Un dosar în care 2 femei cer să fie recunoscute ca „mamele” aceluiași copil se află pe masa judecătorilor Curții Europene a Drepturilor Omului. Cauza este parte din seria de litigii strategice destinate standardizării statutului cuplurilor homosexuale necăsătorite cu acela al cuplurilor heterosexuale căsătorite, prin ocolirea legislațiilor naționale cu ajutorul curților de judecată.
Toate aceste litigii sunt puse în mișcare de grupurile de lobby cu obiectivul slăbirii mariajului ca temelie a familiei și trecerii controlului societății de la familii la autoritatea de Stat, care va putea re-modela realitatea după bunul plac și interesele cercurilor ideologice dominante.
Două femei germane aflate într-o relație și înregistrate într-un „parteneriat civil” au solicitat autorităților țării lor să le recunoască pe ambele drept „mame” ale unui copil conceput prin surogație peste hotare. Copilul a fost conceput cu un ovocit de la una din partenere, fertilizat in vitro cu sperma unui bărbat anonim și implantat în uterul celeilalte femei. Astfel, cea care a născut este recunoscută de legea germană ca mamă, iar partenera sa a adoptat ulterior copilul. Nu a fost însă deajuns: femeile reproșează Germaniei că nu a înregistrat automat partenera mamei ca al doilea părinte al copilului, din momentul nașterii acestuia.
Miza cauzei R.F. și alții contra Germaniei este regulile prin care se stabilește filiația atunci când doi oameni de același sex „au copii”.
În principiu, legea germană permite unui partener să adopte copilul partenerului său. În acest caz însă, ambele femei pretind că sunt „mamele” aceluiași copil întrucât ambele reclamă o legătură biologică și genetică cu acesta. Femeile afirmă că le sunt încălcate drepturile prin violarea respectului față de viața privată și de familie (art. 8 din CoEDO) și că au suferit de discriminare din cauza orientării lor sexuale (art. 14 din CoEDO).
Acest caz de „dublă maternitate” este numit și „fertilizare in vitro reciprocă”.
Guvernul Germaniei arată, în apărarea sa, că femeile au recurs la procreația asistată în mod fraudulos, întrucât statul german interzice surogația și permite procreația asistată doar pentru cuplurile infertile din cauza unei patologii medicale. Cele două femei, deci, nu se pot plânge pentru că se află într-o situație pe care ele însele au creat-o prin violarea legii și ordinii publice. În mod surprinzător, Curtea nu a respins cauza ca inadmisibilă, așa cum face cu 90% dintre cauzele care îi sunt remise, întrucât, din cauza uneia din cele mai aberante decizii ale CEDO, X și alții contra Austria, adopția copilului de către partenerul de același sex al părintelui este legală, iar a doua femeie a adoptat deja copilul partenerei – și deci nu are niciun motiv concret de a se plânge.
În mod evident, ne aflăm în fața unui „litigiu strategic” al lobby-ului homosexualist care, la fel ca și cauza Coman/Hamilton de la Curtea de Justiție a UE vizând regimul recunoașterii în România a „căsătoriei” între persoane de același sex încheiată într-o altă țară, are ca scop forțarea abolirii legilor unui stat prin intermediul activismului judiciar al unor curți internaționale (sperăm că nimeni nu este naiv încât să creadă că Adrian Coman și soțul său sunt preocupați într-adevăr să se stabilească în România!) într-o cauză cu largi implicații trans-frontaliere.
Cauza poate, așadar, conduce la redefinirea noțiunii de părinți.
Acest lucru s-a întâmplat deja în Spania, țară odată ultra-catolică, ajunsă azi în ultimul hal al degenerării, în care un cuplu de lesbiene poate folosi „fertilizare in vitro încrucișată” indiferent de naționalitate sau de statutul marital. Legea spaniolă recunoaște automat copilul născut în urma acestui procedeu ca fiind al cuplului care a folosit tehnica.
