Listele negre nu sunt la modă doar în România – unde toți cei care mișcă în „frontul globalist” devin peste noapte „spioni ruși”. Federația Umanistă Europeană – European Humanist Federation (EHF) – organizație de atei militanți care doresc să construiască „o Europă seculară pentru toți” (inclusiv pentru cei care n-au cerut-o) se arată foarte preocupată de creșterea la nivel european a influenței grupurilor care promovează activ dreptul la viață, libertatea religioasă și de conștiință (care include libertatea medicilor de a refuza avortul și libertatea academică de a vorbi de la catedră fără teama linșajului din partea comuniștilor) și familia (cea autentică, nu făcăturile ideologice ale revoluției culturale).
Împreună cu amicii lor de la Forumul Europarlamentar pentru Populație și Dezvoltare – European Parliamentary Forum for Population and Development (EPF) – grup de lobby cu denumire înselătoare care servește interesele industriei avortului, „umaniștii” Turnului Babel au produs o nouă ediție a listei negre pe care se află grupuri și organizații pro-familie majore din Europa.
Având în vedere performanța, unică și proprie seculariștilor, de a numi albul negru și negrul alb, credem că cei aflați în listă ar trebui mai degrabă să se simtă flatați că sunt sula-n coastele acestor câini de pază ai unei ideologii perverse și, în fapt, antiumane.
Luați spre exemplu acest paragraf în minciuniogleză, extras din prezentarea „listei negre” și încercați o traducere, în spiritul celor de mai sus:
Extremist religious (mostly Christian) organisations have become very active in EU corridors, trying to impose their ideologically-driven, draconian and undemocratic agendas onto the rest of society by influencing laws and policies, with no respect for other religious and philosophical views.
Pe unii din cei de pe listă este de înțeles că seculariștii îi urăsc de moarte și că totodată se tem de ei. Centrul juridic polonez Ordo Iuris sau organizații internaționale de juriști creștini precum European Centre for Law and Justice și Alliance Defending Freedom sunt adversari redutabili; La Manif Pour Tous are capacitatea de a scoate în stradă peste un milion de oameni, iar federația organizațiilor de familii catolice are constituență largă și filiale în numeroase țări.
Iată mai jos „lista neagră” completă. Nu veți recunoaște niciun nume românesc, dar cel puțin ne putem consola că la poziția 14 se află Mișcarea Politică Creștină Europeană (ECPM.info) la al cărei think-tank, Fundația pentru Politică Creștină în Europa (ECPF.info), este afiliată filiala bucureșteană a PRO VITA din România, iar la numărul 16 regăsim Federația Asociațiilor Familiilor Catolice (fafce.org) unde sunt membri colegii din Asociația Familiilor Catolice „Vladimir Ghika”.
- Agenda Europe
- Alliance Defending Freedom
- Alliance Vita
- Bundesverband Lebensrecht
- Bündnis C- Christen für Deutschland
- Care for Europe
- Center for European Renewal
- C-FAM Center for Family and Human Rights
- CitizenGo
- Civitas
- Deutsche Vereinigung für eine christlicher Kultur
- Dignitatis Humanae Institute
- European Centre for Law and Justice
- European Christian Political Movement
- European Dignity Watch
- FAFCE – Federation of catholic family associations in Europe
- Federation Pro Europa Christiana
- Hazte Oir
- Jérome Lejeune Foundation
- Kreuz-net
- La Manif pour tous
- Life Institute
- Nouvelles de France
- Novae Terrae Foundation
- Observatory on intolerance and discrimination against Christians in Europe
- Ordo Iuris Instytut Na Rzecz Kultry Prawnej (Institute for Legal Culture)
- Salon Beige
- SOS IVG