Olanda, acea țară odată calvinistă, a întrecut cu mult celelalte țări în legalizarea „crimelor fără victime”, precum prostituția, folosirea drogurilor și eutanasia. În prezent, ea se confruntă cu consecințele neintenționate ale acestui fapt, precum creșterea fulminantă a crimei organizate, a sărăciei sociale și a turismului sexual, al drogurilor și al morții.
Prostitutie si imoralitate sexuala
În anul 2000, guvernul olandez a decis să le ușureze și mai mult viața proxeneților, traficanților si a clienților acestor bordeluri, legalizând comerțul și așa dezvoltat și evident al bordelurilor. Să o transformăm într-o meserie ca oricare alta! O dată eliberate femeile din această lume interlopă, șarlatanii, traficanții de droguri și cei de persoane vor dispărea!
Conform articolului „De ce nici măcar Amsterdamul nu-și mai dorește bordeluri legale” semnat de Julia Bindel în „The Spectator”, la 12 ani distanță, putem observa rezultatele acestui experiment. În loc să ofere o mai bună protecție femeilor, doar s-a ajuns la dezvoltarea acestei piețe. În loc să concentreze bordelurile într-o zonă discretă și (retrasă) a orașului, industria sexului a împânzit întreg Amsterdamul – acesta fiind practicat chiar și în stradă. În loc să acorde „drepturi la locul de muncă”, prostituatele au ajuns să fie tratate de proxeneți mai agresiv ca niciodată. Sindicatul format la inițiativa guvernului în vederea protejării lor este ocolită de majoritatea prostituatelor, cărora le este prea teamă să depună plângeri.
Conform noii legislații, proxeneții sunt denumiți acum oameni de afaceri sau antreprenori; abuzurile suferite de femei sunt considerate acum „riscuri profesionale”, asemenea riscurilor la care sunt expuși cei de pe șantiere. Industria turismului sexual s-a dezvoltat mai rapid în Amsterdam decât orice alt tip de turism normal: iar pentru că orașul a devenit bordelul Europei, traficanții importă femei din Africa, Europa de Est și Asia pentru a face față diversității de cereri. Altfel spus, proxenetismul a rămas același, doar că acum este legal – violența încă este inerentă meseriei, iar traficul a crescut și mai mult. Consilierea femeilor să părăsească această meserie este aproape inexistentă. Imaginea murdară a meseriei nu a reușit să fie spălată prin binecuvântarea legală.
Guvernul olandez a sperat să joace rolul proxenetului cinstit, percepând o cotă-parte din practicarea prostituției prin intermediul impozitului. Însă, doar 5% dintre femei s-au înregistrat pentru plata impozitului, deoarece, oricât de legal ar fi, nici una dintre femeile implicate nu-și dorește să fie cunoscută ca fiind prostituată. Ilegalitatea doar a căpătat o formă nouă, ducând la creșterea traficului, a bordelurilor fără licență și a proxenetismului; iar fără nici o implicare din partea poliței, a fost și mai ușor să se încalce și restul legilor. Să procuri femei din afara Uniunii Europene, disperate după o viață nouă, continuă să fie ilegal. Însă niciodată nu a fost mai ușor să se facă acest lucru!
Legea a impus înființarea de bordeluri în toate regiunile Olandei, indiferent dacă acestea le vroiau sau nu. Chiar dacă se opunea înființării bordelurilor, un oraș sau o localitate trebuia să permită măcar funcționarea unuia singur – iar refuzul de a acționa astfel era considerat o încălcare a legii federale fundamentale a muncii. Pentru mulți olandezi, legalitatea și decența au ajuns ireconciliabil separate. S-a dovedit a fi un eșec social, legal și economic – și în sfârșit, acest haos se apropie de final.
„Explozia” bordelurilor s-a încheiat. O treime din bordelurile din Amsterdam au fost închise pe motivul implicării crimei organizate, a traficanților de droguri și a creșterii traficului de femei. Poliția recunoște acum că districtul felinarelor roșii s-a transformat într-un port global al traficului de persoane și a spălării de bani. Străzile au ajuns împânzite de gangsteri care caută fete tinere, vulnerabile, pentru a le vinde bărbaților drept virgine supuse care îndeplinesc tot ceea ce li se spune. Mulți dintre cei care operează în domeniul turismului obișnuit – cel al muzeelor și al canalelor – se tem că vizitatorii acestora vor dispărea, o dată cu reputația orașului.
