

Conform unui reportaj San Francisco Times, testele făcute pe pilule au confirmat că sunt alcătuite în proporție de 99,7% din rămășițe umane. Testele au putut chiar stabili sexul bebelușilor folosiți.

Există cerere imensă pentru aceste pastile despre care se crede că pot îmbunătăți rezistența organismului. Și placenta uscată la microunde este căutată pentru presupusele sale beneficii „medicale”. În realitate, însă, capsulele din carne umană conțin bacterii foarte periculoase și alte ingrediente dăunătoare.

[...]

Au fost publicate reportaje tulburătoare conform cărora unii copii erau dintre cei care au murit în camerele morții din China, unde micuții sunt lăsați intenționat să moară pentru că au fost născuți în familii care atinseseră deja limita permisă de 1 copil pe familie.

Pentru a-și ține populația sub control, China operează 13 milioane de avorturi pe an, în special pentru că mamele își sacrifică nou-născuții pentru a evita pedepse precum amenzi usturătoare sau chiar bătăi aplicate de autorități.

Autoritățile chineze au confirmat că au fost sterilizate 38% dintre femeile mature sexual, dar copiii avortați nu „se pierd” grație comerțului bolnăvicios care folosește corpurile lor în așa-zise scopuri medicinale.

Din august 2011, 17.000 de astfel de pastile au fost oprite la granița Coreei de Sud. În general, sunt aduse de etnici coreeni ce trăiesc în Republica Populară Chineză, fie pentru uz propriu, fie pentru a fi vândute chinezilor sud-coreeni.

O problemă continentală

Știrea este, desigur, tulburătoare, dar nu ar trebui să ne surprindă. În cele din urmă, canibalismul este o practică veche în Asia, asiaticii recurgând la canibalism pentru a-și „întări” trupul pe seama adversarilor învinși. În al doilea război mondial, nu puține au fost cazurile în care japonezii au devorat soldați aliați prizonieri. Uneori occidentalii erau tăiați bucățele pe viu. În timpul războiului civil din Cambodgia, cambodgienii mâncau anumite organe omenești, în special ficatul, pentru că se credea că astfel își însușeau puterea și curajul celor canibalizați. Dayakii din Indonezia erau specializați în vânarea de capete și chiar și în anii ’90 își devorau inamicii.

Apoi în Asia există, desigur, și canibalism al foametei. Cel mai bun exemplu este Coreea de Nord.

O primă cauză este dezastrul din agricultură. Țările comuniste nu se dovedesc în stare să își hrănească proprii cetățeni și atunci când această incapacitate se îmbină cu un totalitarism mistic, rezultatele sunt înfiorătoare. Milioane de oameni au murit de foame pentru că politica regimului ignora realitatea și pedepsea orice critică. Lipsa alimentelor îi face pe oameni mai slabi și mai scunzi, copiii nord-coreeni fiind cu vreo 20 cm mai mici de înălțime decât omologii lor din Sud. Și, așa cum se întâmplă de obicei când oamenii sunt reduși la nevoile primare, unii devin animale: canibali, omoară pentru devora ori mânâncă trupurile celor morți de inaniție. În mijlocul anilor ’90, situația era atât de gravă, încât familiile erau nevoite să păzească rămășițele pământești ale propriilor rude de teama ca vecinii lor să nu le profaneze.

O a doua cauză este gulag-ul nord-coreean (kwan-li-so), creat pe modelul sistemului chinez de lagăre (laogai). Alcătuit din lagăre de maximă securitate, înființat în văi înconjurate de munți foarte înalți, kwan-li-so funcționează conform regulilor stabilite de demenții lideri comuniști ai dinastiei Kim. Vinovăția prin asociere este la ordinea zilei: crimele împotriva regimului se pedepsesc colectiv, prin închiderea „dușmanului poporului” și a rudelor sale de până la gradul patru. Lipsa hranei face ca în lagăre să se dea foarte puțină mâncare. Urmările? Aceleași ca în restul țării.

Dar să revenim la China.

Republica Populară Chineză

Supa fetală

Pare-se că nu doar pastilele făcute din bebeluși morți îi interesează pe practicanții medicinei „neconveționale”. Această pasiune nesănătoasă pentru propria bunăstare nu ezită să practice o formă mai directă de antropofagie. Considerată o delicatesă cu multiple întrebuințări pentru „sănătatea” corpului omenesc (în principiu, organism mai puternic și mai potent), de care se pot bucura numai cei avuți, supa fetală (făcută, după cum îi spune și numele, dintr-un bebeluș avortat) a fost de multe ori dezmințită ca simplă fabulație sau mit de pe Internet. Din nefericire, nu este o invenție, ci o altă scenă dintr-o Chină extrem de crudă care nu a pus niciodată preț pe ființa umană. Această practică abominabilă a fost tema unor articole din Seoul Times și Eastern Express din Hong Kong. Nu dau imagini, ele pot fi văzute pe site-ul Seoul Times, dar vă avertizez că nu sunt pentru cei mai slabi de înger.

Mark Miravalle a scris despre acest subiect în cartea sa, The Seven Sorrows of China (Cele șapte amărăciuni ale Chinei).

Noi manifestări macabre ale acestei mentalități avorționiste includ recenta deschidere a cinci restaurante în regiunea X, unde a început servirea de „supă fetală” la prețul de 300 yuani (aproximativ 40$) porția! Publicații medicale recente au elogiat excepționalele beneficii pentru sănătate ale consumului de „rămășițe fetale” (acest jargon le permite să treacă cu vedere ceea ce sunt de fapt – trupurile bebelușilor nenăscuți). De aceea, antreprenorii locali au sesizat imediat oportunitatea de a distribui acest uimitor avans al medicinei acelor puțini aleși care își pot permite prețul. Acest comerț cu supă fetală este pe atât de nefast și scandalos încât guvernul chinez a închis site-urile care promovau aceste restaurantele, de teamă că ar putea afecta reputația Republicii Populare printre țările și companiile străine.

Politica unui singur copil

În categoria sălbăticiilor putem include preferința generală a chinezilor pentru băieți și politica demografică a statului comunist chinez. În 1979, regimul comunist al Chinei a limitat numărul de urmași pe familie la unul singur. Înțelepții Partidulului stabiliseră că în lipsa unor măsuri punitive, țara se va suprapopula. Măsura venea dupa dezastrele Marelui Salt Înainte și Marii Revoluții Culturale, când ideile tovarășului Mao Zedong au adus țara în colaps, și urma să se aplice un singur an. Ea presupune un control strict asupra nașterilor, dublat de avorturi forțate și pruncucideri. Au trecut 33 de ani și comuniștii sunt foarte mândri de opera lor socială. Se laudă că au salvat China.

Cum se desfășoară, aflăm tot din cartea lui Miravalle.

Pentru a putea naște într-un spital chinezesc este necesar un certificat de permisiune. Guvernul îți spune câți copii poți avea și când. La oraș, cuplurile căsătorite au dreptul la un singur copil. În regiunile rurale, datorită nevoii de băieți pentru munca la fermă, uneori poate fi permis unei familii să mai încerce pentru un băiat în cazul în care primul născut este fetiță. Chiar și în acest caz, guvernul va spune când se poate face acest nou copil, fiind necesară trecerea a cel puțin cinci ani de la nașterea primului. Pentru a menține această politică, guvernul folosește și presiunea psihologică. Dacă un cuplu de la țară are un singur copil, atunci este posibil ca acestuia să îi fie permis să aibă doi copii. Politica variază de la regiune la regiune.

Pentru a naște copilul, un cuplu trebuie să meargă la spital cu certificatul de permisiune. Dacă ajunge la spital fără acest document, oficialii spitalului contactează Poliția Populației. În acest punct, poliția decide, în baza circumstanțelor în care se află familia și a istoricului cuplului, care va fi soarta familiei. Copilul îi va fi injectată otravă pe loc, părinții vor fi amendați și casa lor va fi arsă. Sau și-ar putea pierde slujbele, iar în unele cazuri, ar putea să ajungă șomeri până și angajatorii lor (un învățător mi-a spus că dacă soția lui nu ar fi avortat al doilea copil, el și directorul școlii ar fi rămas fără slujbe). O femeie protestantă a refuzat să își avorteze al doilea copil și și-a pierdut locul de muncă la spitalul pentru care lucra. O altă posibilitate ar putea fi aceea ca bebelușul să nu primească recunoașterea oficială a existenței sale și, implicit, să fie lipsit de „cardul chinez de securitate socială”. Nu ar fi cetățean recunoscut și nu ar putea beneficia de nici un drept. Un remediu ar fi acela de a găsi o moașă pensionată și înțelegătoare care să asiste la naștere acasă – ar salva viața copilului, dar nu i-ar garanta înregistrarea în sistem.

