[box type=”download”] UPDATE 22.10: O victorie! Raportul Estrela NU a fost adoptat. Plenul Parlamentului European a trimis controversatul raport inapoi la comisia de specialitate pentru investigarea numeroaselor aspecte problematice, inclusiv a faptului că documentul a fost scris de facto de lobby-iștii pro-avort de la Planned Parenthood și băgat sub nasul europarlamentarilor „inițiatori”… [/box]
[box type=”info”] Chemare la acțiune! Scrieți eurodeputaților români! [/box]
Cu cât un stat este mai corupt, cu atât legile sunt mai numeroase (Tacitus)
În timp ce românii sunt ocupați cu problemele cele mai grave și vizibile ale vieții, precum sărăcia, jefuirea țării (ne scuzați, am vrut să spunem „asigurarea independenței energetice”) și corupția generalizată, departe de ochii lor – și ai europenilor în general – grupările de lobby care urmăresc distrugerea familiei își continuă netulburat activitatea.
Săptămâna următoare este programat să fie votat în Plenul Parlamentului European un raport radical, referitor la „sănătatea sexuală și reproductivă și drepturile aferente” (2013/2040(INI)), autoare Edite Estrela (grupul Socialist).
Raportul (împreună cu moțiunea de rezoluție a Parlamentului European, care îl succede) subliniază probleme legate de sănătatea femeilor și mamelor în Europa și în lume. Deși toți cetățenii UE au dreptul la îngrijirea sănătății și asistență medicală, totuși, în raportul prezentat de E. Estrela acestea sunt prezentate distorsionat: maternitatea și copilăria sunt interpretate doar în cadrul noțiunii de „drepturi sexuale și reproductive”, un concept utilizat în mod regulat pentru promovarea avortului și homosexualității.
Autoarea de facto a textului Estrela este Vicky Clayes, președinta pentru Europa a Planned Parenthood (Federația Internațională a Paternității Planificate, cel mai mare business de avorturi și contracepție din lume (citiți aici câteva articole). Ea a recunoscut acest lucru în timpul prezentării de către Parlamentul European a unui raport privind accesul femeilor la metode moderne de contracepție.
Am selectat câteva extrase semnificative în acest document.
Pentru cei care nu sunt obișnuiți cu limba de lemn a documentelor internaționale, traducem mai jos, pe înțelesul tuturor.
Raportul Estrela solicită statelor membre UE:
- liberalizarea totală a avortului, prin relaxarea legislației restrictive (acolo unde aceasta mai există) și eliminarea procedurilor administrative de temporizare (consiliere, timp de așteptare). Accesul la avort să se facă imediat și fără obstacole;
- avortul și contracepția, precum și operațiile de schimbare de sex, trebuie asigurate din bani publici;
- organizațiile private care promovează „sănătatea sexuală și reproductivă” trebuie finanțate din bani publici;
- „reglementarea” (adică restricționarea) obiecției de conștiință, folosită de medici pentru a refuza practicarea avortului;
- permiterea avortului și a serviciilor conexe în clinicile și spitalele administrate de culte religioase;
- legalizarea reproducerii asistate pentru lesbiene;
- obligativitatea educației sexuale începând cu ciclul primar;
- avort și contracepție gratuite pentru adolescenți, fără știrea și acordul părinților;
- educarea „într-o viziune pozitivă” asupra homosexualității.
Cei care cunosc cât de cât mecanismul de decizie european știu că, sub aparența democratică, acesta devine din ce în ce mai totalitar și mai inaccesibil controlului cetățenilor. Ce dovadă mai bună de totalitarism decât acest raport care, încălcând chiar Tratatul UE de la Lisabona, presează statele să să adopte o anumită legislație, deși aceste domenii sunt exclusiv de competența statelor membre (conform principiului subsidiarității). “Având în vedere dimensiunea etică, socială și culturală a avorturilor, le revine statelor membre să dezvolte și să implementeze politicile și cadrul legal. Comisia nu are intenția să completeze politicile naționale pentru sănătate în acest sens”. (Răspunsul dat de dl Dalli în numele Comisiei Europene, 30 aprilie 2012)
Spre exemplu, în ce privește așa-zisul „drept la avort”, invocat insistent în textul documentului, acesta… nu există! Într-adevăr, niciun tratat internațional, nici Convenția europeană a drepturilor omului, nici dreptul cutumiar internațional nu pot fi invocate pentru a stabili sau recunoaște un astfel de „drept”. Din cauza lipsei de consens, toate instituțiile, organismele și agențiile UE trebuie să rămână neutre în ceea ce privește problema avortului.