Primarului orașului i-au trebuit 6 ani să recunoască public că acest experiment a fost un dezastru, un magnet pentru femeile traficate, traficanții de droguri și fetele minore. Zone din Rotterdam, Haga și Heerlen au fost închise în condiții similare. Soluția în acest caz este clară: anularea legalizării. Legalizarea nu a adus emancipare. Dimpotrivă, a dus la tratamentul îngrozitor, inuman și degradant al femeilor deoarece a declarat ca fiind acceptabilă vânzarea de ființe umane. Și pe măsură ce guvernul olandez se va auto-reforma din proxenet în protector, va avea timp să mediteze asupra prejudiciilor aduse femeilor afectate de acest experiment social dezastruos.
O cultură a drogurilor
Conform articolului Ceciliei Rodriguez, „Olanda se apleacă asupra propriului Turism al Drogurilor și al Morții” publicat în revista Forbes, două vechi dezbateri au ajuns din nou în centrul atenției în Olanda, ambele referitoare la forme de „turism”: „turismul negativ”, „turismul medical” sau mai puțin controversatul „turism nou”. Lăsând la o parte etichetele, acestea sunt de fapt îndelung controversatele și speculatele turism al drogurilor și turism al suicidului asistat. Ambele forme au ținut titlurile primei pagini a ziarelor, deoarece guvernul conservator olandez dorește să elimine turismul drogurilor și să-l reducă pe cel al eutanasiei, împotriva opoziției vehemente a partidelor liberale, oficialilor locali și mișcărilor civice care se tem de efectele pe care aceste măsuri le-ar putea avea asupra economiei naționale și locale.
Pentru mulți tineri europeni, prima lor călătorie în Amsterdam, neînsoțiți de părinți, este considerată un ritual al devenirii, și aceasta nu datorită arhitecturii unice, a frumoaselor canale și a muzeelor bogate în artefacte, ci mai degrabă pentru posibilitatea de a explora cafenelele de renume internațional unde pot achiziționa marijuana în cantități reduse pe care să o poată consuma în mod legal.
Însă aceasta este o afacere de proporții uriașe. Conform lui Tahira Limon, purtătorul de cuvânt al municipalității, din cei 4 – 5 milioane de vizitatori anuali ai Amsterdamului, 23% declară că vizitează o „cafenea” olandeză. Guvernul federal dorește să oprească acest lucru și a adopat diverse metode în vederea atingerii acestui scop. Mai întâi, începând de anul trecut, au interzis în orașele de sud, printre care și Maastrichtul, vânzarea marijuanei tuturor străinilor, cu excepția germanilor și belgienilor, în vederea diminuării traficului. Apoi, această prohibiție a fost extinsă asupra tuturor regiunilor și vizitatorilor. Amsterdamul a fost exclus, deoarece guvernul local nu accepta restricțiile, iar cafenelele au reușit să exercite suficientă presiune împotriva întârzierii aplicării lor. Dar asta până acum.
Dacă premierul Mark Rutte reușește să-și impună punctul de vedere, orice rezistența va deveni inutilă. Menționând, printre altele, industria ilegală a drogurilor presupus a fi desfășurată în jurul cafenelelor, luna viitoare guvernul plănuiește să demareze prima etapă a programului de reducere a activității cafenelelor, sperând prin aceasta la eradicarea întregului turism al drogurilor până la finele anului.
O cultură a eutanasiei și a morții
Referitor la celălalt „turism” incriminat mai sus, cel al morții, în mod oficial, doar rezidenții olandezi ar trebui să primească asistență medicală în efectuarea eutanasierii. Însă legea nu interzice doctorilor să realizeze eutanasiere și non-rezidenților. Olanda a fost prima țară care a legalizat sinuciderea, iar legalizarea dreptului de a se sinucide este considerat cel mai liberal drept în întreaga lume, deși se aplică doar cazurilor de suferință „insuportabilă și iremediabilă”. (Cu toate acestea, Olanda nu este unica destinație pentru efectuarea unei eutanasieri legale. Prima și cea mai căutată este Zurich, în Elveția, unde sute de turiști, în special britanici, călătoresc pentru a-și pune capăt vieții.)
Nu industria suicidului asistat se gasește în spatele ultimei controverse, ci mai degrabă pericolele ulterioare care ar putea degenera din această situație, asemenea cazului „cafenelelor”, datorită a două noi inițiative promovate de organizația „Dreptul de a Muri”: transformarea eutanasiei în ceva universal acceptat, prin crearea unor echipe mobile care să asiste pacienții în efectuarea eutanasierii lor acasă; și prin propunerea unei legislații care să acorde dreptul de a deceda tuturor persoanelor de peste 70 de ani.
Membrii conservatori ai guvernului și diverse organizații religioase se tem că astfel de măsuri ar putea genera o creștere a turismului eutanasiei. Corectă sau nu, reputația îndelungată a țării ca refugiu al cazurilor de trăiește-și–lasă să trăiască – sau mori-și-lasă să moară – este atacată mai mult ca niciodată.