Afiș chinez de propagandă în favoarea politicii de „planificare familială”

Firește, politica unui singur copil nu poate fi aplicată în lipsa forței. Câteva sloganuri comuniste vă vor face să înțelegeți mai bine despre cum se acționează (sursa: oficiosul comunist chinez People’s Daily ):

„Îți va fi demolată casa dacă nu faci operația de ligatură tubară până la data limită!”

„Mai degrabă ți-am răzui pântecul decât să te lăsăm să mai ai un al doilea copil!”

„Îți ucidem toți membrii familiei dacă nu respecți regula!”

„Odată ce vei fi prinsă, imediat ți se va face o ligatură tubară; dacă vei evada, te vom urmări până-n pânzele albe; dacă vei încerca să te sinucizi, îți vom oferi fie funia, fie sticla cu otravă.”

„Case demolate, vaci confiscate, dacă solicitarea de avort este respinsă.”

„Încă un copil înseamnă încă un mormânt.”

„Provoacă-ți un avort sau fă întrerupere de sarcină, dar nu naște!”

„Dacă nu avortezi imediat, îți vom spulbera familia asemenea unei tornade.”

[Mai nou se pare că au trecut pe ecologisme: „Pământul este prea obosit să mai suporte alți copii”]

Nu de puţine ori, femeile sunt răpite din stradă de Poliţia de Planificare a Populaţiei şi obligate să avorteze. Din cauza acestei terori, 13 milioane de avorturi au loc în China în fiecare an, peste 36.000 pe zi, multe dintre ele sub amenințare (chiar și la 9 luni!). Când nu o face statul chinez prin amenințări și bătăi, intervine familia.

Pe lângă toate aceste avorturi și sterilizări sub amenințare, nenumărați alți copii sunt omorâți de propriile familii ori de moaşe sau sunt abandonați, mai ales dacă sunt fete. Se întâmplă nu doar la țară, ci și la oraș.

Băieți și fete în Republica Populară Chineză

De ce? Pentru că fetele nu sunt iubite de chinezi. Când se naște un băiat, toată familia sărbătorește și se lansează artificii. Nimic din toate acestea nu se întâmplă atunci când este născută o fată. Fetele-s un blestem. La țară, sunnt numite „viermii din orez” și evitate cât mai mult posibil. De ce? Pentru că după ce sunt crescute, se mărită și intră în altă familie, cea a soțului. Nu aduc nici un folos propriei familii, doar pagubă. Ca viermii. Mărturie a disprețului chinez față de fete este până și numele pe îl primesc. Milioane de femei din China se numesc Lai Di - în română ar însemna „Urmează repede un băiat”. Asta vor toți chinezii, băieți.

Consecințele? Multe fetițe sunt ucise sau sunt abandonate spre a muri. Altele, dacă sunt mai mari, sunt luate de bande sau Triade pentru a fi folosite în „afaceri” (cerșit, trafic de droguri, trafic de persoane). Nici dacă ajung în orfelinate nu au parte de o soartă mai bună.

Realizatorii documentarului The Dying Rooms (Camerele de murit) vorbesc despre o fetiță pe care au găsit-o moartă într-un orfelinat chinez. Se numea Mei Ming. Despre ea a scris și ziarul din Hong Kong, South China Morning Post.

Mei Ming stă astfel de 10 zile: legată în paturi îmbibate de urină, cruste de mucus uscat acoperindu-i ochii, figura suptă în craniu, malnutriția distrugându-i încet trupul de 2 anișori.

În fiecare dimineață, un coleg de la orfelinatul din Guangdong intră în întunecata cameră unde zace singură pentru a vedea dacă a murit. Angajații orfelinatului, plătiți să o îngrijească, nu o vizitează. Îi numesc încăperea „camera de murit” și au abandonat-o acolo pentru același motiv pentru care înșiși părinții au abandonat-o naștere. Problema ei este simplă și tragică, suferă de o boală care în China modernă o face inutilă, o povară pe capul statului, cu șanse zero de a fi adoptată. Este fată.

Când va muri patru zile mai târziu, nu va fi fost din cauza unei boli terminale, incurabile, ci datorită neglijenței crunte. Ulterior, orfelinatul va scăpa de cadavrul ei făcut praf și va nega că ea a existat vreodată. Va fi încă o victimă a coliziunii dintre politica unui singur copil a Chinei și tradiționala ei preferință pentru urmașii de sex masculin. Numele pe care orfelinatul i l-a dat articulează exact inutilitatea luptei de a supraviețui într-o societate care nu o prețuiește defel. În Putonghua, Mei-ming înseamnă „fără nume.”

Lăsată să moară. Fără mâncare, fără apă, fără companie umană. Fără nume și, în curând, fără chip. Chinezii te omoară, te aruncă și nici măcar nu recunosc că ai existat, mai ales dacă ai ghinionul de a te fi născut femeie.

Dimensiunea maritală a modelului chinez

Datorită acestei preferințe criminale pentru băieți, în China se întâmplă fix pe dos ca în restul lumii: se nasc mai mulți băieți decât fete. Cu timpul, decalajul între numărul de bărbați și numărul de femei . În unele zone, femeile sunt atât de puține că se plătesc bani grei mafiei pentru a se face rost de „neveste”. Interlopii răpesc fete și apoi le vând acelor familii dispuse să plăteasca pentru ca fiii lor să aibă cu cine să se căsătorească. Răpite, sunt „măritate” cu forța și violate. Din acest punct încolo, depinde numai de ele dacă își acceptă condiția ori încearcă să se opună temnicerilor. Foarte puține scapă, cele mai multe fiind pedepsite pentru îndrăzneala lor.

Dar mai există o „chinezărie” la fel de îngrozitoare, despre care scrie același Mark Miravalle: nevestele-fantomă.

Să fie posibil ca holocaustul avorționist și respingerea demnității sacre a vieții să fi contribuit și la recenta practică a „nevestelor-fantomă”, apărută de curând în sursele de știri chineze? Această practică presupune furnizarea corpului unei femei moarte pentru a fi îngropat cu un bărbat decedat pentru ca el să aibă parte de companie în „viața viitoare”. Distribuitorii de trupuri moarte de femei au descoperit că bărbații plătesc mai degrabă mult mai mult pentru un trup mort mai „nou” decât pentru unul pus la păstrare. Uciderea de femei din regiuni izolate asigură acoperirea cererilor suplimentare de soții-fantomă.

Așa ar vrea China să imaginăm că trăiesc femeile în această țară

Concluzie

Așadar, ce presupune modelul chinez? Comunism, lagăre, control total asupra oamenilor, misoginism criminal, pruncucidere, avort forțat, canibalism, trafic de persoane, căsătorii forțate, crime pentru viața de dincolo, și alte grozăvii despre care nici nu am apucat să mai scriu. Aceste orori sunt de ajuns pentru a ne teme de o implicare și mai mare a Chinei în România sau Europa. „Capitalul” chinez ascunde statul chinez, iar statul chinez ascunde teroarea.

Indiferent ce ar putea spune admiratorii din Europa sau Statele Unite ale Americii, ascensiunea Republicii Populare Chineze la rangul de putere planetară nu este inevitabilă. Întrucât inovația lipsește și calitatea produselor este foarte slabă, nu se poate spune că economia RPC este construită pe baze solide. Numai taxele mari ale sistemului economic socialist și corupția politicienilor din țările civilizate permit comuniștilor chinezi să mai păcălească încă lumea cu castelul lor de cărți. Slăbiciunea Vestului a întărit China.

Este de datoria noastră, a acelora care prețuim viața și libertatea, să veghem ca un asemenea regim politic să nu mai poată influența politica statului român și să nu poată să-și extindă imperiul economic în România.

Tovarăși Ponta și Marga, n-avem trebuință de creditele chinezilor. Nu, nu ne trebuie nici modelul chinez. Dacă vă place atât de mult Republica Populară, dacă o admirați într-atât, dovediți-o: mutați-vă acolo! Puteți să-i luați cu voi și pe Sorin Oprescu și Adriean Videanu, tot s-au înhămat la slugărirea Chinei.