Cauza RF urmează altora precum Gas și Dubois c. Franța (nr. 25951/07) sau X. și alții c. Austriei (nr. 19010/07) de asemenea vizând stabilirea filiației în cuplurile unisex. Au existat și alte cauze în care Curtea a fost sesizată pentru nerecunoașterea unui membru al cuplului ca părinte legal al copilului celuilalt partener: X, Y și Z c. Regatului Unit (nr. 21830/93) – legată de trans-sexualism și Boeckel și Gessner-Boeckel c. Germania (nr. 8017/11) pentru fapte și plângeri comparabile cu cauza prezentă.
Simultan cu RF este, de asemenea, pendinte în fața Curții cauza Charron și Merle-Montet c. Franța (nr. 22612/15), în care 2 femei pretind că sunt discriminate în Franța din cauză că legea permite asistarea procreativă doar a cuplurilor heterosexuale care suferă de o patologie medicală.
Cauza RF este totodată parte din seria de litigii strategice destinate standardizării statutului cuplurilor homosexuale necăsătorite cu acela al cuplurilor heterosexuale căsătorite, în aceeași linie cu jurisprudența din Oliari și alții c. Italia (nr. 18766/11) și Tadeucci și McCall c. Italia (nr. 51362/09) cu același obiectiv: slăbirea mariajului ca temelie familiei și a societății.
RF este totuși nouă și diferită de cauzele anterioare întrucât privește stabilirea unei filiații biologice pentru care există o legătură genetică între copil și aplicanta care nu a născut, în timp ce aplicanta care a născut nu are legătură genetică cu copilul.
Curtea a admis mai multe terțe părți ca interveniente în această cauză. Din punctul nostru de vedere, de interes sunt intervențiile făcute de Centrul European pentru Lege și Justiție – ECLJ (articole de Gregor Puppinck, directorul ECLJ, aici în românește) și de Asociația Medicilor Catolici din București.
Despre intervenția asociației bucureștene puteți citi aici (în franceză).
La rândul său, ECLJ explică faptul că legea germană nu violează drepturile aplicantelor, ci protejează copilul, mai exact dreptul la o filiație stabilită cu o mamă și un tată. Punctele principale ale memorandumului ECLJ le puteți citi rezumate în limba engleză în subsolul acestui articol.
O condamnare a Germaniei va fi un pas înainte către admiterea surogației materne: practica folosită de aplicante este exact o formă de surogație, de vreme ce una din femei a purtat în uter copilul care nu era genetic al ei. Deci, o decizie contra Germaniei va nega diferența dintre sexe prin aserțiunea că o femeie poate lua locul unui bărbat-tată și prin forțarea acceptării sociale a unei sfidări a realității, admițând că două femei pot „avea” un copil.
Întrebarea de ansamblu pe care această cauză o readuce în actualitate este aceea a legăturii dintre legile naturii, progresul științei medicale și lege. Este legea pur și simplu atașată ca remorcă la progresul tehnicii, fiind astfel utilizată pentru validarea oricăror practici ar deveni posibile tehnic, fără nicio introspecție cu privire la respectarea ordinii naturale a lucrurilor și a compatibilității cu demnitatea umană? Ceea ce este drept rezultă din lege, sau dimpotrivă, trebuie să deducem legea din ceea ce este just (non ex regula jus sumatur, sed ex jure quod est, regula fiat)? Iată întrebarea crucială la care sut astăzi chemați să răspundă, mai mult ca niciodată, legiuitorii și magistrații Europei.
____
In its written observations, the ECLJ advocates the non-condemnation of the German State in this case. It first believes that the claim is inadmissible as long as the applicants cannot pretend to be the victims of a violation of their rights in regards to the Convention while they obtained satisfaction by the establishing of a filiation between the partner of the woman who gave birth and the child thanks to the adoption which is provided by German law in this case. It also proves that the reasoning which led the Court to conclude to the absence of violation of article 8 and article 8 in conjunction with article 14 and to the inadmissibility of the request as manifestly ill-founded in the Boeckel and Gessner-Boeckel v. Germany case could also be applied, mutatis mutandis, to the present case, for which the facts are similar, even in presence of a biological link.
