Cel mai recent studiu care constată probleme emoţionale la copiii crescuţi de părinţi de acelaşi sex face mare vâlvă în lumea ştiinţifică, la scurt timp înainte de decizia Curţii Supreme a SUA cu privire la constituţionalitatea căsătoriei unisex. După cum era de aşteptat, criticile nu au întârziat să apară, dar sunt ele fundamentate?
Când un jurnal ştiinţific britanic a publicat un studiu american în luna ianuarie, arătând că problemele emoţionale au o prevalenţă mai mult decât dublă la copiii cu părinţi de acelaşi sex comparativ cu părinţii de sexe opuse, nimeni nu se aştepta ca autorul sau editorii jurnalului să scape de critici. „Consensul” în rândul establishment-ului ştiinţelor sociale este acela că totul este bine pentru copiii crescuţi de cupluri unisex, şi ar fi şi mai bine dacă acestor cupluri li s-ar permite să se căsătorească. Orice cercetător care constată altceva trebuie fie că se înşeală, fie că este incompetent şi homofob.
Este însă un pic surprinzător faptul că asociaţiile academice şi-au criticat colegul, pe Paul Sullins, pentru că nu ar fi luat măsuri pe care acesta le-a asigurat în mod evident în studiul său şi pentru că ar fi beneficiat, chipurile, de un proces precar de evaluare academică („peer review”) – acest proces fiind, de fapt, cu mult mai riguros şi mai transparent decât orice evaluare la care au fost supuse studiile promovate de instituţiile proprii. Cam aceasta este calitatea rapoartelor depuse de Asociaţia Psihiatrică Americană (APA) şi de Asociaţia Sociologică Americană (ASA) la Curtea Supremă luna trecută, pentru a susţine o hotărâre favorabilă căsătoriei între persoane de acelaşi sex.
Sulllins, conferenţiar de sociologie la Catholic University of America, a oferit replici detaliate la aceste false alegaţii într-un raport către Curtea Supremă depus în comun cu colegii sociologi Loren Marks, de la Louisiana State University, şi Mark Regnerus, de la University of Texas din Austin, şi cu două organizaţii – Colegiul American al Medicilor Pediatri şi Family Watch International.
Regnerus a fost primul care a simţit furia mişcării pro-căsătorie homosexuală, odată cu publicarea studiului său de referinţă, New Family Structures Study (Studiu privind noile structuri familiale, NFSS – aici în română, n. red.), din 2012 şi constatarea acestuia, conform căreia copiii adulţi ai femeilor care au avut relaţii homosexuale au înregistrat rezultate semnificativ mai proaste la mulţi indicatori, comparativ cu copiii cuplurilor heterosexuale căsătorite.
Principalul pretext ştiinţific pentru marginalizarea studiului lui Regnerus a fost acela că a comparat cea mai stabilă formă de familie cu cupluri lesbiene sau cu orientări mixte, care întâmplător erau deosebit de instabile. APA şi ASA au aruncat, leneşe, aceeaşi acuzaţie şi la adresa lui Sullins – ignorând faptul că nici majoritatea studiilor care pretind să demonstreze că nu există „nicio diferenţă” între copiii crescuţi în familii heterosexuale comparativ cu familiile unisex nu au ţinut cont de această variabilă.
Testarea ipotezei instabilităţii
De fapt, Sullins a introdus măsuri de control pentru instabilitatea familială în Emotional Problems among Children with Same-sex Parents: Difference by Definition (Probleme emoţionale la copiii cu părinţi de acelaşi sex: diferenţă prin definiţie) – în două moduri.
Mai întâi, a utilizat ca variabilă a stabilităţii situaţia locativă a unui cuplu – locuinţă în proprietate sau închiriată –, deoarece există numeroase cercetări care arată că familiile proprietare de locuinţe sunt mult mai stabile relaţional decât cele care închiriază. Totodată, autorul a introdus o măsură de control privind efectele veniturilor şi educaţiei asupra situaţiei locative.
Desigur, proprietatea asupra locuinţei a avut un efect puternic asupra tuturor problemelor emoţionale („copiii familiilor cu locuinţe închiriate au o probabilitate cu 31% mai mare de a experimenta probleme emoţionale decât copiii proprietarilor de locuinţe”). Dar această situaţie a generat o diferenţă de numai 3% în riscul de probleme emoţionale între familiile heterosexuale şi cele unisex. Copiii din familiile unisex stabile au în continuare o probabilitate de aproximativ 2 ori mai mare de a suferi probleme emoţionale severe comparativ cu copiii din familii heterosexuale stabile.