1.336 de întreruperi de sarcină la cerere s-au efectuat, anul trecut, la Cabinetul avorturi din cadrul Maternităţii Spitalului Judeţean Arad. Sunt mai multe decât în 2010 (când s-au înregistrat 1.013), dar mai puţine decât în 2005 (când au fost 1.425) sau 2000 (când s-au făcut 1.866 avorturi). „Este o evoluţie relativă. Cred că numărul de avorturi se menţine constant dacă ţinem cont că şi spitalele private şi cabinetele efectuează avorturi” – opinează conf. univ. dr. Gheorghe Furău, şeful Secţiei Obstetrică a spitalului. Din păcate, nu există o statistică exactă privind numărul avorturilor efectuate în privat.

În privinţa vârstei femeilor care se adresează Maternităţii Spitalului Judeţean pentru întrerupere de sarcină, sunt destul de multe tinere sub 18 ani, dar cele mai multe paciente au între 20 şi 25 de ani. Majoritatea sunt la al doilea sau al treilea avort, poate au făcut chiar mai multe. Care e numărul maxim de avorturi la cerere făcute de o arădeancă? „17, de care ştiu eu. Când am cunoscut-o, avea 35 de ani, doi copii şi era deja după 10 avorturi!” – spune dr. Gheorghe Furău.

Cereri pentru întrerupere de sarcină sunt, din păcate, destule. Problema cu care se confruntă acum spitalul arădean este că mai mult de jumătate din medici refuză să facă avorturi „din motive de conştiinţă”.

Conf.univ.dr. Gheorghe Furău, şeful Secţiei Obstetrică, subliniază: „E o problemă acum la noi: majoritatea colegilor refuză să facă avorturi. Din cei opt medici de pe secţie, mai sunt doar trei care fac avorturi. Mai mult de jumătate refuză, nu mai fac avorturi, din motive de conştiinţă. Dacă privim din punct de vedere religios, avortul este o problemă. Şi majoritatea colegilor aşa privesc, chiar dacă nu sunt foarte credincioşi. Pur şi simplu, nu doresc să facă avorturi, din convingeri umane. Fiind spital de stat, însă, suntem obligaţi să le facem şi atunci… asta este, nu avem încotro! Dar…”

Timp de (răz)gândire

Chiar dacă 99% din femeile care vin la Matern pentru avort sunt foarte hotărâte, medicii încearcă să le facă să se răzgândească. „Femeile vin la spital şi sunt consultate în ambulatoriul de specialitate, dar avortul nu se efectuează în aceeaşi zi. Le dăm timp de gândire, asta e politica noastră. Le oferim consiliere în cadrul cabinetului de planning familial care se află chiar vizavi de cabinetul unde se fac avorturile. Într-un viitor apropiat dorim să le oferim acestor femei şi consiliere psihologică, având un psiholog angajat al spitalului” – precizează dr. Gheorghe Furău.

Femeile nehotărâte sunt „simţite” imediat de medici. Şi atunci… „Cu ecografele pe care le avem, la o sarcină de 4-5 săptămâni le putem pune deja să audă cordul viitorului bebeluş şi atunci multe se răzgândesc. Avem şi paciente pe care am reuşit să le convingem să nu facă avortul în ultimul moment, când erau pe masă. Dar sunt puţine” – recunoaşte dr. Furău.

De ce avortul?

Ce le face pe femei să solicite întreruperea sarcinii? „Cele mai multe motivează că au deja doi-trei copii şi le este suficient sau că au un copil şi nu mai doresc altul. Sunt invocate, în unele cazuri, şi motivele financiare, dar nu se confirmă. De regulă, aici vin oameni cu o situaţie materială medie. Condiţiile sociale nu sunt cele care cresc numărul avorturilor. Rromii nu prea mai apelează la avorturi, pentru ei copiii înseamnă viitorul. În momentul în care au dat de bine, familiile de etnie rromă se limitează la doi copii. Este un semn de bunăstare la ei” – explică dr. Furău.

Majoritatea celor care solicită întreruperea de sarcină sunt femei care au născut şi care au mai multe avorturi. Pentru ele, avortul a devenit un mijloc de contracepţie. „Dacă am făcut atâtea, mai merge unul!” – replică ele. „Fetele tinere, în schimb, după o experienţă din aceasta… învaţă şi nici nu mai vin a doua oară. E o dramă destul de mare pentru ele” – susţine dr. Gheorghe Furău.

Diferenţă de preţ

Preţul face diferenţa între avortul efectuat la spitalul de stat şi avortul făcut în privat. Dacă la Matern întreruperea de sarcină se taxează cu 100 de lei sau 150 de lei cu anestezie generală, în privat preţul unor operaţiuni similare poate atinge chiar 700 de lei!

 Efecte

Care sunt, pentru femeie, urmările unui avort? Din punct de vedere medical există complicaţii imediate (hemoragii, infecţii), iar pe termen lung complicaţia cea mai de temut este sterilitatea, care apare frecvent. Din punct de vedere psihologic, efectele avortului variază de la o persoană la alta şi sunt greu de cuantificat.

(Sursa)

Citește despre obiecția de conștiința sau obiecția morală aici

Reclamanții în cazul Kruzmane contra Letonia, aflat încă în instrumentare la CEDO, solicită Curții să emită o hotărâre privind existența unui „drept fundamental” la screening-ul prenatal și eliminarea copiilor cu dizabilități înainte de naștere.

O decizie favorabilă reclamanților nu doar că ar duce la agravarea violentă a stigmatizării dizabililor, dar ar generaliza și stabili ca „drept” procesul selecției și eliminării celor „neconformi”. Deciziile CEDO au caracter de obligativitate pentru toate statele aderente la Convenția Europeană a Drepturilor Omului (47 la număr).

La inițiativa Fundației Jerome Lejeune din Franța, mai multe asociații din Irlanda, Spania, Letonia, Polonia, Germania, Ucraina, Franța, România și alte țări atrag atenția judecătorilor CEDO asupra datoriei de a respecta viața și demnitatea umane.

Într-o declarație comună intitulată “Eugenismul nu este un drept al omului” difuzat online la adresa www.stopeugenicsnow.org, cetățenii Europei sunt invitați să se adreseze Curții, cerând protecția persoanei cu dizabilități.

Așadar, eugenismul, un drept al omului? Spune NU, alăturându-te mobilizării noastre, astfel:

- semnează declarația “Stop Eugenics now to protect persons with disabilities” („Opriți eugenismul acum, pentru a proteja persoanele cu dizabilități”) la www.stopeugenicsnow.org
- difuzează pe FaceBook sau alte rețele sociale campania și alătură-te grupului “Stop eugenics now to protect people with disabilities”

Fiecare semnătură contează!

Îți mulțumesc pentru eforturi inițiatorii: Dauna Sindroma Biedriība – Letonia / Deutsches Down-Syndrome – Germania / Down Syndrome Ireland – Irlanda / Fondation Jérôme Lejeune – Franța / Fundacion Sindrome de Down de Madrid – Spania / Jeden Świat – Polonia / Ukraina Down Syndrome – Ucraina / European Down Syndrome associations (EDSA) / Down Syndrome Education International

Programul evenimentului de sambata, 5 mai, este urmatorul:

• ora 18.00: recitarea Rozariului Pruncilor Nenascuti;
• ora 18.30: Sf. Liturghie pentru apararea dreptului la viata;
• ora 19.30: prezentarea Rozariului Pruncilor Nenascuti.

Evenimentul face parte din campania internationala de rugaciune pentru salvarea vietii intrauterine amenintate de avort si pentru incetarea crimei avortului, „UN MILION DE ROZARII RECITATE PENTRU APARAREA COPILASILOR NENASCUTI” – campanie initiata de organizatia Saint Michael The Archangel, S.U.A. si care se desfasoara in perioada 4-6 mai 2012.

„La 18 ani am devenit o statistică, una dintre cele 174.000 de femei care avortaseră anul acela, dintre care 10% din străinătate, din ţări cu viziuni mai puţin liberale decât Marea Britanie”, povesteşte Spicer pentru Daily Mail.

Acum, la 42 de ani, regretă că a dat cu piciorul singurei şanse de reproducere pe care a avut-o vreodată. Dar la 18 ani, sentimentul matern era încă departe. Când a părăsit spitalul „orice urmă de ruşine pe care o aveam a dispărut odată cu fetusul de 9 săptămâni. De fapt mă simţeam chiar matură, în capul meu avortul era aproape ca un ritual prin care trebuie să treci ca să devii o femeie adevărată.”

Acum se bucură de nepoţi şi nepoate şi se gândeşte să adopte. Tratamentele de fertilitate sunt mult prea scumpe. Se surprinde singură imaginându-şi cum ar arăta acum copilul pe care l-a avortat: un bărbat înalt, cu părul de culoarea nisipului, „nu un spectru moral venit să mă pedepsească, ci subconştientul meu care mă pune să privesc realitatea prea târzie”.

