Eugen Barzu, sculptor timișorean specializat în lucrări cu tematică pro-vita, a ridicat un monument împotriva pruncuciderii la parohia ortodoxă Dumbrăvița, jud. Timiș.
Mai multe despre Eugen Barzu și lucrările sale la www.stopabortion68.com
Lemn de nuc patinat, 180/100/80 cm
MATERNITATE S.O.S.
Secolul XX este secolul celei mai mari tragedii umane din întreaga istorie a omenirii. Tragismul umanităţii secolului XX îl constituie marele război nevăzut care se revarsă zi de zi, ceas de ceas, împotriva vieţii în general şi în special a vieţii fără de păcat, neprihănită, a celui mai pur şi mai nevinovat dintre fiinţele umane: a noului şi nenăscutului copil. O expresie a acestui război nevăzut se materializează şi devine o „victorie” vizibilă a răului asupra binelui odată cu fiecare avort săvărşit. Dacă viaţa este un mister, o taină, un miracol, daca viaţa este iubire şi se fundamentează pe iubire, iar iubirea este în sens creştin Hristos fiul lui Dumnezeu, atunci omul criminal împreună cu duşmanul vieţii şi al iubirii îl ucide pe Hristos odată cu fiecare copil avortat. Practic Hristos este răstignit în mod simbolic prin avort, de fiecare dată când se săvârşeşte această crimă. O culme de tragism a acestui război este pentru mine dramaticul sfărşit al maternităţii: maternitatea care ajunge să fie profanată, batjocorită, martirizată. A ucide un copil în pântecul mamei, înainte de naştere, nu este altceva decât ultimul stadiu al degradării fiinţei umane, care îl aruncă pe om cu mult sub nivelul animalelor, a primatelor. În natură orice animal sălbatic nu încalcă ordinea divină, îşi protejează şi îşi apără puii uneori cu preţul vieţii, iar cine atentează în vreun fel la viaţa puilor acestuia, riscă foarte mult, riscă să îşi piardă chiar propria viaţă. Dar omul, fiinţă raţională, înzestrată prin naştere cu inteligenţă şi spirit, îşi ucide copii fără teamă şi regret al consecinţelor, fără procese de conştiinţă.
Această realitate cotidiană, această groază m-a făcut de fapt să ajung la maxima oroare a martirajului elementului născător. Nu poate fi ceva mai cumplit, mai îngrozitor, decât a ucide un înger, o fiinţă dinainte de naştere, o fiinţă fără păcat, care n-a cunoscut încă trupul. De cele mai multe ori omul este privit doar din punct de vedere biologic, ca un biet animal şi nici măcar atât.
Mai mult, se face abstracţie totală de dimensiunea spirituală a omului: „Nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care îl aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri? Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6, 19- 20). Arta are ca scop unic exprimarea unui mesaj, a unei comunicări salvatoare, îndreptătoare şi transformatoare în bine a oamenilor, în sensul cel mai nobil al înaltelor şi veşnicelor adevăruri şi sensuri umano-divine. Prin arta pe care o restitui, urmăresc în mod special repunerea în atenţia conştiinţei umane şi atenţionarea acesteia asupra păcatului actual care se exercită prin avortul-crimă, de hulă împotriva Duhului Sfânt şi a lui Dumnezeu deopotrivă.
Acest păcat al avortului se pedepseşte şi aici pe pământ şi în viaţa veşnică. Sângele copilului avortat îi urmăreşte pe părinţi toată viaţa ca sângele lui Abel, vărsat de fratele său Cain. Încă de la începutul lumii, Dumnezeu a pedepsit foarte aspru pe cei care s-au împotrivit poruncii: „Creşteţi şi vă înmulţiţi”. Dacă Onan, fiul lui Iuda, care atunci cînd intra la soţia sa Tamara, o păzea să nu zămislească copii, a fost pedepsit cu moartea, care va fi pedeapsa acelor părinţi care îşi ucid copiii prin avort ?
În conştiinţa noastră trebuie să răsune permanent cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu.” (Luca 18,6).
Convingerea mea este că lucrarea de artă săvârşită prin dialogul dintre om şi Duhul lui Dumnezeu, cu împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, încetează să mai fie un obiect oarecare şi devine un obiect lucrător pentru umanitate. Prin el lucrează Duhul lui Dumnezeu iar arta ca expresie a dialogului Divino – uman are puterea de a lucra în slujba vieţii şi a iubirii, în slujba şi slujirea lui Dumnezeu în veşnicie.
Sculptor Eugen Barzu
