back to top

Patriarhul Daniel a decorat 18 medici care au refuzat să facă avorturi

Optsprezece medici din Timişoara care refuză să mai facă avorturi la cerere au fost decoraţi, la sfârşitul anului trecut, de Patriarhul Daniel, care le-a acordat diploma originală şi medalia „Sfinţii Martiri Brâncoveni”. Conferenţiarul Dan Păscuţ, şeful Clinicii de Obstetrică Ginecologie II din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Victor Babeş din Timişoara, este unul dintre medicii decoraţi de către Patriarh şi vorbeşte despre motivele pentru care a decis să nu mai facă întreruperi de sarcină.

Dan Păscuţ povesteşte că, după Revoluţie, şi-a deschis un cabinet medical cu ecograf. „Văzând embrionul, citind pe tema acestui subiect şi înfiinţându-mi un cabinet privat unde primeam bani pentru avorturi am început să mă simt ca un killer plătit să ucidă. Exact ca un killer. Atunci nu m-am mai putut suporta pe mine însumi. Era exact acelaşi sentiment ca şi cum aş fi fost plătit să ucid. Măcar un adult are posibilitatea să se apere. Fătul intrauterin nu are nicio posibilitate să se apere. Sunt absolut convins că există viaţă şi că prin avort se distruge o viaţă. Am şi declarat oarecum anecdotic că şi dacă ar trebui să fac puşcărie pentru asta nu voi mai face avorturi”, a declarat medicul Dan Păscuţ în cadrul unui interviu postat pe YouTube de Asociaţia Pro Vita, care militează împotriva avortului [este vorba despre website-ul Rupe Tăcerea, al filialei București a Asociației PRO VITA, n. red. CV].

Conferenţiarul timişorean a mai spus că nu putea suporta gândul ca într-o zi să curme o viaţă, iar în alta să se bucure de venirea pe lume a unui copil. „Dacă mama mea ar fi făcut avort, eu nu eram astăzi. Şi mă bucur de viaţă, mă bucur de familia mea, de faptul că am viaţă pentru că mama mea m-a dorit”, a mai spus acesta.

Un alt ginecolog care a renunţat să mai facă întreruperi de sarcină este Ionel Cioată. „A fost o decizie greu de luat pentru că avortul era o practică pe care am învăţat-o în cursul pregătirii mele şi mă ascundeam în spatele acestei datorii ale mele de a face acest lucru”, a spus acesta într-un interviu pentru televiziunea creştină Alfa şi Omega TV.

Ionel Cioată povesteşte că a luat decizia după ce s-a spovedit, iar un preot a refuzat să-l împărtăşească pentru că făcea avorturi. „A fost picătura care a umplut paharul”, îşi aminteşte medicul.  „Am avut foarte multe cazuri de pacienţi indecişi, cupluri necăsătorite, fete tinere. Mi-am luat timp şi am discutat cu ei. Le-am arătat embrionul, fătul, inimioara pentru a-i determina să îşi schimbe decizia. Mulţi dintre ei au renunţat la ideea de a face avort. Au rămas pacienţi, i-am ajutat la naştere şi au fost fericiţi”. De fiecare dată când are în faţă o mamă care doreşte să facă avort îi spune: „Trebuie să luptăm să vină pe lume fiecare suflet pe care Dumnezeu îl rânduie”, a mai spus Ionel Cioată. (gândul.info, 2 ianuarie 2015)

Re(d)acționarul
Re(d)acționarul
Texte preluate din alte surse. Tot ceea ce nu este original sau publicat în premieră de noi. Uneori, difuzăm și anunțuri ale redacției.

Cele mai recente articole