„Pentru majoritatea oamenilor, ultimii ani din viaţă sunt împărtăşiţi cu familia. Eu eram la capul bunicii când a murit, când voi muri eu, e posibil să nu am pe nimeni lângă mine”, se gândeşte Spicer, în perspectivă.

Dar în loc să îşi plângă de milă, să se pedepsească pentru decizia pe care a luat-o la 18 ani, sau să urmărească un vis nebun de maternitate la 42 de ani, Spicer încearcă zilnic să îşi accepte situaţia în mod graţios. Dar amintirile rămân.

(Sursa)

Întrunirea a avut ca temă Sănătatea – dar al lui Dumnezeu şi responsabilitate umană și a fost prezidată de PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Cu această ocazie a fost semnat și statutul de organizare a Consiliului, conform Radio Trinitas.

De interes deosebit pentru noi este faptul că acest organism și-a declarat „sprijinul pentru iniţiativele legislative care apără viaţa persoanei ca dar al lui Dumnezeu şi dreptul la viaţă din momentul concepţiei, promovează valorile tradiţionale ale instituţiei familiei şi încurajează ocrotirea şi creşterea copiilor în mediul familial”, așa cum rezultă din comunicatul de presă redat integral mai jos.

Consiliul a mai decis și înfiinţarea a patru comisii de lucru, dintre care prima este Comisia medicală şi socială.

Sperăm ca aceste intenții încurajatoare să fie concretizate prin prezența activă în dezbaterea publică și de specialitate a problemelor de bioetică precum cele abordate în propunerile legislative privind reproducerea umană asistată medical cu terț donator și respectiv privind consilierea în criză de sarcină, supuse în această perioadă spre adoptare Parlamentului României.

Obiectivele majore ale Consiliului Consultativ al Cultelor din România sunt: promovarea credinţei în Dumnezeu şi a importanţei acesteia în viaţa persoanei şi a societăţii, apărarea şi promovarea fiinţei umane şi a demnităţii ei, promovarea respectului faţă de creaţia divină (omul şi natura înconjurătoare), adoptarea unor poziţii şi atitudini comune faţă de probleme importante ale societăţii, manifestarea solidarităţii şi cooperării dintre Culte în domeniul spiritual, cultural, educaţional şi social, prevenirea şi medierea în soluţionarea eventualelor diferende interconfesionale şi interreligioase, inclusiv respingerea şi descurajarea oricărei forme de extremism etc.

Comunicat de presă

Secretariatul Consiliului Consultativ al Cultelor din România

În ziua de 26 aprilie 2012, în sala Conventus din Palatul Patriarhiei, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh DANIEL, a avut loc şedinţa anuală a Consiliului Consultativ al Cultelor din România, la care au participat cu drept de vot reprezentanţi ai următoarelor culte recunoscute:
• Biserica Ortodoxă Română,
• Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timişoara,
• Biserica Romano-Catolică,
• Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică,
• Arhiepiscopia Bisericii Armene,
• Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi din România,
• Biserica Reformată din România,
• Biserica Evanghelică C.A. din România,
• Biserica Evanghelică Lutherană din România,
• Biserica Unitariană din Transilvania,
• Biserica Creştină după Evanghelie din România – Uniunea Bisericilor Creştine după Evanghelie din România,
• Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul mozaic,
• Cultul Musulman din România.

În cadrul acestei şedinţe a fost aprobat prin consens Statutul Consiliului Consultativ al Cultelor din România care a fost semnat de către toţi membrii prezenţi.

1. Tema centrală a acestei şedinţe a Consiliului Consultativ al Cultelor din România a fost „Sănătatea – dar al lui Dumnezeu şi responsabilitate umană”. În acest sens, participanţii au subliniat faptul că sănătatea, ca dar al lui Dumnezeu, este totodată şi o responsabilitate a omului, care are datoria de a păstra şi cultiva acest dar. Responsabilitatea aceasta revine atât fiecărui individ în parte, pentru propria sănătate, cât şi comunităţii, care are datoria de a ajuta persoanele cu o sănătate precară printr-o susţinută activitate de prevenire şi de tratare a bolilor. De asemenea, a fost menţionată şi responsabilitatea Statului pentru cetăţenii săi, care plătesc contribuţii la asigurările de sănătate. În acest sens, înfiinţarea şi organizarea de către cultele recunoscute a unor unităţi medicale constituie o necesitate evidentă pentru fiecare cult în parte. Întrucât nu fiecare cult poate înfiinţa astfel de unităţi, cultele din România sunt interesate în promovarea unui sistem sanitar public mai performant şi eficient, ţinând seama mai ales de faptul că o mare parte a populaţiei României este săracă. Din această perspectivă, sistemul de sănătate trebuie ca, pe lângă performanţă şi eficienţă, să se ghideze permanent după principiile eticii sociale.

În privinţa noului proiect de lege privind reforma sistemului sanitar românesc, reprezentanţii cultelor recunoscute au subliniat faptul că aceasta trebuie să prevadă mecanisme de control astfel încât persoanele cele mai defavorizate să nu fie neglijate sau tratate doar după puterea lor financiară. În această privinţă, cultele – prin fiecare cult în parte şi toate împreună – pot promova în rândul populaţiei un curent de solidaritate comunitară şi socială, o cultură pentru sănătate, ceea ce implică educaţia medicală pentru prevenirea bolilor (medicină profilactică) şi pentru susţinerea bolnavilor cu posibilităţi financiare reduse sau inexistente. Se recomandă parteneriate între Culte şi unităţi medicale publice şi private.

2. Consiliul Consultativ al Cultelor din România sprijină iniţiativele legislative care apără viaţa persoanei ca dar al lui Dumnezeu şi dreptul la viaţă din momentul concepţiei, promovează valorile tradiţionale ale instituţiei familiei şi încurajează ocrotirea şi creşterea copiilor în mediul familial, inclusiv prin adopţii.

3. Consiliul Consultativ al Cultelor din România îşi manifestă preocuparea pentru protejarea şi folosirea responsabilă a întregii creaţii a lui Dumnezeu pentru a o transminte generaţiilor viitoare în puritatea şi frumuseţea ei. În acest context s-a exprimat îngrijorarea faţă de folosirea multor aditivi chimici şi organisme modificate genetic în producerea alimentelor şi se recomandă revenirea la hrana naturală.

4. De asemenea, Consiliul Consultativ al Cultelor din România şi-a manifestat sprijinul faţă de atitudinea Patriarhiei Române şi faţă de recursul Statului Român în cauza Sindicatul Păstorul cel Bun contra României exprimându-şi îngrijorarea faţă de modul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) nesocoteşte autonomia cultelor religioase şi specificul vocaţiei pastorale a clerului, acceptând sindicalizarea acestuia.

5. Referitor la proiectul de lege privind despăgubirile în cazul imobilelor naţionalizate de regimul comunist, Consiliul Consultativ al Cultelor din România cere respectarea prevederilor constituţionale conform cărora proprietatea privată este garantată. Prin urmare, se solicită Statului Român ca iniţiativele legislative în domeniul restituirii proprietăţilor să prevadă că, în situaţiile în care nu mai este posibilă retrocedarea în natură, despăgubirea acordată trebuie să fie egală cu valoarea reală integrală a imobilului, indiferent de eşalonarea în timp a sumelor respective.

6. Consiliul Consultativ al Cultelor din România îşi manifestă îngrijorarea faţă de continuarea practicii de a se construi imobile de mari dimensiuni în apropierea lăcaşurilor de cult care periclitează stabilitatea şi integritatea fizică a acestora, precum şi viaţa credincioşilor prezenţi în ele.

7. Consiliul Consultativ al Cultelor din România solicită autorităţilor Statului adoptarea de măsuri legislative pentru ca TVA-ul plătit de Cultele recunoscute să fie evidenţiat distinct în bugetul de Stat pe anul următor şi restituit Cultelor recunoscute pentru activităţi social-filantropice, cultural-educaţionale şi edilitar-administrative.

8. Consiliul Consultativ al Cultelor din România a hotărât înfiinţarea a patru comisii de lucru şi anume: 1. Comisia medicală şi socială, 2. Comisia educaţională, 3. Comisia patrimoniu cultelor şi patrimoniu naţional şi 4. Comisia economico-juridică. Rolul acestor comisii, formate din specialişti ai Cultelor în fiecare domeniu, este acela de a formula puncte de vedere comune la probleme actuale, inclusiv de a propune amendamente la proiecte de acte normative de interes pentru Culte.