În al doilea rând, Sullins a comparat familiile unisex numai cu familii heterosexuale cu părinte de sex opus vitreg sau „recompuse”, pentru a testa efectul destrămării anterioare a familiei. Cu alte cuvinte, a comparat întregul eşantion de familii unisex cu cel mai puţin stabile familii heterosexuale din setul său de date, acordând cea mai mare indulgenţă posibilă ipotezei că instabilitatea ar fi singurul sau principalul motiv pentru care copiii din familii unisex par a fi dezavantajaţi. În mod incomprehensibil, declară Sullins, APA numeşte acest lucru un „defect metodologic”.
„Poate că are de a face cu rezultatul”, adaugă autorul, întrucât comparaţia a redus riscul global de probleme emoţionale la copii, din cauza faptului că părinţii sunt de acelaşi sex, cu numai 13%, de la un risc de 2,4 la unul de 2,2. Departe de a constitui o explicaţie pentru diferenţă, efectele divorţului sau destrămării anterioare a familiei au explicat numai o mică parte din riscul substanţial sporit de probleme emoţionale la are sunt expuşi copiii cu părinţi unisex.
Stigmatizarea, hărţuirea şi un rău neaşteptat
Ah, dar rămâne stigmatul pe care trebuie să îl suporte aceşti copii, spune şcoala „niciunei diferenţe”. Dacă hărţuirea ar dispărea, am avea copii bine adaptaţi. Sullins a testat această ipoteză şi a constatat că copiii cu părinţi unisex nu au fost hărţuiţi mai mult decât cei cu părinţi de sexe opuse – cu excepţia celor din primul grup care sufereau de ADHD. Cu alte cuvinte, hărţuirea a fost asociată cu ADHD, şi nu cu tipul părinţilor acestor copii.
Este important de notat că aceste constatări se bazează pe un volum mai mare de date decât orice studiu anterior – 512 copii cu părinţi de acelaşi sex, recrutaţi din US National Health Interview Survey (Ancheta naţională privind sănătatea din SUA). Este unul din numai opt studii pe acest subiect care au folosit un eşantion aleatoriu suficient de mare pentru a oferi probe fiabile cu privire la bunăstarea copiilor în cadrul familiilor unisex.
Mai mult, constatările studiului privind probleme emoţionale au fost confirmate de un alt studiu al lui Sullins, bazat pe datele extrase din National Longitudinal Study of Adolescent Health – Add Health (Studiul longitudinal naţional privind sănătatea adolescenţilor). Încă nepublicată, cercetarea „The Unexpected Harm of Same-Sex Marriage…” (Răul neaşteptat al căsătoriei unisex…) a comparat două grupuri de părinţi de acelaşi sex, unul necăsătorit, adeseori în urma unei relaţii heterosexuale anterioare, în care copiii locuiseră cu părinţii actuali în medie 4 ani, şi celălalt căsătorit, în care copiii locuiseră cu părinţii actuali în medie peste 10 ani.
Contrar aserţiunilor avocaţilor căsătoriei unisex, rezultatele copiilor au fost în mod consecvent mai proaste în cel de al doilea grup, cel cu părinţi căsătoriţi şi o situaţie stabilă de mai lungă durată.
În una dintre diatribele la adresa lui Sullins, APA a indicat nişte erori de codificare din sondajul NHIS, care au plasat unele cupluri de sexe opuse în aceeaşi categorie cu cuplurile de acelaşi sex. Dar, după cum subliniază autorul, această contaminare a datelor ar face mai dificilă evidenţierea diferenţelor dintre cele două tipuri familiale şi ar genera o subestimare a problemelor emoţionale ale copiilor din familii unisex.
În mod surprinzător, Sullins a declarat pentru MercatorNet că nici raportul APA, nici cel al ASA
„nu conţin niciun cuvânt de critică fundamentală a constatării centrale a studiului, şi anume că răul emoţional este de 2-4 ori mai mari în cazul părinţilor unisex comparativ cu părinţii de sexe opuse. Există oarecare critici privind variabilele explicative, dar nicio încercare de a combate constatările în sine.”
Când totul în rest eşuează, atacă jurnalul
Totuşi, au recurs la o strategie deja familiară: atacarea jurnalelor în care lucrarea sa a fost publicată şi a procesului de evaluare academică.