Un alt exemplu: dacă educația în domeniul sexualității este fără discuție necesară, Uniunea Europeană nu are nicio competență în această materie. Părinții – primii și cei mai importanți educatori ai copilului și cei care ar trebui să aibă această responsabilitate! – sunt numiți în raport „alte părți interesate” (par. 43); mai mult, documentul cere asigurarea serviciilor de contracepție și avort fără consimțământul parental.
De fapt, Raportul Estrela este produsul nu al nevoii obiective de reglementare și al reflexiei în politică a unor principii și valori comune europene (există și din acestea destule!), ci rodul lobby-ului grupărilor ideologice de orientare neo-marxistă, extrem de influente prin forța și notorietatea susținătorilor acestora – de la omniprezentul George Soros la Ford, Buffet, Rockefeller și Packard.
Vedem așadar cum prinde contur sub ochii noștri distopia orwelliană din „1984”: conform eurodeputaților, avortul face bine femeii și este un înalt standard de sănătate; homosexualitatea este un comportament legitim și egal cu heterosexualitatea, iar rolul părinților trebuie redus la „a livra copii”, după care aceștia vor fi educați de stat, la standardele dictate de puternicii zilei.
Dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu, ne spune Scriptura. Ce e de făcut însă acum, când Cezarul ne cere ceea ce este al lui Dumnezeu?! Cum ar trebui creștinii să se comporte, când sunt siliți să plătească din banii lor pentru avorturi și schimbări de sex și când e obligatoriu să tacă în fața agresiunii la care copiii lor sunt supuși în sistemul educațional, unde învață despre cât e de bine și „divers” să fii homosexual și să te masturbezi?! Cum vom mai putea exercita autoritatea parentală (garantată de Constituția României), când copiii noștri au parte de avorturi și contraceptive fără știrea și permisiunea noastră?
Deși Rezoluția Parlamentului European, cu care probabil se va încheia votul pe Raportul Estrela, nu va fi un document cu efecte obligatorii, ne putem cu toții imagina care va fi reacția sistemului „decizional” (ha!) și politic românesc, alcătuit din oameni cu o coloană vertebrală ca a râmei.
Realitatea tristă este că România nu mai este de mult condusă de la București sau de români. Doar naivii își mai pot închipui, în fața repetatelor agresiuni – mai vizibile sau mai puțin (precum aceasta) dar la fel de distrugătoare – că țara noastră mai există ca stat independent.
În timp ce Europa se zbate în criza economică și demografică, iar SUA au ajuns de batjocura celor care altădată îi tremurau de frică, China urmează să devină, în doar 4 ani, prima putere economică mondială, iar lumea islamică este și ea în ofensivă fără precedent.
De răspunsul pe care „lumea civilizată” îl va da la aceste provocări depinde însăși supraviețuirea sa. Și răspunsul îl aveți în fața ochilor: avort și homosexualitate.
„Iată, Eu plec, dar voi veți vedea. Ați lăsat calea lui Dumnezeu și ați plecat pe calea lui Satan. Binecuvântarea și fericirea s-au luat de la voi. În mâna Mea se află viața voastră și moartea voastră, fiindcă M-am dat pe Mine Însumi la răstignire pentru voi. Cu toate astea, nu Eu vă voi pedepsi, ci păcatele voastre și căderea voastră de la Mine, Mântuitorul vostru. Eu am arătat dragostea Părintelui Meu către toți oamenii și am vrut să vă mântuiesc pe toți prin dragoste.” (Despre Demonia Albă – cugetări despre Europa și rudele acesteia – Sf. Nicolae Velimirovici)
Este timpul, așa cum am scris și în urmă cu câteva zile, să ne decidem: Cu Hristos sau cu Europa? Cu amândouă, iată, nu se (mai) poate.
Vezi și articolul anterior despre raportul Estrela
Vezi și Legi împotriva legii