Despre dezbaterile pe marginea Proiectului de lege privind consilierea în criză de sarcină

Participanţii la dezbatere

La 18 aprilie, a.c., la Palatul Parlamentului, la invitația Grupului Parlamentar PDL, a avut loc o dezbatere pe marginea Proiectului de lege privind consilierea obligatorie a femeilor în criză de sarcină. Proiectul a fost iniţiat de deputatul Marius Dugulescu şi este susținut de un număr de 50 de parlamentari, în majoritate PDL. Deocamdată, această iniţiativă se află în faza dezbaterilor în comisiile de specialitate, urmând ca, după ce va fi completată şi cu alte observații, să fie înaintată Plenului Camerei Deputaților, pentru dezbatere şi aprobare.

Până acum, proiectul a stârnit foarte multe reacţii, mai ales la nivelul unor organizaţii din societatea civilă, care îmbrăţişează viziuni ultraliberaliste, seculariste şi de liberalizare a vieţii sexuale. Din rândul reprezentanţilor acestor organizaţii, la dezbaterea de la Palatul Parlamentului, au participat : Ioana Avadanei, Centru pentru Jurnalism Independent, Florin Buhuceanu, Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice, Diana Hatneanu şi Dollores Benezic de la APADOR-Comitetul Român Helsinki,  Ovidiu Voicu, Fundaţia Soros, Tudorina Mihai şi Alexandra Ana de la Asociaţia Front, Ovidiu Anemţoaicei, Societatea de Analize Feministe AnA, Oana Baluta şi Andreea Braga, Centrul Filia, dr. Borbala Koo, SECS – Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală, Ioana Vrăbiescu, doctorandă SNSPA; Laura Candidatu, autoare site Feminism România;  Toma Pătraşcu, de la Asociaţia Secular-Umanistă ş.a.

Grupurile care vor să blocheze această lege se înscriu în cadrul unei atitudini, prezente în multe ţări, ca fiind un braţ puternic al ideologiei mişcării feministe. Ele mai acţionează sub lozinca „Pentru alegere” (din engleză, „Pro-choice”). De fapt, ele militează pentru aşa-zisul „drept” nelimitat la avort, folosind un discurs foarte agresiv, bazat pe argumente false, de multe ori mincinoase, practicând o înlocuire deliberată a conceptelor tradiţionale cu cele aşa-zis „noi”. În spatele ideii de „maternitate liberă”, în fapt, se ascunde o viziune îndreptată împotriva maternităţii şi a naşterii de copii. Amintim aici că tot grupurile feministe şi susţinătoare ale minorităţilor sexuale s-au ridicat împotriva unei asemenea legi, în august 2011, în Rusia.

Ei îşi promovează argumentele agresiv, având în spate o întreagă logistică mediatică, inclusiv majoritatea mass-media. Această susţinere este alimentată, mai ales, de mari trusturi farmaceutice, cu o putere financiară mare, care au interese mari în impunerea unor astfel de viziuni. Viziunea „pro-choice” este şi ideologia care se împotriveşte conceptelor de „familie tradiţională”, de viaţă de familie sau de susţinere a copiilor, concepte care îşi au rădăcinile în învăţăturile Bisericii. În acest sens, să amintim că multe din organizaţiile care au participat la această dezbatere au iniţiat campanii de scoatere a icoanelor din şcoli şi au făcut presiuni pentru eliminarea studierii religiei în şcoli.

Din partea organizatiilor care susţin proiectul, în majoritate organizaţii pentru viaţă şi familie, au participat:  Cezar Axinte, Daniela Ştefan şi Marian Sîrbu Daniel, de la Fundatia Sf. Martiri Brâncoveni, Vancu Leonard, Fundatia Sf. Martiri Brâncoveni Constanţa, Cezar Machidon, Ileana Jacota şi Iulian Capsali, Asociatia pentru Apararea Familiei si Copilului, dr. Maria Dunca-Moisin de la Mişcarea Buna Vestire pentru Apararea Copiilor Nenăscuţi, Mihai Lazar, de la Provita-Brâncoveanu, Anca Saru şi Florin Ioniță, de la Scoala Brâncovenească – Provita, dr. Cristina şi Ernest Valea de la Pro Vita Medica Timişoara, Mădălina Haidemak, de la Asociatia “Clinica Pro-vita international”, Henrieta Stein, Daniela Păun, de la Asociaţia Darul Vieţii, Andrei şi Elena Hurdubelea, Olimpia Popa, Alianţa Familiilor din România, Dana Ionescu şi Alexandra Nadane, de la Asociaţia Orthograffiti, Doina Rogoti, Milea Alexandra şi Roxana Puiu, de la Provita Bucureşti, Larisa Iftime, de la Provita Media. În total, organizaţiile susţinătoare ale acestui project de lege numără peste 35 de organizaţii pentru viaţă şi familie din toată România.

Legea în Europa şi în SUA

Proiectul de lege, care se află acum în dezbatere la noi nu este unul cu caracter special, ci el face ca România să se adapteze la legislaţia privind sănătatea care există în Occident. O astfel de lege funcţionează de mai mulţi ani în mai multe ţări europene, ca Belgia, Franţa, Germania, Olanda, Slovacia şi Portugalia ş.a..  Şi în SUA, ea a depăşit deja pragul dezbaterilor din societate şi este unanim acceptată. Este de mirare că opozanţii proiectului de lege de la Bucureşti nu ştiu (sau se prefac a nu şti) că într-un număr mare de state americane există legi care prevăd consimţământul informat al femeii înainte de avort. Aceasta deorece avortul presupune riscuri ce pot şubrezi sănătatea femeii. În acest sens, Institutul Alan Guttmacher (SUA), un institut de informare al celei mai mari organizaţii de avort din lume, International Planned Parenthood Federation, dă date foarte precise despre existenţa acestor legi. Vezi http://www.guttmacher.org/statecenter/spibs/spib_MWPA.pdf

Mai mult, în unul din documentele Institutului Guttmacher se subliniază că „Aproape toate statele care cer consiliere solicită ca femeile să fie informate despre procedura de avort şi despre dezvoltarea fetală” (subl. n.), că 35 de state cer ca femeia să beneficieze de consiliere înainte ca avortul să fie făcut; 26 din aceste state detaliază informaţia ce trebuie dată unei femei; 9 state au cerinţe specifice avortului, în general, urmând principiile stabilite ale consimţământului informat. 26 dintre state cer, de asemenea, ca femeia să aştepte un timp anume – majoritatea cer 24 de ore – între consiliere şi procedura de avort. 9 state cer ca întreaga procedură de consiliere să-i fie oferită personal femeii. 26 de state cer Agenţiilor de Sănătate să realizeze materiale scrise de informare. 33 de state cer ca femeii să i se dea informaţii despre procedura de avort specifică, în timp ce 21 de state cer ca femeii să i se dea informaţii despre toate procedurile obişnuite de avort. 33 de state solicită ca femeii să i se spună despre vârsta gestaţională a fătului. 25 de state includ informaţii despre dezvoltarea fetală pe tot parcursul sarcinii. 11 state includ informaţii despre abilitatea fătului de a simţi durerea. 11 state oferă informaţii despre accesarea serviciilor de ecografie. 24 de state include informaţii despre riscurile avortului. 18 state includ informaţii exacte despre posibilul efect al avortului asupra fertilităţii viitoare; 6 state oferă informaţii despre legătura dintre cancerul mamar şi avort; 20 de state includ informaţii despre posibile reacţii psihice ale femeii după avort etc (sublinierile n.).

Având în vedere legislaţia existentă în ţările amintite, credem că şi la noi, în România, o asemenea lege ar putea determina o femeie să se gândească mai bine înainte de a face un avort, în primul rând pentru sănătatea ei viitoare. A nu dori să informezi o femeie înainte de avort înseamnă a neglija posibilele riscuri asupra sănătăţii ei, înseamnă a-i încălca dreptul ei cu privire la informare şi înseamnă a fi cu adevărat împotriva femeilor.