Cele două studii relevante pentru acest articol au fost publicate de Journal of Medicine and Medical Research din Marea Britanie (“Child Attention-Deficit Hyperactivity Disorder (ADHD), and in Same-Sex Parent Families in the United States: Prevalence and Comorbidities,” 2015) şi British Journal of Education, Society and Behavioural Science (“Emotional Problems among Children with Same-sex Parents: Difference by Definition,” 2015).
APA reclamă că
„niciunul dintre jurnalele în care lucrările lui Sullins au fost publicate nu este indexat în principalele baze de date pentru ştiinţele sociale”.
Sullins atenţionează că, în urma atacurilor la adresa lui Mark Regnerus, a editorilor şi evaluatorilor în urma publicării ai studiului NFSS într-un jurnal de sociologie, a ales să îşi publice studiile, pe baza unei ample cercetări de sănătate publică, în jurnalele medicale de ştiinţe dure,
„unde standardele privind dovezile sunt, în general, mai riguroase, dar impunerea unei anumite gândiri de grup este mult mai atenuată decât în jurnalele de ştiinţe sociale americane.”
Aceste jurnale se găsesc în indexurile medicale. Ele sunt, de asemenea, rezumate de toate marile serviciu academice, fiind puse la dispoziţia cercetătorilor, declară Sullins, adăugând că jurnalul care i-a publicat studiile este un membru cu bună reputaţie al agenţiei oficiale de certificare pentru astfel de jurnale Directory of Open Access Journals.
Dacă şi APA ar avea un proces de evaluare la fel de riguros!
Atât APA, cât şi ASA afirmă că evaluarea academică a articolelor lui Sullins a fost substandard. Totuşi, acesta ştie că timpul acordat acesteia nu a fost scurt comparativ cu, de exemplu, practica celor mai mari jurnale medicale (BMJ şi JAMA). De fapt, a durat mai mult decât cele 13 zile acordate evaluării unuia dintre studiile reprezentative care concluzionează inexistenţa vreunei diferenţe (Jennifer L. Wainwright & Charlotte J Patterson, “Peer relations among adolescents with female same-sex parents”) înainte de a fi acceptat de jurnalul Developmental Psychology.
Iar procesului nu i-a lipsit rigoarea, după cum pretinde APA. Studiul central al lui Sullins privind problemele emoţionale ale copiilor a fost trimis de către editor la patru, în loc de numărul uzual de doi evaluatori, fiind desemnaţi doi editori independenţi pentru a aproba publicarea. Aprobarea a fost acordată numai după două runde de evaluare şi răspunsuri, în loc de una. În plus, un evaluator i-a prezentat lui Sullins o versiune intermediară cu revizuiri consistente. Sullins remarcă:
„Acest nivel de meticulozitate este, puţin spus, foarte rar la jurnalele de ştiinţe sociale americane.”
Mai concludent, el arată că istoricul evaluărilor academice pentru articolul său este disponibil online – ceea ce, în sine, este un semn al calităţii evaluării academice, care nu este de găsit la criticii săi.
„Niciun jurnal al APA nu practică acest nivel de transparenţă. Nu este posibilă consultarea istoricului evaluării academice pentru niciun articol din cele citate de APA/ASA care neagă consecinţele negative. Niciunul nu a îndrăznit să îşi publice istoricul evaluării academice.”
Şi, dacă sunt necesare şi mai multe acreditări: editorul articolelor lui Sullins a fost clasificat între primele 7% jurnale la nivel mondial pentru rigoarea evaluării academice, în cadrul unei evaluări independente recente publicate de Science, cel mai important jurnal ştiinţific din lume. Singurul editor american de ştiinţe sociale inclus în evaluare a picat testul.
În cele din urmă, toate criticile nefondate cu privire la studiile lui Sullins, editorii şi evaluarea academică a acestora – ca şi cele la adresa lui Regnerus, înaintea acestuia – nu au nimic de a face cu rigoarea ştiinţifică, ci cu constatările care nu se conformează ideologiei de negare a consecinţelor negative. Nu putem decât să fim de acord cu concluzia lui Sullins:
„În ciuda dovezilor tot mai multe în sens contrar, APA şi ASA vor continua, fără îndoială, să nege că vreun studiu a găsit dovezi de consecinţe negative asupra copiilor cu părinţi de acelaşi sex.”
La publicarea studiului Emotional Harms, Michael Cook a scris că Sullins va trebui să „fie dispus să se bată tot meciul de 15 runde” în apărarea sa. Această rundă, la orice apreciere obiectivă, trebuie să îi fie adjudecată.
Cercetările lui Paul Sullins pot fi consultate pe pagina sa de autor de pe Social Science Research Network.
