Doreste într-adevăr majoritatea femeilor „dreptul la avort”?

1.699 views
0
DISTRIBUIȚI

de Celia Wolf-Devine

Unul dintre motivele pentru care multi barbati sustin legile de liberalizare a avortului este convingerea ca acest lucru este intr-adevar dorit de femei. Sondajele au scos la iveala in repetate rinduri faptul ca punctul de vedere al femeilor, in ceea ce priveste avortul, nu difera semnificativ de cel al barbatilor si ca atunci cind exista o diferenta (si asta depinde de modul in care este formulata intrebarea) femeile, spre deosebire de barbati, tind sa fie putin mai inclinate spre valorile pro-life. Femeile albe din clasele de elita inclina spre dreptul la alegere, in timp ce femeile din clasele mai sarace (in special cele de culoare) adopta mai mult valorile pro-life. Femeile din clasele privilegiate sunt mai in masura sa se faca auzite si sa fie considerate reprezentante ale pozitiei femeilor in problema dreptului la avort; barbatii din clasele privilegiate care fac legile accepta aceasta imagine tocmai pentru ca femeile pe care le cunosc sustin „dreptul la alegere”.

Femeile sunt mai entuziaste in privinta acestui subiect pentru ca le influenteaza intr-un mod mai intim si acest fapt este real indiferent de tabara pentru care militeaza. Este adevarat ca unele femei sunt entuziasmate la gindul ca semenele lor au dreptul sa aleaga momentul intreruperii sarcinii. Miscarea pro-life insa are nebanuite pirghii de sustinere in rindul femeilor si multe femei care nu au fost implicate in politica, in trecut, au fost impinsa sa ia parte la viata politica din cauza entuziasmului cu care isi sustin convingerile pro-life. Femeile sunt leaderi la toate nivelele miscarii pentru viata. In momentul convertirii mele la valorile pro-life eram singura, la treizeci de ani si am sperat ca prin implicarea mea in miscarea pentru sustinerea vietii mi-as putea gasi un sot potrivit. Imaginati-va frustrarea mea cind absolut toate intilnirile la care am participat erau frecventate exclusiv de femei!

Sub aparenta unei dezbateri publice asupra problemei avortului se ascunde lupta amara dintre femeile de cariera si cele care cauta implinirea in maternitate, inainte de toate (cu unele reprezentante care incearca din rasputeri sa le imbine pe amindoua). Urmind un colegiu de fete, de elita, am primit mesajul foarte clar ca fetele care nu fac decit sa se marite si sa aiba copii sunt intr-un fel niste persone ratate; carierele erau calea spre implinire. Si ostilitatea fata de activitatile feministe este specifica femeilor clasei muncitoare care considera ca asemenea femei le detesta personalitatea si valorile. Multe dintre femeile care nu apartin clasei de elita ar fi in stare de orice pentru a sta acasa cu copiii lor, in timp ce multe femei elitiste se uita de sus la cele care fac acest lucru, considerindu-le “subjugate” [“puterii barbatului”, respectiv “patriarhatului”, una din obsesiile feminismului, n.n.].

Pe scurt, nu toate femeile isi doresc acelasi lucruri. Mai mult, ceea ce isi doresc pentru sine adesea difera fata de ceea ce doresc pentru semenele lor. Femei din clasele de sus, care sunt adepte ale dreptului la alegere spun de multe ori ca nu ar face niciodata un avort, dar cred ca alte femei ar trebui sa aiba dreptul sa-l faca, invitindu-ne adesea sa ne exprimam compasiunea pentru dilema femeilor prizoniere ale unei vieti in saracie. [O pozitie evident absurda, dar consecinta pe undeva logica a relativismului moral afirmat de miscarea pro-avort. E ca si cum cineva ar afirma: eu unul n-as viola niciodata pentru ca cred ca este un lucru rau, dar apar libertatea altora de a a o face, n. n.] Subtextul, prea evident, este ca avortul este folosit ca sa mentina scazut numarul populatiei sarace, in special al celei de culoare. (Optzeci la suta dintre clinicile in care se practica avortul sunt localizate in cartiere ale minoritatilor sarace). Astfel, in loc sa fie o cauza a compasiunii si progresului, miscarea pentru “dreptul la alegere” este condusa de, sau cel putin este in concordanta cu o dorinta egoista a celor puternici si bogati de a-si conserva statutul de elite si de a nu fi nevoiti sa dea bani pentru ajutorarea celor saraci. Acest tablou nu este unul imbietor.

In cele din urma, ceea ce doresc si aleg femeile intr-un moment de disperare nu este intotdeauna acelasi lucru pe care l-ar alege intr-o stare de judecata calma sau ceea ce ar simti ca este bine sa faca. Alaturi de riscul fizic posibil in urma unui avort, caderea emotionala poate fi devastatoare. Cel mai intins studiu facut vreodata (condus de un cercetator pro-“alegere” in speranta de a demitiza intreaga idee de „sindrom post-avort”) a dovedit ca femeile care au facut avorturi sufera de fapt de probleme psihologice serioase de care nu au suferit inainte. Cele care duc sarcina pina la termen nu au manifestat aceste caracteristici. (Eliot Institute este cea mai buna sursa de informare asupra sindromului post –avort). Cabinete care se ocupa de vindecarea post-avort s-au raspindit in toata lumea. Caci, asa cum scrie pe un pliant explicativ, avortul inseamna “un mort, un ranit.”

Femeile merita mai mult decit atit. O tara cu resursele noastre [SUA, n.n.] isi poate permite sa aiba grija de copiii ei – nascuti si nenascuti – si sa ajute mamele sa obtina sustinerea necesara pentru a creste generatia viitoare.

Celia Wolf-Devine este autor si profesor de filosofie. Impreuna cu sotul ei, Phil Devine, sunt co-autori ai unei carti despre avort publicata de Oxford University Press.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here