Numărul mare de avorturi în România

Cei care se opun acestui proiect de lege pornesc de la ideea că o asemenea lege nu ar mai fi necesară. În acest sens, d-na Diana Hatneanu, de la APADOR-Comitetul Român Helsinki, consideră că numărul de avorturi se află în scădere, în ultimii ani. Dar se uită uşor faptul că România, conform datelor statistice, este un caz extrem în privința ratei avorturilor la nivel mondial. Timp de zece ani, după Revoluţie, rata avorturilor din România a fost printre cele mai mari din lume. În 2008, România se afla, conform Johnstonsarchive.net, pe locul al 12-lea în lume la capitolul avorturi.  Din 2000, desigur, există o tendință de scădere, raportat la această situație extremă. Totuşi, România a rămas, în continuare, potrivit acestor statistici, prima la avorturi în Europa. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, România ar avea o rată de 480,3 avorturi la 1000 de născuţi vii, adică un număr de 101.915 avorturi, în 2010. Mai mult, clinicile private nu raportează decât sporadic și neregulat întreruperile de sarcină, ceea ce înseamnă evident că numărul real este mai mare, poate chiar mult mai mare, dată fiind importanța în creșetere a mediului privat în ultimii ani. Pe de altă parte, după cum arată statisticile de la Ministerul Muncii, e posibil ca ameliorarea pe hârtie să se datoreze faptului că 2,7 milioane de români au plecat să lucreze în străinătate, între care şi multe femei de vârstă reproductivă. Este un factor major care a contribuit la scăderea avorturilor, şi nu utilizarea contracepţiei, după cum susţin grupurile pro-avort. Să înţelegem de aici că aceste grupuri sunt de acord că numărul de avorturi din România este îngrijorătoar de mare doar atunci când se pune problema utilizării contracepţiei?

Legea preîntâmpină realităţile avortului

Prezenţa consilierului – care poate fi medic, psiholog sau asistent social – în contextul realităţii avortului de la noi, devine una necesară şi specială. Nimeni nu poate nega faptul că, în România, avortul a creat realităţi noi nu numai în familie, dar şi în societate. Există deja o presiune în favoarea avortului, creată de aceste noi realităţi. Astfel, o femeie din România devine din ce în  ce mai vulnerabilă, în acest context, la presiunile din jur. Presiunile pot fi făcute atât de membri ai familiei (tatăl copilului, părinţii femeii) educaţi în spiritul avortului  sau de societate, în general. Nu este mai puţin adevărat că o parte din medicii ginecologi privesc avortul ca pe o afacere financiară.

«Să nu ne jucăm cu termeni ca „făt” sau „copil”»

Dna Oana Băluţă, de la organizaţia Filia, a argumentat că legea este „împotriva femeilor”. Mai exact, spunem noi, a acelor femei care susţin ideologiile ultraliberale şi feministe, în special. Astfel de idei inundă societatea şi opinia publică, fiind prezente  nu numai în politică, ci şi în economie şi mentalităţi. Subliniem că, la dezbaterile de la Palatul Parlamentului, numărul femeilor care reprezentau organizaţii ce susţineau proiectul de lege a fost mai mare decât cel al opozanţilor. Pentru a manipula opinia publică, APADOR-CH publică pe site-ul său, în prim plan, fotografia celor câtorva bărbaţi, aflaţi în rândul susţinătoarelor proiectului de lege, participante la dezbatere.

Diana Hatneanu (APADOR-CH) a susţinut că nu trebuie „să ne jucăm” cu termeni precum „făt” sau „copil”. Noi considerăm, totuşi, că termenii fac parte dintr-un limbaj natural, transparent şi pot vorbi despre tragedia copilului avortat. Femeia însărcinată se află într-o situaţie dificilă, îşi face griji, pentru că, de fapt, ea vrea să-şi apere copilul. Mai mult, chiar dna dr. Borbala Koo a recunoscut, în timpul dezbaterilor, că femeia însărcinată trece „prin momente dificile, critice” din viaţa ei.

Opozanţii legii au adus, de asemenea, în discuţie cazuri particulare de femei care s-au „simţit fericite”, cum spun ei, după avort. Aşa a încercat să ne convingă dna Ioana Vrăbiescu, doctorandă SNSPA. Se pare că mai multe femei care au avut de suferit de pe urma avortului ies complet din sfera lor de interes. Şi atunci cum apără ei interesele femeii, în general? De altfel, este binecunoscut că mişcarea pro-choice foloseşte un limbaj de lemn, total formalizat, care ascunde tragedia avortului.

Consecinţele devastatoare ale avortului

Dna dr. Borbala Koo, medic ginecolog, susţine că nu există nici un fel de „argumente de ordin medical” în legătură cu consecinţele avortului asupra sănătăţii femeii. Dacă ţinem seama de afirmaţia doamnei dr. Koo, putem înţelege că femeia însărcinată din România se află într-o situaţie foarte grea, neavând nici o şansă să fie informată cel puţin de medicii ginecologi despre urmările avortului. Este deja o informaţie cunoscută pe larg – şi fără a cita din studiile de specialitate – că mai ales o femeie care se află la primul avort are riscul de a rămâne sterilă. Să amintim aici că, în prezent, România este chemată în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Csoma împotriva României, no. 8759/05),   într-o cauză în care reclamanta, care a rămas sterilă în urma unui avort, acuză că nu a fost informată înainte de a face avortul cu privire la riscuri şi alternative.

Opozanţii legii susţin că urmările psihice ale avortului ar fi „un mit”. În ultimii 50 de ani, au fost făcute peste 250 de studii, care atestă existența problemelor psihice la femei în urma avortului.  Enumerăm aici câteva dintre studiile, publicate în reviste cunoscute de specialitate: Adler, N.E., David, H.P., Major, B.N., Roth, S.H., Russo, N.F. & Wyatt, G.E. (1990). Psychological Responses After Abortion. Science. 248. 41-44, Ashton, J.R. (1980). The Psychological Outcome of Induced Abortion. British Journal of Obstetrics and Gynaecology, 87, 1115-1122; Bianchi-Demicheli, F., Perrin, E., Lüdicke, F., Bianchi, P.G., Fert, D., Bonvallat, F., Chatton, D. & Campana, A. (2001). Sexuality, partner relations and contraceptive practice after termination of pregnancy. Journal of Psychosomatic Obstetrics & Gynaecology, 22, 83-90; Bradshaw, Z., & Slade, P. (2005). The relationship between induced abortion, attitudes toward sexuality, and sexual problems. Sexual and Relationship Therapy, 20, 390-406; Brockington, I.F. (2005). Post-abortion psychosis, Archives of Women’s Mental Health 8: 53-54; Coleman, P. K. (2005). Induced Abortion and increased risk of substance use: A review of the evidence. Current Women’s Health Reviews 1, 21-34;  David, H.P., Rasmussen, N.K. & Holst, E. (1981). Postpartum and Postabortion Psychotic Reactions. Family Planning Perspectives, 13 (2), 88-92;  Fergusson, D. M., Horwood, L. J., & Boden, J.M. (2009). Reactions to abortion and subsequent mental health. The British Journal of Psychiatry, 195, 420-426 ş.a.

Mass-media ne prezintă o stare de sănătate precară a femeilor din România

În general, mass-media din România ne prezintă o stare de sănătate precară a femeilor din România. Tot mai des sunt aduse în faţă ratele mari ale îmbolnăvirilor de cancer mamar de la noi. Astfel, nu o dată, în mass-media putem vedea informaţii referitoare la cancerul de sân, care este cel mai frecvent cancer diagnosticat şi principala cauză de mortalitate prin tumori maligne la femeile din România. Aflăm astfel că anual se înregistrează 4.400 de cazuri noi, reprezentând 22,41% din totalul cazurilor noi diagnosticate şi 2900 de decese, deţinând o pondere de 17,50% din totalul deceselor prin cancer la femei. Înţelegem, din datele prezentate de mass-media, că în România incidenţa anuală a acestei boli a  crescut. De asemenea, aflăm că România se află pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte mortalitatea prin cancerul de col uterin. Riscul de deces fiind de 6,3 ori mai mare decât în oricare ţaeă din Europa. (Ziare.com) Cu toate acestea, nu ne dorim o lege care, în ansamblu, presupune o relaţie mai bună cu medicul, cu sistemul medical. Frecvenţa crescută a vizitelor la medic nu poate fi decât în beneficiul femeii, în scopul îmbunătăţirii sănătăţii ei şi a sarcinii. Este de neînțeles de ce mulţi medici ginecologi s-au ridicat împotriva unei asemenea legi. Nu numai la nivelul sănătăţii fizice lucrurile arată grav, dar şi în ce priveşte starea sufletească şi psihică. Foarte multe studii de specialitate, în acest sens, vorbesc de un număr mare de cazuri de depresie şi boli psihice la femei. Tot din mass-media aflăm că circa 23.000 de cazuri de depresie sunt diagnosticate anual în România, estimandu-se ca 10% din români suferă de această boală. (România liberă, 29 iulie 2008) Evident, cauzele sunt diverse, dar situaţia generală ar trebui să ne pună pe gânduri.

