La peste un an și jumătate de la decizia Obergefell (decizia Curții Supreme din SUA care a legalizat căsătoria unisex pe tot cuprinsul țării, n. tr.), dezbaterea cu privire la „căsătoria” gay și homosexualitate s-a estompat considerabil: parțial pe seama alegerilor, parțial pentru că „T”-ul din acronimul LGBT a acaparat titlurile presei și parțial pentru că decizia Obergefell este acum considerată literă de lege. Este păcat, pentru că așa-numitul „progres” nu aduce imaginea roză care ne-a fost promisă.
În probabil cel mai sincer articol din istoria Huffington Post, Michael Hobbes, care se identifică drept homosexual, scrie despre ceea ce el numește o „epidemie de singurătate”:
„De ani întregi, observ divergența dintre prietenii mei heterosexuali și prietenii mei homosexuali. Dacă o jumătate din cercul meu social a dispărut în relații, cu copii și în suburbii, cealaltă a avut de luptat cu izolarea și anxietatea, drogurile tari și (comportamentul) riscant.”
După ce prezintă exemplu după exemplu și munți de statistici, Hobbes documentează o tendință constantă și înfiorătoare printre cei care împărtășesc stilul său de viață. „Bărbații homosexuali de pretutindeni, de orice vârstă”, scrie acesta, au șanse de două până la zece ori mai mari de suicid comparativ cu bărbații heterosexuali.
Și acesta este doar începutul. Bărbații homosexuali suferă, de asemenea, de rate mai mari de apariție a bolilor cardiovasculare, cancerului, alergiilor, astmului și unei serii întregi de infecții și disfuncții asociate comportamentului lor. Aceștia au o probabilitate de două ori mai mare de a manifesta episoade depresive majore, raportează că au mai puțini prieteni apropiați și fac abuz de droguri într-o rată alarmantă.
De fapt, traiul în așa-numitele „cartiere gay” este un factor ce prezice comportamente riscante mai frecvente și utilizare mai frecventă a metamfetaminelor. Și, adaugă Hobbes, comunitatea în sine are o atitudine brutală și degradantă față de propriii membri. Aplicațiile de cuplare întâmplătoare prin smartphone promovează o cultură a exploatării și întâlnirilor pasagere, despre care un tânăr pe care acesta l-a intervievat a declarat că îl fac să se simtă „ca o bucată de carne”.
Aceste statistici și povești personale dezastruoase sunt adeseori atribuite homofobiei, agresiunii și rușinării. După ce au fost tratați oribil din copilărie, bărbații precum acest autor — spune mitul repetat în permanență — sunt obligați să trăiască o minciună. Ei sunt deprimați pentru că au fost oprimați și reprimați.
Totuși, iată care este problema cu ipoteza agresiunii. În țări precum Olanda și Suedia, unde „căsătoria” unisex este lege de câțiva ani, bărbații homosexuali sunt, în continuare, mai susceptibili la tulburările de dispoziție și au o probabilitate de trei până la zece ori mai mare de „autovătămare în scop suicidar”.
Citește și: Furtuna care se apropie: Libertatea religioasă după triumful revoluției sexuale
Situația este atât de rea, încât un respondent la un sondaj desfășurat la clinicile pentru HIV a declarat cercetătorilor:
„Problema nu este că nu se știe cum să li se salveze viețile. Problema este că ei nu știu dacă viețile lor merită salvate.”
Incredibil, după această lungă și bine documentată descriere a vieții în această comunitate, Hobbes concluzionează că situația este cauzată de statutul minoritar, care i-a educat să trăiască cu teamă. Acesta nu ia în niciun moment în calcul posibilitatea că stilul de viață în sine ar putea fi cauza ce distruge viețile acestor bărbați.
Totuși, un expert citat în articol sugerează că știe ce se întâmplă. Christopher Stults, cercetător la Universitatea din New York, admite că, pentru multă lume, decizia cu privire la căsătorie a fost o dezamăgire.
„Avem acest statut juridic și totuși, există încă o neîmplinire.”
Este posibil ca stilul de viață să refuze acestei comunități șansa la o familie naturală, la a avea copii și — conform anilor de statistici — la parteneriate monogame? Este posibil ca disparitatea observată de Hobbes între ceea ce își dorește și ceea ce a obținut să fie rezultatul unui mod de viață turbulent? Este posibil ca acest comportament să izoleze oamenii în mod firesc? Este posibil că Dumnezeu nu i-a creat pe oameni după Chipul Său ca să trăiască astfel și că, atunci când facem acest lucru, această viață ne distruge?
Din păcate, aceste chestiuni nici nu mai sunt luate în considerare de Hobbes sau de către sociologi. Totuși noi, ca societate, și în special Biserica, trebuie să avem în vedere aceste chestiuni. Cât timp există oameni reali care încearcă să le umple inimile cu minciuni, pentru a le acorda grija noastră, va trebui să avem o minte mai deschisă decât Huffington Post.
Traducere după LifeSiteNews, articol preluat de pe Break Point.