As regards the substance, the ECLJ recognizes that, because of the nature of the links existing between the applicants, one cannot deny that the contested measure constitutes a form of interference in the rights guaranteed by article 8 of the Convention invoked in this case, at least from the perspective of private life if not that of family life, according to the jurisprudence of the Court.But such an interference is yet justified in regard with paragraph 2 of article 8 of the Convention. The contested measure is first anticipated by the law: to refuse to automatically recognise a filiation link between a child and the partner of the woman who gave birth, the German authorities applied the German Civil Code (BGB) which only allows the establishing of legal maternity to the woman who gave birth (section 1591) and a presumption of legitimacy only to the husband of the woman who gave birth (section 1592), and not to the partner of the latter. In the situation of the applicants, the adoption of the child of the partner is the way which is intended by the law of the 16th of February 2001 regarding registered civil partnerships.
The aforementioned interference also follows at least two of the legitimate aims listed in paragraph 2 of article 8 of the Convention. On the one hand, the protection of order is sought in assuring the respect of the German law as regards medically-assisted procreation: as soon as the women went to Belgium to circumvent the German law regarding the access to medically-assisted procreation and had an egg which was not hers implanted in the womb of a woman, which is prohibited by the law protecting embryos, then automatically recognising in such a case a filiation would amount to accepting their illegal conduct and endorse the fait accompli. These two women cannot pretend to be victims of a situation that they voluntarily created by their acts, opposed to German law. To invoke the respect of biological reality with regard to them is inappropriate as long as they deliberately deprive the child from any paternal filiation. On the other hand, the contested measure aims at protecting future children under the protection of the rights and freedoms of others, to avoid the dispute of the biological maternity by the two women. This was recognised as legitimate by the Grand Chamber in the Paradiso and Campanelli v. Italy (n° 25358/12) and S.H. v. Austria (n° 57813/00) cases. To recognize automatically a filiation towards both women would amount to accepting the very principle of the production of fatherless children. It is then the interest of society as a whole which is at stake in the preservation of the natural structure of the family. It is why the State has the exclusive competence as regards filiation, and that cannot be abandoned to individual will.
The ECLJ also observes that the refusal of the German authorities to automatically recognise a filiation between a child and the partner of the woman who gave birth is proportionate to the legitimate aims followed, as soon as Germany enjoys a wide margin of appreciation regarding the ethically sensitive subject at stake and the blatant absence of a European consensus on the question of establishing the maternal filiation for the partner of the mother. The German law is also balanced insofar as it does not deprive the partner of the mother from any means to establish a filiation with the child, as adoption is allowed in the situation at stake. By refusing to admit a duplication of maternity mentioned in the birth certificate of the child, which would have led to believe that he was conceived by two women, it cares about the interest of the latter, who suffers a great injustice as regards the legitimate need to know one’s origins and his right to be raised by his father and mother. In doing so, German law respects the jurisprudence of the Court but also the international texts and principles developed by the organs of the Council of Europe as regards filiation.
Finally, the ECLJ doubts the existence of a discriminatory treatment of the applicants and reminds that the Court concluded to the absence of violation of article 8 in conjunction with article 14 in its decision in the Boeckel and Gessner-Boeckel v. Germany case: the applicants claimed that the fact that the presumption of legitimacy making the husband of the mother the father of the child did not apply to a register civil partner was discriminatory. The Court had concluded that the applicants were not in a situation similar to that of a married heterosexual couple in which the wife gives birth to a child regarding the mentions recorded in the birth certificate at the time of birth. The raison d’être of this presumption indeed prevents any analogic application in the current case. One cannot reasonably presume the impossible, namely that a child would be born of two women.