OMS nu poate fi o instituţie imparţială

Membrii organizaţiilor care cer retragerea legii, în special, dna dr. Borbala Koo, de la SECS, dl. Toma Pătraşcu, vicepreşedintele ASUR, şi dl. Florin Buhuceanu, CEIP, au opinat că studiile existente privind consecinţele avortului asupra sănătăţii ulterioare a femeii nu ar fi „recunoscute de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii”. Ne întrebăm aici: poate fi OMS o instituţie imparţială, atâta timp cât susţine „avortul sigur” şi „îmbunătăţirea accesului la avortul sigur”? Aşa cum spunea profesorul Vasile Astărăstoaie, preşedintele Colegiului Medicilor din România, nu mai poate fi considerat o instituţie-reper, în acest sens. „OMS-ul este un colhoz”, a spus domnia sa ca replică, la argumentele ridicate de opozanţi.

(Asociația Provita Media, 26 aprilie 2012)

Evident surprinși de prezența masivă în sală a coaliției de ONG-uri care susțin legea, adversarii, seculariștii agresivi finanțați de Fundația Soros și Uniunea Europeană fac ce știu: mint și manipulează. Practica a fost îndelung exersată de ei vreme de 22 de ani, ani în care au uzurpat și confiscat scena publică pretinzând că ar fi „reprezentanții societății civile” sau chiar „societatea civilă” în sine. Poate că presa, superficială adesea, va fi de aici înainte mai atentă la preluarea acestor termeni, total incorecți din punct de vedere semantic. Societatea civilă, într-o țară democratică, este alcătuită din entități cu interese și principii divergente și nu poate avea „reprezentanți”. Am fost destulă vreme „reprezentați” de instituții marionetă precum UGSR sau FDUS pe vremea comunismului, când toată lumea era „unită în cuget și simțiri” în jurul partidului.

Adevărul este că societatea civilă românească se polarizează tot mai mult, așa cum e și firesc, grupându-se în jurul sistemelor de valori, adesea antagonice, pe care le adoptă componentele ei. Dezbaterea pe marginea acestei propuneri legislative o demonstrează din plin: de o parte, organizațiile secular-liberale, cu filosofia lor relativistă, dincolo, cele conservatoare, cu o componentă mai mult sau mai puțin religioasă dar fidele în general valorilor iudeo-creștine, care stau la baza întregii civilizații europene moderne.

Andreea Popescu, avocat la European Center for Law and Justice, a răspuns unui articol infam, difuzat de una din organizațiile care se opun legii, APADOR-Comitetul Helsinki.  Reproducem mai jos integral această replică.

_________________________________________________________________________________

Raspuns la articolul « Condiționarea avortului de ștampila psihologului – România încalcă drepturile femeii „pentru binele națiunii” », publicat de APADOR-CH pe blog-ul propriu pe 18 aprilie 2012[1]

1. « Condiționarea avortului de ștampila psihologului – România încalcă drepturile femeii „pentru binele națiunii »

Afirmatia este un sofism; conform propunerii de lege, nu avortul e conditionat si informarea femeii despre avort, art 3 f) indica clar « Decizia de a pastra sau nu sarcina apartine exclusiv femeii ».

Orice lege trebuie sa tina cont de toate interesele concurente pentru a fi echilibrata, e un principiu CEDO, deci nu e cu nimic gresit sa se tina cont de « binele natiunii », in care intra alte interese legitime expuse in proiectul de lege: « the legal framework devised for this purpose should be shaped in a coherent manner which allows the different legitimate interests involved to be taken into account adequately and in accordance with the obligations deriving from the Convention”^[2].

2. “De o parte a mesei s-au aflat susținătorii proiectului, reprezentanți ai organizațiilor creștine și în special membri ai organizației ProVita Timișoara și București, (..) De cealaltă parte au fost reprezentanți ai celor 22 de organizații neguvernamentale -  printre care și APADOR-CH – care au cerut retragerea acestui proiect legislativ, deoarece el încalcă mai multe legi naționale și tratate internaționale la care România este parte, dar mai ales pentru că în esență reprezintă o gravă încălcare a drepturilor femeii”.

Nu se mentioneaza faptul ca organizatiile crestine au reusit sa adune vreo 37 de ONG-uri, net superior celor 22.

Care sunt legile nationale, europene si internationale care se incalca, nu se argumenteaza acest punct de vedere cu niciun articol sau text de jurisprudenta.

3. « O lege la care se lucrează de doi ani, făcută cu impresii personale (…) el nu este însoțit de studii de impact, iar argumentele „pro-life” care abundă în text nu se fundamentează pe date științifice, ci doar pe elemente emoționale sau personale ale participanților la elaborarea proiectului »

Proiectul de lege se fundamenteaza pe experienta concreta de pe teren de 15 ani a ONG-urilor din Romania si din toata lumea, deasemeni pe mai mult de 250 de studii realizate in peste 50 de ani. De altfel, din care cerinta a legii rezulta obligativitatea efectuarii unui studiu de impact social si a unor calcule de oportunitate pentru un proiect de lege ? Expunerea de motive cred ca reliefeaza suficient necesitatea unei astfel de legi.

Care sunt acele elemente emotionale sau personale din proiectul de lege ?

4. « (…) va trebui să se gândească 5 zile, și abia apoi să facă avort, dacă mai dorește și mai ales dacă a obținut adeverința că a fost consiliată »

Din aceasta afirmatie reiese ca obtinerea adeverintei e conditionata de anumite conditii, ori textul propunerii de lege zice urmatorul lucru la articolul 3 e) : « Certificatul de consiliere-reprezinta inscrisul oficial prin care se atesta de consilier faptul ca femeia insarcinata a fost consiliata de un specialist in legatura cu dezcizia asupra sarcinii respective in cadrul unui cabinet de consiliere pentru criza de sarcina ».

5. « Legea răsucește împotriva femeii dreptul de a fi informată, obligând-o să facă această consiliere. Or, conform legilor deja în vigoare, această obligație de a furniza informații revine personalului medical. Femeia are dreptul să fie informată, dar poate oricând refuza informarea dacă nu o dorește ».

Prin ce anume se vatama dreptul femeii, daca aceasta este complet informata si atata timp cat cadrul juridic e conceput tocmai pentru a da o coerenta si organizare? Care de altfel este o exigenta a CEDO expusa deja la punctul 1.

Femeia are dreptul la o informare completa si corecta, statul are obligatia de a asigura un cadru juridic si sa ia masuri concrete in acest sens, dupa cum  o spune si CEDO : «  there may also be positive obligations inherent in an effective “respect” for private life. These obligations may involve the adoption of measures designed to secure respect for private life even in the sphere of relations between individuals, including both the provision of a regulatory framework of adjudicatory and enforcement machinery protecting individuals’ rights and the implementation, where appropriate, of specific measures[3]» .

In plus obligativitatea consilierii nu poate fi comparata cu orice obligativitate. In cazul consilierii pentru avort este vorba despre o chestiune de sanatate publica, deci o responsabilitate a statului vis-à-vis de dreptul la viata, integritatea fizica si psihica a femeii si a dreptului ei la informare in chestiuni ce tin de sanatatea ei care poate fi vatamata in urma unui dispozitiv pus in practica de catre stat : avortul in spitatele publice si private. Deci e acelasi lucru ca si in cazul obligativitatii vaccinurilor, ca ne convine sau nu sa facem un astfel de vaccin, acest lucru tine de sanatatea publica.

6. « În plus, textul legii jonglează cu termenii de copil și făt, fără să facă distincție între aceștia, inducând fals ideea că, potrivit tratatelor internaționale, fătul are drepturi, deși nu este născut » « În realitate este exact pe dos, iar drepturile invocate în preambulul propunerii legislative nu sunt ale copilului nenăscut, ci ale femeii, inclusiv dreptul de a nu fi suspusă unor tratamente inumane sau degradante, dreptul la viață, dreptul de a fi informată în luare unei decizii ».

Drepturile sunt atat ale femeii, cat si ale copilului inca nenascut si aceasta e deja mentionat in expiunerea de motive a proiectului.

Este o totala ignoranta juridica afirmatia conform caruia copilul inca nenascut nu are drepturi. La normele juridice nationale, europene si internationale mentionate in propunerea de lege, mai adaug urmatoarele :

Jurispridenta CEDO nu spune nicaieri ca un copil nenascut e exclus de la protectia oferita de Conventie. Daca aveti vreo astfel de referinta, va rog sa ne-o prezentati ! Protectia exista sau nu exista. Ca a gasit sau nu CEDO violare intr-o cauza sau alta, asta e cu totul altceva (care nu tine de aplicabilitatea unui articol din Conventie), ce tine de toate elementele cazul specific dedus judecatii. Din contra, fosta Comisie a drepturilor omului nu a exclus copilul inca nenascut de la protectia dreptului la viata, ea doar a decis ca nu considera necesar sa se pronunte pe aceasta chestiune^[4], lasand statelor membre o marja de decizie in ceea ce priveste aceasta chestiune delicata^[5]. Ea a mentionat deasemeni ca faptul ca graviditatea unei femei nu priveste doar sfera vietii private a mamei, dat fiind faptul ca viata private a femeii gravide este strans legata de fetusul care se dezvolta^[6]. In ceea ce priveste CEDO, aceasta a analizat anumite cauze referitoare la dreptul la viata al copilului nenascut din perspectiva articolului 2 din Conventie, fara a afirma ca acest articol nu este aplicabil copilului nenascut, recunoscand implicit aplicabilitatea acestui articol din Conventie in cazul copiilor nenascuti^[7], asa cum a facut-o si in cauza Vo c. Frantei, caci altfel ar fi respins cererea ca inadmisibila pe motiv ca acest drept garantat de Conventie nu ofera protectie copilului nenascut. De altfel si dvs spuneti ca CEDO a spus ca « în situația particulară a acestui caz, dreptul la viață nu a fost încălcat ». Curtea a afirmat deasemeni ca exista consens intre statele membre ale Consiliului Europei in ceea ce priveste apartenenta copilului nenascut la specia umana^[8]. Deci calea nu e asa lunga pentru a sustine ceea ce CEDO recunoaste – acest drept…

Jurisprudenta Curtii de Justitie de la Luxembourg: va trimit la cauza Oliver Brüstle v. Greenpeace e.V. (C-34/10) in care Curtea a spus ca viata umana incepe la conceptie si ca merita protectie in toate etapele de dezvoltare. (vezi aici articol pe larg)

Conventia cu privire la drepturile copilului, adoptata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 :

Considerentul 1 : « avand in vedere ca, in conformitate cu principiile proclamate de Carta Natiunilor Unite, recunoasterea demnitatii si a drepturilor egale si inalienabile ale tuturor membrilor familiei umane constituie fundamentul libertatii, dreptatii si pacii in lume, »

Articolul 1 : « In sensul prezentei conventii, prin copil se intelege orice fiinta umana sub varsta de 18 ani, exceptand cazurile in care legea aplicabila copilului stabileste limita majoratului sub aceasta varst ».

Articolul 6 : « Statele parti recunosc dreptul inerent la viata al fiecarui copil. Statele parti vor face tot ce le sta in putinta pentru a asigura supravietuirea si dezvoltarea copilului ».

7. «România are deja legi care garantează dreptul la informare al pacienților. În plus, momentul informării în cazul unui avort este deja tardiv și ar fi mai util înainte ca femeia să ajungă în această situație »

Romania are legi, dar nu un cadru clar si coerent care sa garanteze prezentarea nu doar a « beneficiilor », dar si a riscurilor avortului. Este curios ca exista cadru si masuri concrete pentru informarea cumparatorilor, pentru a se asigura informarea si protectia lor, deci pentru un act-cumpararea de produse- destul de banal pana la urma, insa se refuza, de catre 22 de ONG-uri, crearea unui cadru clar si coerent pentru informarea femeii in cazul avortului, care nu e un act usor, femeile nu merg de placere sa faca avort… Si, ma intreb, oare de ce ? Cu ce poate fi rea aceasta lege care nu face decat sa procure informatie femeilor, care raman libere sa avorteze, nimeni nu le obliga sa renunte la avort si asta e scris in propunerea de lege…

Nu vad impedimentul existentei mai multor mijloace sau modalitati de a informa femeia.

Momentul informarii nu e tardiv, tocmai in acel moment femeia are nevoie de informatie, altfel, pastrand proportiile comparatiei, e ca si cum ai trimite pe cineva la vot, fara ca acesta sa fie informat ce si pe cine voteaza.

8. « (…) că nu poți să consiliezi cu forța pe cineva, ci e nevoie ca această dorință să vină de la pacient. Lucru confirmat și de psihologul Laura Ciocociu, prezentă la dezbatere, care a explicat că e scris în codul deontologic al psihoterapeuților că nu pot acorda consiliere persoanelor care nu doresc asta ».

Trebuie facuta o distinctie intre consilierea medicala si consilierea la psiholog, la care cineva se duce daca vrea sau nu. Sunt unul si acelasi lucru, nici in practica, nici in drept, deci regimul juridic al celor doua este diferit si e normal sa fie asa, de aceea asa este. Insa aici este vorba de consiliere a femeilor care vor sa faca avort, avort care nu e o operatie de apendicita… Consilierea este un serviciu oferit de stat tocmai pentru a-si respecta obligatiile din Conventia europeana a drepturilor omului si anume de a proteja « prin lege » viata, integritatea fizica si psihologica a femeii si dreptul sau la informare. Nu e ca si cum femeia ar fi obligata sa faca ceva ce constiinta sa sau legile i-ar interzice sa faca. E o enorma diferenta !

9. « Accentul trebuie pus pe profilaxie, nu așa cum face legea acționând asupra efectului ».

Ca se ocupa de « profilaxie » sau de « actiune asupa efectului », nu exista contradictie intre cele doua. Consilierea e tot o metoda de profilaxie ca femeia a mai invatat ceva pentru viitor. Si apoi scopul legii e informarea in cazul sarcinii nedorite, nu se pot face toate deodata, nullus tenetur ad impossibile…

10. « De altfel argumentele Pro Vita au abundat în definiții inventive ».

Care ar fi acestea, ce spun proiectul de lege si expunerea de motive ? (Inventiv?!, termenul există în DEX doar cu referire la persoane)

11. “Pro Vita neagă necesitatea folosirii mijloacelor contraceptive – pe motiv că îngrașă sau implică riscuri medicale”

Off topic, subiectul discutiei nu e contraceptia, ci dreptul la informare completa a femeilor. Aceasta este o optiune printe altele, intr-o societate democratica, caracterizata prin pluralism, fiecare avand dreptul la libertatea de exprimare si opinie. Si apoi, efectele negative ale contraceptivelor nu sunt o minciuna sau o chestiune de opi,ie, ele sunt mentionate chiar pe cutia in care sunt ambalate).

12. “Nu există, deocamdată, studii admise de OMS care să facă această legătură directă între avort și diverse tipuri de cancer, și că atâta vreme cât este făcut sub strictă supraveghere medicală, avortul este o procedură medicală sigură”.

OMS nu are vreun rol in validarea de astfel de studii : http://www.who.int/about/en/ . Tot « o procedura medicala sigura » a fost si avortul facut de d-na Csoma, in secolul 21, intr-un spital judetean, deci nu la tara, care a dat in judecata statul roman la CEDO pentru ca nu a fost informata inainte ?[9]

13. “ OMS este un colhoz” a punctat Astărăstoaie, care s-a mai declarat și împotriva decretului prin care Ceaușescu interzicea avorturile în 1966, dar de data asta, spune el, e vorba despre altceva, consilierea nu e interdicție. (…)

A fost semnalul care a dezlănțuit tabăra Pro-Vita. S-a strigat „dacă mamele voastre v-ar fi avortat acum nu mai erați la această masă!” și s-au scos din poșete afișe cu embrioni avortați, păpușele sub formă de feți sau utere în miniatură, precum și fotografii cu copii care fuseseră la un pas să fie avortați sau chiar cu avortoni (…)

Așa că femeile care s-ar putea găsi vreodată în situația unei sarcini nedorite ar face bine să înceapă să se antreneze pentru a-și dezvolta capacitatea de a-și acoperi și ochii și urechile în același timp».

Cele subliniate in « bold », demonstreaza subiectivitatea si lipsa de respect a APADOR-CH fata de tabara adversa-respect pe care oricine il merita in orice societate democratica-, ridiculizand demersul acestora – legitim – prin folosirea cuvintelor « posete », « papusele », « feti », « utere in miniatura », legitima si ea, caci tipica jurnalismului, dar care tradeaza pana la urma adevaratul interes pe care il poarta acest ONG pentru situatia femeilor aflate in criza de sarcina, femei care vai de ele in ce stare de spirit se duc la astfel de clinici…